Adevărul, rod al înţelepciunii şi al iubirii

   ...câţiva ani, am reuşit să mă enervez. M-am hotărât să dau o lecţie tuturor acestor oameni atât de mândri de a căuta adevărul şi de a nu-l găsi.
   "Sunt mai mult de cincizeci de ani de când caut adevărul", mi-a spus într-o zi un bătrânel simpatic. - Şi nu l-aţi găsit încă? - Nu. - Il căutaţi în continuare? - Da, a răspuns, atât de plin de el încât se gândea că îl voi felicita pentru perseverenţa sa. L-am privit îndelung şi i-am spus în final: "Ei bine, dragă domn, să ştiţi că nu îl veţi găsi niciodată, fiindcă în realitate faceţi totul să nu îl găsiţi. - Cum aşa?... - Da, aţi întâlnit de mai multe ori adevărul în viaţă. Pentru că el este foarte uşor de găsit, se află peste tot l-aţi văzut, l-aţi auzit, l-aţi atins, dar nu l-aţi acceptat niciodată deoarece aveţi multe alte lucruri în minte. Căutaţi "un" adevăr care să vă convină, iar când întâlniţi adevărul, cum el nu corespunde dorinţelor voastre, spuneţi: "Nu, nu, nu am nevoie de aşa ceva" şi vă abateţi de la el. Repetaţi: eu caut, eu caut, dar dacă ar trebui să analizăm acest cuvânt "a căuta", vom descoperi că, de fapt, căutaţi numai ceea ce vă oferă mijloacele de a vă satisface dorinţele arzătoare şi ambiţiile. Scuzaţi-mă, domnule, nu căutaţi adevărul, căutaţi o slujnică care să vă satisfacă poftele. Dacă aţi fi dorit cu adevărat să găsiţi adevărul, aţi fi reuşit demult. Il mai puteţi găsi şi astăzi, dar nu doriţi aceasta."
   Ce conversaţie, nu-i aşa! Ea s-a reprodus cu mai multe persoane, dar nu vă mai spun ce s-a întâmplat după aceea...
   Este suficient ca o persoană să spună: "Eu caut adevărul" pentru ca altele, care nu ştiu în ce categorie să claseze acest "căutător", să holbeze ochii cu încântare: se află în faţa cuiva care caută adevărul... este ceva deosebit! Ele sunt uimite. Da, este foarte avantajos să pretinzi că te afli în căutarea adevărului. Chiar din punct de vedere material este avantajos. Unii au făcut un obicei din aşa ceva: ei vorbesc fără încetare în jurul lor despre căutările lor nereuşite, scriu nişte cărţi în care îşi expun speranţele şi dezamăgirile, iar când aceste cărţi apar, autorii lor sunt premiaţi în mod special, invitaţi în jurul unor bufete pline cu gustări de tot felul, li se oferă ceai, şampanie. Iată avantajele!
   Mulţi alţii încep să caute adevărul, din cauza unei aşa zise lipse de energie şi dinamism pentru a continua activităţile din tinereţe. Dacă li se spune că, pentru a găsi cu adevărat ceva, trebuie să consacre puţin timp unor anumite lecturi, rugăciunii, meditaţiei, câtorva exerciţii spirituale, ei răspund că nu pot, că sunt foarte ocupaţi. Şi totuşi ei caută! Ei nu au nici un ideal înalt, nu vor să înţeleagă că există mai întâi ceva de schimbat în felul lor de a gândi, dar ei caută în continuare... Ei bine, a căuta în aceste condiţii nu foloseşte la nimic.

   ...cazuri în care cel care îndrăznea să aducă adevărul oamenilor era ameninţat, hărţuit, crucificat. De altfel, credeţi că dacă Iisus ar fi răspuns întrebării lui Pilaf. "Ce este adevărul?, acesta şi-ar fi schimbat decizia şi nu l-ar mai fi condamnat? Cu siguranţă, nu, fiindcă el nu era pregătit să accepte adevărul.
   Nu trebuie deci să ne mirăm dacă Iisus, care a rămas numai trei ani împreună cu discipolii săi dându-le învăţătura sa şi înfăptuind nişte minuni în faţa lor, le-a spus la ultima întâlnire: "Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi... " Aceasta dovedeşte că în perioada petrecută împreună, el i-a pregătit numai să primească Duhul Adevărului.
   Să ne oprim însă o clipă asupra ultimelor cuvinte ale lui Iisus: "Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul." Aţi remarcat că în această frază există o idee importantă? Pentru a găsi adevărul, trebuie să fim călăuziţi, dar desigur de nişte spirite superioare nouă, astfel ca ele să ne poată comunica experienţele lor şi să ne lege de adevăr, de Hristos, de Dumnezeu însuşi. Orientarea, cunoaşterea, adevărata experienţă vin din înalt. De la creaţia lumii, Iniţiaţii, Marii Maeştri îşi transmit mereu aceeaşi cunoaştere: ei ne învaţă că, de la atom şi până la arhangheli şi Dumnezeu, viaţa este o ierarhie neîntreruptă de fiinţe legate între ele, fiecare constituind o parte din acest imens organism viu care este universul. Ne găsim cu toţii înşiraţi undeva pe această scară a creaturilor. Deasupra noastră şi sub noi se găsesc nişte fiinţe legate de noi. Fie că dorim sau nu, această legătură există, dar este esenţial să o conştientizăm şi să lucrăm pentru a intra în legătură cu fiinţele situate deasupra noastră care ne vor antrena mereu mai sus.
   Cel care îşi închipuie că se poate limita la experienţa personală fără să se lege de ierarhia spiritelor luminii, va rămâne sărac în cunoştinţe adevărate. Dimpotrivă, cel care extrage din bibliotecile spiritului va deveni foarte bogat. Adevărurile ce ne vor salva sunt cele lăsate de alţii ca moştenire. Dacă nu am avea unii prieteni în înalt care să ne facă nişte cadouri din bogăţiile lor, am fi pierduţi. Acesta este şi sensul frazei lui Iisus. Adevărul ni se va revela în proporţie de iubirea ce o manifestăm faţă de aceste fiinţe de lumină. Dacă nu le iubim, nu le vom înţelege niciodată şi adevărul ne va ocoli. Adevărul se va manifesta în viaţa noastră în funcţie de iubirea şi înţelepciunea noastră.

   ...ocupat numai de problemele lor personale şi sunt incapabili să se pună în situaţia altora. De ce? Fiindcă au imitat tocmai pe cine nu trebuia: pe oamenii capricioşi, egoişti.
   Fiecare spune: "După cum cred, aşa ar fi... După părea mea, aşa stau lucrurile..." Foarte bine, dar ar trebui să se gândească puţin şi la părerea celorlalţi. Fiecare are dreptate din punctul său de vedere, dar această dreptate a fiecăruia produce o ceartă generală. "Aşa e viaţa", îşi spune el, şi se îndreaptă din scandal în scandal.
   Lucrul cel mai extraordinar este că oamenii regretă şi se plâng în acelaşi timp că nu pot; aduce pacea. Ei sunt chiar uimiţi: "Cum se face că nu ajungem la o înţelegere?" Şi desigur, îi acuză pe ceilalţi. Ei nu înţeleg că totul vine din faptul că nu acceptă niciodată să se întrebe despre originea părerilor lor, să vadă dacă acestea se justifică cu adevărat. Totuşi, în viaţa curentă ocaziile nu le lipsesc să constate câte detalii mici le deformează percepţiile şi raţionamentele. O răceală le răpeşte mirosul şi gustul, o durere, de dinţi îi face incapabili să judece, un pahar de alcool le tulbură vederea încât, dacă se urcă la volanul unei maşini, riscă să se omoare şi să omoare şi alte persoane.
   Există astfel în viaţa zilnică mii de circumstanţe fizice, dar mai ales psihice, ce ne împiedică să avem o apreciere corectă a lucrurilor şi a situaţiilor. Ne credem obiectivi, imparţiali, când de fapt depindem de nişte condiţii: de ereditate, de educaţie, de poziţia socială, de legăturile familiale, de starea fizică sau psihică. Totul vă enervează dacă nu aţi dormit sau nu aţi mâncat bine. Dar primiţi o răsplată la servici şi viaţa devine frumoasă. Vă certaţi cu soţia sau soţul, şi întreaga lume vă apare în culori sumbre. Aveţi nişte dovezi că un om este rău, imoral, îl judecaţi greşit, dar iată că el vă face un cadou minunat: oare nu se va schimba părerea voastră despre el?... Este normal să fim siliţi la nişte judecăţi în funcţie de circumstanţe, dar trebuie să fim conştienţi de aceasta şi să nu cedăm fără să judecăm. Ce reprezintă un adevăr care depinde de nişte circumstanţe şi puncte de vedere atât de personale?
   Desigur, suntem obligaţi să avem un adevăr personal, dar să nu pierdem niciodată din vedere că adevărul nu depinde nici de condiţii, nici de persoane. De exemplu, avem totodată tendinţa de a nu fi atenţi la cuvintele cuiva, ţinând cont de ele numai în funcţie de titlurile şi rangul persoanei. Dacă un sărac vă spune un adevăr, nu îl ascultaţi, în timp ce vă concentraţi întreaga atenţie la profesorul titrat care vă spune acelaşi adevăr, sau ceva mai puţin important. Şi totuşi...

   Dacă pentru cei mai mulţi oameni viaţa pare atât de monotonă şi lipsită de conţinut, înseamnă că ei au o înţelegere prea limitată şi superficială a realităţii. Ei se pronunţă despre fiinţe şi lucruri în funcţie de aparenţe şi îşi închipuie că această cunoaştere le este de ajuns în viaţa zilnică.
   Să privim numai modul în care bărbaţii şi femeile obişnuiesc să se considere reciproc. De¬oarece se cunosc de o anumită vreme, ei cred că nu mai au nimic de descoperit unii la alţii, şi de aceea nu mai descoperă de fapt nimic, se plictisesc, devin blazaţi. Pentru ei este deja o poveste veche, ei se îndepărtează, se separă. Nu îşi dau seama că această stare de fapt provine din faptul că întreaga latură subtilă a fiinţelor, sufletul lor, spiritul lor, le-a scăpat. Iar cel mai grav este faptul că, acţionând astfel, ei îşi închipuie că sunt consideraţi nişte oameni experimentaţi ce nu mai pot fi uimiţi de nici o manifestare a celorlalţi, crezând că prestigiul le va creşte. îşi vor creşte poate prestigiul în faţa unor orbi ca ei, dar se vor scleroza, deoarece se închid curenţilor vieţii. Fiinţele sunt vii, natura deopotrivă, dar pentru a intra în contact cu această viaţă trebuie să-ţi însuşeşti anumite capacităţi de percepţie. Este posibil cu unele metode foarte simple.
   De exemplu, încercaţi să faceţi acest exerciţiu. Ieşiţi din casă dimineaţa şi priviţi cerul, soarele: gândiţi-vă că le vedeţi pentru întâia oară. în acea clipă veţi descoperi o întreagă viaţă subtilă ce nu aţi întrezărit-o până atunci, fiindcă aţi permis să se ridice în voi un ecran întunecat. Atât timp cât nu îl veţi înlătura, nu veţi poseda niciodată adevărata inteligenţă a lucrurilor.
   Adevărata inteligenţă este ca un izvor, mereu proaspătă, refăcută, fermecătoare, adevărata inteligenţă se află într-o veşnică stare de încântare. Să nu vă mulţumiţi să aveţi această atitudine numai faţă de natură, învăţaţi să o dezvoltaţi şi faţă de oameni, veţi face nişte descoperiri nebănuite, iar voi veţi fi mai interesanţi şi mai simpatici faţă de alţii.
   Lucrul cel mai important este de a îm-părtăşi viaţa. Puteţi cunoaşte tot ce se află pe pământ şi în cer, pietrele, plantele, animalele, stelele şi oamenii cu limbajele, culturile lor şi...

   Pentru a ne redobândi libertatea, nu avem alte posibilităţi decât să ne reluăm calea spre înălţimi. Cum? Străduindu-ne să îndeplinim voinţa Creatorului. Libertatea nu există în afară de supunerea în faţa Domnului, a Celui pe care Psalmii îl numesc Cel Prea înalt şi care este Putere, înţelepciune, Iubire. Separându-se de Creator, în mod inconştient sau nu, omul devine sclavul unor entităţi inferioare care au interesul să îl seducă, aşa cum a făcut şarpele care i-a dus pe Adam şi Eva în afara Paradisului. Fiindcă ceea ce Facerea numeşte "şarpe" este o expresie simbolică pentru a desemna o întreagă categorie de fiinţe răufăcătoare care, revoltându-se împotriva Domnului, au dorit să îi antreneze şi pe oameni în rebeliunea lor. De aceea, pentru a ne regăsi acum libertatea, trebuie să ne legăm de entităţile luminoase care au rămas fidele Domnului.
   Numai în planul cel mai înalt, în planul divin, cuvântul "libertate" îşi capătă întregul sens. Atunci când îi îndeplinim voinţa, Dumnezeu se manifestă în noi, şi fiindcă El este liber, ne simţim şi noi liberi din cauza prezenţei sale în noi: noi suntem liberi din libertatea sa. Dumnezeu acţionează în noi, şi noi trăim din acţiunea sa liberă.
   Toţi cei care caută libertatea părăsindu-şi responsabilităţile sau lăsându-se pradă pasiunilor, celor mai joase instincte, sunt sclavii unor spirite inferioare cărora sunt gata să le deschidă uşile. Acolo unde nu intră Domnul, pătrund diavolii. Atât timp cât nu îl lăsăm să pătrundă pe Domnul în noi ca să ne umple sufletul şi spiritul din libertatea, lumina şi forţa ce El le posedă, locul va deveni liber pentru duşmanii noştri.
   Libertatea nu există acolo unde o căutăm, nici sub forma pe care ne-o imaginăm. Mulţi îşi spun: "Eu nu voi lucra, nu mă voi căsători, nu voi avea copii, nu vreau să am nici o obligaţie. Libertatea îmi aparţine!" Credeţi oare că ei sunt liberi? Nu, în interior ei sunt mai limitaţi decât alţii, fiindcă această voinţă de eliberare nu le-a fost inspirată de un ideal nobil şi dezinteresat.
   "Adevărul vă va face liberi" spunea Iisus. Acest adevăr ce ne eliberează este cel al iubirii şi al înţelepciunii şi este adevărul tuturor Iniţiaţilor. De aceea Maestrul Peter Deunov a compus cântecul: "Kaji mi ti istinata": "Spune-mi adevărul ce aduce libertate sufletului meu" spune discipolul. Iar Maestrul răspunde: "Conştientizează, iubeşte, seamănă, construieşte, dă totul."
   Adevărul nu poate deci subjuga. Deoarece cei mai mulţi oameni nu au înţeles încă adevărul ca rod al înţelepciunii şi al iubirii, îi vedem lucrând să îi subjuge pe alţii în numele adevărului lor. Cel care se impune astfel trebuie să ştie că nu...