Libraria Eu Sunt - libraria sufletului

NOU! Expediem gratuit prin curier rapid, în orice localitate din ţară, coletele cu valoare mai mare de 250 lei. Mai multe informaţii pe pagina de detaliu a oricărei cărţi la secţiunea "livrare".
intrare cont | creare cont | asistenţă
» EuSunt » Acelaşi suflet, multe trupuri luni, 21 mai 2012 
căutare avansată
  căutare   OK
 
domenii
arte divinatorii astrologie budism creştinism dicţionare filosofie hinduism islamism iudaism literatură maeştri spirituali mitologie ocultism orientări spirituale paranormal psihologie taoism terapii yoga
 
 
index alfabetic
noutăţi în curând autori edituri titluri
 
 
newsletter

abonare
 
 
informaţii utile
asistenţă cum comand despre livrare cum plătesc despre EuSunt anunţuri
 
 
link-uri
link-uri parteneri
 

Acelaşi suflet, multe trupuri

descoperă puterea vindecătoare a vieţilor viitoare, prin terapia progresiei
de Brian L. Weiss
Recomanda unui prieten Recomanda unui prieten
Acelaşi suflet, multe trupuri Imaginea mare preţ Eu Sunt: 18,00 lei


  buc.
alte modalităţi de comandă:

1. prin e-mail la comenzi@eusunt.ro

2. prin messenger la libraria_eusunt

3. telefonic la:
orange 0754.025.588

0756.387.868
vodafone 0722.298.137
romtelecom 021.665.69.86

Detalii despre cartea Acelaşi suflet, multe trupuri

   În această carte uluitoare şi cutremurătoare, renumitul psihiatru Brian Weiss - unul dintre primii doctori care au explorat vieţile anterioare ale pacienţilor, ca metodă de tratament - ne dezvăluie modul în care vieţile noastre viitoare ne pot transforma în prezent.
   Toţi am trăit vieţi anterioare. Toţi vom trăi vieţi viitoare. Ceea ce în facem viaţa actuală ne va influenţa vieţile ce vor urma, pe măsură ce evoluăm în drumul nostru spre nemurire. Brian Weiss, renumitul autor al lucrării Multe vieţi, mulţi maeştri, ştie că acest lucru este adevărat - deoarece, în ultimul timp, el a reuşit să-şi transporte pacienţii nu numai în vieţile anterioare, ci şi în cele viitoare. Ceea ce a descoperit este că există mai multe variante de viitor, astfel încât alegerile pe care le facem acum vor determina calitatea vieţii noastre, atunci când vom reveni înapoi în plan fizic. Folosind zeci de studii de caz (cum ar fi, de exemplu, Samantha, ale cărei rezultate slabe la şcoală au fost depăşite, atunci când s-a întors la o viaţă anterioară în care era arhitect grec şi apoi la una din viitor, în care a văzut că este un medic renumit - sau Hugh, medium, torturat în Evul Mediu ca eretic, a cărui călătorie în viitor i-a adus liniştea sufletească), Dr. Weiss demonstrează beneficiile terapeutice ale progresiei, exact la fel cum a demonstrat că incursiunile în vieţile noastre trecute ne pot alina sau vindeca rănile fizice şi emoţionale din prezent. Aceasta este o carte revoluţionară, bazată pe descoperirile doctorului Weiss despre trecut, care-i va purta pe milioanele lui de cititori într-un viitor individual şi colectiv, pe care ei înşişi îl vor crea. Pe parcursul acestui proces, vieţile lor actuale vor fi profund transformate, iar ei se vor bucura de mai multă linişte sufletească, de mai multă bucurie, de mai multă vindecare.
Prefaţă ... 7

1. Nemurire ... 13
2. George: Controlul mâniei ... 25
3. Victoria, Evelyn şi Michelle: Sănătate ... 40
4. Samantha şi Max: Empatia ... 62
5. Hugh şi Chitra: Compasiune ... 80
6. Paul: Răbdarea şi înţelegerea ... 98
7. Emily, Joyce, Roberta şi Anne: Nonviolenţa ... 111
8. Bruce: Relaţiile ... 126
9. Patrick: Siguranţa ... 138
10. John: Liber Arbitru şi Destin ... 152
11. Contemplarea şi Meditaţia ... 166
12. David: Spiritualitatea ... 179
13. Jennifer şi Cristina: Iubirea ... 193
14. Gary: Viitorul ... 210

pag. 57

   Voi, spiritul, templul, cristalele şi lumina lucrează împreună pentru a vindeca; toate sunt importante.

   Duete vindecătoare: psihometria

   În cadrul seminarelor le recomand participanţilor să se separe în grupuri de doi, de preferat necunoscuţi. Fiecăruia i se cere să aleagă un obiect personal pe care să-l dea partenerului, cum ar fi o legătură de chei, o brăţară, ochelari, un colier, sau un inel. Partenerii fac schimb de obiecte şi apoi le induc starea de relaxare comună tuturor exerciţiilor. "Veţi recepţiona o impresie referitoare la persoana al cărui obiect îl ţineţi în mână", le spun. "S-ar putea să vi se pară ciudat. Poate să vi se pară că impresia nu are nici o legătură cu persoana din faţa voastră. Dar indiferent cât de absurd, sau de neobişnuit, sau de ciudat vi se pare gândul, reţineţi-l şi spuneţi-l partenerului/partenerei. În fond, ceea ce vouă vi se poate părea bizar ar putea să aibă o semnificaţie profundă pentru el/ea".
   Exerciţiul este mult mai mult decât un joc de salon, deşi poate fi foarte amuzant. El conţine o latură de diagnosticare. Cam o treime dintre participanţii la un seminar ţinut de mine în Mexico au recepţionat un simptom fizic al partenerului lor, iar participanţii pot descoperi episoade din copilăria partenerilor, adesea uitate dar importante. De exemplu, la un curs pe care-l predam la Universitatea Internaţională din Miami, un tânăr, care nu-şi cunoscuse anterior partenera, a descris complet şi exact cea de-a zecea aniversare a zilei ei de naştere, cea în care fusese umilită de sora ei mai mare. Mai era un tânăr care fusese împuşcat în antebraţul stâng în timp ce încerca să fugă de un huligan care încerca să-l jefuiască. El purta o cămaşă cu mânecă lungă, încheiată cu nasturi la manşete, astfel încât nu era posibil ca partenera lui să-i fi văzut cicatricea. Totuşi, când i-a luat cheile de la maşină în mână, ea a simţit o durere acută în antebraţul ei stâng. Unii au descris vieţi anterioare ale partenerilor; mulţi au descris casa în care partenerii au copilărit.
   La finalul seminarului din Mexic am pus cinci dintre ei să vorbească la microfon şi să spună grupului prin ce au trecut. Patru dintre ei au avut trăiri de medium! Ei au primit mesaje de la persoane...

pag. 57

   Voi, spiritul, templul, cristalele şi lumina lucrează împreună pentru a vindeca; toate sunt importante.

   Duete vindecătoare: psihometria

   În cadrul seminarelor le recomand participanţilor să se separe în grupuri de doi, de preferat necunoscuţi. Fiecăruia i se cere să aleagă un obiect personal pe care să-l dea partenerului, cum ar fi o legătură de chei, o brăţară, ochelari, un colier, sau un inel. Partenerii fac schimb de obiecte şi apoi le induc starea de relaxare comună tuturor exerciţiilor. "Veţi recepţiona o impresie referitoare la persoana al cărui obiect îl ţineţi în mână", le spun. "S-ar putea să vi se pară ciudat. Poate să vi se pară că impresia nu are nici o legătură cu persoana din faţa voastră. Dar indiferent cât de absurd, sau de neobişnuit, sau de ciudat vi se pare gândul, reţineţi-l şi spuneţi-l partenerului/partenerei. În fond, ceea ce vouă vi se poate părea bizar ar putea să aibă o semnificaţie profundă pentru el/ea".
   Exerciţiul este mult mai mult decât un joc de salon, deşi poate fi foarte amuzant. El conţine o latură de diagnosticare. Cam o treime dintre participanţii la un seminar ţinut de mine în Mexico au recepţionat un simptom fizic al partenerului lor, iar participanţii pot descoperi episoade din copilăria partenerilor, adesea uitate dar importante. De exemplu, la un curs pe care-l predam la Universitatea Internaţională din Miami, un tânăr, care nu-şi cunoscuse anterior partenera, a descris complet şi exact cea de-a zecea aniversare a zilei ei de naştere, cea în care fusese umilită de sora ei mai mare. Mai era un tânăr care fusese împuşcat în antebraţul stâng în timp ce încerca să fugă de un huligan care încerca să-l jefuiască. El purta o cămaşă cu mânecă lungă, încheiată cu nasturi la manşete, astfel încât nu era posibil ca partenera lui să-i fi văzut cicatricea. Totuşi, când i-a luat cheile de la maşină în mână, ea a simţit o durere acută în antebraţul ei stâng. Unii au descris vieţi anterioare ale partenerilor; mulţi au descris casa în care partenerii au copilărit.
   La finalul seminarului din Mexic am pus cinci dintre ei să vorbească la microfon şi să spună grupului prin ce au trecut. Patru dintre ei au avut trăiri de medium! Ei au primit mesaje de la persoane...

pag. 90

   În viaţa actuală, Hugh nu se mai simte diferit, deoarece ştie că toţi posedăm aceste talente, deşi în majoritatea dintre noi ele sunt în stare latentă. El se simte mai bine în pielea lui şi privilegiat, pentru că i s-a permis să întrezărească lumile superioare. Munca lui a devenit mai clară pentru el şi pare să primească informaţii de pe niveluri mai înalte acum. El nu mai atribuie cunoaşterea pe care o posedă "spiritelor discrete şi externe", din cauza fricii aduse în această viaţă din Evul Mediu. Ştie că puterea este în el. Este mai fericit şi aceasta este cea mai bună măsură a progresului său.
   Claritatea informaţiilor primite se reflectă în claritatea intenţiei lui de a-i ajuta pe ceilalţi, în dorinţa lui de a transforma deznădejdea în speranţă, chiar şi în propria lui viaţă. El a devenit alchimistul care şi-a propus să fie cu milenii în urmă.
   Am inclus povestea lui în discursul meu despre compasiune nu pentru că ar fi avut nevoie să înveţe acest sentiment în drumul lui spre nemurire, ci pentru că îl avea din abundenţă şi chiar mai mult. Iubea şi suferea pentru toţi cei care apelau la el şi astfel, oferea prea mult din el însuşi. Fără compasiune, nimeni nu poate să se înalţe spre planurile superioare în vieţile ce vor urma dar, ca toate virtuţile luate în discuţie în această carte, ea este doar parte din-tr-un întreg. Trebuie să învăţăm să dăm dovadă de compasiune atât faţă de alţii cât şi faţă de noi înşine.

   Chitra, treizeci şi cinci de ani, oferea şi ea compasiune fără a fi recompensată. Cercetător în biologie moleculară, îşi petrecea zilele în laborator şi serile cu mama ei bolnavă şi pretenţioasă cu care locuia de zece ani. Nu avea timp pentru o viaţă socială sau, mai bine zis, pentru nici un fel de viaţă personală.
   Era ultimul copil al unei familii de indieni, care veniseră în America când Chitra era mică şi, conform tradiţiei hinduse în care a fost crescută, ea era cea care trebuia să aibă grijă de mamă la bătrâneţe. Nu erau responsabili pentru asta nici fratele, nici cumnata ei şi nici sora ei mai mare care era căsătorită şi avea doi copii. Chitra fusese căsătorită cu un bărbat mult mai bătrân decât ea - o căsătorie aranjată - dar soţul ei murise, lăsând-o fără nici un copil.
   Drept urmare, se cuvenea ca ea să aibă grijă de mama ei.

pag. 97

   Umanitatea celorlalţi

   O variantă a exerciţiului de mai sus este să vizualizezi umanitatea altor oameni - prieteni, rude sau străini. Ei nu sunt doar un nume sau o trăsătură ("Mătuşa Maude vorbeşte întruna", "Omul ăla fără adăpost este jegos!"), ei sunt fiinţe multidimensionale, alcătuite dintr-un complex de factori, la fel ca şi voi. Ei au mame, taţi, copii şi persoane dragi. Nu contează naţionalitatea lor, sau dacă pretind că vă sunt duşmani. Şi ei au sentimente cum ar fi bucuria, iubirea, teama, anxietatea, deznădejdea şi suferinţa exact ca mine şi ca voi. Şi ei au fost copii odată, râzând şi jucându-se cu mingiile lor, cu păpuşile lor, cu animalele lor preferate, cu jocurile lor, într-o vreme când aveau încredere.
   Una dintre metodele mele de tratament este să le sugerez pacienţilor să-şi vizualizeze duşmanii, persoanele pe care le urăsc sau pe care sunt supăraţi, sub formă de copii. Ăsta este doar începutul. Vizualizaţi-i ca tineri îndrăgostiţi, ca părinţi, ca oameni care au câştigat şi care au pierdut, care cunosc naşterea şi moartea, victoria şi tragedia. Vedeţi efectiv detaliile. Individualizaţi-le.
Făcând asta, nu îi veţi vedea doar ca pe un grup, ci ca pe nişte indivizi care au trăit tot ce aţi trăit şi voi. Este uşor să urăşti grupuri, deoarece ele nu au calităţi individuale. Dacă urmaţi acest exerciţiu, veţi renunţa la ură, deoarece este mai greu să urăşti oameni ca tine şi este imposibil să urăşti suflete. Am simţit compasiune faţă de acel soldat rus, omul de care trebuia să-mi fie teamă. Mi-am dat seama că şi el avea suflet
   Sufletul lui era şi al meu.

   Compasiunea şi empatia nu se învaţă peste noapte; lecţiile vieţii nu sunt niciodată simple. Pe măsură ce ne înălţăm către nemurire, trebuie să intre în joc şi un alt factor: răbdarea.

pag. 138

   CAPITOLUL 9

   PATRICK: SIGURANŢA

   Auzim cuvântul siguranţăm fiecare zi. Siguranţă financiară, siguranţă socială, siguranţă naţională - toate acestea sunt importante. Dar aici discutăm despre o siguranţă mai profundă, siguranţa Sinelui siguranţă emoţională, siguranţă fizică, siguranţă care ne permite să interacţionăm pe deplin cu familiile, cu partenerii de viaţă, cu prietenii, cu societatea şi cu civilizaţia noastră.
   Ea izvorăşte din iubirea de sine, din înţelegerea că eşti un suflet şi că ai fost prezent în vieţi trecute - şi vei exista, şi în cele viitoare, la nesfârşit. Siguranţa adevărată vine din cunoaşterea faptului că eşti nemuritor, etern şi că nu ţi se poate face rău niciodată.
   Am tratat oameni foarte bogaţi, care sunt nefericiţi şi nu au nici o senzaţie de siguranţă, deşi confortul fiinţei lor este asigurat. Siguranţa nu vine din posesiuni.
   Nu poţi lua lucrurile materiale cu tine în următoarea viaţă, dar poţi să iei cu tine faptele, acţiunile şi evoluţia ta - ceea ce ai învăţat şi modul în care progresezi ca fiinţă umană spirituală. De asemenea, este posibil să iei şi unele dintre talentele tale. Cred că Mozart a fost un muzician de succes într-o viaţă anterioară, ceea ce justifică precocitatea lui de copil în secolul al optsprezecelea.
   Siguranţa şi respectul de sine sunt interdependente, iar respectul de sine este uneori dificil de obţinut, deşi în lipsa iubirii de sine nu este posibil. Mulţi dintre noi preiau conceptele învăţate (de obicei inconştient) de la părinţii, profesorii, prietenii noştri, sau din comunităţile în care trăim, conform cărora noi am avea o oarecare deficienţă, nu suntem perfecţi. Dacă putem să ne eliberăm de...

pag. 176

   Timpul este, de asemenea, o iluzie. Chiar şi în lumea tridimensională, viitorul este doar un sistem de probabilităţi.
   De ce-ţi faci atâtea griji?
   Trecutul trebuie amintit şi apoi uitat. Lasă-l să se ducă. Asta este adevărat pentru copilărie şi pentru traumele din vieţi trecute; dar este adevărat şi pentru atitudinile, concepţiile greşite şi sistemele de credinţă cu care ai fost bătut la cap şi îndoctrinat, şi pentru toate gândurile vechi - într-adevăr, pentru toate gândurile.
   Cum poţi oare vedea cu prospeţime şi claritate având aceste gânduri? Cum ar fi dacă ar trebui să înveţi ceva nou, dintr-o perspectivă nouă?
   Încetează să mai gândeşti. În schimb, foloseşte-te de înţelepciunea ta intuitivă, pentru a simţi din nou iubirea. Meditează.
   Observă că totul este interconectat. Priveşte-ţi sinele adevărat. Priveşte-L pe Dumnezeu.
   Meditaţia şi vizualizarea vă vor ajuta să nu vă mai gândiţi atât de mult şi să vă întoarceţi de unde aţi plecat.
Veţi fi vindecaţi. Veţi începe să vă folosiţi mintea pe care nu o folosiţi. Veţi vedea. Veţi înţelege. Şi veţi deveni înţelepţi. Apoi, se va instaura pacea sufletească. Singurul lucru pe care-l adaug, acum, este ceea ce am învăţat de atunci, de când am scris aceste rânduri:
Nu doar că vă veţi întoarce de unde aţi plecat, dar vă veţi începe şi călătoria spre viitor.
Meditaţia ne poate ajuta să accesăm puterile vindecătoare din noi - nu doar pentru o vindecare psihică, ci şi pentru una fizică.
   Din ce în ce mai mult, doctorii recunosc că putem lupta cu bolile, chiar cu boli grave, prin intermediul unui remediu recent descoperit: puterile curative care zac în natura noastră spirituală. (Adică, recent descoperit în occident; doctorii orientali îl cunosc de secole.) Poate că aceasta este adevărata medicină holistică, în care ne energizăm întregul organism - atât mintea, spiritul, cât şi corpul.
   Există dovezi suficiente în acest sens în prezent. În lucrarea Head first: The biology of hope and the healing power of the human spirit (Dutton, 1989), Norman Cousins prezintă, în detaliu, modul în care emoţiile ne afectează sistemul imunitar; cercetători de la Harvard au descoperit faptul că tratamentul medicamentos...

  • cartea a apărut în mai 2007 la editura For You
  • traducător: Laura Cristiana
  • cartea cuprinde 244 pagini în format 14x20cm şi o greutate de 0.200 kg
  • ISBN: 978-973-7978-51-6
  • cartea a fost vizualizată de 1766 ori începând cu data de 06.05.2011
Nu sunt păreri

Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
  • Poşta Română
    6.00 lei
    Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
    Termen de livrare: 2-4 zile lucrătoare
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 100.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe
    8.00 lei
    Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Voluntari.
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 100.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti
    19.00 lei
    livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 250.00 lei

Nu sunt definite linkuri pentru această carte
carţi de acelaşi autor cu "Acelaşi suflet, multe trupuri"
carţi din acelaşi domeniu cu "Acelaşi suflet, multe trupuri"
(terapii > general)
derulare
contact | termeni şi condiţii | © EuSunt.ro | ultima actualizare luni, 21 mai 2012
Cărţi vizualizate recent
toolbar
toolbar