Calea renaşterii spirituale

   Cât despre Cel pe care L-aţi vizitat şi pe care L-aţi întrebat dacă este Christos, aflaţi că El posedă în El, sub aparenţa exterioară a unui Fiu al omului, Spiritul lui Dumnezeu, dar nu îl posedă după măsura umană, ci după măsura infinită a lui Dumnezeu, pe care Acesta i-a dăruit-o pentru toată eternitatea. El întrupează în Sine oceanul infinit al Spiritului lui Dumnezeu. Iubirea Lui este Tatăl Lui, încă de la originea eternităţii, iar această iubire nu rezidă în aparenţa exterioară a Fiului omului, ci în El însuşi, care este Focul, Flacăra şi Lumina întregii eternităţi, care au ieşit din Tatăl şi sunt una cu El.
   Acest Tată preaiubit îşi iubeşte Fiul etern, căruia i-a dat pe mână întreaga Sa putere. Tot ceea ce posedăm noi, după măsura noastră şi la unison cu dreptatea divină, noi am obţinut din plenitudinea Lui infinită. El însuşi a devenit acum un om întrupat printre noi, dar Cuvântul Lui este Dumnezeu, Spiritul şi Trupul Divin, pe care noi îl numim Fiul. în consecinţă, Fiul este Viata oricărei vieţi, acum şi de-a pururi.
   De aceea, cine îl acceptă pe Fiul şi crede în El, va avea pentru totdeauna viaţa eternă. Căci aşa cum Dumnezeu se manifestă în fiecare din Cuvintele Sale şi în Viaţa Lui perfectă şi eternă, El se manifestă deopotrivă în fiecare om care primeşte în sine Cuvântul Lui viu şi îl conservă. Cât despre cel care refuză Cuvântul ieşit de pe buzele Fiului şi care nu crede în El, acestuia nu îi va fi transmisă Viaţa eternă; el nu o va putea vedea şi nu o va putea simţi în el, iar mânia lui Dumnezeu (care reprezintă judecata lucrurilor naturale, ce nu cunosc altă viaţă decât aceea derivată din Legea imuabilă a Constrângerii) va rămâne asupra lui atâta vreme cât el va continua să refuze să creadă în Fiul.
   Eu, Ioan, v-am vorbit astfel, depunând în faţa voastră...

   e)Cunoaşterea de sine şi cunoaşterea lui Dumnezeu

(Marea Evanghelie a lui Ioan V, 215,1-7)

   Domnul către Epifan:
   "Învăţătura Mea constă în a-i arăta omului de unde provine, ce este, ce trebuie să realizeze şi unde va ajunge dacă va pune în practică principiile recomandate de Mine. Chiar filozofii greci au afirmat că: «Ştiinţa cea mai înaltă rezidă în cunoaşterea de sine cea mai completă şi cea mai desăvârşită». Iată ce doresc să vă explic la rândul Meu. Căci fără această cunoaştere este imposibil să recunoşti existenţa unui Dumnezeu transcendent ca bază a devenirii, a fiinţei şi a permanenţei. Se poate spune pe bună dreptate că cel care nu recunoaşte acest scop - singurul care merită să fie urmărit - şi nu îşi organizează viaţa, gândurile şi eforturile în funcţie de el, recunoscând ca origine a oricărei fiinţări şi a oricărei deveniri existenţa unui Dumnezeu atotputernic - este pierdut.
   Aşa cum un lucru care nu are în sine o consistenţă stabilă, care să îi îmbrăţişeze toate părţile fiinţei şi care să le dea o coeziune care tinde către o stabilitate din ce în ce mai completă - se dezintegrează şi începe să se degradeze, la fel, omul care nu a devenit în totalitate una cu Dumnezeu, în sine şi împreună cu El - nu poate decât să piară. Omul nu poate atinge însă această unitate decât dacă se cunoaşte perfect pe el însuşi şi dacă recunoaşte faptul că Dumnezeu este baza primordială a devenirii sale, acţionând apoi la unison cu această convingere în toate sferele vieţii sale.
   Atunci când omul devine suficient de puternic şi de matur,  el  controlează toate forţele care  emană  din Dumnezeu, şi astfel, controlează toate creaturile din planurile materiale şi spirituale. El obţine astfel Viaţa Eternă, căci nici o putere nu îl mai poate distruge, nici în sine, nici în persoana lui. Iată, acesta este rezumatul complet al noii Mele învăţături.În realitate, aceasta este foarte veche, datând încă de la apariţia omului pe acest pământ! Din păcate, ea a fost pierdută, din cauza lenei oamenilor. Acum, ea vă este prezentată din nou de către Mine, ca pe un Eden (Eden = «se luminează de zi») adresat tuturor oamenilor de bună credinţă".

   Omul a fost creat într-o armonie deplină cu Dumnezeu, iar cel care doreşte să se cunoască în totalitate pe sine trebuie să ştie şi să recunoască în el însuşi trei personalităţi, care alcătuiesc împreună fiinţa sa unică. Tu dispui de un corp înzestrat cu toate simţurile si membrele necesare unei existenţe libere si independente, precum şi cu diferite organe, mai mari sau mai mici. Acest corp este înzestrat cu o viaţă naturală care serveşte nevoilor de formare ale sufletului din interiorul lui, dar care se deosebeşte în totalitate de viaţa spirituală a acestuia. Corpul se hrăneşte cu alimente materiale, care dau naştere apoi sângelui şi celorlalte sucuri hrănitoare destinate diferitelor organe fizice. Inima conţine un mecanism care o obligă să se dilate şi să se contracte continuu, pentru ca sângele şi sucurile hrănitoare care dau viaţă corpului să poată ajunge la toate părţile sale componente, iar apoi să se întoarcă la inimă, pentru a fi purificate şi încărcate cu noi substanţe hrănitoare ce vor fi apoi transmise organelor. Fără această activitate neîncetată şi specifică a inimii, omul nu ar putea supravieţui nici măcar o oră în planul vieţii fizice.
   Sufletul nu are nimic de-a face cu această activitate vitală a inimii, nici cu cea a plămânilor, a ficatului, a splinei, a stomacului, a intestinelor, a rinichilor şi a celorlalte elemente ale corpului. Corpul reprezintă o personalitate în sine, perfect definită şi închisă. El reprezintă un om care acţionează ca şi cum fiinţa sa fizică şi sufletul său ar fi una şi aceeaşi personalitate.
   Dacă vom observa un suflet în sine, vom constata că şi acesta reprezintă o fiinţă completă, substanţială şi spirituală, care conţine - analogic vorbind - aceleaşi organe ca şi corpul fizic, şi care se serveşte de ele la fel cum corpul se foloseşte de organele sale materiale, dar pe un plan mult mai elevat.

   Calea unificării cu spiritul

   Domnul:
   "Căutaţi înainte de toate să vă formaţi şi să vă fortificaţi facultatea de a simţi viaţa prin respectarea învăţăturii Mele. Conştientizaţi empatic suferinţa celor săraci şi uşuraţi-le această suferinţă după puterile voastre; consolaţi-i pe cei îndureraţi; îmbrăcaţi-i pe cei goi; hrăniţi-i pe cei flămânzi; daţi-le de băut celor însetaţi; ajutaţi-i pe toţi cei pe care îi puteţi ajuta; liberaţi-i pe prizonieri şi predicaţi Evanghelia Mea celor săraci cu duhul. În acest fel, vă veţi înălţa inima până la cer, iar sufletul vostru se va uni în scurt timp şi fără nici o dificultate cu spiritul lui venit de la Dumnezeu, pe calea autentică a vieţii. Mai mult, veţi avea astfel acces la întreaga înţelepciune şi la puterile divine. Acest lucru valorează infinit mai mult decât cunoaşterea vană a tot felul de lucruri lumeşti, în condiţiile în care rămâi însă impasibil şi indiferent în faţa aproapelui tău, dovedindu-ţi astfel că eşti încă foarte departe de adevărata viaţă a spiritului.
   Vă repet: spiritul care este singura viaţă adevărată din interiorul omului, este iubire pură, cu o sensibilitate infinit de delicată şi de binevoitoare. De aceea, orice om care încearcă să primească în sufletul său egoist o iubire din ce în ce mai mare, animată de cele două atribute, devine din ce în ce mai viguros, mai puternic, mai curajos şi mai docil, accelerând astfel fuziunea completă a sufletului cu spiritul său. Dacă sufletul său se transformă la rândul lui într-o iubire pură, dublată de înţelepciune, ca urmare a sensibilităţii şi delicateţii pe care le-a cultivat, el nu numai că se uneşte pe deplin cu spiritul său, dar intră în posesia tuturor facultăţilor miraculoase ale vieţii şi ale esenţei spiritului său. Oare nu merită acest lucru mai mult decât întreaga ştiinţă...

   De aceea, cel care, prin credinţa sa de nezdruncinat şi prin iubirea sa faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii săi, va combate pasiunile trupului său, devenind astfel propriul său stăpân, va deveni în scurt timp inclusiy stăpânul întregii naturi exterioare. Altfel spus, autocontrolul deplin  reprezintă PRIMGL GRAD al perfecţiunii interioare, chiar dacă omul mai este încă asaltat de diferite tentaţii care îl atrag către anumite păcate uşoare.
   Dacă el face o alianţă fermă cu simţurile sale, specificându-le să întoarcă spatele tuturor pasiunilor terestre şi să se orienteze cu hotărâre către aspectele pur spirituale, acesta este un semn sigur şi luminos al faptului că spiritul său interior, venit de la Dumnezeu, a luat în totalitate în posesiune sufletul său. în acest fel, omul are acces la CEL DE-AL DOILEA GRAD al perfecţiunii vieţii sale interioare.
   Aflată în această etapă, forţa şi libertatea de care se bucură el devin desăvârşite, căci sufletul omului este în întregime umplut de voinţa lui Dumnezeu, iar el nu mai poate acţiona altfel decât ţinând cont de aceasta. De aceea, el nu mai poate comite păcate şi devine perfect pur.
   Deşi este stăpânul naturii şi are convingerea fermă că nu mai poate comite nici un păcat, întrucât toate acţiunile sale sunt ghidate de înţelepciunea lui Dumnezeu, omul se găseşte deocamdată abia în cel de-al doilea grad al perfecţiunii vieţii sale interioare.
   Mai există şi un AL TREILEA GRAD, cel mai înalt între toate, al acestei perfecţiuni. Acesta constă în menţinerea sub control a forţei voinţei omului de către smerenia si blândeţea sa, chiar dacă ştie foarte bine că în calitatea sa de stăpân atotputernic, el ar putea acţiona fără să comită nici un păcat, datorită iubirii sale pure faţă de Dumnezeu. Practic, indiferent dacă acţionează sau se abţine de la acţiune, omul nu poate face nimic fără a primi un ordin direct de  la  Dumnezeu în această  direcţie...