Libraria Eu Sunt - libraria sufletului
intrare cont | creare cont | asistenţă
» EuSunt » Alchimia fericirii joi, 23 februarie 2017 
căutare avansată
  căutare   OK
 
domenii
arte divinatorii astrologie budism creştinism dicţionare filosofie hinduism islamism iudaism literatură maeştri spirituali mitologie ocultism orientări spirituale paranormal psihologie taoism terapii yoga
 
 
index alfabetic
noutăţi în curând autori edituri titluri
 
 
newsletter

abonare
 
 
informaţii utile
asistenţă cum comand despre livrare cum plătesc despre EuSunt anunţuri
 
 
link-uri
link-uri parteneri
 

Alchimia fericirii


de Al-Ghazali
Recomanda unui prieten Recomanda unui prieten
Alchimia fericirii Imaginea mare preţ Eu Sunt: 12,90 lei


  buc.
alte modalităţi de comandă:

1. prin e-mail la comenzi@eusunt.ro

2. prin messenger la libraria_eusunt

3. telefonic la:
orange 0754.025.588
vodafone 0722.298.137
romtelecom 021.665.69.86

Detalii despre cartea Alchimia fericirii

Al-Ghazali (cca. 1056-1111), a fost unul dintre cei mai influenți filosofi, teologi, juriști și mistici suniți ai Islamului. Numele lui poate fi legat de introducerea aristotelismului sau, mai curând, a avicennismului, în teologia musulmană. Abordarea lui Al-Ghazali privind contradicțiile aparente dintre rațiune și revelație a fost acceptată de aproape toți teologii musulmani de mai târziu, și, prin intermediul lui Averroes și a autorilor evrei, a avut o influență semnificativă asupra gândirii medievale occidentale. Al-Ghazali (numele său complet fiind Abu Hâmid Muhammad ibn Muhammad al-Ghazali) a fost apropiat de conducătorii Imperiului Selgiuc, dar a înțeles că standardele etice corespunzătoare unei vieți religioase virtuoase sunt incompatibile cu funcțiile sale în serviciul sultanilor, vizirilor și califilor și a ales să renunțe la legăturile sale cu elita politica și militară a statului. Alchimia fericirii, publicată în persană (Kimiya‑yi saadat), spre sfârşitul vieţii sale, urmăreşte atenuarea tensiunilor dintre filosofii şi misticii Islamului şi scoate în evidenţă importanţa autodisciplinei şi a ascetismului.
Traducerea de faţă are la bază traducerea publicată în 1910, în engleză de Claud Field (The Alchemy of Happiness) și este structurată în opt capitole, aproximativ egale ca întindere. Cartea de față reunește o serie de interpretări ale unor pilde cu conținut religios evocate în Coran și ale unor idei exprimate de Mahomed, de alți profeți sau învățati musulmani. Chestiunile abordate de Al-Ghazali aduc în prim-plan ideea unei vieți religioase exemplare. Astfel, el prezintă mai multe sfaturi pentru musulmanii pioși. Raportul omului cu divinitatea, cu semenii săi, cu rudele apropiate, dar și implicațiile religioase ale instituției căsătoriei sau ale muzicii și dansului sunt printre cele mai importante subiecte din lucrarea lui Al-Ghazali.
Introducere ... 7

Capitolul 1. Cunoaşterea de sine ... 9
Capitolul 2. Cunoaşterea lui Dumnezeu ... 21
Capitolul 3. Cunoaşterea lumii acesteia ... 33
Capitolul 4. Cunoaşterea lumii viitoare ... 41
Capitolul 5. Despre muzică şi dans ca ajutoare ale vieţii religioase ... 53
Capitolul 6. Despre cercetarea sinelui şi despre aducerea aminte de Dumnezeu ... 63
Capitolul 7. Căsătoria ca ajutor sau piedică în viaţa religioasă ... 75
Privitor la îndatoririle căsătoriei ... 81
Capitolul 8. Iubirea de Dumnezeu ... 87
Vederea lui Dumnezeu ... 92
Semnele Iubirii de Dumnezeu 99

pag. 9-10

   CAPITOLUL 1

   Cunoaşterea de sine


   Cunoaşterea de sine este cheia pentru cunoaşterea lui Dumnezeu, după cum spune şi proverbul "Cel ce se cunoaşte pe sine, îl cunoaşte pe Dumnezeu"* şi după cum se arată şi în Coran: "Le vom înfăţişa semnele noastre în lume şi în ei înşişi şi astfel adevărul le va fi limpede." Aşadar, nimic nu este mai aproape de tine decât tu însuţi, şi dacă tu nu te cunoşti pe tine însuţi cum ai putea cunoaşte altceva? Dacă tu răspunzi, "Mă cunosc pe mine însumi", gândindu-te la forma ta exterioară, la trup, la faţă, la membre şi aşa mai departe, o asemenea cunoaştere nu poate fi vreodată cheia către cunoaşterea lui Dumnezeu. De asemenea, în cazul în care cunoaşterea despre cele de dinăuntru este aceea că atunci când îţi este foame mănânci şi atunci când eşti furios ataci pe cineva, vei putea oare merge mai departe pe această cale, ştiind că vei fi asemănător doar animalelor? Adevărata cunoaştere de sine stă în a cunoaşte următoarele: Ce eşti tu în tine însuţi şi de unde ai venit tu? încotro te îndrepţi, pentru ce ai venit pentru o vreme în această lume şi în ce stau cu adevărat fericirea şi nefericirea ta? Unele dintre trăsăturile tale sunt comune cu ale animalelor, altele sunt comune cu ale cu diavolilor, iar altele sunt comune cu ale îngerilor, iar tu trebuie sa afli care dintre acestea sunt accidentale şi care sunt esenţiale. Rină nu vei cunoaşte acestea nu vei putea să ştii în ce stă cu adevărat fericirea ta. Animalele doar se hrănesc, dorm şi se luptă; dacă te consideri un animal, îngrijeşte-te doar de acestea. Diavolii se ocupă doar de stârnirea neînţelegerilor, de înşelătorie şi de minciuni, iar dacă tu crezi că vă asemănaţi, trebuie să faci aceleaşi fapte ca ei. îngerii contemplă frumuseţea lui Dumnezeu şi nu au nicio trăsătură animalică; dacă ai o natură angelică, trebuie să te îndrepţi spre aceasta şi astfel vei putea cunoaşte şi contempla pe Cel Mai înalt şi vei putea fi scos de sub robia poftei şi a mâniei. De asemenea, este necesar să afli de ce ai fost creat cu aceste două instincte animalice: dacă trebuie ca ele să te supună şi să te ţină rob sau dacă tu ar trebui să le supui pe ele şi să faci, în timp ce înaintezi, din una armăsarul tău, iar din cealaltă o armă.
   Primul pas înspre cunoaşterea de sine constă în a cunoaşte că eşti alcătuit dintr-o formă exterioară, numită "trup", şi o entitate internă, numită "inimă" sau "suflet". Prin "inimă" nu înţeleg bucata de carne aflată în stânga înăuntrul trupului, ci înţeleg a fi aceea care se foloseşte de toate celelalte facultăţi ca de nişte unelte sau ca de nişte slujitori. Adevărul este că aceasta nu aparţine de lumea vizibilă, ci de cea invizibilă, şi a venit în această lume tot aşa cum un călător umblă într-o ţară străină pentru negoţ urmând ca, într-un sfârşit, să se întoarcă în ţara de baştină. Cunoaşterea acestei entităţi şi a atributelor sale este cheia pentru cunoaşterea lui Dumnezeu.
   Ne putem convinge întrucâtva de realitatea inimii sau a sufletului închizând ochii şi respingând tot...

pag. 9-10

   CAPITOLUL 1

   Cunoaşterea de sine


   Cunoaşterea de sine este cheia pentru cunoaşterea lui Dumnezeu, după cum spune şi proverbul "Cel ce se cunoaşte pe sine, îl cunoaşte pe Dumnezeu"* şi după cum se arată şi în Coran: "Le vom înfăţişa semnele noastre în lume şi în ei înşişi şi astfel adevărul le va fi limpede." Aşadar, nimic nu este mai aproape de tine decât tu însuţi, şi dacă tu nu te cunoşti pe tine însuţi cum ai putea cunoaşte altceva? Dacă tu răspunzi, "Mă cunosc pe mine însumi", gândindu-te la forma ta exterioară, la trup, la faţă, la membre şi aşa mai departe, o asemenea cunoaştere nu poate fi vreodată cheia către cunoaşterea lui Dumnezeu. De asemenea, în cazul în care cunoaşterea despre cele de dinăuntru este aceea că atunci când îţi este foame mănânci şi atunci când eşti furios ataci pe cineva, vei putea oare merge mai departe pe această cale, ştiind că vei fi asemănător doar animalelor? Adevărata cunoaştere de sine stă în a cunoaşte următoarele: Ce eşti tu în tine însuţi şi de unde ai venit tu? încotro te îndrepţi, pentru ce ai venit pentru o vreme în această lume şi în ce stau cu adevărat fericirea şi nefericirea ta? Unele dintre trăsăturile tale sunt comune cu ale animalelor, altele sunt comune cu ale cu diavolilor, iar altele sunt comune cu ale îngerilor, iar tu trebuie sa afli care dintre acestea sunt accidentale şi care sunt esenţiale. Rină nu vei cunoaşte acestea nu vei putea să ştii în ce stă cu adevărat fericirea ta. Animalele doar se hrănesc, dorm şi se luptă; dacă te consideri un animal, îngrijeşte-te doar de acestea. Diavolii se ocupă doar de stârnirea neînţelegerilor, de înşelătorie şi de minciuni, iar dacă tu crezi că vă asemănaţi, trebuie să faci aceleaşi fapte ca ei. îngerii contemplă frumuseţea lui Dumnezeu şi nu au nicio trăsătură animalică; dacă ai o natură angelică, trebuie să te îndrepţi spre aceasta şi astfel vei putea cunoaşte şi contempla pe Cel Mai înalt şi vei putea fi scos de sub robia poftei şi a mâniei. De asemenea, este necesar să afli de ce ai fost creat cu aceste două instincte animalice: dacă trebuie ca ele să te supună şi să te ţină rob sau dacă tu ar trebui să le supui pe ele şi să faci, în timp ce înaintezi, din una armăsarul tău, iar din cealaltă o armă.
   Primul pas înspre cunoaşterea de sine constă în a cunoaşte că eşti alcătuit dintr-o formă exterioară, numită "trup", şi o entitate internă, numită "inimă" sau "suflet". Prin "inimă" nu înţeleg bucata de carne aflată în stânga înăuntrul trupului, ci înţeleg a fi aceea care se foloseşte de toate celelalte facultăţi ca de nişte unelte sau ca de nişte slujitori. Adevărul este că aceasta nu aparţine de lumea vizibilă, ci de cea invizibilă, şi a venit în această lume tot aşa cum un călător umblă într-o ţară străină pentru negoţ urmând ca, într-un sfârşit, să se întoarcă în ţara de baştină. Cunoaşterea acestei entităţi şi a atributelor sale este cheia pentru cunoaşterea lui Dumnezeu.
   Ne putem convinge întrucâtva de realitatea inimii sau a sufletului închizând ochii şi respingând tot...

pag. 42-43

   ...cu cel îngeresc. Lăcaşul duhului animalic este ini-ma, de unde acesta izvorăşte ca un abur nevăzut şi intră în toate părţile trupului, dând ochiului puterea de a vedea, dând urechii puterea de a auzi, şi fiecărei părţi puterea de a-şi îndeplini lucrarea pentru care a fost făcută. Acest duh poate fi asemuit unui felinar folosit într-o casă, a cărui lumină cade pe pereţi şi îi luminează. Inima este fitilul acestui felinar, iar atunci când acesta rămâne fără gaz, lumina se stinge. Aceasta este moartea duhului animalic. Lucrurile stau altfel cu duhul sufletesc sau omenesc. Acesta este indivizibil, iar prin el omul îl cunoaşte pe Dumnezeu. El este, ca să spunem aşa, călăreţul duhului animal, şi, când acesta din urmă piere, duhul omenesc continuă să existe, dar este asemenea unui călăreţ care a coborât de pe cal sau asemenea unui vânător care şi-a pierdut armele. Acel cal şi acele arme i-au fost date duhului omenesc pentru a urmări şi a prinde taina iubirii şi cunoaşterii de Dumnezeu. Dacă reuşeşte să prindă acest vânat tainic, va descăleca de pe calul obosit şi va lăsa armele la pământ cu uşurare, fără părere de rău. De aceea şi Profetul ne spune că "Moartea este un dar binevenit pe care Dumnezeu îl dă celui credincios". Dar vai de acela care îşi pierde armăsarul şi armele de vânătoare înainte să prindă vânatul! Durerea şi părerea lui de rău nu pot fi exprimate în cuvinte.
   La o cercetare mai atentă putem vedea cât de diferit este duhul omenesc de trup şi de membrele acestuia. Pot să paralizeze sau să înceteze de a mai lucra mădular după mădular, dar individualitatea duhului este neatinsă. Mai departe, trupul pe care îl ai acum nu mai este de mult trupul pe care îl aveai când erai copil, ci cu totul altul, dar personalitatea ta de acum este aceeaşi cu cea de atunci. Aşadar, nu este deloc greu să ne închipuim că, după ce trupul a fost nimicit, duhul dăinuie neabătut, şi cu el şi atributele sale esenţiale care nu sunt legate de trup, cum ar fi cunoaşterea şi dragostea de Dumnezeu. Acesta este înţelesul spusei Coranului: "Lucrurile bune dăinuie." Dar dacă, în loc să fii însoţit de cunoaştere în viaţa viitoare, pleci de aici neştiutor, atunci această neştiinţă va fi atributul esenţial şi te va însoţi ca beznă a sufletului şi ca sămânţă a deznădejdii. Căci şi Coranul ne învaţă că "Cel ce este orb în această viaţă va fi orb şi în cea următoare, şi va rătăci drumul". Sufletul omenesc vrea să se întoarcă la acea lume superioară din cauză că acolo îşi are obârşia şi el însuşi are o fire asemenea celei îngereşti. A fost trimis pe pământ, pe tărâmul de jos, împotriva voinţei sale, pentru a câştiga înţelegere şi experienţă, aşa cum Dumnezeu ne spune în Coran: "Coborâţi cu toţii de aici; veţi primi porunci de la mine ca să ştiţi ce aveţi de făcut; cei care veţi urma poruncile nu aveţi de ce vă teme şi nici nu are ce să vă mâhnească." Versetul "l-am suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu" ne vorbeşte tot despre obârşia cerească a sufletului omenesc. Aşa cum sănătatea duhului animalic stă în echilibrul părţilor care îl alcătuiesc, iar când acesta se pierde este recâştigat prin doctorii potrivite, şi sănătatea sufletului omenesc se găseşte într-un echilibru moral care este păstrat şi dobândit din nou, la nevoie, prin învăţătura etică şi preceptele morale.
   în ceea ce priveşte starea sa viitoare, am văzut mai înainte că sufletul omenesc este independent faţă de...

pag. 87-88

   CAPITOLUL 8

   Iubirea de Dumnezeu


   Iubirea de Dumnezeu este cel mai înalt subiect dintre toate şi a fost ţelul către care a înaintat discuţia noastră de până acum. Am vorbit despre primejdiile sufleteşti în măsura în care acestea împiedică iubirea de Dumnezeu şi am vorbit despre diferite însuşiri bune ca elemente necesare pentru iubirea de Domnul. Desăvârşirea omului stă în aceea că iubirea de Dumnezeu trebuie să-i umple în întregime inima, ori, dacă nu e singură în suflet, trebuie să stăpânească asupra iubirii oricărui alt lucru. Cu toate acestea, dreapta înţelegere a iubirii de Dumnezeu este atât de grea încât s-a ajuns ca o sectă teologică să tăgăduiască cu totul că omul ar putea să iubească vreo fiinţă care nu face parte din specia sa şi au mai spus că ceea ce numim "iubire de Dumnezeu" e doar ascultarea de Acesta. Cei care au asemenea păreri nu au habar ce este credinţa adevărată.
   Toţi musulmanii sunt de acord că iubirea de Domnul este o datorie. Privitor la cei credincioşi, Dumnezeu a zis: "El îi iubeşte pe ei, iar aceştia îl iubesc pe El." Profetul a spus: "Omul nu are credinţă adevărată până nu ajunge să iubească pe Dumnezeu şi pe Profetul Său mai mult decât orice altceva." Când îngerul morţii a venit să îi ia sufletul lui Avram, acesta a zis: "Unde ai auzit tu ca prietenul să îi ia viaţa prietenului?" Dumnezeu i-a răspuns: "Dar tu ai auzit vreodată de un prieten care nu vrea să-şi vadă prietenul?" După aceasta, Avram a zis: "O, Azrael! Ia-mi sufletul." Profetul şi-a învăţat însoţitorii această rugăciune: "O, Doamne, îngăduieşte-mi să Te iubesc şi să-i iubesc pe aceia care Te iubesc pe Tine şi să iubesc orice lucru care mă aduce mai aproape de iubirea de Tine şi fă ca această iubire să-mi fie mai scumpă decât este apa rece pentru cei însetaţi." Hassan Basri obişnuia să spună: "Acela care cunoaşte pe Dumnezeu îl iubeşte, iar acela care cunoaşte lumea ajunge să o urască."
   Acum urmează să vorbim despre natura esenţială a iubirii. Iubirea poate fi definită ca o înclinaţie spre ceea ce este plăcut. Acest lucru este limpede în cazul celor cinci simţuri, şi despre fiecare dintre ele putem spune că iubeşte ceea ce îl încântă; astfel, ochiului îi plac formele frumoase, urechea iubeşte muzica etc. Acest fel de iubire îl avem în comun cu animalele. Dar noi mai avem un al şaselea simţ, sau o facultate de percepţie, sădit în inimă şi pe care animalele nu îl au, simţ cu ajutorul căruia putem vedea frumuseţea sufletească şi desăvârşirea. Astfel, acela care cunoaşte doar desfătările simţurilor nu are cum să înţeleagă ce a vrut să spună Profetul când a zis că iubeşte rugăciunea mai mult decât iubeşte parfumurile şi femeile, deşi îi plăceau şi acestea din urmă. Dar acela al cărui ochi lăuntric este deschis şi poate vedea frumuseţea şi desăvârşirea lui Dumnezeu va dispreţui toate priveliştile exterioare, oricât de încântătoare ar fi acestea.
   Primul fel de om va spune că frumuseţea stă în nuanţele de roşu şi alb, în membrele bine proporţionate şi tot aşa, dar el va rămâne orb în faţa...

  • cartea a apărut în septembrie 2014 la editura All
  • traducător: Ionuţ Chiş
  • Titlu original: The Alchemy of Happiness
  • cartea cuprinde 104 pagini în format 11x18cm şi o greutate de 0.070 kg
  • ISBN: 978-606-587-249-3
  • cartea a fost vizualizată de 1135 ori începând cu data de 06.05.2011
Nu sunt păreri

Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
  • Poşta Română
    10.00 lei
    Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
    Termen de livrare: 2-4 zile lucrătoare
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe (Bookurier)
    10.00 lei
    Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Voluntari.
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti
    14.00 lei
    livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 200.00 lei

Nu sunt definite linkuri pentru această carte
carţi din acelaşi domeniu cu "Alchimia fericirii"
(islamism > sufism)
contact | termeni şi condiţii | © EuSunt.ro | ultima actualizare marţi, 21 februarie 2017
Cărţi vizualizate recent
toolbar
toolbar