Big Mind Big Heart

   Cred că noi toţi simţim că există ceva mai mult, ceva mult mai măreţ. în copilărie, ne jucăm cu misterioasele concepte ale infinitului şi eternităţii - eu, unul, aşa am făcut. Uneori, joaca ia forma întrebărilor despre Dumnezeu, sau chiar despre moarte. De vreme ce am fost crescut fără o credinţă religioasă anume, nu aveam convingeri foarte clare cu privire la viaţa de apoi. Aşadar, mă gândeam la momentul în care voi muri, cum este, nu voi mai fi niciodată conştient, pentru eternitate? E un gând destul de înspăimântător.
   Există în noi o părticică, una care mereu îşi puneîntrebări şi permanent caută ceva. îmi amintesc că discutam cu sora mea, Carol, în 1973, pe vremea când locuiam în casa ei în Marin County, şi am întrebat: "Nu-ţi pui niciodată aceste întrebări? Cine sunt eu, încotro mă îndrept, despre ce este vorba, de ce mă aflu aici?" Ea mi-a răspuns: "Ce să zic, m-am întrebat odată şi am înţeles că, dacă aş fi urmărit acel gând, aş fi luat-o razna, aşa că am renunţat." Are dreptate, să ştii. Dacă ne gândim la toate aceste lucruri, ne înspăimântăm.
   Pe lângă dorul de casă, putem să privim căutarea noastră şi întrebările pe care ni le punem ca un dor fierbinte de întregire, de a ne simţi compleţi şi împliniţi. Pentru unii, este năzuinţa spre perfecţiune. Pentru alţii, printre care şi eu, e mai mult năzuinţa de eliberare, de libertate. Pentru unii este Adevărul cu majusculă, ori Divinul, ori Dumnezeu, ori absolutul, ori realitatea. Pentru alţii, este iluminarea sau trezirea.
  Avem multe nume pentru acest Adevăr transcendent. Folosim numeroase cuvinte încercând să pătrundem nepătrunsul. Problema este că este de nepătruns, deoarece pătrunderea, evident, necesită două lucruri - ceea ce este pătruns şi cel care face pătrunderea -, dar realitatea nu înseamnă doi, nu este duală. Este de nepătruns, e dincolo de pătrunzător şi pătruns. De aceea, e inutil să încercăm să pătrundem ceea ce este de nepătruns.
   Astfel că dorul nostru de absolut, căutarea noastră, modul nostru obişnuit de căutare, pur şi simplu nu funcţionează. Cumva însă, trebuie să...

   CALEA NON-CĂUTĂRII

   Când vii la centrul de meditaţie, fie el oriental sau occidental, ţi se oferă o metodă de practică. Uneori, trebuie doar să-ţi urmăreşti respiraţia şi să-ţi etichetezi gândurile şi senzaţiile, alteori, eşti sfătuit să-mi numeri inspiraţiile sau poate să reflectezi la o întrebare precum "Cine sunt eu?". Ceea ce au în comun toate aceste practici este faptul câ îţi oferă ceva de făcut pentru a ajunge la scopul sau la starea de spirit dorită. Foarte rar îi punem pe începători să şadă în meditaţie pur şi simplu. însă în majoritatea acestor tradiţii, este nevoie de ani de căutare până să ai, în sfârşit, o revelaţie şi să-ţi dai seama de absurditatea căutării. Pentru că însăşi căutarea adevărului şi a iluminării, însăşi căutarea aceasta este în fapt bariera care ne împiedică să ajungem la ceea ce căutăm.
   Toate căutările noastre îşi au originea în sine. Sau, cu alte cuvinte, căutarea este un rezultat al dorinţei şi lăcomiei noastre. Starea de spirit este de o insaţiabilitate ce nu cunoaşte sfârşit. Atât timp cât căutăm, nu putem fi satisfăcuţi de nimic din ceea ce găsim, de nicio revelaţie, de nicio realizare, căci, atât timp cât suntem blocaţi în această viteză, suntem insaţiabili. Ne dorim întotdeauna mai mult, aşa că ceea ce găsim nu ne mulţumeşte. Vrem întotdeauna mai mult.
   Procesul Big Mind ne permite să găsim neutralitatea, să găsim punctul în care mintea nu mai este în viteză şi nu mai caută cu disperare. Aşa că ceea ce ne permite să facem este să manevrăm maşina, să trecem din viteza întâi în a doua, a treia, a patra, ba chiar şi a cincea, sau să intrăm în marşarier, dacă este nevoie. Ne oferă libertate deplină. Pentru ca atunci când suntem la supermarket să putem accesa mintea care doreşte şi caută şi să putem găsi ceea ce vrem. însă atunci când aşteptăm autobuzul în staţie sau stăm întinşi pe o plajă în Hawaii, mintea să nu trebuiască să fie alertată în acest fel. Să poată să se odihnească, să fie împăcată. Acest lucru este de mare valoare.
   Dacă învăţăm să accesăm neutralitatea, să fim împăcaţi, să fim liniştiţi, să nu mai căutăm, să nu mai dorim cu atâta disperare, găsim ceea ce eu...

   COMPASIUNEA YIN/YANG (COMPASIUNILE FEMININĂ ŞI MASCULINĂ ÎNGEMĂNATE)

   FACILITATORUL: îmi permiţi acum să vorbesc cu Compasiunile Masculină şi Feminină îngemănate?
   COMPASIUNEA YIN/YANG: Eu sunt Compasiunile Masculină şi Feminină îngemănate sau Inima Profundă. Lucrez atât cu Yin, cât şi cu Yang. Situaţiile se schimbă în permanenţă, iar eu folosesc orice este nevoie în orice situaţie dată.
   Sunt întotdeauna plină de compasiune, însă uneori într-un mod foarte feminin şi blând, cald şi încurajator, alteori într-un mod foarte masculin, nemilos şi decis. însă întotdeauna am în arsenalul meu ceea ce este nevoie pentru a-mi duce sarcina la îndeplinire. Sunt complet integrată. Nu este nevoie să devin integrată; eu sunt Compasiunile Masculină şi Feminină îngemănate. Un alt nume al meu este Inima Profundă.
   Din câte văd eu, Mintea Vastă este înţelepciunea, înţelepciunea fără discriminare, iar eu, ca Inimă Profundă, sunt compasiune. Fără mine, înţelepciunea nu este înţelepciune adevărată. Cu alte cuvinte, dacă înţelepciunea funcţionează fără mine, fără compasiune, nu este înţelepciune adevărată. Poate că nu pare să fie compasiune atunci când latura mea Yang, masculină, trece la acţiune. Poate părea nemilos. Poate aduce a iubire dură. însă fără mine, fără compasiunea integrată, nu este înţelepciune reală, şi nici invers: nu ar putea exista compasiune fără Mintea Vastă. Fără această înţelepciune, nu ar fi compasiune reală. Aşadar, suntem una şi totuşi două aspecte ale aceluiaşi lucru.
   Aşa că, dacă te uiţi la simbolul Yin/Yang, Yang este Mintea Vastă, iar Yin sunt eu, Inima Profundă sau Compasiunea Yin/Yang Integrată. însă am înţelepciune în interiorul meu, acel mic punctuleţ alb, iar Mintea Vastă are compasiune în interiorul său. Asta înseamnă că înţelepciunea conţine compasiune, compasiunea conţine înţelepciune şi ambele curg laolaltă. Aceasta este linia şerpuită de demarcaţie. întotdeauna această curgere.
   Mintea Vastă şi Inima Profundă sunt una, şi totuşi sunt două aspecte, De fapt, în chineză şi japoneză există un singur cuvânt pentru noi; în...

   ZAZEN: Mulţi oameni confundă adevărata meditaţie cu exerciţiile de concentrare. Este adevărat, există o mulţime de exerciţii de concentrare: concentrare asupra mantrelor, asupra întrebărilor tale, concentrare asupra respiraţiei, numărarea respiraţiilor - toate sunt exerciţii valide care duc la mine sau pot duce la mine. Cu alte cuvinte, dacă cineva îşi urmăreşte respiraţia în timpul meditaţiei, atunci când devine absolut una cu respiraţia - astfel încât să nu mai existe respiraţie, să nu mai existe "urmăritor" separat, ci să existe doar respiraţie -, atunci asta sunt eu, sunt acolo. Aşa că este o cale -nu o consider cea mai bună, însă este o cale de-a ajunge la mine, de a mă accesa. Numărându-şi respiraţiile, o persoană îşi poate centra mintea, până ce devine numărătoarea însăşi, numărul însuşi sau respiraţia însăşi.
   în zen, avem enigme care poartă numele de koan, iar cei care şed în meditaţie reflectând asupra unui koan pot deveni una cu mine imediat ce devin una cu acel koan. Hai să ne uităm la un koan folosit în zen, koan-ul Mu. în mod tradiţional, unui discipol i se cere să se concentreze şi să devină una cu Mu. Ceea ce funcţionează, însă de obicei cere timp, uneori foarte mult timp, chiar ani. La un moment dat, cel care se concentrează şi obiectul concentrării sale fuzionează. Dacă te concentrezi asupra unui lucru suficient timp, distincţia dintre subiect şi obiect dispare, subiectul şi obiectul vor intra în starea lor adevărată de unitate. Aceasta este autentica stare de a fi. Aşadar, diviziunea subiect-obiect sau dualitatea va dispărea, iar persoana va deveni Mu.
   Totuşi, există un mod mult, mult mai simplu de a rezolva koan-ul Mu, iar asta îi poate scuti pe oameni de ani de mers într-o direcţie greşită şi de fugărire a unui lucru care le scapă constant printre degete: Facilitatorul (în acest caz, şinele) întreabă, pur li simplu: "Aş putea să vorbesc cu vocea lui Mu?" sau "Pot să vorbesc cu Mu?". Apoi Mu răspunde: "Da, cu mine vorbeşti acum". Bun, acum şezi în meditaţie ca Mu, şi imediat - nici măcar nu este imediat, este instantaneu - Mu este cel care sade, Mu este cel care merge, Mu este cel care mănâncă, Mu este cel care bea o ceaşcă de cafea, Mu vorbeşte. Mu aude. Ce aude? Mu. Păsările sunt Mu, cafeaua este Mu, celelalte sunete sunt toate Mu. Totul sunt eu. Totul este Mu.

   MINTEA CARE NU CAUTĂ Şl NU SE AGAŢĂ: Dacă se teme că mă va pierde, mă va pierde. Chiar în acea frică şinele intervine, iar el mă pierde. însă poate să încerce să vorbească din nou cu mine, şi voi fi acolo. Sunt întotdeauna acolo.
   Şederea în meditaţie este manifestarea perfectă a adevăratei mele naturi sau firi pure. Când şed în meditaţie ca Mintea Care Nu Caută Şi Nu Se Agaţă, doar sunt. Nu mă aflu în viitor, şi nici în trecut. Aceasta este o stare de conştientizare pură, de conştiinţă pură. Când mă ridic din postura de meditaţie, fie că am stat pe o perniţă sau pe un scaun, este foarte important să trec în ceea ce numesc Funcţionare Liberă, Integrată, o stare perfect conştientă, foarte firească. Potrivit filozofului Ken Wilber, această stare integrată nu este pre-conştientă, ca în pruncie, când dispunem de un fel de conştiinţă pură, şi nu este nici ca atunci când ne situăm la nivelul vocilor duale. Este o conştientizare post-conştientă. în această stare, avem toată naturaleţea şi prospeţimea copilului vulnerabil, însă şi toată înţelepciunea şi conştiinţa fiinţei umane mature, care acţionează cu compasiune şi cumpătare în viaţa de zi cu zi.

   Toate practicile - meditaţia în şedere, Big Mind şi aşa mai departe -sunt mijloace iscusite, şi toate au scopul de a clădi caracterul, conştiinţa şi conştientizarea, pentru ca funcţionarea noastră să provină cu adevărat din înţelepciune şi compasiune.
   Acesta este, de fapt, şi scopul. Este scopul zen, este scopul budismului, este scopul tuturor marilor religii şi tradiţii de înţelepciune pe care le cunosc şi este scopul acestei cărţi. Dacă tot mai mulţi dintre noi nu acţionează cu înţelepciune şi compasiune pentru toate fiinţele - şi prin toate fiinţele înţeleg atât cele vii, cât şi cele nevii, cu alte cuvinte, stâncile, munţii, Pământul întreg -, dacă nu vedem că toate lucrurile suntem, de fapt, noi ori o extensie sau manifestare a Minţii Vaste, atunci cădem pradă fricii, geloziei, lăcomiei şi urii, toate bazate pe această iluzie a separării. A ne vedea separaţi şi departe de planeta aceasta, de munţi, râuri, oceane, tindem să abuzăm unul de altul şi de planeta însăşi. Aşadar consider că este absolut crucial în acest moment să ne trezim şi să acţionăm cu înţelepciune, compasiune şi conştientizare.
   Experţii ne spun că, dintre cele şapte ameninţări potenţial letale pentru supravieţuirea noastră ca specie şi pentru supravieţuirea aproape tuturor fiinţelor vii de pe planetă, două sunt create chiar de noi, oamenii: efectul de seră şi dezastrul nuclear. Dacă nu ne trezim, s-ar putea ca peste o sută de ani sau poate chiar mai puţin, lumea aşa cum o ştim noi să nu mai existe. Trebuie să devenit conştienţi de efectul nostru asupra planetei şi a semenilor noştri. Doar devenind mai conştienţi şi mai treji ne vom salva pe noi şi vom salva planeta pentru copiii noştri, nepoţii noştri, strănepoţii noştri şi generaţiile viitoare.
   Există mulţi lideri care au conştientizat gravitatea situaţiei noastre şi necesitatea de a coopera asemenea unei echipe de vâslaşi care îşi sincronizează şi armonizează eforturile de dragul întregii echipe. Aceasta este o cursă, dar nu suntem unul împotriva celuilalt - nu am fost niciodată -, ci împotriva potenţialului nostru de a distruge barca în care călătorim.
   Momentul este, de asemenea, o mare oportunitate, care se poate dovedi a fi una dintre cele mai incitante perioade din istorie. Două dintre cele mai mari forţe din lume, înţelepciunea Orientului şi cea a Occidentului, fuzionează, în sfârşit, şi devin una. în mod evident, Orientul şi Occidentul s-au apropiat unul de altul de sute de ani. Totuşi, numai în ultima jumătate de secol tradiţiile religioase din Orient au prins rădăcini în Occident, maeştrii orientali au transmis tradiţiile vesticilor, iar noi, vesticii, le-am asimilat într-un mod care abia acum este, cu adevărat, integrat. Filozofia, religia, psihologia, artele şi tehnologia cu care noi, occidentalii, trăim, ca parte a moştenirii noastre, fuzionează în sfârşit cu înţelepciunea Orientului în prima generaţie de succesori occidentali din diversele tradiţii estice. Desigur, acesta este un proces reciproc şi sperăm că acelaşi lucru se întâmplă în Asia. Cum altfel ar putea lumea noastră să fie completă şi întreagă?