ADN-ul succesului

   Iniţierea plină de emoţii şi nerăbdare a unei investigaţii şi cufundarea în cunoaştere este cel mai bun indicator al Dorinţei Inimii. Asemenea unui vulcan adormit, această dorinţă cu siguranţă că nu a mai erupt până acum, deşi primele semnale sonore de avertizare există totdeauna, dacă ştiţi cum şi unde să le ascultaţi.
   Vraful de cărţi despre maternitate şi bebeluşi a fost citite de la un capăt la altul de Marybeth. Dorinţa ei de a-şi schimba o anumită trăsătură a personalităţii valora mult mai puţin pe Scara de Măsurare a Dorinţelor Inimii. Era destul de puternică pentru ca Marybeth să apeleze la experţi pentru ajutor şi să investească bani, dar nu într-atât încât femeia să găsească răspunsurile pe care le căuta - şi să investească efort pentru obţinerea acestora, indiferent ce implica asemenea lucru. Acest obiectiv nu va fi atins niciodată atâta timp cât nu va ajunge la poziţia 100 pe Scara de Măsurare a Dorinţelor Inimii. Explicaţia constă în faptul că pur şi simplu inima nu este implicată.
   Când suntem împinşi să facem un anumit lucru, opunem rezistenţă. Dar când este o Dorinţă a Inimii, nu este necesară această presiune, iar rezistenţa este nulă. Nimănui nu-i convine să fie împins de la spate să facă ceva ce nu-i convine.
   Faimosul motto al firmei Nike: "Fă-o pur şi simplu" sună grozav, dar veţi ajunge să "acţionaţi" numai dacă veţi dori. Puterea voinţei necesară pentru a finaliza o sarcină există doar dacă este susţinută de Dorinţa Inimii. Când sunteţi propulsaţi de Dorinţa Inimii, puterea voinţei dumneavoastră este antrenată automat - iar succesul este asigurat.

   VEŢI VEDEA REZULTATELE
   Vă daţi seama de fiecare dată că oamenii îşi concentrează efortul spre Dorinţa Inimii după rezultatele pe...

   Aceste întrebări acoperă o arie largă de aspecte ale relaţiilor familiale. Toţi putem să fim mai răbdători, să ne controlăm mai bine furia şi să ne schimbăm modelele negative şi distrugătoare. Putem să participăm la activităţile casei împreună cu cei dragi şi să aducem idei distractive pentru excursiile familiei, precum şi obiceiuri noi.

   RELAŢIILE SOŢ-SOŢIE

   Petrecerea timpului alături de toţi membrii familiei este un lucru important, dar este esenţială dacă ne referim la partenerul nostru. Pot apărea copii în viaţa dumneavoastră, care se vor interpune în relaţia de cuplu, dar nu vă ignoraţi niciodată partenerul. Soţia m-a ajutat să devin tipul de om care voiam să fiu. Fără ea, nu aş fi putut avea succes în afaceri, nu aş fi adus schimbări pozitive caracterului meu sau nu aş fi avut pacea şi armonia de care mă bucur acum.
   Ca soţ sau soţie, este responsabilitatea dumneavoastră să vă ajutaţi partenerul să devină ceea ce îşi doreşte să fie. Dacă nu o să-l încurajaţi să meargă în direcţia pe care vrea s-o urmeze, vă veţi răpi plăcerea de a avea un companion şi un prieten care se dezvoltă continuu şi înfloreşte. Cu cât înfloreşte mai mult - în special datorită ajutorului şi încurajării pe care i le-aţi acordat -, cu atât mai bună va fi relaţia şi va creşte fericirea dumneavoastră.
   Fericirea conjugală nu se bazează atât de mult pe romantism - în baza acestui sentiment, fericirea va fi când în flux, când în reflux -, ci mai degrabă pe o preocupare naturală, continuă, pentru bunăstarea spirituală reciprocă. Dacă ambii soţi au o preocupare permanentă pentru această latură, iubirea lor va înflori. Acesta este adevăratul altruism.

   Rolul de părinte este asemănător actului de predare. Profesorii cei mai pretenţioşi au parte de cel mai mare respect. Ei vin, stabilesc reguli şi nu acceptă lucrurile fără sens. După ce au stabilit că ei conduc, stă în puterea lor să renunţe la reguli şi să nu mai fie atât de exigenţi - iar uneori chiar acţionează în acest sens. Astfel, nu mai durează mult până când respectul purtat lor se transformă în dragoste şi admiraţie. Profesorii care vor să-şi câştige popularitatea printre studenţi le lasă adesea mână liberă la orele de curs. Rezultatul este că studenţii îşi pierd respectul faţă de ei şi, în consecinţă, nu vor reuşi să înveţe prea mult.
   Un studiu asupra copiilor consideraţi bine integraţi şi fericiţi a surprins doi numitori comuni surprinzători: un tată mai permisiv şi o mamă strictă. Acest lucru nu înseamnă că tatăl nu este şi el sever când este cazul sau că mama nu este deloc permisivă. Ei se poartă în ambele feluri. Însă, de foarte multe ori, doar tatăl este sever şi mama este cea permisivă.
   Copiii, indiferent de vârstă, nu ştiu întotdeauna ce simţiţi. Dacă vă faceţi un obicei din a le spune - şi a le arăta - celor pe care îi iubiţi ce simţiţi pentru ei, aceştia vor realiza profunzimea sentimentelor dumneavoastră. Lăsând copilul să vadă manifestările de dragoste dintre dumneavoastră şi soţie sau soţ, va avea un sentiment de securitate care nu poate fi obţinut altfel.
   Puneţi sentimente sincere în tot ceea ce faceţi sau spuneţi - indiferent dacă exprimă supărare, încredere, nefericire, bucurie, teamă, dezgust, ruşine, dezamăgire sau dragoste necondiţionată. Când nu este evidenţiată nici o emoţie, copiii sau partenerul de viaţă pot doar să...

   ŞI ACUM, CARE ESTE SITUAŢIA DUMNEAVOASTRĂ?

   Dacă aveţi hotărârea acestor oameni, gândiţi-vă la ceea ce puteţi realiza. Singura modalitate de a avea acest gen de atitudine constă în identificarea Dorinţelor Inimii - pe cele care ating nivelul 100 pe Scara de Măsurare a Dorinţelor - şi să lăsaţi Forţa învingătorului să vă stimuleze în obţinerea unor rezultate remarcabile. Vor mai exista lucruri de făcut sau situaţii prin care va trebui să treceţi şi care nu vor fi nici uşoare, nici plăcute. Uneori, viaţa ne înscrie pe o traiectorie în care vom avea de-a face cu astfel de lucruri - aşa-numitele "trebuie să." Viaţa devine plictisitoare şi dificilă atunci când faceţi numai ceea ce trebuie să faceţi pentru a ajunge acolo unde nu vreţi să fiţi.
   Dacă Dorinţa Inimii dumneavoastră este să vorbiţi în public, cum puteţi dobândi această abilitate? Mai întâi, trebuie să vă placă să faceţi această muncă sau cel puţin să fiţi destul de interesat de ea. Sunt importante şi cunoştinţele, dar nu sunt hotărâtoare. O altă modalitate valoroasă de a emana o aură de persoană sigură pe sine atunci când vorbiţi în public este aceea de a nu vă gândi la performanţă, ci de a vă pune talentul în mesajul pe care-l transmiteţi. Dacă veţi crede în mesajul dumneavoastră, dacă veţi trăi sentimente puternice când îl veţi transmite şi nu vă veţi concentra asupra ideii legate de modul în care oamenii vă pot judeca performanţa, veţi reuşi cu succes.
   Ca orator, a trebuit să învăţ să-mi depăşesc tracul şi teama legată de performanţele mele. Ştiind că mesajul meu poate schimba viaţa celor care-l ascultă şi concen-trându-mă asupra acestui dar, am reuşit să-mi înving nervozitatea. Am învăţat să fiu atent doar la ceea ce-i dăruiam publicului - şi tracul a dispărut.