Călătorii în afara corpului

   INTRODUCERE

   în societatea noastră orientată spre acţiune, atunci când un om se culcă pentru a dormi, el se află, efectiv, în afara mediului ce-l înconjoară. El va rămâne întins liniştit, pe o durată între şase şi opt ore, astfel încât nu "acţionează", nu "gândeşte productiv", sau nu face nimic "semnificativ". Cu toţii ştim că oamenii visează, dar noi ne educăm copiii să considere visele, şi alte experienţe din cursul somnului, ca neimportante, ca nereale, în raport cu evenimentele din cursul zilei. Astfel, foarte mulţi oameni sunt obişnuiţi să uite visele şi, atunci când ocazional şi le amintesc, să le considere, în mod obişnuit, doar nişte ciudăţenii.
   Este adevărat că psihologii şi psihiatrii apreciază visele pacienţilor ca pe nişte indicii utile ale manifestării deformate ale personalităţii lor; dar, chiar şi atunci, visele, precum şi alte experienţe nocturne nu sunt, în general, tratate ca fiind reale, într-un sens sau altul, ci doar ca un fel de proces de prelucrare internă de date, ale computerului uman. Există câteva excepţii importante ale acestei desconsiderări generale a viselor - dar, pentru marea majoritate a oamenilor din societatea noastră actuală, visele nu sunt lucruri de care se preocupă oamenii serioşi.
   Ce este de făcut cu o persoană care face excepţie de la această credinţă generală, care pretinde că a avut experienţe în timpul somnului, sau alte forme de stări de inconştienţă, care sunt nu numai impresionante pentru el, dar pe care chiar le simte că sunt foarte reale?
   Să presupunem că această persoană pretinde că, în noaptea care a trecut, a avut o experienţă în care zbura prin aer deasupra unui oraş mare, pe care l-a recunoscut a fi New York-ul. Mai departe, el ne spune nu numai că acest "vis" a fost foarte viu, ci şi că a ştiut atunci că nu a fost un vis, că el a fost într-adevăr în...

   Capitolul 4

       AICI - ACUM

   Una dintre cele mai obişnuite întrebări care se pune în timpul oricărei discuţii despre Corpul Doi şi Starea a Doua este: Unde mergi? în evaluarea tuturor experimentelor, s-a ajuns la ceea ce părea să fie trei medii ale Stării a Doua. Primul, în lipsa unei denumiri mai bune, a fost numit Tărâmul I. Mai potrivit ar fi să-1 numim "Aici-Acum".
   Tărâmul I este cel mai credibil. El constă din oameni şi locuri care există cu adevărat în lumea materială - o lume bine cunoscută, chiar în momentul experimentului. Este lumea prezentată de simţurile fizice, despre care cei mai mulţi dintre noi sunt foarte siguri că există. Vizitele în Tărâmul I - atunci când te afli în Corpul Doi - ar trebui să nu conţină fiinţe, evenimente, sau locuri stranii Poate nefamiliare, dar nu neobişnuite şi necunoscute. Dacă se întâmplă astfel, percepţia este distorsionată.
   Aşa că, singurele rezultate semnificative care pot fi verificate prin metode standard de confirmare, s-au obţinut atunci când s-a explorat Tărâmul I, prin Corpul Doi. Toate experimentele din Capitolul al 3-lea au fost realizate în Tărâmul I. Chiar şi aşa, acestea şi altele din aceeaşi categorie sunt, proporţional, dureros de puţine faţă de totalitatea experimentelor înregistrate.
   La prima vedere, pare foarte simplu. Ieşi din corpul fizic şi, pentru că eşti în Corpul Doi, mergi să-l vizitezi pe George şi să intri în contact cu el, apoi te reîntorci în corpul fizic şi scrii un raport. Asta-i tot!

   în trei rânduri "m-am dus" într-un loc pentru care nu am cuvinte care să-l descrie cu precizie. Din nou apare această viziune, această interpretare, acea vizită temporară a acestui "loc", sau starea de existenţă ce aduce mesajul pe care l-am auzit de atâtea ori, de-a lungul istoriei omenirii. Sunt convins că acesta poate fi parte din Raiul suprem - aşa cum îl concep religiile noastre. Trebuie să fie, de asemenea, Nirvana, Samadhi, experienţa supremă relatată nouă de misticii tuturor timpurilor. Este cu adevărat o stare de a fi - foarte probabil interpretată în mod diferit, de către flecare individ.
   Pentru mine a fost un loc, sau o stare de pace pură - şi totuşi, de emoţii minunate, Era ca şi cum ai pluti în nori moi şi calzi, unde nu există sus sau jos şi unde nimic nu există ca element material distinct, Căldura nu se află doar în jurul tău, ci face parte din tine şi se manifestă prin tine. Percepţia ta este copleşită şi orbită de acest Mediu Perfect.
   Norul în care pluteşti este brăzdat de raze de lumină, de forme şi nuanţe veşnic schimbătoare şi fiecare este plăcută, atunci când te «calzi în ele şi când te pătrund. Raze de lumină roşii rubinii, sau unele care se află dincolo de ceea ce ştim că este lumina, fiindcă nicio lumină nu a fost simţită vreodată ca fiind atât de plină de semnificaţie. Toate culorile spectrului vin şi trec mereu, niciodată nu deranjează, şi fiecare aduce o altă imagine, sau o fericire odihnitoare. Este ca şi cum ai fi în norii care înconjoară un înflăcărat şi etern apus de soare - şi, totodată, o parte din ei - iar odată cu fiecare model schimbător de culoare vie, te schimbi şi tu. Tu răspunzi şi absorbi eternitatea nuanţelor de albastru, galben, verde, roşu, precum şi complexitatea culorilor intermediare. Toate îţi sunt familiare. Acesta este locul căruia îl aparţii. Aici este Acasă.
   Pe măsură ce te mişti uşor şi fără efort prin nor, eşti învăluit de muzică. Nu este ceva de care să fii conştient Ea e acolo tot timpul şi tu vibrezi în armonie cu muzica. Practic, ceea ce ai cunoscut acolo este mai mult decât muzică. Acolo sunt numai acele armonii, pasajele melodice delicate şi dinamice, contra-puncte multi-vocale şi nuanţe subtile, care evocă în tine emoţii clare, profunde. Tot ce-i lumesc lipseşte. Coruri de voci ce par umane răsună în cântece fără cuvinte. Motive infinite de melodii pentru instrumente cu corzi, în toate nuanţele de armonii subtile, se întreţes în teme ciclice şi totuşi cu dezvoltări permanente - iar tu rezonezi cu ele.
   Nu există vreo sursă de la care să vină Muzica. Ea este acolo, în jurul tău, în tine, tu eşti parte din ea, ea este tu.
    Este puritatea unui adevăr de care ai avut parte doar prin-tr-o privire fugară. Acesta este festinul, iar cele câteva furnituri pe care le-ai gustat mai înainte, te-au făcut să speri în existenţa întregului. Emoţia de nedescris, dorul, nostalgia, sentimentul destinului pe care le-ai simţit aici, când admirai apusul cu nori din Hawaii, când stăteai liniştit în calmul dintre copacii înalţi care se unduiau în pădurea tăcută, când un pasaj muzical, sau vreun cântec ţi-a reamintit un moment din trecut, când ţi-a fost provocată nostalgia după ceva pe care nu-l puteai asocia cu nimic din amintiri, când simţeai dorul după un loc căruia îi aparţii - fie el oraş, ţară, naţiune sau familie - acestea sunt acum împlinite. Eşti Acasă. Eşti acolo de unde aparţii. Acolo unde ar fi trebuit să fii mereu.
   Dar cel mai important lucru consiîă în faptul că nu eşti singur. Cu tine, alături de tine, întreţesuţi în tine sunt alţii. Ei nu au...

   ...dar nu răsucite sau spiralate. Era flexibilă şi părea neacoperită cu piele. Satisfăcut că există, m-am ridicat şi am plecat.
   Caracteristicile de bază notate aici au fost confirmate de multe alte ori şi în multe feluri. Totuşi, nu există o metodă care să valideze asemenea mărturii, cu excepţia experienţei personale şi a observaţiilor făcute de alţii. Poate se va ajunge la aceasta, în timp. Aşadar, să vedem ce am aflat din cele de până acum.
   în primul rând, acest Corp Doi are greutate, aşa cum o înţelegem noi. Este supus atracţiei gravitaţionale - deşi mult mai slabă decât cea a corpului fizic. Desigur, fizicianul ar putea explica acest lucru, prin faptul că este o problemă de masă, iar orice penetrează un perete trebuie să aibă o densitate aşa de mică, încât să se strecoare prin spaţiul dintre structura moleculară a materialului. O asemenea densitate mică implică o masă extrem de mică, dar ar putea fi tot materie. Acest fapt mai poate fi susţinut şi de experimentul cu ieşirea pe jumătate în afara corpului fizic, în care picioarele şi coapsele au fost separate, apoi, când au fost lăsate să cadă, s-au mulat pe lângă pat. Masa de densitate mică cade aşa cum ar cădea un fulg. împinsul prin perete ar putea fi şi el un exemplu. Rezistenţa iniţială s-ar putea datora unei forme de tensiune superficială, dacă ne referim din punct de vedere vibraţional, care odată învinsă, permite masei de densitate mică să treacă printre moleculele peretelui. Poate vreun fizician ar putea să preia explicaţia de aici.
   în al doilea rând, acest Corp Doi este vizibil în anumite condiţii. Pentru a fi vizibil, el trebuie fie să reflecte, fie să radieze lumina în spectrul cunoscut - sau cel puţin pe o armonică în acest domeniu. Bazându-mă pe notele experimentului cu braţele şi picioarele, mi se părea că văd lumină radiată numai în jurul perimetrului formei corpului. Restul a fost invizibil, în condiţiile luminii de zi. Trebuie, de asemenea, luat în considerare şi faptul că mecanismele mele senzoriale şi perceptive au fost precis în nişte condiţii de sensibilitate ridicată sau modificată, care au făcut posibilă această "vedere". "Sifonul cenuşiu" văzut de R.W. în lumină artificială şi în stare de conştientă deplină poate fi şi el...

   Capitolul 17

      PROCESUL DE SEPARARE

   După ce aţi atins starea de vibraţie şi un control oarecare al stării de relaxare, trebuie luat în considerare un factor suplimentar. Probabil aţi făcut deja acest lucru, deoarece este rezultatul exerciţiilor anterioare. Totuşi, el trebuie subliniat.
   Acest factor este controlul gândului. în starea de vibraţie, sunteţi aparent supuşi oricărui gând - atât adus de voi, cât şi involuntar - care vă trece prin minte. Ca urmare, trebuie să fiţi cât se poate de aproape de starea "fără gânduri", sau cu "un singur gând" (concentrare). Dacă vă trece prin minte o idee rătăcită, reacţionaţi instantaneu şi, uneori, cum nu trebuie. Bănuiesc că nimeni nu e complet ferit de asemenea orientări greşite. Cel puţin eu nu am fost, ceea ce a dus la multe călătorii inexplicabile, în locuri şi spre oameni necunoscuţi. Ele par a fi declanşate de gânduri, sau idei despre care nu mi-am dat seama că le am la nivel subconştient. Singura abordare posibilă este să vă descurcaţi cât mai bine. Cu acestea în minte, primele exerciţii de disociere a Corpului Doi, de cel fizic trebuie să fie limitate în timp şi acţiune. Ceea ce urmează este destinat, practic, pentru a deprinde tehnici de familiarizare şi orientare, ceea ce va permite o abordare a acestei disocieri, fără frică sau îngrijorare.
   Eliberarea extremităţilor. Aceasta serveşte la acomodarea voastră cu senzaţia Corpului Doi, fără o implicare completă. După relaxarea şi crearea stării de vibraţie, lucraţi pe rând cu braţul stâng şi cu cel drept. Acest lucru este important, deoarece va fi prima voastră afirmare a realităţii existenţei Corpului Doi.