Apologia lui Origen - Despre falsificarea cărţilor lui Origen

   ...neştiinţa noastră referitoare la lucrurile cele mari şi la cele ce sunt peste noi.
   8. Pamfil: Acestea îl auzim pe el zicând despre sine şi el întăreşte cele spuse printr-un duh pe mă­sură şi printr-o atitudine corespunzătoare. Privind din această perspectivă, ne minunăm că unii devin atât de orbi şi îi reproşează, lui care vorbeşte atât de smerit despre sine, că ale sale cuvinte sau cărţi sunt socotite de alţii scrieri apostolice sau cuvinte profetice sau că el însuşi este asemănat de un altul cu profeţii sau Apostolii.
   9. Este neîndoielnic faptul că el a deţinut în Bi­serică demnitatea unui prezbiter, că a dus o viaţă excesiv de ascetică şi filosofică declarată, că a păs­trat rânduiala pură a religiei şi s-a dedicat, mai presus de toate, Cuvântului lui Dumnezeu şi în­văţăturii. Fără îndoială, lucrul acesta devine lim­pede prin chestiunile care înfăţişează, pentru noi, cele mai sigure semne ale lucrării şi ostenelilor sale - cu precădere prin predicile pe care le ţinea în Biserică, pe nepregătite, aproape zilnic şi pe care stenografii le-au transmis urmaşilor ca monument,
prin transcrierea lor.
   Era drept, aşadar, ca un asemenea bărbat să fie preţuit pe baza tuturor mărturiilor muncii şi ostenelii sale. Din râvnă este permisă apărarea lui, dar nu şi exagerarea meritelor sale, mai mult decât o cere măsura; nu este permisă nici căderea în greşeli opuse, de a-l condamna cu uşurinţă şi de a propovădui pur şi simplu că el s-ar abate de la învăţătura bisericească. Ambele greşeli au fost prevăzute şi interzise de către Cuvântul dumnezeiesc,...

   ...de necuprins şi incomparabil. Căci dacă există ceva ce poate fi gândit şi înţeles de către noi referitor la Dumnezeu, trebuie crezut că El este în orice privin­ţă mai mare decât ceea ce înţelegem. Este ca şi cum am vedea pe cineva, care nu poate vedea nicio lică­rire şi nici lumina unei mici lămpi, şi am vrea să-i oferim celui ce nu mai poate primi lumină, o idee despre strălucirea şi luminozitatea soarelui. Nu ar trebui să-i spunem: Strălucirea soarelui este de negrăit şi incomparabil mai mare şi mai puternică decât toată lumina pe care tu o vezi? Astfel, raţiu­nea noastră, aflată în închisoarea cărnii şi a sânge­lui şi corespunzător participării la această materie leneşă şi obtuză - chiar dacă este sublimă în com­paraţie cu natura trupească -, nu poate reprezenta nicio luminiţă sau o lampă, de vreme ce se dedică lucrurilor necorporale şi înaintează către vederea lor. Dar care dintre lucrurile duhovniceşti, adică necorporale, este atât de sublim, de imposibil de numit şi atât de incomparabil precum Dumnezeu? Fie raţiunea aşa de curată şi de clară - natura sa nu poate fi cuprinsă şi privită nici de cel mai curat duh omenesc.
   Ni se pare absolut raţional să prezentăm un alt exemplu, spre expunerea mai clară a stării de fapt. Uneori, ochii noştri nu pot vedea natura luminii, adică substanţa soarelui; privind strălucirea sau razele sale care cad printr-o fereastră sau apar printr-o altă mică deschizătură, putem deduce de aici cât de mare este originea sau izvorul luminii corporale. Astfel, lucrările proniei divine şi iscusin­ţa universului său sunt, ca să spunem aşa, razele...

   129. Pamfil: Cu asemenea enunţuri despre în­vierea morţilor începe el; în întreaga sa operă, el foloseşte dovezi convingătoare. în a doua carte, despre aceeaşi chestiune, unde a spus mai dinainte că se adresează păgânilor, ca să zicem aşa, îşi ex­plică afirmaţiile în felul următor:
   130. Origen: Noi spunem că şi în viitor, după trecerea lumii, vor exista aceeaşi oameni, dar nu în aceeaşi stare sau în aceleaşi patimi. Căci ei nu vor mai exista din împreunarea dintre bărbat şi femeie, ci, de exemplu, se menţine Logosul (raţiunea), care susţine natura lui Pavel (prin Pavel, doresc să spun trupul). Şi dacă Dumnezeu, potrivit celor spuse prin profeţi, va lucra prin taina trâmbiţelor la sune­tul ultimei trâmbiţe, aşa încât morţii vor învia, atunci vor învia din praful pământului de pretu­
tindeni, prin Logosul substanţial, Care dăinuie. Asta îi priveşte pe cei la care se păstrează în tru­puri acel Logos al substanţei corporale şi pe cei că­zuţi pe pământ care vor fi treziţi iarăşi după voinţa Domnului.
   Aceasta, gândesc, voia să spună cu siguranţă apostolul în prima Epistolă către Corinteni, potri­vit dovezii sale despre învierea morţilor, după ce îşi propusese să analizeze obiecţiile pe care alţii le puteau invoca împotriva învierii morţilor, atunci când zice: "Acum, cineva ar putea zice: Cum în-viază morţii? Şi cu ce trup au să vină? Nebun ce eşti! Tu ce semeni nu dă viaţă, dacă nu va fi murit. Şi ceea ce semeni nu este trupul ce va să fie, ci gră­unte gol, poate de grâu, sau de altceva din celelalte; iar Dumnezeu îi dă un trup, precum a voit, şi...

   Cred că nicăieri şi niciodată nu este cu putinţă ca un bărbat atât de luminat şi de educat (lucru susţinut şi de acuzatorii săi), un bărbat care nu a fost nici prost şi nici lipsit de judecată, să scrie ceva care să-l contrazică tot pe el sau să conteste pro­priile sale enunţuri. Sau dacă noi am admite vreo­dată că aşa ceva s-ar fi putut întâmpla, pentru că poate cineva zice că el ar fi uitat spre sfârşitul vieţii ceea ce a scris în tinereţe sau că mai târziu a adus altfel un lucru în discuţie - ce facem cu realitatea că uneori în acelaşi pasaj şi aproape în acelaşi capi­tol se găseşte introdusă o frază cu sens opus? Putea să se uite pe sine în una şi aceeaşi carte şi operă uneori sau, aşa cum am spus, în proximul capitol?
   Dacă de pildă, aşa cum a spus în continuare mai sus, nu se poate găsi nicăieri în întreaga Scrip­tură un loc în care Sfântul Duh să fie caracterizat drept creat - ar adăuga el că Sfântul Duh ar fi creat precum celelalte creaturi? Sau încă o dată: cine numeşte pe Tatăl şi pe Fiul coeterni - prin cuvân­tul grecesc omoousion - ar putea în următoarele ca­pitole să spună că Fiul ar fi de altă natură şi pe deasupra creat? Sau încă ceva referitor la învierea trupului: cine a explicat atât de clar că natura tru­pului s-ar fi înălţat în ceruri cu Logosul divin şi acolo ar fi apărut puterilor cereşti şi le-ar fi oferit o nouă şi minunată vedere a lor înşile, ar fi cu putin­ţă ca el să spună iarăşi că aceasta (natura trupului) nu ar putea fi mântuită?
   întrucât acestea nu se pot întâmpla nici măcar unuia care este tulburat sau bolnav sufleteşte,...