Arta de a medita

   Spiritul nostru este adesea tulburat. Suntem afectaţi de gânduri dureroase, copleşiţi de mânie, răniţi de cuvintele dure pe care ni le adresează unii sau alţii. Cine nu şi-ar dori să-şi controleze emoţiile în astfel de momente, pentru a fi liber şi stăpân pe sine însuşi? Nu trăim cu plăcere astfel de tulburări, dar, neştiind cum să procedăm, ne este mai uşor să gândim că, la urma urmei, "aceasta este natura umană". Dar ceea ce este "natural" nu este neapărat şi dezirabil. Ştim, spre exemplu, că boala face parte din viaţa tuturor fiinţelor; ceea ce nu ne împiedică să consultăm un medic atunci când suntem bolnavi.
   Nu vrem să suferim. Nimeni nu se trezeşte dimineaţa sperând: "De-aş suferi întreaga zi şi, dacă ar fi posibil, chiar toată viaţa!" Orice am întreprinde, fie că îndeplinim o misiune importantă, că ne exercităm în mod obişnuit meseria, că ne angajăm într-o relaţie de durată sau pur şi simplu ne plimbăm prin pădure, bem o ceaşcă de ceai sau ne întâlnim întâmplător cu cineva, sperăm întotdeauna că din aceste acţiuni vom obţine ceva benefic pentru noi înşine şi pentru ceilalţi. Dacă am avea certitudinea că din actele noastre nu ar rezulta decât suferinţă, atunci nu am mai acţiona.
   Ni se întâmplă să cunoaştem momente de pace interioară, de dragoste, de luciditate, dar, de cele mai multe ori acestea nu sunt decât sentimente efemere, care cedează repede locul unei alte stări de spirit. înţelegem, totuşi, cu uşurinţă, că, dacă ne-am antrena...

   Dragostea altruistă - acest sentiment care, conform budismului, constă în dorinţa ca toţi ceilalţi să fie fericiţi -, precum şi compasiunea - definită ca dorinţa de a vindeca suferinţa celuilalt şi cauzele care o provoacă - nu sunt, acestea două, doar nişte sentimente nobile: ele se află în mod fundamental în armonie cu realitatea lucrurilor. Toţi oamenii vor să evite suferinţa, aşa cum dorim şi noi înşine. Deci, cum toţi ne aflăm în interdependenţă, fericirea şi nefericirea noastră sunt intim legate de fericirea şi nefericirea celorlalţi. Cultivarea iubirii şi a compasiunii este un pariu de două ori câştigător: pe de o parte, experienţa demonstrează că acestea sunt sentimentele care ne fac cel mai bine, iar pe de altă parte, comportamentele pe care le determină sunt percepute de ceilalţi ca binefăcătoare.
   Dacă ne raportăm cu sinceritate la binele şi la suferinţa celorlalţi, atunci trebuie să gândim şi să acţionăm în mod corect şi clarvăzător. Căci, pentru ca actele pe care le săvârşim cu scopul de a ajuta pe cineva să aibă cu adevărat consecinţe benefice, ele trebuie ghidate de înţelepciune, o înţelepciune care se dobândeşte prin meditaţie. Raţiunea ultimă de a fi a meditaţiei este să ne transformăm pe noi înşine, pentru a-i putea servi mai bine pe ceilalţi. Ea ne ajută să acordăm vieţii noastre sensul cel mai nobil.

       Un efect global

   Dacă scopul principal al meditaţiei este să...

   Calmul interior

   Scopul meditaţiei este eliberarea minţii noastre de ignoranţă şi suferinţă. Cum să procedăm? Simpla dorinţă de a ajunge aici nu este suficientă. Trebuie să aplicăm o metodă sistematică, ce ne permite eliberarea minţii de vălurile care o întunecă. Iar această misiune îi revine tocmai minţii; să ne asigurăm deci mai întâi că este capabilă să o îndeplinească. Dacă nu stă locului nici măcar o singură clipă, cum s-ar putea elibera atunci de nepricepere? Mintea seamănă cu o maimuţă prinsă în mai multe laţuri, care sare continuu în toate părţile. Ar vrea să se dezlege, dar, cum nu stă o clipă, nici ea, nici altcineva nu poate desface nici măcar un nod. Trebuie mai întâi să o liniştim. La fel trebuie procedat şi cu mintea, începem prin a o linişti şi a o aduce în stare de atenţie. Calmarea maimuţei nu înseamnă că vom face animalul să rămână liniştit, pentru a-l păstra înlănţuit, Scopul este să profităm de acest răgaz pentru a-i reda libertatea. în acelaşi mod va fi utilizată şi stăpânirea de sine ce caracterizează mintea atunci când este calmă, atentă, limpede şi suplă, pentru a o elibera din legăturile create de gândurile rătăcitoare, de emoţiile confiictuale şi de confuzie.
   Automatismele de gândire, întreţinute de înclinaţiile şi obişnuinţele noastre, la fel ca şi distracţia sau constructele conceptuale care ne deformează realitatea,...

   Meditaţie

       Iubirea altruistă

   Ne imaginăm un copil care se apropie de noi şi ne priveşte bucuros, încrezător şi plin de inocenţă. îl mângâiem pe creştet, privindu-l cu drag, şi îl luăm în braţe, timp în care simţim o iubire şi o bunăvoinţă necondiţionate. Ne lăsăm complet invadaţi de această iubire care nu do¬reşte nimic altceva decât binele acestui copil. Rămânem câteva momente în deplina conştiinţă a acestei iubiri, fără nicio altă formă de gând.
   Putem alege de asemeni orice altă persoană care ne este dragă şi faţă de care manifestăm o mare recunoştinţă, pe mama, spre exemplu.
   Dorim din toată inima ca ea să afle fericirea şi cauzele fericirii, apoi extindem acest gând asupra tuturor apropiaţilor, apoi asupra celor pe care îi cunoaştem mai puţin, apoi, progresiv, asupra tuturor fiinţelor. In fine, dorim acelaşi lucru pentru duşmanii noştri şi pentru duşmanii întregii umanităţi. Ceea ce, evident, nu înseamnă, în acest ultim caz, că ne bucurăm de reuşita proiectelor lor periculoase, ci înseamnă că formulăm dorinţa arzătoare ca să renunţe la ură, lăcomie, la cruzime şi indiferenţă şi ca, într-o bună zi, să se nască în ei bunăvoinţa şi preocuparea pentru binele celorlalţi. Cu cât boala este mai gravă, cu atât bolnavul are nevoie de mai multă îngrijire, atenţie şi bunăvoinţă. îmbrăţişăm, astfel, toate fiinţele, cu un sentiment de iubire nesfârşită.