A doua carte

   Adevărata meditaţie, indispensabilă evoluţiei, se realizează prin nemişcarea trupului şi a minţii, simţindu-te pe tine ca o stare energetică subtilă, cea mai subtilă pe care o poţi percepe, doar prezenţă, atent la sunetul care pare că vine din exterior, în chiar clipa producerii lui, precum cântecul unei păsări, ticăitul unui ceas, glasul unor oameni sau zbârnâitul fin al celulelor cerebrale, ca într-un transformator electric, mereu producându-se printr-o notă, printr-o simplă octavă, înainte ca să devină mesaj prin succesiune şi procesare mentală, pentru că astfel apare conştiinţa timpului şi a spaţiului, a morţii şi a limitării şi adevărata meditaţie încetează.

   Ascultarea atentă e o poartă.
   În chiar clipa producerii sunetului dacă pătrunzi prin ea pătrunzi în absolut.
   Judecata încetează, mintea se topeşte; vezi şi devii una cu ce este dincolo de ce vezi, auzi şi devii una cu ce este dincolo de ce auzi, perfect prin ceea ce eşti, dezinteresat de vreun obiectiv, depăşind iluzia corpurilor şi faptelor care intră în repetiţie şi reciclare...
   Prin sunet începe creaţia şi viaţa se manifestă. Sunetul este pentru mine un drum, prin el ajung la sursă, la viaţa în sine din interiorul oricărei forme. Ascultarea este cea mai puternică formă de meditaţie - clipa, înainte de a concepe o poziţie viitoare...

   La rădăcina motivaţiei de mişcare se află mintea şi numai în mod cu totul şi cu totul excepţional omul poate trece dincolo de iluziile ei.
   Dualitatea bine-rău este baza existenţei ei, fără această discriminare omul nu ar putea exista în aceasta formă. De aceea sfaturile şi indicaţiile în favoarea binelui, a iubirii, a frumosului sunt o atitudine forţată a unor oameni pe jumătate, sunt vorbe goale a unor oameni prea obişnuiţi să îmbăleze cuvinte.
   Practic nu poţi fi produsul minţii sociale, om cumsecade, cu iubire de Dumnezeu, ce nu ar face nici un rău etc. şi în acelaşi timp capabil de conştiinţă nepărtinitoare, egal şi just în orice situaţie.
   Omul actual este puf de păpădie, mişcat de curentul formelor în manifestare, născut prin închisul şi deschisul uşilor, prin răsuflare, prin presiunea...

   Capcana pe care mintea, ca instrument esenţial de învăţare, dar în acelaşi timp de supravieţuire, a întins-o oamenilor este extraordinară.
   Ca să-l afli pe cel faţă de care nu te afli la nici o distanţă, la nici o fracţiune de milimetru depărtare în spaţiu şi la nici o fracţiune de secundă depărtare în timp, mintea a pornit în creaţie.
   Ea s-a pornit în căutarea sinelui şi toate stelele şi planetele sunt opririle şi taberele ei de-a lungul acestei colosale campanii.
   La fiecare oprire a construit sisteme de gândire şi imperii, religii şi forme de viaţă, civilizaţii şi popoare, dar scopul căutărilor sale prin materializarea posibilităţilor tot nu a fost atins.
   Credinţele tribale, jertfele, sacrificiile în masă pe altare, sistemele religioase şi filozofice, toate s-au transcris pe această traiectorie a minţii ce a jurat că nu se va lăsa până ce nu-şi va găsi sinele şi originea.