A avea grijă de fiinţă

   Cum să ai grijă de trup: să-ţi schimbi hrana

   Să intri la Terapeuţi nu înseamnă doar să-ţi schimbi veşmântul, ci şi felul de a te hrăni. "Să nu ne mai hrănim cu cadavre", "Devenim ceea ce mâncăm", "Lăsaţi dobitoacele să mănânce dobitoace" - sunt tot atâtea aforisme contemporane, care trebuie să le fi fost cunoscute. "Ce se află în farfuria noastră este cel mai bun doctor al nostru." A avea grijă de corp fără a lua în consideraţie ceea ce îl hrăneşte reprezintă, pur şi simplu, o lipsă de bun simţ. Hrana Terapeuţilor se limita la strictul necesar: pâine, apă, sare... Astăzi s-ar pune, fără îndoială, întrebarea: care pâine, care apă?
   Filon mai precizează că hrana lor era "fără carne", ceea ce, pe vremea aceea, trebuia să pară neobişnuit în anumite cercuri (a se vedea descrierea pe care Filon o face despre "banchetele păgâne"!). Dar el nu se opreşte asupra motivaţiilor unei astfel de igiene de viaţă şi nu se încurcă prea mult cu detaliile fiziologice (dentiţia omului, capacitatea şi forma stomacului lipsit de rumen sau pipotă, lungimea intestinului subţire etc, care ar face din el mai degrabă un "frugivor" decât un rozător sau un carnivor). Esenţialul nu este atât ceea ce mâncăm, ci felul în care mâncăm. "A consuma sau a cumineca" - legătura noastră cu lumea şi cu materia se înscrie în însăşi această alegere.

       Cum să ai grijă de zei sau cum să ai grijă de imaginalul tău

   în vremea lui Filon, Terapeutul avea grijă de "zei", zeii fiind imaginile prin care omul îşi reprezintă Absolutul, imagini multiple ale Fiinţei unice. Zeii sunt, de asemenea, Valorile care orientează şi înalţă viaţa. în termeni mai filosofici, vom vorbi de "transcendentali": Frumosul, Adevărul, Binele. A avea grijă de zei înseamnă a veghea asupra marilor imagini care sălăşluiesc în noi, asupra arhetipurilor ce ne călăuzesc spre mai răul sau mai binele din noi înşine.
   Filon va studia aceste imagini ce ne apar în vise, dar, mai precis, el va veghea ca imaginarul şi imaginalul nostru să fie hrănite cu imaginile cele mai structurante cu putinţă, şi, pentru el, aceste imagini se găsesc înainte de toate în Biblie, fiecare personaj biblic fiind un arhetip a cărui evocare poate înlesni propăşirea sufletului.

       Cum să ai grijă de dorinţa ta

   Nu e de mirare că Terapeuţii "au grijă de dorinţă", de vreme ce sănătatea (şi, evident, fericirea) reprezintă coexistenţa paşnică dintre propriul nostru comportament şi cea mai intimă dorinţă a noastră. Nu este vorba nici de a o stimula, nici de a o distruge, ci de a o reorienta atunci când este "pierdută". Ne găsim aici la izvoarele a ceea ce vom numi mai târziu etica sau morala. Cuvântul păcat, în greacă...

   10. Aceşti oameni îi contaminează prin prostia lor nu numai pe compatrioţii lor, ci şi pe toţi cei care intră în contact cu ei; refuză toate îngrijirile şi rămân pentru totdeauna lipsiţi de vedere, cel mai necesar dintre simţuri - şi nu vorbesc de vederea trupească, ci de cea a sufletului, care permite să distingi adevărul de minciună.
   11. Cât despre familia Terapeuţilor al căror efort constant este să înveţe să vadă limpede, fie ca ea să se alăture contemplaţiei Fiinţei, să se înalţe mai presus de soarele sensibil şi să nu neglijeze vreodată această regulă de viaţă, care duce la fericirea absolută.
   12. Cei care devin Terapeuţi nu o fac nici din obişnuinţă, nici la îndemnul sau la solicitarea altuia, ci dintr-un elan de dragoste divină. Precum bacantele şi coribanţii, ei sunt cuprinşi de "entuziasm" până ce ajung să vadă obiectul dorinţei lor.
   13. întrucât dorinţa lor de nemurire şi de viaţă preafericită le dă convingerea că şi-au încheiat deja viaţa
muritoare, îşi lasă averile fiilor, fiicelor sau apropiaţilor lor:

   ...el, presupune a fi găsit în sine însuşi izvorul bogăţiilor manifestate cu mai multă plenitudine în celălalt.
   Pofta, lăcomia şi gelozia sunt legate de o lipsă de siguranţă şi de încredere interioară. Pentru Filon şi Terapeuţi, cauza acestei suferinţe, ca a multor altele, este de găsit în ignoranţă (asophrunăi), care nu înseamnă lipsă de ştiinţă sau de cunoaştere, ci lipsă de înţelepciune, necunoaştere de sine însuşi, necunoaştere a Fiinţei care este în noi, "în care noi avem viaţa, mişcarea şi fiinţa"; ea singură reprezintă bogăţia, stabilitatea, pacea noastră, de vreme ce "ea singură Este". Psalmii conţin o expresie frumoasă pentru a vorbi despre această forţă care ne susţine şi în aceeaşi măsură ne protejează, şi care în acelaşi timp ne dă Spaţiu, ne "trimite spre larg": "El este cetatea mea şi dezrobitorul meu."
   A ignora prezenţa Fiinţei, a trăi în uitare (în exil) înseamnă a fi lipsiţi de siguranţă şi de libertate. Dumnezeu nu este o cetate care să te închidă, nici o închisoare, ci un loc de odihnă pentru libertatea noastră, copacul foarte bătrân, pe care se aşază fluturele de o zi.
   Ignoranţa duce la nedreptate (adikiai), adică la "inadaptarea la ceea ce este". Pentru un evreu, omul drept e cel care păstrează o atitudine justă faţă de Dumnezeu, faţă de oameni şi faţă de el însuşi. Toată arta Terapeutului constă în însuşirea unei atitudini juste, or, nu există o atitudine justă în sine. Ceea ce e bun la un moment dat se poate dovedi rău în alt moment; ce era folositor în anumite circumstanţe se poate dovedi dezastruos atunci când împrejurările respective s-au schimbat.

   Astfel, "a avea grijă de Fiinţă" nu înseamnă să te ocupi de o Existenţă pe care am putea-o atinge sau mângâia în ceea ce omul are mai intim, ci e vorba de o transcendenţă interioară, care face să dăinuie în noi Necunoscutul şi Inaccesibilul. Fiinţa nu este un "ceva", ci un Spaţiu, o Deschidere pe care trebuie să o păstrăm liberă. "Dumnezeu reprezintă libertatea omului."
   Să avem grijă de această libertate, să nu o înstrăinăm nicicui şi nimănui, să o păstrăm vie şi umilă... "Dumnezeu este sfinţenia omului", adică există în el ceva din acea Fiinţă pe care nu o putem compara cu nimic cunoscut sau cognoscibil. Să păstrăm pur acest nenumit... să avem grijă în om de ceea ce scapă omului, întrucât dacă nu ar fi în noi acest spaţiu, această libertate, această sfinţenie, acest increat, nu ar exista nicio ieşire pentru ceea ce este condiţionat, făcut şi creat...
   Fiinţa despre care vorbeşte aici Filon este un Altul, o altă Conştiinţă, o Altă Viaţă; a-l aduce sau a-l reduce la "Acelaşi" (la un uman subtil sau exacerbat) ne-ar ţine pentru totdeauna închişi în acest Acelaşi; am rămâne, pe vecie, în măsurătoarea ceasurilor moi ale timpului, iar masca închisă a identităţilor sale zadarnice nu ar mai lăsa să ţâşnească sunetul sau vocea (per-sond) chipului său de eternitate.
   Terapeutul are grijă de Fiinţă, îi acordă timp, linişte, un spaţiu unde să se reculeagă şi să se odihnească în om. Deoarece este scris că "înţelepciunea caută un loc de odihnă". Pe malul lacului Mareotis, Fiinţa se putea odihni în om şi omul avea dreptul să se odihnească în Cel care Este. Pentru evrei, semnificaţia zilelor de lucru este Sabatul, zi de odihnă. Pentru Terapeuţi, semnificaţia vieţii e, de asemenea,...

   A învăţa să vezi limpede

   "Cât despre familia Terapeuţilor al căror efort constant este să înveţe să vadă limpede, fie ca ea să se alăture contemplaţiei Fiinţei, să se înalţe mai presus de soarele sensibili şi să nu neglijeze vreodată această regulă de viaţă, care duce la fericirea absolută." [11]
   Terapeuţii, precum restul oamenilor, caută fericirea; ei ştiu că nicio fericire durabilă nu se poate întemeia pe amăgire. Adevărul reprezintă condiţia însăşi a adevăratei bucurii, de aceea trebuie, înainte de toate, "să încercăm să vedem limpede". Acest fapt presupune "o retragere a proiecţiilor" care ne împiedică să vedem ceea ce este. Un element important din terapia Seniorilor este epoche, "punerea între paranteze"; a privi ceva, pe cineva, un eveniment şi "a pune între paranteze", adică "a ne suspenda" judecata, a nu mai proiecta asupra acelui "ceva" anumite temeri sau dorinţe, toate aceste "pachete de memorii" cu care este încărcată cea mai neînsemnată dintre privirile noastre.
   A vedea limpede, în primul rând, înseamnă să vezi ceea ce este; ceea ce este şi nimic altceva. Epoche vizează atât emoţia, cât şi judecata şi gândirea; ea presupune o mare libertate faţă de reacţiile noastre, dar aceste atitudini "reactive", pe care le luăm deseori drept "acţiuni", nu le stăpânim, înainte de a ne imagina doar că aceasta este cu putinţă, trebuie, mai întâi, să ne dăm seama. Epoche constituie un moment important pentru a ieşi din "propriul său punct de...