A zecea viziune

   ... Mi-am amintit că am ascultat de mai multe ori mesajul ei, dar am tot amânat să-i răspund, spunându-mi că o voi suna mai încolo, a doua sau a treia zi, când mă voi simţi pregătit să vorbesc despre acel subiect. Ştiam că o convorbire cu ea mă va pune în situaţia de a-mi aminti şi de a explica detalii legate de Manuscris şi mi-am spus atunci că am nevoie de mai mult timp pentru a mă gândi şi pentru a digera tot ce se întâmplase.
   Adevărul era că mă preocupau acele părţi ale profeţiilor al căror efect mă ocolea. Păstrasem cu siguranţă abilitatea de a mă conecta la energia spirituală - ceea ce era reconfortant pentru mine, având în vedere că relaţia cu Marjorie eşuase - şi acum petreceam perioade mari de timp în singurătate. Eram mai conştient ca niciodată de existenţa gândurilor şi a visurilor intuitive, de strălucirea unui peisaj sau a obiectelor dintr-o cameră. Însă mă îngrijora faptul că acele coincidenţe despre care vorbea Manuscrisul deveniseră sporadice în
viaţa mea.
   De exemplu, mă puteam umple de energie găsind întrebările importante ale vieţii mele şi de regulă aveam o intuiţie clară asupra a ceea ce trebuia să fac pentru a afla răspunsurile la aceste întrebări, dar, după ce acţionam în consecinţă, de prea multe ori efectele erau nesemnificative. Nu mi se transmitea nici un mesaj, nu se întâmpla nici o coincidenţă.
   Acest lucru era valabil în special atunci când intuiţia era legată de o persoană pe care o ştiam întrucâtva - poate o veche cunoştinţă sau c ineva cu care lucrasem. Câteodată găseam puncte comune de interes cu acea persoană, dar de cele mai multe ori iniţiativele mele - în ciuda eforturilor de a transmite energie - nu erau dintre cele mai inspirate, sau, mai râu, începeau cu entuziasm, pentru a pieri în cele din urmă într-o furtună de enervări şi simţăminte neaşteptate.
   Aceste eşecuri nu m-au făcut mai irascibil, dar mi-am dat seama că ceva îmi scăpa atunci când încercam să trăiesc o perioadă mai lungă de timp conform Viziunilor. în Peru acţionasem deseori spontan, în funcţie de moment, cu un fel de încredere născută din disperare. Când m-am întors acasă însă, întâlnind din nou mediul meu obişnuit, înconjurat fiind adesea de oameni de un scepticism făţiş, parcă mi-am pierdut speranţele subtile şi încrederea neclintită, ca şi cum intuiţiile mele dispăruseră undeva, în necunoscut. Uitasem parcă ceva foarte important din acele învăţături,...

   ...S-a oprit un moment, apoi a mai spus:
   - Stăteam acolo, înainte de a te vedea pe tine şi am simţit cum energia îmi ţâşneşte prin creştetul capului. Am avut apoi în faţa ochilor un tablou în care am putut vedea fiecare experienţă pe care am trăit-o de-a lungul vieţii, începând cu copilăria şi sfârşind cu acest moment. A fost cea mai clară experimentare a celei de A Şasea Viziuni, pe care am avut-o vreodată. Toate întâmplările prin care am trecut n-au făcut altceva decât să pregătească terenul pentru ce va urma. Mama mea s-a luptat toată viaţa cu o boală cronica, însă nu a încercat niciodată să participe la propria vindecare. Pe atunci, medicina cunoştea mai puţine lucruri, însă mi-amintesc că pe tot parcursul copilăriei refuzul ei de a-şi face un examen lăuntric, de a-şi explora temerile, m-a iritat. îmi notam orice informaţie legată de dietă, vitamine, stres, de meditaţie şi rolul ei în vindecare, încercând s-o conving şi pe ea să se implice, in adolescenţă am fost sfâşiată de nehotărâre: să o apuc pe calea bisericii, sau să devin medic? Am impresia acum că am fost ghidată să învăţ să-mi folosesc atât intuiţiile cât şi credinţa, pentru a schimba viitorul, pentru a tămădui. Tata era altfel decât mama. Lucra în domeniul biologiei, dar niciodată nu a vorbit despre rezultatele muncii lui, cu excepţia comunicărilor ştiinţifice. "Nu sunt decât nişte căutări", spunea el. Asociaţii lui îl priveau ca pe un Dumnezeu. Era inaccesibil - o autoritate supremă. Când am mai crescut, a murit de cancer, fără ca eu să-i cunosc preocupările, care erau legate de sistemul imunitar, în special de modul cum este acesta influenţat în bine atunci când avem o viaţă deosebită, când suntem total angajaţi în ceea ce facem. A fost primul care a văzut această relaţionare, pe care acum o arată toate cercetările recente. Cu mine n-a vorbit niciodată despre asta. M-am întrebat uneori de ce a trebuit să am un tată care să mă trateze astfel, dar în cele din urmă am ajuns la concluzia că părinţii mei constituiau exact acea combinaţie de trăsături şi preocupări care urma să determine evoluţia mea. De aceea dorisem să fiu cu ei, să mă nasc în acea familie. Mama, prin comportarea sa, mi-a arătat că trebuie să ne asumăm responsabilitatea propriei vindecări, să n-o lăsăm numai pe seama altora. în esenţă, tămăduirea înseamnă îndepărtarea fricii din viaţa noastră- frică pe care de cele mai multe ori nu vrem s-o privim în faţă - şi găsirea unui drum propriu, a unei viziuni legate de viitor, adică să devenim conştienţi că ne aflăm aici pentru a ajuta creaţia. Prin tatăl meu am înţeles că medicii trebuie să fie mai simţitori, să cunoască mai multe despre oamenii pe care îi tratează, că trebuie să coboare din turnul lor de fildeş. Combinaţia dintre cei doi părinţi ai mei m-a determinat să caut un nou drum în medicină...

   Când Biserica şi-a formulat canoanele, gnosticii au fost consideraţi nişte eretici irecuperabili, care refuzau să-şi întoarcă faţa către Dumnezeu. Biserica acelor timpuri a ajuns la concluzia că pentru a deveni un adevărat credincios, trebuia să renunţi să înţelegi şi să analizezi lucrurile. Era de ajuns să te mulţumeşti cu revelarea divinităţii şi să te supui voinţei lui Dumnezeu, nefiind nevoie să-i cunoşti planurile.
   Acuzându-i de tiranie pe slujitorii Bisericii, gnosticii au argumentat că dorinţa lor de a înţelege lucrurile, precum şi metodele pe care le foloseau, slujeau acestei cerinţe de "a te lăsa în voia Domnului" impusă de Biserică, chiar mai mult decât predicile rostite de preoţi.
   Gnosticii au pierdut în această confruntare, fiind îndepărtaţi din funcţiile bisericeşti şi din scrierile vremii. Conceptele lor s-au pierdut printre credinţele diverselor secte şi ordine. Totuşi, dilema continua să existe. Atâta timp cât Biserica va continua să pună piedici transformării spirituale - urmare a legăturii cu divinitatea - atâta timp cât va continua să-i persecute pe cei care vorbeau deschis despre această experienţă - trezirea spirituală - "împărăţia din noi" va rămâne doar un concept teoretic al dogmei bisericeşti, iar Viziunile vor fi distruse, ori de câte ori vor răzbate la lumină.
   Atunci, în secolul al treisprezecelea, i-am ascultat cu interes pe asceţi, fără să scot un cuvânt, însă în sinea mea nu le dădeam dreptate. Eram convins că Ordinul Benedictinilor - din care făceam şi eu parte - ar fi fost interesat de aceste scrieri, în special unii dintre călugări. Mai târziu, fără să le spun, i-am arătat o copie unui prieten, care era sfătuitorul cardinalului Nicholas în ţinutul nostru. Reacţia n-a întârziat să apară. Mi s-a transmis că Nicholas era plecat din ţară, dar mi s-a cerut să nu mai vorbesc cu nimeni despre acel subiect şi să mă duc neîntârziat la Neapole, pentru a raporta superiorilor despre descoperirea mea. Am intrat în panică şi am împrăştiat imediat copii ale manuscrisului peste tot unde am considerat că este posibil, în speranţa că voi obţine sprijinul unora dintre fraţi, care s-ar fi putut arăta interesaţi de subiect.
   Pentru a-mi întârzia plecarea, am inventat că m-am accidentat la gleznă şi am scris nenumărate epistole, în care îmi explicam indisponibilitatea. Am amânat călătoria luni de zile, timp în care am făcut în chilia mea copii după manuscris. în cele din urmă, într-o noapte cu lună nouă, uşa chiliei a fost doborâtă la pământ de soldaţi. M-au bătut crunt, apoi m-au legat la ochi şi m-au dus în castelul unui nobil din partea locului, unde am fost pus în obezi. Am zăcut acolo câteva...

   ...care se vor perpetua. Cu timpul, ne vom da seama că sentimentul de siguranţă vine din interiorul nostru şi vom progresa de la credinţa în multitudinea de zei din natură la cea în existenţa unui singur Dumnezeu, ce se află în afara noastră - Dumnezeu-Tatăl - apoi la exprimarea lui în fiecare dintre noi, prin Duhul Sfânt.
   În urma unor revelaţii, vor apărea textele sacre, ce reprezintă o exprimare simbolică, sinceră, a relaţiei noastre cu această divinitate unică. Atât vizionarii din Orient, cât şi cei din Occident, ne vor spune clar că Duhul Sfânt, Spiritul, este întotdeauna cu noi, mereu accesibil, că nu trebuie decât să ne căim şi să ne deschidem, să înlăturăm blocajele ce ar putea împiedica o comunicare deplină.
   De-a lungul vremii, dorinţa noastră de a ne uni şi de a comunica va duce la apariţia unor comunităţi speciale, ce împart aceeaşi arie geografică, luând naştere astfel statele naţionale - fiecare cu specificul lui. Curând după aceasta, va avea loc o dezvoltare explozivă a comerţului, vor apărea ştiinţele, iar descoperirile care vor urma vor iniţia o perioadă de preocupări de ordin economic şi va începe cea mai mare expansiune petrecută vreodată de-a lungul timpului, cunoscută sub numele de Revoluţia Industrială.
   Pe măsură ce relaţiile economice se vor dezvolta pe tot globul, vom continua să ne trezim şi să ne amintim că suntem fiinţe spirituale. Viziunile vor penetra treptat conştiinţa noastră, iar economia va evolua spre o formă compatibilă cu Pământul. în cele din urmă vom depăşi polarizarea forţelor produsă din cauza Fricii şi ne vom îndrepta spre o abordare spirituală a problemelor.
   M-am uitat din nou la ceilalţi şi am citit pe feţele lor că văzuseră şi ei această imagine a istoriei Pământului. în scurtul timp care trecuse, ne-a fost revelat modul cum evoluase conştiinţa oamenilor, de la începuturi şi până în prezent.
   Deodată, holograma s-a fixat în amănunt asupra polarizării. Oamenii se aflau acum împărţiţi în jurul a două poziţii diferite, conflictuale: unii se orientaseră spre schimbare, iar ceilalţi opuneau rezistenţă, gândind că vechile valori s-ar fi putut pierde definitiv.
   Am văzut că în dimensiunea Vieţii de Dincolo era cunoscut faptul că acest conflict va fi cea mai mare provocare pentru spiritualitatea din dimensiunea fizică, mai ales dacă polarizarea va fi dusă până la extrem.În acest caz, fiecare parte se va apăra, acuzând-o pe cealaltă că reprezintă Răul, sau, mai grav, profeţiile despre sfârşitul lumii vor...

   ...instaurarea unei societăţi tiranice de cipuri şi roboţi - în care oamenii trebuiau să fie obedienţi - vor fi înfrânte datorită trezirii oamenilor. Sinteza amintită va permite ca fiecare să fie deschis insuflării cu Duhul Sfânt. Era foarte limpede că acest dialog din Orientul Mijlociu avea să împlinească profeţiile cuprinse în Scripturi într-o manieră simbolică şi pe calea trativelor, evitându-se apocalipsa unei confruntări fizice, imaginată de cei ce luaseră textele sacre ad-litteram.
   Deodată, ne-au apărut în faţă imagini din Viaţa de Dincolo şi am putut vedea foarte clar că intenţiile noastre de-a lungul timpului fuseseră nu numai de a crea un Nou Pământ, ci şi un Nou Paradis. Amintindu-ne Viziunea Omenirii, efectul va consta nu numai în transformarea dimensiunii fizice, ci şi a Vieţii de Dincolo. Pe lângă "înălţări" ale pământenilor, se vor produce şi pătrunderi ale grupurilor de suflete în planul fizic, completându-se astfel transferul de energie spre o dimensiune fizică extinsă.
   Aici, în Viaţa de Dincolo, se putea vedea foarte clar tot acest proces istoric. Încă de la începutul timpurilor, când au apărut primele amintiri, a avut loc un transfer sistematic de energie şi de informaţii dinspre Viaţa de Dincolo spre dimensiunea fizică. Atunci, întreaga responsabilitate legată de menţinerea intenţiilor iniţiale cu privire la viitor a revenit grupurilor de suflete din dimensiunea spirituală, care ne-au ajutat să ne aducem aminte ceea ce vroiam să facem, dându-ne energie.
   Apoi, odată cu creşterea nivelului de conştiinţă şi a numărului de oameni aici, pe Pământ, balanţa energiei şi a responsabilităţii a început să se încline încet spre dimensiunea fizică, până ce s-a ajuns la acest punct al istoriei, când s-a acumulat suficientă energie pentru a ne aminti Viziunea Omenirii şi când întreaga putere şi responsabilitate pentru crearea acelui viitor dorit s-a mutat dinspre Viaţa de Dincolo spre oamenii de pe Pământ, spre grupurile recent formate, adică spre noi.
   Din acest moment, noi avem misiunea de a fi purtătorii acestor intenţii. De aceea, acum rămâne în sarcina noastră de a rezolva conflictul legat de polarizare şi de a-i face să se răzgândească pe cei aflaţi aici, în vale, care încă se mai află sub imperiul Fricii şi care cred că sunt îndreptăţiţi să manipuleze economia pentru a-şi satisface propriile interese, îndreptăţiţi să controleze viitorul.
   Ne-am uitat unii la alţii prin întuneric, în acelaşi timp. Eram încă înconjuraţi de acea hologramă, grupurile de suflete continuau să rămână contopite şi să strălucească. Apoi, un şoim uriaş a coborât pe o creangă ce se afla deasupra noastră, uitându-se la noi. Jos, un iepure a apărut ţopăind...