Libraria Eu Sunt - libraria sufletului
intrare cont | creare cont | asistenţă
» EuSunt » Adevăr sau minciună joi, 21 septembrie 2017 
căutare avansată
  căutare   OK
 
domenii
arte divinatorii astrologie budism creştinism dicţionare filosofie hinduism islamism iudaism literatură maeştri spirituali mitologie ocultism orientări spirituale paranormal psihologie taoism terapii yoga
 
 
index alfabetic
noutăţi în curând autori edituri titluri
 
 
newsletter

abonare
 
 
informaţii utile
asistenţă cum comand despre livrare cum plătesc despre EuSunt anunţuri
 
 
link-uri
link-uri parteneri
 

Adevăr sau minciună

fii sincer cu tine şi cu ceilalţi
de Marc Pistorio
Recomanda unui prieten Recomanda unui prieten
Adevăr sau minciună Imaginea mare preţ Eu Sunt: 31,00 lei

preţ listă: 32,90 lei

reducere:
1,90 lei (5,78%)

  buc.
alte modalităţi de comandă:

1. prin e-mail la comenzi@eusunt.ro

2. prin messenger la libraria_eusunt

3. telefonic la:
orange 0754.025.588
vodafone 0722.298.137
romtelecom 021.665.69.86

Detalii despre cartea Adevăr sau minciună

Dăunătoare copilului, minciunile şi lucrurile nespuse rămân distrugătoare şi la vârsta adultă. Cum să ieşi din impasuri, să te cunoşti mai bine şi să ajungi la pacea interioară? Pentru Marc Pîstorio, există o singură cale către fericirea care durează: autenticitatea.
Autenticitatea faţă de sine însuşi. Este dificil să fii în relaţii bune cu ceilalţi când nu eşti împăcat cu tine însuţi. Soluţia este de a te întoarce la originea problemei şi de a-l înfrunta pe cel care eşti, fără a te minţi. Acest gen de introspecţie este, însă, dificil. Trebuie să te priveşti fără subterfugii, integrând lucrurile de care eşti mai puţin mândru, cele care te fac să te simţi ru-şinat sau decepţionat. E necesar să-ţi pui întrebarea: Cine sunt cu adevărat? Şi, în timp ce reflectezi la acest subiect, să-ţi priveşti în faţă moştenirea afectivă. înţelegând realitatea profundă a propriei noastre istorii de viaţă, suntem capabili să-i înţelegem consecinţele asupra opţiunilor din viaţa adultă.
Autenticitatea în cuplu. Pentru cei care trăiesc în cuplu sau care îşi doresc acest lucru, după ce a fost atinsă această zonă de siguranţă cu sine însuşi, totul este pregătit pentru a-l primi pe celălalt şi a spera să-ţi trăieşti dragostea într-o frumoasă şi dulce complicitate.
Autenticitatea faţă de copii. Rănile profunde vin, adesea, din copilărie. Rolul de părinte este, aşadar, dintre cele mai im-portante. Din acest motiv, autorul ne propune trei reguli, dintre care prima este aceea de A SPUNE ADEVĂRUL copiilor noştri. Să le dăm posibilitatea de a pune întrebările la care noi să le răspundem, după cunoştinţele noastre.
Cuvânt-înainte ... 9

PARTEA ÎNTÂI Minciuni şi adevăr faţă de sine

Capitolul 1
A te construi în minciună ... 31
Capitolul 2
La întâlnirea cu celălalt ... 50
Capitolul 3
Mecanismele de apărare, un mijloc de protecţie contra durerii ... 83
Capitolul 4
Adevărul faţă de sine ... 111

PARTEA A DOUA Către autenticitatea cuplului

Capitolul 5
A se construi prin imitaţie sau prin opoziţie ... 141
Capitolul 6
Greutăţile recurente ale cuplului ... 158
Capitolul 7
Reuşita cuplului ... 187

PARTEA A TREIA Minciuni şi adevăruri spuse copiilor

Capitolul 8
Părinţi care iubesc rău ... 235
Capitolul 9
Adevărul spus copiilor ... 263

Concluzie ... 301
Bibliografie ... 305

pag. 44-45

   ...să reducă minciunile şi pedepsele. Crescând, el se va elibera încet-încet de autoritatea parentală, pentru a integra alte surse de autoritate, care devin pertinente şi coerente în privinţa diversităţii crescânde a experienţelor sale de viaţă cotidiene: ceilalţi membri ai familiei, cei de-o seamă cu el, societatea şi sistemul ei complex de norme şi de interdicţii. El va ajunge, mai ales, propria sa sursă de informaţii, apt să-şi impună el însuşi reguli morale, care merg în sensul respectului de sine şi al respectului pentru ceilalţi. Este interesant de notat că cercetările arată că dezvoltarea raţionamentului moral la copil este universală, deci la fel de prezentă în culturi foarte diferite, în Mexic ca şi în Taiwan, de exemplu.

   A se elibera puţin câte puţin de judecata celorlalţi

   Atenţia binevoitoare a părinţilor şi disponibilitatea lor schimbă dramatic cursul vieţii copilului. Această atenţie - şi cadrul educativ în care este trăită ea în viaţa cotidiană - ia parte la instaurarea durabilă a imaginii de sine şi a stimei de sine a copilului. Când afecţiunea părinţilor este modulată şi adaptată în funcţie de nevoile particulare ale copilului lor, acesta îşi construieşte sfera emoţională pe baze solide. Chiar dacă felul cum îl privesc părinţii are totdeauna o valoare semnificativă, el are nevoie din ce în ce mai puţin de o validare sistematică şi poate integra progresiv dezaprobarea lor fără a se simţi ameninţat în planul personalităţii; el poate trăi cu această dezaprobare fără ca aceasta să pună sub semnul întrebării toată persoana sa. Aceasta este, de altfel, dificultatea majoră a oamenilor care nu au o solidă stimă de sine: dacă fac o greşeală sau dacă felul cum îi priveşte celălalt nu este pozitiv, ei se depreciază puternic. Dimpotrivă, un copil echilibrat nu va avea nevoie să mintă sau să ascundă ce este, pentru a fi iubit sau chiar pentru a corespunde idealului părinţilor săi. într-adevăr, faptul de a simţi fără echivoc şi constant dragostea, interesul şi afecţiunea părinţilor săi îl va pune pe copil la adăpost de recurgerea la oricare alt act de manipulare, pentru a atrage "pozitiv" privirea: nu va avea pur şi simplu nevoie de ea pentru a fi valoros.
   Funciar, copilul deplin sănătos fizic şi mental este cu siguranţă bun şi bine intenţionat. El vrea să dobândească noi competenţe, este curios în mod natural, nu cere decât să fie stimulat, adoră să fie pe placul părinţilor săi şi vrea cu disperare să fie iubit. Din primele zile de viaţă, el este mobilizat mai ales de validarea şi de recunoaşterea părinţilor, într-o căutare permanentă a afecţiunii, sub orice formă ar fi. Pentru asta este gata în mod natural să se aproprie de idealurile părinţilor săi, de aşteptările lor şi de sistemul lor de valori. Adolescent sau tânăr adult, dacă a fost crescut ca om liber în plan psihic - adică liber în planurile intelectual şi emoţional -, el va pune atunci sub semnul întrebării sistemul de valori parentale, pentru a şi-l crea pe al său propriu, dar în niciun caz nu se va teme să piardă dragostea şi ataşamentul părinţilor. Cu cât aceste experienţe interacţionale sunt mai bogate, mai diversificate şi trăite într-un mediu familial şi social în care el este iubit şi respectat, cu atât mai repede va ajunge la o conştiinţă solidă şi va adera la principii morale, care vor face din el o fiinţă dotată cu o inteligenţă socială vie.
   Nu este vorba de nicio confuzie; nu nutresc o viziune idealistă sau idealizată asupra copilului, în care el n-ar fi decât "bun şi bine intenţionat": ca fiecare fiinţă la vârsta sa, ştiu că navighează şi el prin meandrele propriei vieţi, cu momente de tulburare şi de mari victorii. Dar, spre deosebire de adult, despre care se consideră că a dobândit deplina conştiinţă a opţiunilor...

pag. 44-45

   ...să reducă minciunile şi pedepsele. Crescând, el se va elibera încet-încet de autoritatea parentală, pentru a integra alte surse de autoritate, care devin pertinente şi coerente în privinţa diversităţii crescânde a experienţelor sale de viaţă cotidiene: ceilalţi membri ai familiei, cei de-o seamă cu el, societatea şi sistemul ei complex de norme şi de interdicţii. El va ajunge, mai ales, propria sa sursă de informaţii, apt să-şi impună el însuşi reguli morale, care merg în sensul respectului de sine şi al respectului pentru ceilalţi. Este interesant de notat că cercetările arată că dezvoltarea raţionamentului moral la copil este universală, deci la fel de prezentă în culturi foarte diferite, în Mexic ca şi în Taiwan, de exemplu.

   A se elibera puţin câte puţin de judecata celorlalţi

   Atenţia binevoitoare a părinţilor şi disponibilitatea lor schimbă dramatic cursul vieţii copilului. Această atenţie - şi cadrul educativ în care este trăită ea în viaţa cotidiană - ia parte la instaurarea durabilă a imaginii de sine şi a stimei de sine a copilului. Când afecţiunea părinţilor este modulată şi adaptată în funcţie de nevoile particulare ale copilului lor, acesta îşi construieşte sfera emoţională pe baze solide. Chiar dacă felul cum îl privesc părinţii are totdeauna o valoare semnificativă, el are nevoie din ce în ce mai puţin de o validare sistematică şi poate integra progresiv dezaprobarea lor fără a se simţi ameninţat în planul personalităţii; el poate trăi cu această dezaprobare fără ca aceasta să pună sub semnul întrebării toată persoana sa. Aceasta este, de altfel, dificultatea majoră a oamenilor care nu au o solidă stimă de sine: dacă fac o greşeală sau dacă felul cum îi priveşte celălalt nu este pozitiv, ei se depreciază puternic. Dimpotrivă, un copil echilibrat nu va avea nevoie să mintă sau să ascundă ce este, pentru a fi iubit sau chiar pentru a corespunde idealului părinţilor săi. într-adevăr, faptul de a simţi fără echivoc şi constant dragostea, interesul şi afecţiunea părinţilor săi îl va pune pe copil la adăpost de recurgerea la oricare alt act de manipulare, pentru a atrage "pozitiv" privirea: nu va avea pur şi simplu nevoie de ea pentru a fi valoros.
   Funciar, copilul deplin sănătos fizic şi mental este cu siguranţă bun şi bine intenţionat. El vrea să dobândească noi competenţe, este curios în mod natural, nu cere decât să fie stimulat, adoră să fie pe placul părinţilor săi şi vrea cu disperare să fie iubit. Din primele zile de viaţă, el este mobilizat mai ales de validarea şi de recunoaşterea părinţilor, într-o căutare permanentă a afecţiunii, sub orice formă ar fi. Pentru asta este gata în mod natural să se aproprie de idealurile părinţilor săi, de aşteptările lor şi de sistemul lor de valori. Adolescent sau tânăr adult, dacă a fost crescut ca om liber în plan psihic - adică liber în planurile intelectual şi emoţional -, el va pune atunci sub semnul întrebării sistemul de valori parentale, pentru a şi-l crea pe al său propriu, dar în niciun caz nu se va teme să piardă dragostea şi ataşamentul părinţilor. Cu cât aceste experienţe interacţionale sunt mai bogate, mai diversificate şi trăite într-un mediu familial şi social în care el este iubit şi respectat, cu atât mai repede va ajunge la o conştiinţă solidă şi va adera la principii morale, care vor face din el o fiinţă dotată cu o inteligenţă socială vie.
   Nu este vorba de nicio confuzie; nu nutresc o viziune idealistă sau idealizată asupra copilului, în care el n-ar fi decât "bun şi bine intenţionat": ca fiecare fiinţă la vârsta sa, ştiu că navighează şi el prin meandrele propriei vieţi, cu momente de tulburare şi de mari victorii. Dar, spre deosebire de adult, despre care se consideră că a dobândit deplina conştiinţă a opţiunilor...

pag. 114-115

   ...sistem de valori, având grijă de el şi fără a aduce prejudicii celorlalţi, în acelaşi timp. Independent de celălalt, adevărul faţă de sine va consta în refuzul de a funcţiona într-un mod de evitare, pentru a-şi identifica dificultăţile interioare, a le asuma cinstit ca să nu fie suportate de ceilalţi şi - mai mult încă - pentru a găsi gândurile şi acţiunile necesare pentru a le elimina. Este greu, în cursul vieţii, să-ţi alegi tabăra între dorinţa de a fi autentic în interacţiunile tale cu tine şi cu ceilalţi... şi riscurile de crize şi răsturnări majore dacă revelezi adevărul ţie şi celorlalţi. Dacă vrei să priveşti în faţă adevărul despre tine, este imposibil ca apoi să te porţi ca şi cum el n-ar exista şi să menţii atitudinea de evitare. Un timp, această deschidere spre o nouă înţelegere a lui însuşi îl poate scoate pe individ din vechea sa zonă de confort, îl poate destabiliza, dar acesta este un moment tranzitoriu necesar, pentru a intra progresiv într-un nou sine, mai adevărat şi mai puţin dureros. Adesea, la consultaţie, oamenii îmi mărturisesc inconfortul lor în faţa acestei schimbări neaşteptate şi se tem să nu se amplifice starea lor de rău: nici vorbă de asta. însoţiţi de psiholog pe un teren nou defrişat, ei găsesc încetul cu încetul drumul pe care să înainteze, acceptându-se aşa cum sunt şi iniţiind schimbări comportamentale. Este foarte sănătos să accepţi să te pui sub semnul întrebării şi să evaluezi pe ce baze se fondează dezechilibrele interioare. Structura se clatină pentru un timp, căci a accepta să vezi este o confruntare, înainte de a atinge obiectivul final, care constă în a găsi un mai bun echilibru. Odată terminată acţiunea, structura întărită va avea o soliditate şi o stabilitate mai durabile... până la următoarea punere sub semnul întrebării! A creşte implică şi momente de criză, şi perioade tranzitorii, dar următoarele vor fi mai puţin brutale, mai puţin destabilizatoare. Va fi, mai ales, posibil - în sfârşit - să ajungi în mod liber la o viaţă cotidiană în care vor fi prezente ceea ce eu numesc "micile fericiri simple".

   Un sine în mişcare

   Echilibrul se sprijină pe un fundament solid şi - chiar dacă este trăit o vreme - el nu trebuie să fie o scuză pentru a evita punerile sub semnul întrebării şi a adopta o poziţie de repliere în faţa vieţii: menţinerea sa implică intim constatarea fluctuaţiilor sale. Ar fi alienant să crezi că echilibrului unei perioade de viaţă îi va succede obligatoriu echilibrul următoarei. Numai crizele ne zguduie şi ne împing înainte, echilibrul subsecvent nu este decât un răgaz de durată variabilă. Nu trebuie decât să observăm în viaţa cotidiană cât de mult sunt puse la încercare ideile şi valorile noastre de relaţiile erotice, familiale şi prieteneşti, de noile cunoştinţe, de scenele de viaţă la care asistăm, de informaţiile pe care le primim din toate părţile. Aceşti stimuli atât de variaţi implică o sumă incalculabilă de reflecţii, în funcţie de filtrul personalităţii noastre. Ca răspuns la aceste experienţe, a nu te minţi înseamnă a accepta să-ţi pui sub semnul întrebării convingerile, să reevaluezi ceea ce ai crezut întotdeauna drept câştigat, să admiţi ceea ce ştii despre tine şi despre cei care te înconjoară. Toţi indivizii care trăiesc în această autenticitate pot depune mărturie despre uşurarea instantanee pe care o provoacă acceptarea celui care eşti, despovărat de bagajul prea greu al disimulării şi al îndepărtării de sine.
   A fi tu însuţi, orice s-ar întâmpla, în ciuda tuturor, este cu adevărat o filosofie de viaţă, un angajament îndârjit pentru a trăi ce-i mai bun în tine însuţi cu tine şi a împărtăşi această armonie şi această fericire cu persoane alese în jurul tău. Să nu uităm niciodată că viaţa este mişcare, aceasta este valabil pentru...

pag. 162-163

   ...şi de a-şi impune ideile printr-un subtil act de manipulare şi de control verbal, atunci înţeleg rezistenţa acestuia şi tăgăduirea sa - îl încurajez chiar în această apărare sănătoasă.
   A comunica trebuie să se rezume mai ales la un angajament mult mai sincer, bazat pe voinţa de a transmite ideile şi nevoile fiecăruia. O încercare de a spune cine sunt eu pentru a ne înţelege mai bine, a ne respecta mai bine şi a trăi mai bine împreună, fără confruntarea intenţionată a fragilităţilor fiecăruia. A dialoga pentru a informa, fără a impune: iată un program de viaţă de cuplu generator al unei igiene sănătoase a comunicării.

   A-ţi fi frică să spui

   De îndată ce este vorba de abordarea aspectelor referitoare la intimitate, la aparenţa fizică sau la sentimentul de respingere sau de abandon, cuplurile au tendinţa de "a nu spune". Perspectiva de a expune o dificultate şi frica de o reacţie negativă a celuilalt produc o răvăşire interioară intensă, care se înrudeşte cu ameninţarea sau cu teama (reale sau nu) şi care-i impune tăcere individului. Pentru a se proteja, "a nu spune" este ales cu bună ştiinţă şi devine o reţinere deliberată de informaţii.
   De fapt, frică de ce? Majoritatea membrilor cuplurilor răspund că nu vor să-şi contrarieze partenerul abordând probleme delicate, referitoare la sine însuşi, la celălalt sau la relaţia intimă. Ei nu ştiu dacă au cu adevărat dreptul să facă remarci care ar putea să fie percepute drept critici acerbe şi să inducă reacţii defensive. Ei precizeză că mai multe încercări au dat loc unor certuri neproductive, în care primează mai ales atacurile, insultele, denigrările, devalorizările, uneori chiar violenţa. Fiind mereu certaţi pentru aceste încercări, renunţă la gândul de a-şi face înţelese cererile legitime.
   în plan psihologic, constat că oamenilor le este frică să spună din cauza fricii de a auzi: "Dacă nu fac remarci asupra faptului că s-a îngrăşat, ea mă va lăsa în pace..."; "Dacă îi spun să fie mai tandru, va crede că vreau mai multe relaţii sexuale...". într-adevăr, legea tăcerii este trăită întotdeauna în doi. Din cauza unei fragilităţi instalate de multă vreme, cuplurile încearcă să-şi protejeze narcisismul: dacă un individ nu se prea iubeşte, îşi va proteja cu furie cele câteva părţi ale sale pe care le consideră un atu. Obiectivul său nu mai este atunci de a intra cinstit în relaţie cu partenerul, ci de a intra în relaţie cu un partener care să i se opună cât mai puţin posibil, cu care punerile sub semnul întrebării sunt evitate abil datorită lucrurilor nespuse, menţinute printr-un implicit comun acord. "Ştii că sunt vulnerabil şi, deoarece şi tu eşti, să evităm orice fel de discuţie sinceră şi să ne prefacem că ne simţim bine împreună"; o astfel de minciună poate sta la baza vieţii în doi. Unii oameni pot deci să petreacă împreună o perioadă semnificativă din viaţa lor şi să practice evitarea cu înverşunare. Ei îşi constată nefericirea interioară şi tulburarea din cauza neputinţei de a elabora un discurs articulat, dar continuă, zi de zi, să trăiască alături de partener fără să abordeze necazurile lor. Rămân fără identitate, buimăciţi de tulburarea lor, fiindu-le interzisă punerea de întrebări, ca în copilărie. Partenerul lor de viaţă devine, ca mai înainte în povestea lor, acea fiinţă inaccesibilă căreia nu i se vorbeşte despre sine, ca să nu se simtă înfruntată şi să arunce cu amărăciune replici dure.
   Mă întristează deznădejdea pe care o constat regulat, în biroul meu, unde oamenii îmi mărturisesc că - după ani lungi de viaţă în comun sau de căsătorie - nu îndrăznesc să-i spună...

pag. 194-195

   ...adică "noi". Aici eul trebuie înţeles în sensul psihologic al termenului, adică "ansamblul personalităţii". Astfel, individul capabil de individualitate poate fi deschis în mod liber faţă de nevoile rezonabile ale celuilalt, fără să piardă în acest timp legătura cu el însuşi. în individualitate, persoana ştie întotdeauna care este partea din ea însăşi pe care nu poate în niciun caz s-o sacrifice celuilalt. Ea îşi rezervă atunci - ca un cadou preţios oferit regulat - momente privilegiate în care este satisfăcută. Formele acestei plăceri personale frecvente pot fi cu totul diverse şi proprii imaginii pe care şi-o face fiecare despre fericirea sa: a-şi acorda un moment privilegiat de singurătate, a-şi oferi un masaj, a face baie, a te întâlni cu prietenii, a organiza activităţi sportive, a citi, a călători, a asculta muzică etc. A continua să exişti, a păstra timp pentru sine, rezervând totodată timp pentru celălalt şi pentru împlinirea relaţiei. Fiecare îşi va găsi formula în cuplu, dar este esenţial, pentru sănătatea mintală şi echilibrul tuturor, să nu piardă niciodată din vedere o entitate preţioasă: pe sine însuşi!
   înainte de a fi un partener din cuplu, înaite de a fi părinte, o persoană este mai ales o fiinţă adultă - o femeie sau un bărbat - cu propriile sale aspiraţii: o individualitate potenţială şi în evoluţie. O fiinţă cu aceleaşi drepturi, ce trebuie satisfăcută cu prioritate, înainte de a se oferi şi de a se face disponibilă pentru celălalt sau pentru ceilalţi. Această necesitate este neglijată frecvent sau chiar uitată total, iar asta n-are legătură cu egoismul de care dau dovadă unii. Individualistul este egoist, căci nu se preocupă decât de plăcerea sa şi de interesul său. Tocmai caracterul exclusiv al acestei preocupări face din el un egoist; pentru individualist, celălalt nu există sau există prea puţin. Persoana care a dezvoltat o sănătoasă individualitate se îngrijeşte de plăcerea şi de fericirea sa, dar nu sacrifică niciodată relaţia sa cu celălalt.
   Se întâmplă frecvent, în timpul psihoterapiilor, ca persoanele să aibă reale dificultăţi în descrierea aspiraţiilor lor. Ele vorbesc despre partenerul de viaţă, despre copiii lor, despre carieră, dar sunt rare ideile referitoare la sine. Obişnuite să uite de ele şi să se pună pe planul doi, golite interior de un program supraîncărcat trăit în ritmul unei curse dezlănţuite, persoanele nu mai ştiu cine sunt. Unii sunt de-a dreptul incapabili să-şi amintească cu certitudine ultima dată când şi-au acordat o perioadă de timp doar pentru ei. Uluiţi de constatarea acestei distanţe care îi separă de ei înşişi, surâd sau izbucnesc într-un râs nervos în biroul meu, ca şi cum ar simţi deodată povara ridicolă a acestei enormităţi. îi ascult pe alţii cum plâng, prăbuşiţi, exprimând în sfârşit prin cuvinte o realitate devenită insuportabilă. Adesea se aude maxima "te naşti singur şi mori singur", iar eu nu sunt de acord; ar trebui poate adăugat "trăieşti singur". Iată deci un frumos adevăr, după mine, o concepţie foarte sănătoasă de viaţă, acceptarea aproape automată - şi nu fatalistă - a responsabilităţii echilibrului, a sănătăţii şi a grijii pentru propria persoană, pe care o avem sau trebuie s-o avem faţă de noi înşine. în acelaşi timp, îi luăm de pe umeri partenerului de viaţă o povară imensă: obligaţia de a ne face fericiţi.
   Ca fiinţă "trăitoare", definitiv ancorată în erosul şi în curgerea vieţii, un individ echilibrat are datoria să răspundă nevoilor sale - chiar dacă una din ele constă în atenuarea angoasei sale de a trăi. El are datoria să înţeleagă, să răspundă suferinţelor şi dificultăţilor sale şi să-şi regleze tulburările şi conflictele interioare. Această operaţiune activă poate fi făcută cu greu în cuplu, căci relaţia sensibilă şi afectuoasă cu celălalt se aşază...

pag. 280-281

   ...sale. El are convingerea că răspunsurile ei ascund adevărul şi că mai sunt lucruri de spus. Când eşti clarificat asupra originii tale, asupra realităţii istoriei tale familiale, nu-ţi pui întrebări despre identitatea tatălui tău. Când profesioniştii se întreabă asupra necesităţii de a revela sau nu unui copil realitatea originii sale şi decid pe baza propriilor convingeri, găsesc că ei îşi depăşesc rolul. în ceea ce mă priveşte, mă situez mereu de partea singurului răspuns posibil: cel care spune adevărul; şi voi fi prezent apoi, dacă este nevoie de mine, pentru a face faţă emoţiilor asociate dezvăluirii. Dacă el pune întrebări şi i se răspunde prin adevăr, atunci el nu va mai pune aceeaşi întrebare, va fi satisfăcut... Va putea eventual să fie liber să pună altele şi - mai ales - va putea în sfârşit să trăiască după placul inimii emoţiile prezente în el. Pe baza a ceea ce ştii, poţi construi şi te poţi dezvolta; pe baza necunoaşterii lucrurilor referitoare la tine, nu poţi decât să suferi. Aceşti copii răniţi, odată deveniţi adulţi, sunt chiar aceiaşi care vin într-o bună zi în biroul meu, disperaţi, abia trăgându-şi sufletul, incapabili să-şi mai stăpânească o tulburare interioară de nesuportat.

   Există Moş Crăciun?

   La ora la care părinţii vor să perpetueze tradiţia lui Moş Crăciun şi magia poveştii sale, anumite comportamente şi întâmplări rocamboleşti iau aspect de coşmar. Este cu totul sănătos ca să creadă copilul, pentru o vreme, în Moş Crăciun. Pentru o vreme înseamnă atunci când copilul este mic, nu-şi pune întrebări despre veridicitatea poveştii şi este scufundat într-un imaginar care îl hrăneşte şi îl face fericit. Miraculosul momentului îi este transmis de caracterul festiv al acestei tradiţii: pregătirile de sărbătoare şi emoţia lui, bucuria reîntâlnirilor, masa familială, culcarea mai târziu ca de obicei, cadourile etc. Şi, dintr-odată, se instalează confuzia. Dintr-odată, ceea ce este imaginar, ceea ce este visat capătă formă. Dintr-odată, Moş Crăciun se înmulţeşte: îi vezi peste tot în marile magazine - în vreme ce se pretinde că nu există decât unul -, iar unii copii îi întâlnesc chiar acasă! Există cele mai diverse formule, în funcţie de familie: de la copiii care nu-1 văd niciodată pe Moş Crăciun, până la cei care sunt treziţi ca să-l vadă, să-i vorbească şi să i se aşeze pe genunchi. în mod ciudat, unii sunt chiar vag identificaţi de copii, care le recunosc timbrul vocii sau mirosul.
   După părerea mea, părinţii se lasă câştigaţi de propria lor nevoie de magie şi se pierd. în vreme ce cred că-l păcălesc pe copil ca să-i facă plăcere, ei reuşesc să facă invers şi îl tulbură, făcând din ireal realitate. Copilul nu are nevoie de asta, trebuie s-o ştiţi. Copilul trăieşte credinţa în mistere în imaginaţie! în loc să sporească frumuseţea momentului, când părinţii îi provoacă un contact fizic cu Moş Crăciun, ei îi provoacă şi o tulburare profundă. într-adevăr, este foarte neliniştitor pentru copil ca un personaj imaginar să se materializeze deodată. Tot aşa, monştrii care-l înspăimântă seara, înainte de a adormi, pot şi ei să-i invadeze camera? Totuşi, părinţii i-au spus că aceştia nu există. Dacă Moş Crăciun este real, de ce n-ar fi şi monştrii? Oare este minţit, pentru a fi consolat şi calmat?
   Pentru a-şi ţine copilul în siguranţă, părinţii trebuie să dea dovadă de coeziune. De exemplu, ce sens are acesta înverşunare de a-l fotografia împreună cu Moş Crăciun în marile centre comerciale? în vreme ce copilul este ezitant, temător, uneori plânge, observ prea des insistenţa părinţilor, care - prin...

  • cartea a apărut în mai 2017 la editura Niculescu
  • traducător: Alex Vlad
  • cartea cuprinde 312 pagini în format 13x20cm şi o greutate de 0.300 kg
  • ISBN: 978-606-38-0121-1
  • cartea a fost vizualizată de 267 ori începând cu data de 06.05.2011
Nu sunt păreri

Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
  • Poşta Română
    10.00 lei
    Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
    Termen de livrare: 2-4 zile lucrătoare
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe (Bookurier)
    10.00 lei
    Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Voluntari.
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti
    14.00 lei
    livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 200.00 lei

Nu sunt definite linkuri pentru această carte
carţi de acelaşi autor cu "Adevăr sau minciună"
carţi din acelaşi domeniu cu "Adevăr sau minciună"
(psihologie > dezvoltare personală)
derulare
Calea intuitivă
Calea intuitivă
(dezvoltare personală)
Lasermind
Lasermind
(dezvoltare personală)
Tu eşti soluţia
Tu eşti soluţia
(dezvoltare personală)
Pentru iubirea de tot
Pentru iubirea de tot
(dezvoltare personală)
Ia decizii bune!
Ia decizii bune!
(dezvoltare personală)
De ce m-am îmbolnăvit?
De ce m-am îmbolnăvit?
(dezvoltare personală, general)
Schimbând gândirea, îţi schimbi viaţa
Schimbând gândirea, îţi schimbi viaţa
(transformare personală, dezvoltare personală)
Manifest pentru motivaţie - CD
Manifest pentru motivaţie - CD
(dezvoltare personală)
Ne e suficient
Ne e suficient
(dezvoltare personală)
Descifrarea gesturilor
Descifrarea gesturilor
(dezvoltare personală)
Respiră iubeşte şi taci
Respiră iubeşte şi taci
(dezvoltare personală)
contact | termeni şi condiţii | © EuSunt.ro | ultima actualizare joi, 21 septembrie 2017
Cărţi vizualizate recent
toolbar
toolbar