10 motive stupide care distrug un cuplu

   Pe vremuri, căsătoria presupunea că doi oameni înţelegeau în cele din urmă că cea mai de preţ realizare în viaţă însemna să faci parte din ceva mai puternic decât propria persoană: familia şi copiii. Astăzi, căsnicia înseamnă să ai pe cineva alături, atâta vreme cât te simţi bine în această situaţie, în timp ce tu îţi vezi liniştit de viaţa ta. Aceasta este o formă pură de egoism.

   COPIII

   Statutul de părinte este unul dintre cei mai buni profesori pentru a învăţa ce sunt generozitatea, altruismul, devotamentul, menirea, compasiunea sau dragostea. Vieţile celor mai mulţi dintre noi devin mai serioase şi mai pline de înţeles atunci când devenim responsabili pentru alţii.
   Până şi acest aspect a fost contracarat de o societate orientată către elementele "eu", "carieră" şi "realizare", care falsifică realitatea (din cauza unor anumite grupuri cu preocupări sociologice şi psihologice) pentru a-i convinge pe părinţi că fiii şi fiicele lor nu au nevoie decât ca părinţii să câştige bani şi să fie fericiţi. Creşe, grădiniţe şi bone cu normă întreagă, cu program de seară, cu program pentru caz de boală, cu program de vacanţă sau orice altfel de program sunt considerate o binecuvântare pentru libertatea individuală a adulţilor. Ba chiar au existat "studii" care susţineau că mamele casnice au un efect negativ asupra dezvoltării copiilor pe plan intelectual şi social. Până unde poate merge josnicia unui curent pentru a-şi justifica existenţa? Evident, până foarte departe.
   Responsabilitatea pentru căsnicie şi participarea în cadrul ei, sexul conjugal şi educaţia copiilor reprezintă modul în care un individ trăieşte nu numai pentru alţii, ci şi pentru viitorul altor indivizi şi al omenirii.

   Totuşi, în cele mai frecvente cazuri, este vorba de oameni care sunt geloşi pe relaţiile din trecut ale partenerilor. Dacă partenerul nostru ţine permanent legătura cu relaţiile din trecut, cuvântul trecut nu îşi mai are locul, şi atunci chiar avem o problemă. în ultima vreme, în emisiunea mea de radio, am primit multe întrebări care se refereau la parteneri care păstrau fotografii şi scrisori vechi "într-o cutie încuiată dintr-un cufăr, în pod". Probabil că există multe asemenea întrebări, din moment ce oamenii fac şi desfac numeroase relaţii, incomparabil mai multe decât în trecut. Şi, odată cu ţinerea evidenţei fostelor iubiri, partenerul este îngrijorat că şi el ar putea ajunge o fişă în cutiuţa cu amintiri - şi pe bună dreptate.
   Iată ce scria o ascultătoare:

   "Deşi relaţia noastră mergea destul de bine, într-o bună zi, muream de curiozitate când am rămas singură acasă la el. Nu ştiu exact de ce am făcut acel lucru (am umblat într-o cutie plină cu felicitări şi scrisori rezultate din fostele lui relaţii), pentru că niciodată nu dorisem să aflu amănunte legate de fostele lui iubite. El întotdeauna mă făcuse să mă simt iubită şi să cred că eram deosebită pentru el. Apoi am început să fiu nesigură de relaţia noastră, pentru că mi-am dat seama ce mult îl iubiseră acele femei din trecut. El mi-a spus că oricum intenţiona să le arunce, iar dacă voiam să aflu ceva, nu trebuia decât să îl întreb. Nu i-aş cere niciodată să renunţe la trecut. Aş vrea să ia cu el toate lecţiile pe care le-a învăţat până atunci în viaţa lui. Aş vrea ca el să îmi împărtăşească acele lecţii."

   Să determini o persoană pe care se presupune că o iubeşti să şteargă orice urmă a trecutului său este un comportament meschin, supărător, distructiv şi care îl va îndepărta de tine, în nici un caz nu va amplifica...

   Prea adesea renunţăm la moralitate şi bun-simţ, deoarece credem că atracţia, distracţia de moment (plăcerea) vor echivala cu fericirea. Ar putea fi aşa, însă este un pariu riscant.
   Un tânăr mi-a împărtăşit experienţele lui sexuale din adolescenţă. Mi-a povestit cum a început o relaţie bazată pe interese comune. Apoi, treptat, relaţia a avut tot mai puţin de-a face cu iubirea, afecţiunea sau tandreţea, concentrându-se tot mai mult pe cele câteva minute când rămâneau singuri şi pe care le foloseau pentru jocuri sexuale.

   "Cu timpul, am uitat de ce mă îndrăgostisem de ea. Nu m-a mai interesat să am grijă de ea, voiam doar ceea ce îmi oferea mie plăcere.
   Am fost orbit de ceea ce crezusem că vreau. Există doua aspecte legate de relaţiile adolescenţilor. Primul: este periculos să dai curs oricărui fel de impuls fizic în afara legământului căsătoriei. Te simţi bine pe moment, dar în cele din urmă îţi va provoca mai multă suferinţă decât plăcere. Al doilea: sper că adolescenţii îşi vor amâna relaţiile până când vor fi mai mari. Dacă avem relaţii atunci când ne este imposibil să ne căsătorim, relaţia este superficială şi lipsită de sens. În plus, va exista suferinţa inevitabilă provocată de destrămarea relaţiei."

   Am inclus scrisoarea în exemplele mele, deşi se referă la minori, pentru că ea conţine o mentalitate sănătoasă pentru toate vârstele. Sexualizarea unei relaţii înainte de vreme (căsătorie) şi intimitatea fără finalitate (căsătorie) nu aduc fericirea - chiar dacă plăcerea momentană este seducătoare.
   Un bărbat m-a sunat ca să mă întrebe dacă ar trebui să îi ofere prietenei lui "o a doua şansă". Se pare că de curând, în timpul unei "perioade de criză" a relaţiei lor, ea a avut relaţii sexuale cu aproximativ cinci bărbaţi.

   ÎNAPOI ÎN TRECUT

   O ascultătoare scria:

   "Soţul meu nu crede că este ceva nefiresc înfăptui că este prieten cu foste iubite sau foste soţii... de mai bine de 20 de ani. Ar trebui să nu mă supăr şi să accept să ia cina în oraş cu prietenele lui? De asemenea, ca să vă faceţi o idee, pentru mine este cea de-a treia căsătorie, pentru el cea de-a patra."

   Vă daţi seama că aceşti doi oameni au şapte căsnicii între ei? Vă daţi seama că vor spori numărul lor în următorii câţiva ani? Şi iată şi motivul: ea se teme de vulnerabilitatea pe care ţi-o dă intimitatea, aşadar, s-a căsătorit numai cu bărbaţi care nu pot fi intimi, nefiind astfel obligată să privească în adâncul sufletului ei atunci când se confruntă cu ceva atât de real şi de evident; el se teme de aceeaşi vulnerabilitate pe care o presupune intimitatea, aşa că păstrează numeroase prietenii superficiale cu femeile din viaţa lui, astfel încât să nu fie nevoit să accepte că are o problemă. Cât despre clubul fostelor iubite, unii oameni sunt ca nişte flăcări - tânjesc după prezenţa constantă a fluturilor care roiesc în jurul luminii. Ceea ce nu pot trăi în profunzime compensează prin cantitate. Iar femeilor care intră în jocul lor le place pur şi simplu să se simtă flatate.
   O potrivire demnă de purgatoriu!
   Dar nu toate întoarcerile la trecut reprezintă superficialitate în privinţa intimităţii. Uneori este vorba de refacerea orgoliului, care adesea merge mână în mână cu o formă specială de răzbunare.

   "M-am îndrăgostit prima dată în viaţa mea când eram studentă. Relaţia noastră a scăpat de sub control şi am ajuns să avem relaţii sexuale. El şi-a terminat facultatea şi a plecat, lăsându-mi impresia că se va întoarce după mine. Anii au trecut tot aşteptându-l să se întoarcă şi refuzând să mă mai...

   În cele mai multe cazuri, cuplurile nu se străduiesc suficient ca să rămână împreună. Nu vorbesc despre problemele lor, nu încearcă să le identifice sau să le rezolve. Şi nu-şi rezervă timpul necesar ca să-şi amintească de ce s-au îndrăgostit unul de celălalt la început. Un alt ascultător a adăugat:

   "Cred că majoritatea divorţurilor au la origine materialismul, într-un fel, societatea noastră este coruptă de materialism. Există o competiţie în care fiecare încearcă să aibă cea mai bună maşină, cea mai mare casă, cele mai frumoase haine - dar se pare că nimeni nu este interesat să aibă cea mai apropiată familie, cele mai multe mese luate în familie şi cele mai trainice prietenii cu membrii familiei."

   Am scris despre următoarea chestiune în multe dintre cărţile mele şi le-am reamintit-o ascultătorilor mei de radio: deşi oamenii recurg la divorţ pentru că pare cea mai simplă cale de a scăpa de greutăţile căsniciei şi vieţii de familie, doar următoarele trei situaţii conferă divorţului statutul de soluţie validă: dependenţa, adulterul şi violenţa. Ceea ce nu înseamnă că nu există o cale de întoarcere chiar şi în cazul acestor tragedii.
   O ascultătoare mi-a povestit că era alcoolică, îşi pierduse încrederea în căsnicie, în Dumnezeu şi în ea însăşi. A petrecut un an la Asociaţia Alcoolicilor Anonimi, fiind din ce în ce mai conştientă că risca să-şi piardă fiica.

   "Simţeam că nu îl mai iubeam pe soţul meu, aşa că lupta interioară a fost dureroasă, şi eram conştientă de faptul că singurul mod în care îmi puteam recăpăta iubirea pentru el era să am credinţă, să mă rog la Dumnezeu, să merg la biserică şi să cer ajutor. Nu mi-a fost deloc uşor şi am avut momente când am vrut să renunţ, fiindcă este foarte greu să trăieşti cu un om pe care nu îl iubeşti, dar ştiam că Dumnezeu voia ca noi să reuşim. Dacă îmi puteam păstra credinţa în Dumnezeu, ştiam că El îmi va da înapoi sentimentele de iubire pentru...