A treia carte

   ...ar deveni pietre care m-ar trage în jos, trebuind să muncesc după aceea înzecit să scap de ele pentru a mai putea primi harul.
   Eu am tot ce este mai important: posibilitatea de a lucra cu lumina.
   Ştiu cu absolută certitudine că nu există o cale mai bună ca aceasta, că din lumină se naşte tot ce vedem şi dorim, că lumina din noi este starea originală pură şi numai prin ea putem depăşi principiul pietros al cauzelor şi efectelor, devenind instantaneu tot ce e mai subtil în existenţă.
   A lucra cu lumina însă nu este o deprindere care vine din cunoaşterea teoretică a lucrurilor, trebuie să fie un lucru trăit personal, descoperit şi practicat într-o manieră proprie, căci fiecare om este un univers în sine care se supune doar legilor lui. Luminii nu i se poate comanda, formulele verbale nu ajută deloc aici.
   Cred că lumina sfântă se poate dărui numai celor care au renunţat la poftele lor fizice şi au desăvârşită credinţă în inimă că lumina le poate suplini toate lipsurile, de la casă şi masă, până la absolut orice mintea îşi poate închipui.
   Dar lucrul cu lumina nu este posibil şi pentru cei care se îndoapă cu alimente acide şi gustoase, bogate în proteine, responsabile de alimentarea focului interior demonic.

   Cât sinele a fost suveran n-am avut nimic şi totuşi nu mi-a lipsit nimic, cât mintea a fost suverană am avut multe şi tot ce-am avut nu mi-a ajutat la nimic.
   Am fost iluzionat să cred că mintea poate găsi soluţii, şi fapta - sabia ei, poate reface armonia universului care tinde să se dezintegreze.
   Am intrat printre spini şi cu ardoare imensă am vrut să-i pun la pământ. Am uitat, săracul de mine, că secerându-i îi semăn şi eu sunt instrumentul prin care sămânţa lor ajunge iar în pământ. N-am văzut că prin fapta mea lucrez pământul şi cultiv spinii, an de an şi viaţă după viaţă...
   Când mi s-a revelat adevărul, la început am crezut, dar apoi mintea mi-a zis că sunt nebun şi am început să mă îndoiesc.
   Dar acum este timpul să pun punct. Să gândeşti şi să faci m-am lămurit pentru totdeauna că nu este soluţia prin care fiinţele vii pot scăpa de povară.
   Atât cât voi înghiţi această hrană care proiectează minciuna de jur împrejur, viaţa nu-mi va fi decât haotică şi amară.
   In faţa tăvălugului social nu mă pot pune... Dacă omul asta vrea, să muncească până ce-şi frânge spatele, să-şi ardă creierii în analize sofisticate şi adânci, treaba lui... Dar eu, ascultând ce este în mine, ascult de Sinele viu.

   Să vedem acum care sunt cele două posibilităţi naturale aflate în cadrul materiei, căci absolut nimic în univers nu este lipsit de materialitate, diferind doar gradul de subtilitate al acesteia.
   Materia are o inteligenţă subtilă care îi permite să se aşeze în forme din ce în ce mai evoluate, până la a deveni absolută, şi atunci o numim divinitate. Dar pe drumul până acolo, materia ajunge la o intersecţie de unde poate alege două posibilităţi. Va putea fie să se folosească de materia înconjurătoare, încercând să evolueze prin tehnologie, fie va căuta în interiorul său puteri nedescoperite, pe care omul actual le numeşte supranaturale, ca să ajungă la scopul final al existenţei.
   In zilele noastre, calea materiei de a se îmbunătăţi prin tehnologie este cea oficială. Cealaltă posibilitate este practicată în cadre foarte restrânse, cu cele mai bune rezultate la nivel individual, fără nici o structură organizatorică, deoarece toată eficienţa s-ar pierde astfel în discuţii sterile şi în consum de energie inutil.
   Dacă omul care crede în evoluţie prin tehnologie este implicat social, omul care crede în puterile subtile ale materiei interioare există undeva la marginea societăţii, în discreţie şi tăcere.
   El îşi îmbunătăţeşte substanţa mai ales prin contactul cu lumina Soarelui, cea mai subtilă formă...

   ...el s-ar transforma în mod sigur într-o fiinţă subtilă şi independentă.
   Curenţii interiori sunt susţinuţi de vibraţia universului prin lumină şi sunet.
   Cel care simte această vibraţie este deja o fiinţă subtilă ce nu mai are mult până ce va putea să-şi susţină conştiinţa de sine, ca individualitate relativă, doar prin această vibraţie, fără nici o altfel de hrană.

   Viaţa în sine nu depinde de energie, dar mobili¬tatea corpurilor, da.
   Există viaţă şi dincolo de mobilitate şi energie, dar viaţa aşa cum este ea unanim acceptată pe Pământ, nu poate exista fără energie.
   Vreau să vă vorbesc foarte pe scurt despre ascultarea sunetului în clipa prezentă, acţiune care, după practica şi revelaţiile mele, este una dintre cele mai puternice forme de captare a energiei.
   Toţi oamenii ar trebui să ştie că închipuirea, gândirea şi visarea le consumă energia, iar ascultarea sunetului în clipa prezentă le-o produce.
   Oamenii din zilele noastre sunt bolnăvicioşi, în primul rând, pentru că gândesc, proiectează şi îşi închipuie mai mult decât ascultă vibraţia originală a universului din clipa prezentă, astfel încât ei nu...