NOU! Expediem gratuit prin curier rapid, în orice localitate din ţară, coletele cu valoare mai mare de 250 lei. Mai multe informaţii pe pagina de detaliu a oricărei cărţi la secţiunea "livrare".
Puteţi cere ca să fiţi anuntaţi atunci când această carte devine disponibilă. Pentru aceasta trebuie ca să fiţi autentificaţi. Apasaţi aici pentru a vă autentifica.
În "Alchimie şi nemurire" (Secretele Cultivării Naturii Esenţiale şi Vieţii Veşnice) este înfăţişat pentru prima oară un curs complet de Yoga daoistă împreună cu instrucţiunile vechilor Patriarhi şi Maeştri Iluminaţi, astfel încât cititorul să poată practica învăţătura de la început până la sfârşit.
Această metodă constă în oprirea scurgerii Forţei Generative, care este inerentă oricărui om, astfel că în loc ca ea să fie descărcată pentru a procrea urmaşi sau să se piardă, să fie reţinută în trup pentru a fi purificată şi transmutată în Vitalitatea Pozitivă pentru restaurarea Spiritului Originar care a existat înainte ca lumea actuală să fi luat fiinţă, Spirit care se poate reîntoarce la primul său Stadiu Nemuritor.
Conform acestei învăţături, nu este nevoie ca adeptul să aştepte până ce, după moarte, va atinge nemurirea, pentru că el o poate atinge în timpul vieţii sale prezente şi se poate bucura de beatitudinea neţărmurită din Marele Vid în care el va apărea în nenumărate Corpuri de Transformare pentru a-i izbăvi pe oameni de mizeria vieţii pământeşti. Chiar dacă se teme să atingă acest ultim ţel, el poate cel puţin să se bucure de o viaţă lungă, lipsită de boli (aşa cum o explică autorul în cartea "Secretele meditaţiei chineze").
Învăţătura a fost păstrată timp de patruzeci şi sapte de secole până în prezent şi adepţii săi sunt încă numeroşi în Orientul Îndepărtat.
Cuprinsul cărţii nu este disponibil.
Nu există extrase referitoare la această carte
cartea a apărut în mai 2005 la editura Herald, în cadrul colecţiei Daoism
traducător: Mircea Iacobini
cartea cuprinde 288 pagini în format 13x22cm şi o greutate de 0.255 kg
ISBN: 973-7970-21-7
cartea a fost vizualizată de 1007 ori începând cu data de 06.05.2011
Nu sunt păreri
Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
Poşta Română 6.00 lei
Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
Termen de livrare: 2-4 zile lucrătoare
- Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 100.00 lei
Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe 8.00 lei
Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Voluntari.
Termen de livrare: 24-48 ore(în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
- Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 100.00 lei
Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti 19.00 lei
livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
Termen de livrare: 24-48 ore(în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
- Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 250.00 lei