Analiză tranzacţională

   suprafaţă, natura autentică a oamenilor este precum un etern izvor neîntinat, mereu gata să hrănească viaţa cu apele sale dulci.
   Autonomia, dezvoltarea capacităţii noastre de conştientizare, spontaneitate şi intimitate se află în centrul filosofiei şi practicii AT. Obiectivul principal al lucrului terapeutic în AT este progresul către autonomie şi redobândirea celor trei capacităţi ale ei. Cei mai mulţi dintre noi întâlnesc blocaje în una sau mai multe dintre aceste domenii, pe măsură ce viaţa ne scoate înainte provocări cu care nu ne simţim pregătiţi să ne confruntăm.

       Conştientizarea

   Conştientizarea este abilitatea de a trăi în momentul prezent, percepându-l fără întrerupere. Mulţi dintre noi, fără să ne dăm seama, o mare parte din timp evităm să trăim în momentul prezent. Ruminăm în legătură cu trecutul şi facem planuri de viitor, gândindu-ne constant la ceea ce urmează. Contactul vibrant şi clar cu experienţa de aici şi acum şi cu stimularea simţurilor este umbrit şi întrerupt de amintiri ale unor influenţe trecute, instrucţiuni parentale sau culturale despre cum să fim în lume şi cum să o percepem.

   Exemplu

   Mary, o văduvă de puţin timp, înaintată în vârstă, avusese o căsnicie tradiţională, în care împărţirea sarcinilor a fost în conformitate cu sex-rolurile. Soţul ei se ocupase mereu de administrarea banilor familiei şi în timpul consilierii psihologice a reieşit că ea se considera incapabilă de a face acest lucru. Se simţea foarte neliniştită din cauza acestei dificultăţi. Conştientizarea abilităţilor ei ascunse în acest domeniu era umbrită de normele culturale şi sociale care o influenţaseră să considere gestionarea banilor drept o sarcină bărbă¬tească. Acceptarea unei perspective mai cuprinzătoare în ceea ce priveşte abilităţile sale a fost solicitantă, ridicând întrebări nedorite în legătură cu modul de viaţă ales anterior. Pentru a-şi asuma abilităţile ei financiare, Mary a trebuit să se confrunte cu înţelegerea dureroasă a faptului că întotdeauna fusese capabilă în acest domeniu. Ceea ce soţul ei făcuse să pară greu şi dificil, pentru ea era uşor. Mary s-a confruntat cu sentimente de vinovăţie, furie şi trădare înainte de a fi capabilă să îşi accepte priceperea.

       Spontaneitatea

   Spontaneitatea este abilitatea de a nu ţine cont de opţiunile familiare şi deprinse, şi de a alege ceea ce pare a fi adecvat momentului. Impredictibilitatea inerentă spontaneităţii este unul din riscurile aventurării în necunoscut, şi este, bineînţeles, unul dintre principalele motive pentru care a fi cu adevărat spontan produce adesea o anxietate de care este tentant să te fereşti prin alegerea opţiunilor familiare. A învăţa să spunem da lucrurilor pe care le dorim şi nu celor pe care nu le dorim pare simplu, dar, cum ştim cu toţii, presupune riscul dezaprobării şi respingerii.

       Intimitatea

   Intimitatea presupune expunerea vulnerabilităţilor noastre altora: să arătăm ce gândim, simţim şi facem cu adevărat, fără a avea nevoie să arătăm ceea ce ne închipuim că cealaltă persoană doreşte sau îi poate face faţă; să fim pregătiţi să-i cunoaştem autentic şi să-i ascultăm pe ceilalţi fără să fim influenţaţi de dorinţele, nevoile sau proiecţiile noastre. Intimitatea este un lucru foarte riscant, posibil doar cu un număr limitat de oameni şi doar în anumite...

   Studiu de caz: Angela

   Angela a început să se prezinte consilierului său prin comentariul: "Ei bine, în sfârşit am făcut-o". în acele prime câteva minute, ea părea nervoasă, încordată şi arăta tristă. Ea a descris că simţea "rău de la stomac", anxietate şi panică atunci când conducea spre serviciu în fiecare zi. Fiind asistenta personală a directorului executiv al unei mari companii, ea avea o mare responsabilitate. Se simţea "aproape de a avea o cădere nervoasă" şi se temea că îşi va "pierde controlul" şi va genera haos în firmă. Atunci când intra în birou, se lupta să îşi "ţină sub control" sentimentele, dar acest lucru o făcea să fie "lipsită de energie, tensionată şi iritabilă". După ce s-a zbătut mai multe luni, apelarea la consiliere a fost "singura ei speranţă".

   Aspecte importante în povestea Angelei
   Consilierul a recunoscut mai multe aspecte importante în povestea Angelei.
   1. Observaţie
   • A fost neclar dacă a apelat sau nu la ajutor sub formă de consiliere. (Prima tranzacţie.)
   • Sosirea la prima şedinţă a fost, în sine, o mare realizare. (Prima tranzacţie.)
   Acţiune
   • într-o anumită etapă din prima şedinţă ar fi important să i se acorde recunoaştere Angelei pentru că a făcut asta. (Prima tranzacţie - stroke.)
   2. Observaţie
   • Sentimentele Angelei erau foarte evidente. (Semne
non-verbale de înlăcrimare şi suferinţă, inclusiv expresie
tristă, un tremurat uşor al vocii ca şi cum ea nu o avea întru totul sub control, o aplecare subtilă a umerilor şi o încovoiere a trunchiului.)
   Acţiune
   • Ar fi un set important de tranzacţii complementare să
se ofere reasigurare de la Părintele Hrănitor către Copilul
Adaptat.
   3. Observaţie
   • Anxietate incapacitantă şi panică. (Acestea ar trebui să constituie o zonă de concentrare şi de intervenţie urgentă pentru a ajuta la obţinerea unei reduceri a simptomelor.)
   • Lipsă de stăpânire de sine, părând aproape ieşită de sub control. (Ajutarea ei să-şi recapete controlul prin întărirea funcţionării stării ei de Adult şi prin asumarea controlului Copilului.)
   Acţiune
   • Consilierul ar trebui să fie perceput ca având controlul şi să inspire speranţa că altcineva poate ajuta şi poate schimba lucrurile. (Schimbarea este posibilă.)
   Explorarea problemei
   • Simptomele ei de panică şi anxietate erau legate de birou. Care este problema acolo? De ce este o problemă acolo? (Dezvoltaţi conştientizarea Angelei cu privire la relaţia dintre birou şi simptome.)
   • Este problema cu care s-a prezentat cea reală, sau ea serveşte drept paravan pentru o altă problemă? (Exploraţi acest aspect mai târziu în consiliere, ca o a doua etapă în dezvoltarea conştientizării.)
   • Consilierea este singura speranţă: ce se întâmplă dacă aceasta nu are rezultate în cazul Angelei? (întrebaţi-o pe Angela cât de curând despre aceasta. Ce a mai încercat şi...

   Dezvoltarea conştientizării

   Dialogul intern

   Reprezintă o modalitate utilă de a concepe activitatea terapeutică următoare în termeni de energie psihologică. Copilul şi Părintele sunt încărcaţi foarte mult cu energia provenită atât din experienţele trecute cât şi din perspectivele altor persoane. Odată ce Adultul clientului devine conştient, acesta se eliberează de influenţele contaminatoare de la Părinte-Copil şi este capabil să reţină sau să ţină limitată forţa energiei, împingând-o înapoi şi controlând-o, către stările Eului de unde provine. în situaţiile stresante, Adultul va avea dificultăţi în a rezista la această presiune şi poate fi depăşit de forţa energiei Părintelui sau Copilului, mai ales odată ce intervine şi dialogul lor intern. în asemenea momente, energia devine dezlănţuită şi invadează vigilenţa Adultului. Adesea, în această etapă a lucrului apare un efect de dute-vino. Energia controlată devine dezlănţuită şi copleşeşte conştientizarea Adultului, trebuind apoi să fie limitată din nou (adesea, în etapele timpurii, numai cu ajutorul consilierului), permiţându-i Adultului să funcţioneze liber şi fără întrerupere. Clienţii se simt adesea frustraţi şi descurajaţi de această mişcare de energie din cadrul psihicului lor, care, pentru ei, pare a se petrece cu o voinţă proprie, fără nici un avertisment şi în ciuda dorinţelor lor. Aşa cum se întâmplă în procesul de învăţare a oricărei noi aptitudini, înainte de a se obţine măiestria se realizează şi paşi înapoi.
   Ce poate face consilierul pentru a ajuta? Cea mai bună abordare constă în analiza riguroasă a situaţiilor în care energia dezlănţuită a invadat Adultul clientului şi l-a copleşit. Aceasta de obicei înseamnă să se discute şi să se analizeze cu regularitate situaţiile dintre şedinţe în care clientul a experimentat pierderi ale vigilenţei Adultului şi să se ajute clientul să identifice mecanismele de declanşare care au stat la baza acestor întâmplări. în acest fel, conştientizarea se extinde şi se întăreşte în mod continuu. Clienţii au nevoie de explicaţii clare despre acest proces, în special despre motivele pentru care el se întâmplă. De asemenea, ei trebuie să ştie că acesta este normal şi se va termina în cele din urmă.

   Studiu de caz: Tom

   La câteva săptămâni după ce a conştientizat că perspectiva mătuşii sale asupra lui era neconcordantă cu realitatea şi distorsionată de experienţa ei personală, Tom a venit la şedinţă având o dispoziţie depresivă. încurajat de nou dobândita încredere în sine, el invitase o colegă de muncă să se întâlnească cu el la cină la un restaurant. Ei petrecuseră o seară plăcută şi lucrurile păruseră că merseseră bine. După câteva zile, Tom o sunase să-i propună o altă ieşire. Ea nu acceptase. Utilizând cuvintele lui Tom, "Ea nu a zis exact «nu», doar că nu a zis «da»." Tom pusese refuzul la inimă şi se adâncise în sentimente de repulsie faţă de sine, autocritică şi disperare. întreaga forţă a dialogului său dintre Părinte-Copil a preluat controlul. Deoarece el a fost relativ eliberat de acest dialog timp de câteva săptămâni, impactul a fost extrem de puternic. Rezistenţa lui la sentimentele negative faţă de sine însuşi scăzuse în mod imperceptibil, fără ca el să îşi dea seama. Nu îşi dăduse seama cât de mult începuse să aibă o părere bună despre el însuşi. Contrastul a fost prea mult pentru el. Faptul că a gustat libertatea şi apoi a fost aruncat brusc înapoi în închisoarea sa i-a distrus speranţa încolţită şi i-a întărit disperarea. A spus că nu mai putea vedea niciun motiv pentru care să continue...

   ...vedere al clientului, el a obţinut satisfacţie în procesul de consiliere şi o rezolvare convenabilă a dificultăţilor sale. A investi prea mult în schimbare înseamnă să fii stăpânit de dorinţa de a fi perfect, iar acest lucru este dăunător atât clientului cât şi consilierului.

   Exemplu

   Kevin a mers la consiliere din cauza depresiei sale. Atunci când simptomele i s-au redus, a început să zărească rădăcina problemei. La vârsta de 54 de ani, el nu mai era la fel de carismatic cum fusese odinioară. Atât în viaţa personală cât şi în cea profesională, simţea că îşi "pierde talentul". Kevin îşi dorea să "fie bărbatul care a fost". El petrecea o perioadă îndelungată din fiecare şedinţă repovestind o listă impresionantă de "succese" pe care le obţinuse. în mod clar, îşi dorea să obţină prin intermediul acestui fapt stroke-uri pozitive fortificante, astfel încât să îşi crească stima de sine care se reducea.
   A devenit clar faptul că "succesul" trecut al lui Kevin era bazat pe o combinaţie de factori pe care i-ar fi greu să îi redobândească: un fizic tânăr, atletic, un caracter "extravagant" şi un venit financiar important care se redusese de când intrase voluntar în şomaj. Kevin utilizase întreaga sumă primită de la şomaj pentru a începe o afacere care falimentase. Din punct de vedere financiar, era strâmtorat. Consilierul lui Kevin a început să îşi dea seama că acel contract iniţial "să am din nou o părere bună despre mine" era bazat pe credinţa lui Kevin că îşi putea redobândi starea anterioară. Din păcate, stima lui de sine fusese construită pe o bază superficială - bani, aspect frumos şi farmec. Acestea erau accesorii exterioare, nu calităţi interioare. Acum el era confruntat cu încercarea de a-şi recâştiga stima de sine fără aceste accesorii. Probabil că el nu va mai avea niciodată o părere atât de bună despre sine, aşa cum avusese în trecut. Sarcina consilierului era să îl ajute să găsească o modalitate de a avea o părere "suficient de bună" despre sine, pe măsură ce îşi reconstruia o viaţă bazată pe realitatea a ceea ce ar fi putut realiza. Contractul încheiat iniţial nu putea fi îndeplinit, deoarece era bazat pe aşteptări nerealiste. Acesta trebuia să fie revizuit şi renegociat. Acest proces va fi unul delicat, pe parcursul căruia trebuia protejată sensibilitatea lui Kevin faţă de sentimentele de ruşine şi umilire. Modificarea scenariului era un obiectiv nepotrivit şi nerealist pentru el. Va fi important să îl protejeze consilierul, să nu simtă că eşuează din cauza schimbării necesare de obiectiv.

   Revizuirea şi reamintirea

   La sfârşitul unui proces de consiliere psihologică de lungă durată este uşor să se uite cum erau lucrurile la început. O parte importantă a încheierii o constituie amintirea punctului de plecare, astfel încât clientul să se aprecieze în totalitate pentru schimbările pe care le-a făcut. Este uşor să diminuezi sau să treci cu vederea unele schimbări, deoarece, odată ce ele au fost realizate şi incorporate în viaţa de zi cu zi, devin o obişnuinţă şi poate fi dificil să îţi aduci aminte "cum era înainte".
   Revizuirea progresului îi oferă clientului dvs. oportunitatea de a reflecta la realizările sale şi de a fi satisfăcut de schimbările pe care le-a făcut.

   Abilităţi esenţiale

   Atunci când revizuiţi procesul de consiliere, aduceţi-vă aminte să-i cereţi clientului:
   • Să identifice momentele de vârf, care ies în evidenţă drept semnificative, atât pozitive cât şi negative.
   • Să comunice momentele care l-au făcut să râdă.
   • Să reflecteze asupra lucrurilor pe care le consideră cele mai importante în ceea ce priveşte schimbarea sa.