NOU! Expediem gratuit prin curier rapid, în orice localitate din ţară, coletele cu valoare mai mare de 250 lei. Mai multe informaţii pe pagina de detaliu a oricărei cărţi la secţiunea "livrare".
Ni s-a zis că dao a existat înainte ca timpul fără de început să fi început. Zhuang zi spune că niciodată nu a existat o epocă în care dao să nu fie. Lao zi afirmă că el era atunci când Dumnezeu nu era. Dao este atotpătrunzător; nu există loc în care el să nu se găsească. El umple Universul cu măreţia şi splendoarea sa; însă este atât de subtil încât există în toată plenitudinea sa pe vârful unui fir de păr. El face ca soarele şi luna să se învârtă pe orbitele ce le sunt destinate, şi dă viaţă celei mai mici vietăţi. Lipsit de formă, el este izvorul oricărei forme ce se înfăţişează vederii noastre; inaudibil, el este sursa tuturor sunetelor pe care le auzim; invizibil, el este cel ce se află îndărătul oricărui obiect exterior din lume; inactiv, el produce, susţine şi însufleţeşte orice fenomen din toate sferele existenţei. El este impersonal şi lipsit de pasiuni; deşi duce până la capăt destinele hotărâte de Soartă, el este totuşi plin de bunăvoinţă faţă de tot ce există. Iată ce scrie Huai Nan Zi:
"Ce este dao? El este acela care susţine Cerul
şi acoperă Pământul; el n-are nici graniţe nici
limite; înălţimea lui nu poate fi măsurată,
nici profunzimea lui cercetată; el înfăşoară
Universul cu îmbrăţişarea sa şi face să fie
văzut ceea ce în sine este lipsit de formă.
El cuprinde tot ce este cuprins între cele patru
puncte cardinale; el conţine yin şi yang;
el ţine laolaltă Universul şi Erele, şi tot el dă
lumină Celor Trei Luminători. El este atât de
subţire şi de subtil încât pătrunde peste tot
aşa cum apa îmbibă mlaştina.
Datorită lui dao munţii sunt înalţi şi străfundurile
adânci; datorită lui animalele umblă şi
păsările zboară; datorită lui soarele şi luna
sunt strălucitoare şi stelele îşi urmează cursurile
lor. Când vânturile de primăvară suflă,
cad ploi molcome şi toate lucrurile trăiesc şi
cresc. Animale acoperite de pene clocesc şi
scot pui, cele cu blană se prăsesc şi fată;
ierburile şi copacii lasă să apară toată slava
frunzişului lor, păsările depun ouă, şi animalele
sălbatice îşi aduc pe lume urmaşii; nici o acţiune
nu se vede dinafară, şi totuşi lucrul este desăvârşit.
Întunecat şi indistinct! El este lipsit de formă.
Indistinct şi întunecat! Resursele lui sunt
inepuizabile. Ascuns şi întunecat! El întăreşte
toate lucrurile lipsite de formă. Pătrunzând şi
străpungând totul, el nicicând nu acţionează în zadar."
Acestea sunt doar câteva dintre atributele puse pe seama Principiului nenumit despre care vorbim. Ce idei sugerează acestea minţii noastre? Evident, cele care nu pot fi exprimate de nici un singur cuvânt. Lao zi şi urmaşii lui au recunoscut faptul că pentru această misterioasă entitate nu poate exista un nume, aşa că i-au zis dao. Occidentul a ajuns practic la aceeaşi concluzie. Ce este cel care face florile să crească şi apele să curgă în jos, care face ca ploile să cadă şi soarele să strălucească, care călăuzeşte stelele pe traseele lor scânteietoare, care reglează anotimpurile, care înzestrează fluturii cu culorile lor radiante, care dă unui om păr roşu şi altuia păr negru, şi care, într-un cuvânt, este cauza fiecărui fenomen pe care-1 vedem, resortul uriaşei maşinării din care noi suntem o parte?
Cuvânt înainte ... 7
Cartea despre Cale şi Virtutea ei (Dao de Jing) ... 27
Cartea despre Armonia Întunericului (Yin fu Jing) ... 79
Secţiunea I ... 79
Secţiunea II ... 87
Secţiunea IlI-a ... 90
Cartea Marelui Suflu (Tai xi Jing) ... 105
Cartea sunetelor inimii (Xin yin Jing) ... 115
Clasicul Purităţii (J'ing jing Jing) ... 127
Istoria Marii Lumini (Da guangyao shi) ... 143
1. Dao şi manifestările sale ... 143
2. Răspândirea lui Dao ... 144
3. Puterea de transformare a lui Dao ... 146
4. Vechii oameni ai lui Dao ... 147
5. Seninătatea celor ce sălăşluiesc în Dao ... 148
6. Odihna în Dao ... 150
7. Căile şi mijloacele ideale ... 151
8. Cauze şi efecte drepte ... 152
9. Adaptabilitatea Naturii ... 156
10. Conformarea cu obiceiurile ... 157
11. Cerescul şi Omenescul ... 158
12. Neghiobia isteţimii ... 160
13. Influenţa lui Dao care nu este rostit ... 161
14. Virtutea nestrăduinţei (Wu-Wei) ... 162
15. Paradoxul apei ... 166
16. Nobila Obârşie a Apei ... 168
17. Unitatea lui Dao ... 170
18. Vecinătatea lui Dao ... 175
19. Problema fericirii ... 176
20. Teama de pierdere ... 178
21. Bucuriile materiale comparate cu cele spirituale ... 180
22. Non-ataşament ... 185
23. Perfecta adecvare a lui Dao ... 186
24. Calea Înţeleptului ... 189
Cartea schimbării moravurilor (Su Shu) ... 195
Cartea recompenselor (Gan ying bian) ... 213
Nu există extrase referitoare la această carte
cartea a apărut în mai 2005 la editura Herald, în cadrul colecţiei Daoism
traducător: Mircea Iacobini
cartea cuprinde 256 pagini în format 13x22cm şi o greutate de 0.260 kg
ISBN: 973-7970-31-4
cartea a fost vizualizată de 456 ori începând cu data de 06.05.2011
Nu sunt păreri
Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
Poşta Română 6.00 lei
Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
Termen de livrare: 2-4 zile lucrătoare
- Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 100.00 lei
Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe 8.00 lei
Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Voluntari.
Termen de livrare: 24-48 ore(în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
- Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 100.00 lei
Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti 19.00 lei
livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
Termen de livrare: 24-48 ore(în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
- Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 250.00 lei
Nu sunt definite linkuri pentru această carte
carţi din acelaşi domeniu cu "Calea neştiutului Dao" (taoism > general)