Adevărata învăţătură a lui Hristos

   ...Dumnezeu. Altminteri, ar trebui să ne-o închipuim după împărăţiile pământene cu dezordinile, certurile şi nebuniile lor!... Şi totuşi, Împărăţia lui Dumnezeu se poate instala pe pământ, fiindcă există un întreg învăţământ şi nişte metode pentru a o face să vină. Nu este suficient numai să cerem. De două mii de ani de când tot o cerem, ea nu apare deoarece nu facem nimic ca să vină.
   Cu această a doua cerere: "Vie  Împărăţia Ta", coborâm în lumea inimii. Numele Domnului trebuie să fie sfinţit în inteligenţa noastră, dar Împărăţia Sa trebuie să vină să se instaleze în inima noastră. Această Împărăţie nu este un loc, ci o stare interioară în care se reflectă tot ce este bun, generos şi dezinteresat. Despre această Împărăţie spunea Iisus acum două mii de ani: "Ea este aproape", şi era adevărat pentru unii, dar ea nu a venit încă pentru majoritatea şi nu va veni nici în douăzeci de mii de ani dacă ne vom mulţumi să aşteptăm venirea ei în exterior, fără a face nimic în sinea noastră. În realitate, această Împărăţie a venit deja pentru unii; pentru alţii ea vine, iar pentru o altă categorie va veni... dar nu se ştie când!

   ...Atât timp cât nu vor fi conştienţi de aceasta, ei nu-şi vor cunoaşte adevărata natură, vor ocoli esenţialul, şi evident vor suferi. De asemenea cei care nu vor să recunoască tuturor oamenilor originea lor divină, ca şi cei care nu încearcă să descopere în ei înşişi această origine, vor suferi, fiindcă este imposibil să găseşti fericirea atât timp cât se respinge acest adevăr fundamental al esenţei divine a omului.
   Da, pentru că Dumnezeu a pus în om un sâmbure, un germen, un model de perfecţiune, de splendoare, de care trebuie să ne apropiem până vom fi una cu el. Pentru a-i determina să atingă acest model, Iisus le spunea discipolilor: "Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este." Dar cum putem deveni desăvârşiţi ca Tatăl nostru Ceresc când nu ştim cum arată, fiindcă nu L-am văzut niciodată?...În realitate nu este nevoie să Îl vedem. Pentru că în fiecare creatură este depusă, ca un grăunte, această imagine a perfecţiunii Tatălui Ceresc, iar dacă veţi hrăni acest grăunte, dacă îl veţi uda, dacă îl veţi însufleţi, vă veţi apropia încet-încet de perfecţiune. Există în voi o sămânţă în care este inscripţionată imaginea perfecţiunii divine, dar trebuie să aveţi un înalt ideal pentru a o putea alimenta, întări, astfel ca această sămânţă să înceapă să încolţească.

   ...Da, eu ştiu, dar priviţi cum sunt oamenii atunci când au obţinut ce au dorit! Sunt ei într-adevăr satisfăcuţi şi fericiţi? Da, pentru o clipă, dar de îndată ce scopul dispare, ei îşi pierd elanul, entuziasmul. În timp ce alţii care nu au obţinut niciodată ce şi-au dorit, sunt mereu fericiţi din cauza acestor dorinţe neîmplinite. Cum se explică aceasta? Fiinţa umană are nişte posibilităţi infinite în gândirea şi dorinţele sale. În lumea sufletului şi a spiritului nu există limite pentru ea. Dacă fiinţa simte unele limite, înseamnă că ea însăşi s-a limitat. Din nefericire, foarte puţini oameni sunt capabili să hrănească nişte vise irealizabile ştiind că, datorită vieţii lor interioare, dorinţele şi gândurile lor vor deveni atât de pure şi luminoase încât se vor putea înălţa sus în spaţiu unde vor atinge nişte fiinţe, nişte elemente ce corespund exact naturii lor şi pe care le vor atrage la ei.
   Dacă nu se poate realiza Împărăţia lui Dumnezeu, măcar se poate lucra la ea, se poate dori, fiindcă în acest fel o construim în noi înşine. Iar când pe pământ vor exista mulţi oameni care vor crea în ei această stare perfectă de pace şi armonie, care este Împărăţia lui Dumnezeu, ea se va realiza inevitabil într-o bună zi şi în planul fizic. Dacă oamenii şi-ar cunoaşte propria lor structură, structura universului şi ce au nevoie, ar...

   ...El vine din nou ca să ne spună: "Înţelegeţi-mă bine, acum există un comportament şi mai bun. Când suferiţi o nedreptate, trebuie să ripostaţi cu o asemenea inteligenţă, cu o asemenea forţă de caracter, cu o asemenea cunoaştere, o asemenea lumină, o asemenea căldură încât duşmanul vostru va fi complet tulburat, orbit, fulgerat, adică transformat! Nu distrus, nu omorât, nu, ci regenerat! În loc să îl omorâţi, îl însufleţiţi, adică îl conduceţi spre Dumnezeu. Dacă sunteţi capabili să procedaţi astfel, sunteţi un adevărat erou, un adevărat fiu al Domnului."
   De ce să vă lăsaţi mereu distruşi şi să vă lăsaţi duşmanii să triumfe? Nu trebuie să îi ucideţi pe oameni, nu trebuie să le faceţi rău, dar nici nu trebuie să acceptaţi situaţia de învins veşnic. Trebuie să ştiţi să vă apăraţi devenind ca soarele: să proiectaţi o asemenea lumină încât, chiar dacă oamenii doresc să vă atace cu răutatea şi cruzimea lor, ei să fie orbiţi. Da, îi orbiţi şi apoi le deschideţi ochii aşa cum a făcut Hristos cu Saul pe drumul Damascului când acesta îi masacra pe creştini: o proiecţie de lumină, şi acesta a fost orbit! Iar Saul a devenit Pavel. Să presupunem că reuşiţi să îi paralizaţi pe oameni pentru câteva clipe...şi apoi îi restabiliţi, oare ei vă vor combate în continuare? Noua morală nu presupune să rămâneţi slabi, la bunul plac al oamenilor violenţi...