Al şaptelea simţ

   VAMEŞUL AMERICAN CORUPT

   În 1989, serviciul vamal era în căutarea lui Charles Jordan, unul dintre angajaţi, despre care se aflase că era implicat în traficul de droguri. Jordan era acum fugar şi se suspecta că se afla în Mexic sau în drum spre America Centrală sau de Sud. Când ne-a venit însărcinarea, ofiţerul ce conducea proiectul la acea vreme, ne-a prezentat toată situaţia. Acest fapt era o abatere gravă de la protocolul nostru, deşi era normal în alte unităţi. Trebuia să găsim locul în care se afla Jordan. Doi operatori l-au găsit în Florida, iar alţi doi, undeva în Caraibe. Unul dintre clarvăzătorii nativi neantrenaţi în VDC 1-a găsit în Canada, iar un alt clarvăzător nativ, Angela, l-a găsit în Wyoming. Angela a mai spus, de asemenea, că lângă locul în care se afla Jordan era prezentă o rezervaţie indiană veche şi că fraza "mica Americă" avea o mare importanţă în prinderea lui.
   Coordonatorul acelui proiect a ignorat cu desăvârşire informaţiile furnizate de ea şi pe lângă asta le-a mai şi povestit celorlalţi clarvăzători cele spuse de Angela, ca o glumă de care să râdă cu toţii. Acest lucru reprezenta o altă încălcare a protocolului. Dar cu toate că el nu considera informaţiile ei valabile, i se cerea să le furnizeze angajatorului.
   Câteva zile mai târziu însă a fost nevoit să-şi înghită propriile cuvinte. Ofiţerii vamali îl arestaseră pe Charles Jordan într-un parc de rulote din Wyoming, lângă un cimitir indian foarte vechi. Jordan avea de gând să-şi facă bagajele şi să părăsească parcul de rulote pentru a merge la un popas turistic numit "Mica Americă", aflat la aproximativ douăzeci de kilometri depărtare.
   Câţiva ani mai târziu, un demistificator aflat în slujba CIA, însărcinat pentru a dovedi ca proiectul STAR GATE ar trebui închis, a insistat asupra faptului că, în timpul acestui proiect, nu există dovezi cu privire la vreun eveniment folositor de natură psihică.

   TUNELUL DROGURILOR
   La sfârşitul anilor '80, au avut loc o serie de asasinate ale agenţilor antidrog în Mexic. În acea perioadă, noi am fost angajaţi să găsim informaţii despre aceste asasinate, despre criminali şi despre locaţia cadavrelor care, de cele mai multe ori, lipseau, în unul din cazuri, coordonatorul proiectului nu ne-a furnizat informaţii esenţiale de la început. Doar ni s-a spus că DEA-ul este interesat de o anumită clădire. Ei voiau ca noi să aflăm ce este în interiorul ei.
   M-am dus în clădirea operaţională şi am realizat şedinţa de vizionare. Am găsit o clădire cu etaj care la un capăt avea o cale de acces neconvenţională spre un nivel inferior. Am făcut o schiţă cu localizarea acestei intrări din cadrul clădirii şi modul în care ea putea fi găsită. Ceea ce venea după această cale de acces nu putea fi denumit subsol, însă era clar că intrarea ducea în jos. Am mers mai departe şi mi-am dat seama că ea conducea spre o încăpere lungă, joasă şi îngustă, aflată în întuneric. Deoarece aici nu se afla niciun fel de mobilier sau accesorii, nu am dat importanţă camerei, întorcându-mă la nivelul superior ce părea a fi un fel de depozit.
   Însă camera aceea subterană, lungă şi îngustă, nu-mi dădea pace. Am observat că urma un traseu ce se depărta de clădire şi nu mergea sub ea, astfel că semăna mai mult cu un pasaj decât cu o cameră. După ce am investigat din nou acea cameră şi tot nu am găsit nimic interesant, am considerat încă o dată că nu e importantă. La finalul şedinţei, mi-am dat seama că ar mai trebui avută în vedere o clădire. Era tot cu un singur etaj, de...

   AL ŞAPTELEA SIMT

   Uitaţi-vă la camera ce vă înconjoră. Uitaţi-vă la ea cu ochii, ascultaţi-o cu urechile, simţiţi-o cu mâinile şi mirosiţi-o cu nasul. Simţiţi temperatura ambiantă. Fiţi atenţi la desenele pe care le fac lumina şi umbra. Observaţi mărimile şi formele obiectelor din cameră. Apoi luaţi un pix şi o foaie de hârtie şi descrieţi camera în care vă aflaţi, în cel mai mic detaliu, în scris. Descrieţi totul în amănunt încât, dacă cineva citeşte ceea ce aţi scris, să nu poată zice: "Uite, acest lucru l-ai omis".
   Veţi vedea că nu este un exerciţiu aşa de uşor pe cât pare la prima vedere. Vor fi sute de lucruri pe care le veţi trece cu vederea şi mii de detalii pe care le veţi rata. Am cerut la un moment dat unei grupe de studiu să-mi spună ce culoare au pereţii camerei de antrenament. Culoarea poartă numele "alb de deşert". Este un alb cu nuanţe slabe de bej. Unul dintre participanţi a spus: "Alb", următorul: "Ceva asemănător cu albul". Al treilea a continuat: "Uşor bej". Al patrulea, care este un artist faimos şi foarte talentat, a zis: "Peretele are o combinaţie de câteva mii de culori." Apoi a subliniat că există şi o nuanţă verzuie, unde lumina venită din curtea centrală se reflectă pe tavan. Exista, de asemenea, şi o nuanţă albastră ce rezulta din reflexia luminii din piscină, alături de albastrul ce se reflecta de la cerul deşertului care era puţin diferit. O altă nuanţă era un mov, căci lumina se reflecta dintr-un bol cu cristale de ametist, aflat lângă ofereastră, şi o nuanţă verde-albastră strălucitoare, rezultată din reflexia luminii dintr-un bol cu cristale turcoaz, ce era aşezat lângă o altă fereastră. "De fapt", a continuat el, "nu există un singur loc pe perete unde să fie doar alb sau bej pur."
   Uitaţi-vă din nou la descrierea culorii pereţilor camerei în care vă aflaţi, apoi priviţi pereţii. Aţi descris cumva culoarea generală a peretelui şi aţi omis miriadele de culori care se reflectă de pe un perete pe altul? Lucrurile stau mai mult ca sigur aşa.
   Acest exerciţiu este de mii de ori mai uşor decât ceea ce face un operator VDC, într-o sesiune de vizionare care implică descrierea unei locaţii în cele mai mici detalii. O opinie de bază în VDC este că, dacă nu poţi descrie o cameră ce te înconjoară folosindu-ţi simţurile, nu poţi fi de încredere pentru a descrie o locaţie aflată pe partea cealaltă a globului, folosindu-ţi doar mintea.
   Am numit această carte Al şaptelea simţ şi nu Al şaselea simţ, deoarece simţul psihic nu este al şaselea simţ, ci al şaptelea. Oamenii au ales antrenamentul VDC în speranţa dezvoltării simţului psihic. Dar poate cel mai surprinzător şi transformator efect secundar al urmării unui curs VDC este dezvoltarea nu doar a unuia, ci a două simţuri noi.
   Cu toţii am fost crescuţi într-o lume în care ştiinţa era în exclusivitate materialistă, până la ignorarea aproape totală a fiinţei umane. Am fost învăţaţi că avem doar cinci simţuri: vederea, auzul, pipăitul, gustul şi mirosul. Fiecare dintre aceste simţuri are asociat un organ fizic. Cultura ştiinţifică în care am fost crescuţi nu credea în existenţa unui simţ care să nu fie asociat cu o parte a corpului fizic, prin urmare, totalul simţurilor noastre trebuia să fie cinci.
   Totuşi, dacă luăm o sută de persoane, una câte una, Şi le plasăm într-o catedrală imensă, fiecare dintre ele va simţi necesar să păstreze un moment de reculegere. Dacă le plasăm pe creasta unui munte, fiecare va simţi...

   Prima experienţă de integrare perfectă într-o zonă a fost pentru mine o surpriză. Se petrecuse într-o misiune de antrenament ilegală, întrucât implica extraterestri, pe care mi-o oferise Ted. Ştiind că ar putea avea probleme fiindcă atribuia astfel de sarcini, el a început să ne spună dinainte despre ce ţinte era vorba, făcându-ne astfel părtaşi, dacă urma să consimţim misiunile.
   "Cred că am descoperit o locaţie unde extraterestrii au ascuns mii de fiinţe în stare de hibernare", a spus el la un moment dat. "Ei aşteaptă ziua în care se vor trezi şi vor pune stăpânire pe planetă. Eu îţi voi da coordonatele şi tu trebuie să descrii ce vezi acolo. Deja am aflat totul, deci acest lucru va verifica acurateţea acţiunii tale. Cred că vei fi uimit de ceea ce vei găsi acolo."
   Acest mod de a pune problema era insurmontabil. Ar fi trebuit să părăsesc atunci camera. Nu cunosc niciun operator VDC care poate lucra la un caz cu asemenea informaţii "poluante". Dar era o sesiune de antrenament, iar la birou trebuia să fac nişte lucruri care nu prea mă atrăgeau, aşa că am decis: "îi voi da ce îmi cere, să nu mă mai bată la cap, lucru care îmi va oferi o oră de vacanţă."
   La începutul şedinţei, m-am jucat cu percepţiile, fără să lucrez cu adevărat. îi spuneam doar ce voia să audă şi mă distram pe seama reacţiilor lui. în acele momente, dacă eu afirmam ceva ce contrazicea cunoştinţele lui, mă corecta spunând ce ar fi trebuit să văd. Farsa a devenit repede plictisitoare şi am vrut să închei. Dar incitarea lui atinsese o culme prea înaltă. Creasem prin joaca mea un monstru.
   In final, m-am prefăcut că nu mai am nicio percepţie, un moment în VDC în care impresiile dispar fără vreun motiv aparent şi nu mai poţi face nimic.

   VDC poate deveni atât de necesar încât te poţi pierde în importanţa lui. Uiţi că poate fi şi un lucru de bucurie şi distracţie. Poţi merge în vacanţă oriunde vrei în timp şi spaţiu. Poţi experimenta perioada dinozaurilor şi cea a călătoriilor spaţiale, ca şi cum ar fi în prezent. Nu există feedback? Este ok. Vacanţa este oricum o stare mentală.
   Unul dintre studenţii mei se afla într-o zi la o librărie şi a văzut o carte despre un ajutor al lui Adolf Hitler. Era o biografie a acelei persoane şi a vieţii lui în timpul perioadei naziste din istoria Germaniei. Studentul meu s-a gândit: "Nu am auzit niciodată de acest om, iar acum văd o carte despre el. Este probabil o sursă de feedback excelentă dacă ar fi să fac o şedinţă pentru a afla amănunte despre acest om." Studentul a cumpărat cartea şi a pus-o în raft la el acasă. Pentru a evita contaminarea şedinţelor pe care avea să le facă în legătură cu acest ajutor al lui Hitler, el nu avea de gând nici măcar să răsfoiască acea carte. În următoarele luni el a făcut aceste şedinţe de câte ori a avut posibilitatea.
   Studentul a aflat despre statutul social al acestui ajutor, despre familia în care a crescut şi despre familia pe care şi-a întemeiat-o mai târziu, în viaţă. A aflat şi faptul că bărbatului respectiv îi plăceau foarte mult caii. A căutat să afle tot ce putea despre fraţii, surorile, copiii, animalele de companie, numărul de căsătorii, slujbe, interese şi alte aspecte ale vieţii acelui om. Chiar a căutat descrierea fizică a tatălui, mamei, rudelor, soţiei, copiilor şi a altor rude ale sale. A încercat să găsească detalii ce diferenţiau uniforma sa militară de uniformele nemţeşti obişnuite. Care era forma exactă a însemnelor acestui om? Cum îi venea uniforma pe corp? Purta oare uniformă?

   2. Iadul. Un număr considerabil de oameni au trecut prin experienţa morţii şi au sfârşit imediat într-un loc atât de întunecat pe care îl pot descrie doar ca fiind "o întunecime  strălucitoare". Întunericul era atât de profund, încât îşi avea propria prezenţă. Exista mereu experienţa vizuală a ceva de o strălucire portocalie monotonă şi sinistră, fără vreo formă anume, undeva, dincolo de privire. Vederea clară a acelei străluciri portocalii monotone era blocată de "ceva" asemănător unei persoane, care stătea acolo aşteptându-1 pe cel care tocmai murise. îmi vine foarte greu să descriu această experienţă ce dura mai puţin de a zecea parte dintr-o secundă. Întreaga stare a acelui loc era dominată de o groază totală şi completă. Nu vedeam ce putea provoca această groază, dar cu toate acestea eram copleşit de ea fără a putea face nimic. După o astfel de şedinţă, acea groază mă însoţea acasă, în vise şi în gândurile de zi cu zi şi abia după o săptămână mă puteam apuca din nou de lucru. Detestam aceste ţinte. Nu reuşeam niciodată să mă detoxific după aceste experienţe.
   3. Uitarea. A treia categorie de "loc" unde oamenii mergeau după moarte, de fapt, nu exista. Însoţeam persoana prin experienţa morţii, după care aceasta dipărea brusc. Puteam să merg înapoi în timp înainte de momentul morţii, lucru ce îmi confirma că nu pierdusem contactul. Dar, dacă mergeam din nou dincolo de momentul morţii, persoana dispărea. Am căutat aceste fiinţe mai târziu, dar nu le-am mai găsit niciodată. Pur şi simplu au încetat să mai existe.
   4. Reîncarnarea. Un al patrulea deznodământ părea a fi reîncarnarea într-o altă viaţă. Persoana avea brusc alte trăsături fizice, alte împrejurări, alte situaţii de viaţă. Exista un aspect straniu şi neaşteptat la aceste tipuri de persoane. Eu am crezut mereu că reîncarnarea...