Anii pierduţi ai lui Iisus

   Viaţa necunoscută a lui Iisus Christos a fost prima şi, din câte ştim, singura sa carte cu subiect religios. Ea conţine transcrierea unui text pe care Notovitch pretinde că l-ar fi descoperit, dar este în primul rând un jurnal de călătorie. Iar această descoperire, dacă este să-i dăm crezare, s-a produs în urma unei serii de coincidenţe.
   Pe scurt, iată povestea lui Notovitch:
   în urma Războiului Ruso-Turc din 1877-1878, aventurierul nostru a început o serie de călătorii în Orient, fiind interesat îndeosebi de oamenii şi arheologia Indiei. în calitate de călător rătăcitor, el a ajuns în India prin Afganistan. La data de 14 octombrie 1887, Notovitch a plecat din Lahore spre Rawalpindi, apoi şi-a croit drum către Kashmir, şi în continuare către Ladakh. De acolo, el intenţiona să se întoarcă în Rusia prin Karakorum şi Turkestanul chinez.
   In drumul său, se pare că el a vizitat o gompa sau o mănăstire budistă la Mulbekh. Gompa, care literal înseamnă "un loc solitar", reprezintă de fapt un loc de refugiu faţă de lumea plină de ispite. Asemenea gompa pot fi uneori extrem de izolate, fiind construite la distanţe mari de zonele locuite. Altele, cum este şi cea din Mulbekh, sunt construite pe vârfurile munţilor sau pe nişte pereţi stâncoşi.
   Mulbekh reprezintă poarta către lumea budismului tibetan. Notovitch a fost primit de către un lama (călugăr), care i-a spus că în arhivele din Lhasa, capitala Tibetului, şi la acea vreme reşedinţa lui Dalai Lama, existau câteva mii de manuscrise antice despre viaţa profetului Issa, numele oriental al lui Iisus. La Mulbekh nu exista din păcate niciun astfel de document, dar lama i-a spus că unele dintre mănăstirile importante aveau copii ale acestor documente.
   Notovitch s-a hotărât să găsească aceste relatări despre viaţa lui Issa, chiar dacă aceasta presupunea să meargă la Lhasa. Părăsind Mulbekh-ul, el a vizitat câteva mănăstiri unde călugării i-au spus că auziseră de documente, dar că ei nu posedau niciun fel de copii. în curând el a ajuns la marea mănăstire Himis, aşezată la circa 25 de mile (aproximativ 42 de km) de Leh, capitala Ladakh-ului.
   Himis, numită de către fondatorul său "Sangye chi ku sung thug chi ten" ("Susţinătorul sensului preceptelor lui Buddha"), este cea mai mare şi cea mai importantă mănăstire din Ladakh. Ea este de asemenea scena unui bine-cunoscut festival religios care se ţine anual în onoarea Sfântului Padma Sambhava. Festivalul ilustrează victoria lui Buddha asupra forţelor răului, alungarea spiritelor răului şi triumful final al binelui asupra răului.
   Mănăstirea este izolată într-o vale ascunsă din Himalaya, la 4.500 de metri deasupra nivelului mării. Cei care au vizitat-o spun că ea evocă viziuni ale tărâmului Shangri-La. Datorită poziţiei sale, este una dintre puţinele gompa care au supravieţuit distrugerii de către armatele invadatoare ale cuceritorilor asiatici. De aceea, potrivit lui L. Austine Waddell, "foarte multe obiecte interesante şi ciudate, cărţi, articole de îmbrăcăminte, măşti etc, pot fi găsite la Himis, mult mai multe decât în oricare altă mănăstire din Ladakh".
   în timpul vizitei lor din 1974-1975 la Himis, tibetologilor David L. Snellgrove şi Tadeusz Scorupski li s-a spus că "datorită poziţiei ascunse a mănăstirii din Himis, alte mănăstiri îşi aduseseră în trecut foarte multe din comorile lor pentru a fi păstrate în siguranţă aici. Există, fără nicio urmă de îndoială, o colecţie remarcabilă, închisă într-un seif şi cunoscută sub numele de «Comoara întunecată» [...], despre care se spune că poate fi deschisă doar atunci când un trezorier o încredinţează succesorului său".
   La Himis, Notovitch a văzut cu ochii lui una din numeroasele piese de teatru magic prezentate de către...

   ...învăţaţilor europeni care au făcut cercetări, astfel încât primii orientalişti care au dorit să cerceteze aceste documente ar fi putut cu uşurinţă face ceea ce am făcut eu: să meargă în Tibet, să folosească un ghid şi să extragă din sulurile de manuscrise pasajele indicate de cataloage.
   Potrivit domnului Max Muller, aceste cataloage conţin o listă de aproape 2.000 de volume. Ele sunt însă incomplete, pentru că doar mănăstirea din Lhasa conţine mai mult de 100.000 de manuscrise, şi îl compătimesc sincer pe adversarul meu dacă el crede că acest catalog i-ar putea furniza o cheie a întregului domeniu al ştiinţei orientale.
   Adevărul este acela că versetele pe care le-am tradus în cartea mea nu pot fi găsite probabil în niciun fel de catalog, deci nici în Tanjur sau în Kanjur. Ele pot fi găsite răspândite în mai multe cărţi, fără niciun fel de titlu. In consecinţă, ele nu pot fi găsite în cataloagele operelor chineze sau tibetane. Ele apar ca reamintiri ale unor fapte remarcabile care au avut loc în primul secol el erei creştine, şi pe care scribii care se aflau printre lama-şi le-au notat, în funcţie de propriile lor amintiri, cu un grad mai mic sau mai mare de limpezime sau de confuzie.
   Dacă eu am avut răbdarea să pun cap la cap aceste versete, unul lângă celălalt, aranjându-le într-o ordine care să aibă sens şi extrăgând din ele ceea ce alcătuieşte transcrierea mea, este oare posibil ca acest efort plin de răbdare să fie pus la îndoială?
   Nu ne informează tradiţia că Iliada, care aparţine tradiţiei europene de 2.500 de ani, a fost alcătuită în aceeaşi manieră, la ordinele lui Pisistratus, din cânturi răspândite oral ce comemorau războiul troian şi care erau păstrate cu pioşenie în memoria credinţei greceşti?
   Domnul Max Muller îmi repoşează mai departe că nu am menţionat numele cardinalului bisericii romane care m-a onorat cu confidenţele sale - cel puţin curioase - pe care mi le-a făcut asupra subiectului Vieţii necunoscute a lui Iisus Christos, şi ale cărui afirmaţii sincere ar fi slujit drept suport pentru confirmarea descoperirii mele. Sunt nevoit însă să invoc aici imperioasele legi ale proprietăţii (ale dreptului de autor) şi fiecare trebuie să fie conştient că în astfel de împrejurări nu ar fi deloc binevenit să dezvălui numele cardinalului.
   Cu toate acestea, aş putea adăuga, la ceea ce deja am spus în introducere că am aflat de la el faptul că Viaţa necunoscută a lui Iisus Christos nu reprezintă o noutate pentru biserica romano-catolică. Am mai aflat că biblioteca Vaticanului posedă 63 de manuscrise complete sau incomplete, în diferite limbi orientale, legate de acest aspect, manuscrise care au fost aduse la Roma de către misionari din India, China, Egipt şi Arabia.
   Această problemă mă determină să explic odată pentru totdeauna că obiectivul meu a fost acela de a oferi publicului occidental un document de o importanţă capitală, pe care oricine are dreptul de a-1 critica fără nicio constrângere.
   Oare am făcut aceasta pentru a invalida autoritatea Evangheliilor şi a întregului Nou Testament? Nici vorbă! în ziarul francez La Paix mi-am afirmat pe scurt credinţa mea în religia ortodoxă rusă, şi îmi menţin această afirmaţie. Invalidarea nici nu ar putea exista fără intervenţia unei antinomii în doctrină şi fără o contrazicere explicită a faptelor. Dar doctrina conţinută în aceste versete tibetane este aceeaşi cu cea a Evangheliilor şi faptele nu diferă decât în alcătuirea lor exterioară.
   într-adevăr, trebuie să remarcăm că cel care a schiţat primul aceste versete în limba pali a reprodus cu fidelitate naraţiunile negustorilor indigeni (nu evrei, aşa cum susţine domnul Max Muller) la întoarcerea lor din Palestina, unde plecaseră pentru afaceri, şi se potrivise ca ei să fie acolo chiar în vremea dramei calvarului.

   ...aparţine. Mănăstirea noastră, printre altele, posedă deja un mare număr de manuscrise. Printre ele pot fi găsite descrieri ale vieţii şi ale faptelor lui Buddha Issa, cel care a predicat doctrina sfântă în India şi printre copiii lui Israel, şi care a fost condamnat la moarte de către păgâni, ai căror descendenţi de atunci încoace au îmbrăţişat credinţa pe care a propagat-o acesta, credinţă despre care credem că este şi a voastră.
   Marele Buddha, Sufletul Universului, este încarnarea lui Brahma. El rămâne aproape întotdeauna în pasivitate, păstrând în el însuşi toate lucrurile de la începutul lumii, iar respiraţia sa dă viaţă întregii manifestări. Deşi el şi-a abandonat natura umană, în anumite epoci, Marele Buddha iese din inerţia sa, luând o formă umană, pentru a salva creaturile de la o decădere iremediabilă. In timpul existenţei sale fizice, Buddha creează o nouă lume pentru poporul său rătăcit. După ce şi-a îndeplinit misiunea, el părăseşte pământul, pentru a-şi relua condiţia sa invizibilă şi viaţa sa de perfectă beatitudine.
   Cu 3.000 de ani în urmă, marele Buddha s-a încarnat în vestitul prinţ Sakyamuni, astfel continuând schema celor 25 de încarnări ale sale. Cu 2.500 de ani în urmă, Marele Suflet al lumii s-a încarnat din nou în Gautama, fondând un nou regat în Burma, Siam şi diferite insule. Curând după aceea, budismul a început să se întindă în China, datorită energiei unor înţelepţi care au făcut tot ce le-a stat în putinţă să răspândească învăţătura sfântă. Şi după Ming Ti din dinastia Han, cu 1.823 de ani în urmăxxvn/ preceptele lui Sakyamuni au fost universal adoptate de către popor. Simultan cu pătrunderea budismului în China, învăţăturile sale au fost răspândite şi printre israeliţi.
   Cu aproape cu 2.000 de ani în urmă, Fiinţa Perfectă a rupt din nou echilibrul acestei stări de inactivitate şi s-a încarnat într-o familie săracă. A fost voinţa sa ca un copil să aducă prin cuvintele sale simple lumină în cel ignorant, lumină legată de viaţa eternă - prin propriul său exemplu, aducându-i pe oameni din nou pe calea Adevărului, aşternând înaintea lor cărările care duc cel mai sigur la atingerea purităţii morale. Pe când copilul sfânt era încă un băiat, el a fost dus în India, unde până la vârsta adultă a studiat legile Marelui Buddha, Cel care sălăşluieşte de-a pururi în ceruri."
   La acest punct al discuţiei, interlocutorul meu a început să arate în mod evident că este obosit, începând să-şi învârtă girueta lui de rugăciune ca un semn al dorinţei de a termina conversaţia. In consecinţă, m-am hazardat să pun totuşi ultimele întrebări:
   "în ce limbă sunt scrise cele mai importante manuscrise legate de viaţa lui Issa?"
   "Documentele aduse din India în Nepal şi din Nepal în Tibet, documente referitoare la existenţa sa, sunt scrise în limba pali şi se află acum la Lhasa. Dar o copie în limba noastră, adică în tibetană, există în această mănăstire."
   "Cum este privit Issa în Tibet? Are el reputaţia unui sfânt?"
   "Oamenii sunt ignoranţi în privinţa existenţei sale. Numai mai-marii lama-şilor, care au studiat documentele legate de viaţa sa, ştiu câte ceva despre el. Dar, întrucât doctrina sa nu constituie o parte canonică a budismului -căci cei care îl adoră nu recunosc autoritatea lui Dalai Lama - profetul Issa nu este acceptat în Tibet ca un sfânt principal."
   "Aţi comite un păcat dacă aţi citi aceste copii unui străin?", am întrebat.
   "Ceea ce aparţine lui Dumnezeu", a replicat lama, "aparţine de asemenea omului. Datoria noastră ne obligă să ajutăm cu tot harul nostru la răspândirea Cuvântului Sacru. Nu ştiu unde ar putea fi găsite aceste manuscrise, dar dacă...

   ...pot vedea, voi cei care predicaţi supunerea faţă de lucrurile materiale.»
   IX:1. Issa a ajuns în al 29-lea an al vieţii când s-a înapoiat în ţinutul lui Israel.
   IX:5,7-9. Issa a predicat: «Nu cădeţi pradă disperării, nu vă părăsiţi casele, nu pângăriţi nobleţea sentimentelor voastre, nu vă închinaţi la idoli, ci fiţi plini de speranţă şi răbdare. Ridicaţi-i pe cei căzuţi, susţineţi-i pe cei înfometaţi, alinaţi-i pe cei în suferinţă, pentru a fi în întregime puri şi drepţi pentru acea ultimă zi pe care o pregătesc pentru voi.
   IX:16-17. Arunci când realizaţi acte de bunăvoinţă şi dragoste, faceţi-le cu o inimă generoasă. Şi în aceste acte vegheaţi să nu existe dorinţa de a câştiga ceva sau vreun calcul de a dobândi un profit. Pentru că acţiunile făcute pentru profit sau din dorinţa de a câştiga ceva nu vă vor duce mai aproape [de împărăţia Cerurilor].»
   X:3. Apoi Pilat, guvernatorul Ierusalimului, a dat ordin ca predicatorul Issa să fie prins şi să fie dus la judecată fără însă ca prin aceasta să se stârnească nemulţumirea poporului.
   X:8,9. Dar Issa predica: «Nu căutaţi cărări drepte în întuneric şi cuprinşi de teamă, ci adunaţi-vă forţele şi sprijiniţi-vă unii pe alţii. Acela care îl ajută pe aproapele său se întăreşte pe el însuşi.
   X:14. Nu vedeţi că cei bogaţi şi cei puternici seamănă spiritul de revoltă împotriva stării de conştiinţă eternă a Cerului?
   X:21. Iată că am încercat să reînviez legile lui Moise în inimile oamenilor. Şi vă spun că voi nu le înţelegeţi semnificaţia adevărată, pentru că ele nu predică răzbunarea, ci iertarea. Dar înţelesul acestor legi este deformat.»
   XI:4. Dar guvernatorul, fiind foarte mânios, a trimis la Issa nişte servitori deghizaţi, care să-1 urmărească şi să-i relateze despre cuvintele lui adresate poporului.
   XII:1. «Om drept, spuneau servitorii conducătorului din Ierusalim, învaţă-ne. Ar trebui noi oare să îndeplinim voinţa Cezarului sau să aşteptăm mântuirea care se apropie?»
   XII:2. Dar Issa, recunoscându-i pe servitorii deghizaţi, a zis: «Eu nu am spus niciodată că voi veţi fi eliberaţi de Cezar, ci am spus că sufletul care este cuprins de păcat va fi mântuit de păcat.»
   XII:8,10-16. In acel moment, o femeie bătrână s-a apropiat de mulţime, dar a fost împinsă înapoi de către unul dintre cei deghizaţi. Atunci Issa a spus: «Respectaţi femeia, Mama Universului. In ea sălăşluieşte adevărul creaţiei. Ea este rădăcina a tot ceea ce este frumos şi bun. Ea este izvorul vieţii şi al morţii. In ea sălăşluieşte viaţa bărbatului, pentru că ea îl ajută în munca sa. Ea vă dă naştere în chinuri, ea veghează asupra creşterii voastre. Iar până la moartea ei, voi îi produceţi multe nelinişti. Binecuvântaţi-o! Cinstiţi-o! Ea este singurul vostru prieten şi singurul vostru sprijin pe pământ. Veneraţi-o! Protejaţi-o! Iubiţi-vă soţiile şi cinstiţi-le, pentru că mâine, ele vor fi mame, şi mai târziu, mame ale întregii rase umane. Dragostea lor îl înnobilează pe bărbat, îi alină inima plină de amărăciune şi îmblânzeşte fiara. Soţie şi mamă - ce comoară nepreţuită! Ele sunt podoabele universului. Din ele provin toţi aceia care populează universul.
   XII:17-21. Aşa cum lumina se desparte de întuneric, aşa are femeia darul de a separa în bărbat intenţia bună de gândurile rele. Cele mai bune gânduri ale tale trebuie să fie adresate femeii. Adună-ţi de la ele forţa ta morală, pe care trebuie să o posezi pentru a-i susţine pe cei apropiaţi. Nu o umili, pentru că dacă o umileşti, te vei umili pe tine. Şi prin aceasta vei pierde sentimentul dragostei, fără de care nimic nu există pe pământ. Venerează-ţi soţia şi ea te va apăra. Şi tot ceea ce îi vei face mamei tale, soţiei tale, unei văduve sau unei alte femei necăjite - aceea vei face de asemenea pentru Spirit.»

   ...a transformat într-atât lumea, încât nici ea şi nici noi nu vom mai fi vreodată aceiaşi.
   Noi cei care ne-am reunit forţele pentru a împleti firele împreună, reconstituind bucată cu bucată mozaicul şi organizând capitolele, suntem ultimii dintre actorii acestei distribuţii bimilenare de purtători de torţă în noapte. Trăsăturile condeiului nostru şi reflecţiile noastre trebuie să ridice un monument Tatălui şi îngerilor Lui, care au reţinut şi păstrat totul pentru momentul potrivit.
   "Iată, acum este vremea potrivită; iată, acum este ziua mântuirii!" Aşa a strigat apostolul.
   Eu cred că astăzi, ca niciodată, oamenii de orice profesie şi statut social sunt gata să ia în considerare o perspectivă nedogmatică asupra vieţii şi misiunii unicului Om-Dumnezeu - superior tuturor celorlalţi şi care poate avea, dacă nu a avut deja, cel mai puternic impact posibil asupra sufletelor şi vieţilor lor.
   Motivaţiile călătoriei în Orient a lui Iisus sunt, pentru noi, neclare. Să îndrăznim noi, în final, să considerăm că El, care s-a smerit pe sine, făcându-se asemenea oamenilor4 pentru binele nostru, şi-a însuşit de asemenea rolul de discipol supus predecesorilor săi, marile Spirite ale antichităţii, demonstrând -pentru binele nostru că cel ce vrea să fie Stăpân trebuie să fie mai întâi slugă? Şi cred că cel ce vrea să îi înveţe pe alţii trebuie, mai întâi, să înveţe el însuşi, pentru a fi astfel confirmat de Dumnezeu? Să credem că Mântuitorul tuturor oamenilor a fost desemnat de Cel ce 1-a trimis să dea un exemplu şi să aducă un mesaj revelatoriu pentru toţi oamenii, anume că, prin însăşi structura, limbajul şi ritualul propriei lor tradiţii religioase ei pot "să-I vadă Slava".
   Cum să fi găsit, atunci şi acum, un hindus, un budist, un zoroastrian sau un confucianist afinităţi cu Fiul lui Dumnezeu (sau cu manifestarea Sa, cu Fiul oamenilor) dincolo de substratul doctrinar al Torei sau Talmudului, sau al învăţăturii profeţilor evrei? El, care a fost întruparea desăvârşitei Lumini a lumii - cel mai bun dintre toţi fiii oamenilor -, trebuia să fie, de asemenea, şi întruparea binelui suprem al fiecărei religii din lume, iar esenţa învăţăturii şi exemplului său trebuiau anticipate, prevăzute, aşteptate, atât de doctrina religioasă cât şi de credincioşii cărora urma să se adreseze.
   A venit El doar pentru evrei? Dacă da, a plecat El în Orient în căutarea triburilor pierdute care au migrat într-acolo? Sau mai mult?
   Căuta "celelalte oi" despre care spunea că sunt ale Sale, fără a fi totuşi "din staulul acesta"?
   Toate au fost pregătite dinainte - India a constituit o repetiţie cu costume pentru marea reprezentaţie, marele joc (lila) pentru epopeea mileniului. Desigur, acest tânăr, înţelept între erudiţii Ierusalimului încă înainte de plecarea sa în Orient, nu ar fi avut nicio dificultate în a fi mai abil decât brahmanii în operarea cu propriile lor concepte, ori în a lămuri oamenii de înşelăciunea lor - exact cum a procedat ulterior răsturnând mesele cărturarilor în templu, la întoarcerea în Palestina.
   A fost înţelegerea secretă a Tatălui şi Fiului să folosească şederea din Orient drept "reprezentaţie de probă" pentru Marele Succes al tuturor timpurilor, clasica reprezentaţie primordială a triumfului Fiului asupra forţelor Răului, portretizând un scurt, dar oficiat de însuşi Divinul Regizor care l-a trimis, Serviciu Divin, care să facă limpezi adevărurile esenţiale ale tezaurului înţelepciunii Orientului prin parabole, semne şi misiuni.
   Intreţeserea de către Iisus a firelor eternităţii, într-o viaţă şi o Scriptură destinată să fie savurată în mod unic de către mintea occidentală, a constituit marele său legământ faţă de sufletele în care amintirea Tărâmului Mamă încă doarme...