Adâncimile cuvântului

   CREZUL

   ADÂNCIMILE CUVÂNTULUI

   Introducere:

   "Dumnezeu nu este altcineva"

   Imaginaţi-vă o mănăstire pe o faleză înaltă care dă spre Dunăre în Austria. Călugării benedictini au muncit şi s-au rugat în acest loc timp de 900 de ani fără întrerupere. Sfinţia sa Dalai Lama a petrecut trei zile aici, alăturându-se nouă ca un simplu călugăr benedictin. S-a rugat cu noi în capelă la vremea slujbei şi a mâncat cu noi în refectoriul mănăstirii. In timpul uneia dintre aceste mese, s-a întors spre mine brusc, şi mi-a spus: "Noi doi avem atât de multe lucruri în comun. Un singur lucru ne desparte: ideea unui Creator divin". Acest lucru era o provocare, deşi nu în sensul unei confruntări. Vocea lui Dalai Lama exprima o tristeţe autentică, o durere care mă făcea să simt compasiune. Patruzeci de ani de participare la dialogurile budisto-creştine mă pregătiseră pentru toată discuţia din acel moment. Era o provocare, trebuia să mă ridic la înălţimea ei şi am făcut-o.
   Nu mă întrebaţi cum. Pompierii iau decizii într-o fracţiune de secundă, salvează vieţi şi apoi nu mai pot să spună cum au făcut-o. Trebuia să fac două lucruri în acelaşi timp: să nu-mi trădez credinţa creştină în Creaţia Divină şi să arăt că ea e compatibilă cu credinţa budistă în înălţarea Independentă. Totul se reducea la închiderea prăpastiei între Creator şi creaţie, o prăpastie care este speculativă şi nu e bazată pe experienţă. La urma urmei, defunctul Thomas Merton, călugăr terapeut şi prieten cu mine şi cu Dalai Lama putuse să reducă problema la o propoziţie de patru cuvinte: "Dumnezeu nu e altcineva". Pentru mistici, nu există spaţiu între Creator şi creaţie. întregul univers este expresia vieţii divine. Poetul Kabir vede reţeaua cosmică formată din cauze şi efecte interdependente în care se întâmplă totul, ca "Secretul care se transformă în trup".
   Prin urmare, credinţa în Creaţie şi credinţa în înălţarea Independentă sunt două expresii ale uneia şi aceleiaşi credinţe. Credinţa ca experienţă este mai profundă decât cuvintele şi conceptele. Ea este un gest interior prin care ne încredinţăm necondiţionat vieţii - viaţa percepută ca propria noastră viaţă, şi totuşi ca putere superioară.
   Dalai Lama a fost încântat. Mi-a spus, "Trebuie să scrii despre asta". "Cu plăcere," am replicat, "dacă Sfinţia ta o să scrii cuvântul înainte"; şi el a fost de acord. Acum, era rândul meu să fiu încântat.
   în dialogul inter-religios avem tendinţa să cităm din tradiţiile noastre pasajele pe care ceilalţi le găsesc...

   ...aborda partea umbrită a realităţii într-un mod creativ. Cuvintele nu sunt decât semne indicatoare; ele pot fi folosite în cele mai întunecate momente ale vieţii noastre. Doar cei care au încercat acest lucru, cei care au suferit iubind, au descoperit puterea transformatoare a acesteia.

   REFLECŢII PERSONALE

   "Este Dumnezeu pretutindeni"? a întrebat un copil la şcoala de duminică. "Da"! a venit răspunsul, "Dumnezeu este prezent pretutindeni". "Şi în mansarda noastră"? "Bineînţeles". Şi la subsol"? "Da, da, dragul meu. Dumnezeu este şi la subsol". "Te-am prins! N-avem subsol"! Poţi să joci o mulţime de astfel de jocuri cu omnipotenţa lui Dumnezeu sau cu omniprezenţa lui. Poate Dumnezeu să facă un cerc pătrat? Bineînţeles că nu. Acest lucru nu dovedeşte, totuşi, că puterea lui Dumnezeu e limitată, ci doar că întrebarea este prostească.
   Cuvântul ATOTPUTERNIC tinde să ducă la interpretări greşite. El sugerează imaginea unui super-rege care îi face pe toţi să-1 asculte (da, pe el, pentru că acest lucru este cu siguranţă o fantezie masculină). Uităm că Dumnezeu "s-a retras", aşa cum spune tradiţia evreiască, pentru a lăsa universul şi toate creaturile să se dezvolte. Dumnezeu le dă tuturor fiinţelor libertatea de a fi ele însele. Dumnezeu se uită la ele cu ochii unei mame şi spune, "Da, poţi să o faci"!, aceleaşi cuvinte pe care Cezar Chavez le-a spus năpăstuiţilor (sună mai încurajator în spaniolă), "Si, se puedes"! Toată puterea lui Dumnezeu curge în interiorul nostru şi ne împuterniceşte prin acel matern "Da". Când ajung la cuvântul ATOTPUTERNIC în Crez îl citesc ca pe un "Da". Atotputernicia lui Dumnezeu este puterea afirmaţiei supreme.
   în binecunoscuta rugăciune "îţi mulţumesc Doamne pentru această zi uimitoare", poetul E.E. Cummnigs îi mulţumeşte lui Dumnezeu "pentru tot ce e natural, tot ce e infinit, tot ce este da". El ne vorbeşte nouă, fiinţelor umane, ca fiind salvate din nimicul lui "nu", de către marele "da" a lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu numai că salvează universul de "nimicul lui nu", Dumnezeu rosteşte încurajatorul "da" şi lasă toate lucrurile să se desfăşoare şi să fie ele însele în propria lor viaţă. Am putea să spunem că Dumnezeu este pur şi simplu Da.
   Pentru un alt poet, Jessica Powers, "da este singura nevoie a vieţii mele" şi

   "Cred că raiul va fi pentru mine o infinită înflorire a unei specii, o simplă nemăsurată beatitudine de a spune, nerostit, da."

   Cummings a mers şi mai departe şi a spus, "îmi imaginez că da este singurul lucru care trăieşte". Şi ne dă următorul sfat: "uitându-l pe dacă, adu-ţi aminte de da".
   Aţi trăit vreodată un moment în care "din minciuna lui nu apare adevărul lui da"? Dacă da, ştiţi din proprie experienţă ce vrea să spună Crezul când îl afirmă pe "Dumnezeu ATOTPUTERNIC". De obicei, putem vedea acest lucru doar după ce l-am depăşit. Uitându-ne înapoi, la un anumit eveniment din viaţă când totul...

   DE CE ESTE ACEST LUCRU IMPORTANT?

   Afirmaţia că Isus a fost RĂSTIGNIT, în contextul Crezului, înseamnă mai mult decât înregistrarea unei note în arhiva istorică. Crezul înseamnă procla-marea încrederii supreme în Dumnezeu. Dar afirmarea acestei credinţe în Dumnezeu când eşti confruntat cu răstignirea lui Isus (şi toată suferinţa nevinovată din lume simbolizată prin cruce) este un jurământ de asumare a viziunii în care el a trăit şi a murit - împărăţia lui Dumnezeu, o ordine a lumii construită nu pe putere, ci pe iubire - pe cuvântul "Da" spus apartenenţei la întreg fără frontiere de nici un fel, şi pe toate consecinţele implicate de acest "Da".
   Credinţa în Isus RĂSTIGNIT înseamnă plasarea încrederii supreme în împărăţia lui Dumnezeu, în ciuda faptului că el şi mulţi alţii care l-au urmat au murit pentru această viziune, fără a o vedea realizată. Sau poate că nu? Faptul că au luptat cu moartea pentru a realiza viziunea lui Isus nu a fost oare tocmai realizarea acestei viziuni? Ne putem permite să-l parafrazăm pe A.J. Muşte, "Nu există nicio cale spre pace, pacea este calea." Nu există drum spre împărăţia lui Dumnezeu - ea însăşi este drumul. Sau, aşa cum spunea Sfânta Caterina de Siena: "Tot drumul către Rai, e Raiul" - chiar şi drumul crucii. întrevederea acestui adevăr şi experimentarea lui, de exemplu ca atunci când te bucuri de durerea pe care o suferi de dragul cuiva pe care îl iubeşti, înseamnă posibilitatea de a avea credinţă în Dumnezeu nu numai în ciuda crucificării lui Isus, ci pentru ea. Isus RĂSTIGNIT a modelat o cale paradoxală de a realiza împărăţia lui Dumnezeu, în şi prin moartea lui.
   Această credinţă nu presupune o anumită interpretare a morţii lui Isus. Dar mintea omenească vrea să ştie de ce Isus a trebuit să moară pe cruce şi ce înseamnă acest lucru pentru noi. Mintea are nevoie de interpretări pentru tot ce percepe, cu atât mai mult cu cât e vorba de un eveniment atât de provocator pentru credinţă. Totuşi, nu toţi cei care recită Crezul trebuie să aibă aceeaşi interpretare. Cel mai important aspect al RĂSTIGNIRII în Crezul Apostolilor este absenţa oricărei interpretări (spre deosebire de "pentru păcatele noastre", din Crezul de la Niceea). Acest lucru ar trebui scos în evidenţă mult mai des. Acest Crez este într-adevăr catolic (cu sensul de universal). El nu defineşte şi nu exclude ca celelalte, mai târzii. Dimpotrivă, face loc tuturor celor ce nu se exclud insistând asupra definiţiilor şi interpretărilor, în acest Crez respiră libertatea; el rezumă atributele esenţiale ale credinţei în Dumnezeu şi lasă orice altceva deschis. Multora li se va părea eliberator. Susţinând credinţa în Isus răstignit, fără a furniza interpretări, Crezul ne provoacă să ne găsim propriile răspunsuri.
   Există mereu loc pentru noi interpretări. Fiecare perioadă din istorie trebuie să-şi găsească propria interpretare. Nu toate interpretările RĂSTIGNIRII de-a lungul secolelor ne sunt de ajutor azi. Unele se dovedesc a fi chiar dăunătoare pentru sănătatea spirituală. Din nefericire, acest lucru este adevărat pentru cele mai răspândite şi cele mai greşit înţelese interpretări, care insistă că Isus a murit pentru păcatele noastre.

   CRED ÎN SFÂNTUL DUH

   CE ÎNSEAMNĂ ACEST LUCRU CU ADEVĂRAT?

   Repetiţia solemnului CRED indică faptul că aici începe o altă parte a Crezului, a treia şi ultima. Ea nu înseamnă un al treilea lucru în care să credem. E doar un ultim scop către care tinde credinţa supremă, odată cu toate celelalte afirmaţii ale Crezului, ca nişte săgeţi arzătoare: Realitatea Ultimă (cunoscută şi ca Dumnezeu, în limbajul mai puţin modern al Crezului însuşi). Noi experimentăm relaţia noastră cu acest unic punct de referinţă al încrederii existenţiale în trei moduri diferite:
   • Ne găsim Sinele cel mai adânc, deschis pentru Dumnezeu, ca orizont ultim.
   • Continuăm să-l descoperim pe Dumnezeu ca pe misterul în dezvăluire care suntem de fapt noi înşine, pentru propria fiinţă
   • Respirăm cu fiecare respiraţie a lui Dumnezeu, care înseamnă însăşi viaţa noastră, Sfântul Duh
   Acest lucru explică de ce Crezul cuprinde trei părţi. SPIRITUL semnifică respiraţia vieţii, vitalitatea - respiraţia din fiecare respiraţie a noastră. Putem deveni conştienţi de viaţa noastră limitată ca participare la viaţa fără de limite, trăită ca un dar: DUHUL SFÂNT. în limbaj biblic, polul opus al SPIRITULUI este "carnea", materia. Carnea semnifică tot ce este supus decăderii fizice, putrezirii şi frustrării la orice nivel al existenţei. Polaritatea cărnii şi spiritului nu trebuie niciodată confundate cu relaţia complementară între trup şi minte.
   SPIRITUL divin este numit SFÂNT în sensul în care inspiră respect, teamă şi fascinaţie. Oriunde forţa brută a vieţii erupe cu irezistibilă putere, aceasta ne atrage şi ne înspăimântă în acelaşi timp. Acest dublu aspect al sacrului caracterizează orice conştientă a DUHULUI SFÂNT.

   CUM ŞTIM CĂ AŞA STAU LUCRURILE ÎNTR-ADEVĂR?

   Putem deveni conştienţi că trăirea nu este ceva ce facem, cum ar fi alergarea sau gătitul, ci mai degrabă un proces la care participăm prin tot ce facem sau ce suferim. Acest proces este în acelaşi timp în noi şi dincolo de noi. îl putem înţelege nu prin analiză intelectuală, ci numai prin experienţă. Putem distinge niveluri sau grade ale trăirii. Felul preferat de mâncare va ridica trăirea la un anumit nivel; piesa muzicală preferată o va ridica un pic mai sus; primul tău copil pe care îl ţii în braţe o va ridica la un alt nivel. S-ar putea...

   AMIN

   CE ÎNSEAMNĂ ACEST LUCRU CU ADEVĂRAT?

   Este bine să considerăm cuvântul final AMIN ca parte integrantă a Crezului. Altfel, ar putea prea uşor să devină doar o frază frumoasă, ca înfloriturile de dedesubtul unei semnături.
   Sensul de bază al lui AMIN este credinţa, încrederea. AMIN exprimă încrederea umană în autenticitatea lui Dumnezeu. Astfel, ultimul cuvânt al Crezului este ecoul primului - "Cred". îmi dau inima Celui în care am încredere. Toate afirmaţiile Crezului între aceste două cuvinte sunt variaţiuni pe această temă; fiecare din ele afirmă credinţa umană în autenticitatea divină. AMIN din final le însumează pe toate şi le pune pecetea angajamentului personal.
   Pentru că AMIN este de fapt un răspuns al întregii comunităţi la cuvântul Domnului - la Prezenţa plină de încredere pe care o întâlnesc cei ce-l venerează - acest AMIN final plasează credinţa celui ce o proclamă în contextul comunităţii. Primul cuvânt al Crezului a fost "eu"; ultimul cuvânt răsună în acel"noi" al comunităţii. Putem vizualiza această comunitate ca reprezentând nişte cercuri concentrice ce se lărgesc din ce în ce mai mult. Cel mai mic dintre ele este format din creştinii în a căror limbă este, la urma urmei, formulat Crezul. Dar evreii şi musulmanii folosesc acelaşi cuvânt AMIN. Prin urmare, cele trei tradiţii ale vestului, împreună, formează un cerc mai larg de credinţă împărtăşită. Mai mult, AMIN este legat de "AUM" sau "OM", silaba sacră a unei comunităţi mai largi. Printre hinduşi, jainişti şi budişti, "OM" exprimă ascensiunea şi binecuvântarea şi-l leagă pe acela care îl pronunţă în credinţă de orizontul extrem al existenţei umane, la fel ca şi cuvântul AMIN.

   CUM ŞTIM CĂ AŞA STAU LUCRURILE ÎNTR-ADEVĂR?

   Un bun exemplu pentru folosirea iniţială a cuvântului AMIN în ebraică este fraza repetată de paisprezece ori "Şi toţi oamenii vor spune Amin", în Deuteronom 27:15-26. Iar pentru tradiţiile estului, Upanişadele Mandukya sunt cele ce stabilesc tonul: esenţa se găseşte în speculaţiile legate de OM, care este considerată cea mai puternică dintre mantre.
   Dincolo de această informaţie externă, totuşi, putem să simţim puterea lui AMIN ascultând fondul muzical de la sfârşitul Crezului, de exemplu Mesa în b minor de Bach. Chiar şi cuvântul AMIN repetat de cinci ori,...