Calea spirituală yoga

   Voi nu cunoaşteţi prezentul, căci preferaţi să vă proiectaţi într-un viitor incert. Asta înseamnă să visezi. Nu puteţi trăi aici şi acum. Acest lucru vi se pare imposibil.
   Vă proiectaţi fie asupra trecutului (care nu reprezintă decât o altă formă de visare), asupra amintirilor unor lucruri care nu mai există, fie asupra viitorului, care nu înseamnă altceva decât o proiecţie venită din trecut. Viitorul nu este altceva decât trecutul proiectat din nou, eventual în culori mai frumoase şi mai vii.
   Omul nu se poate gândi la altceva decât la trecutul său. De aceea, viitorul nu este decât acest trecut reproiectat. Nici trecutul şi nici viitorul nu există însă. Numai prezentul există, dar voi nu trăiţi niciodată în prezent. Nietzsche avea dreptate atunci când spunea că deşi toată lumea declară că îşi doreşte adevărul, nimeni nu şi-l doreşte de fapt. Aşa-zisele noastre adevăruri nu sunt decât minciuni, mai mult sau mai puţin frumoase. Nimeni nu se simte pregătit să privească realitatea în faţă.
   Mintea nu poate intra pe calea yogăi, căci yoga nu este altceva decât o suită de tehnici pentru revelarea adevărului. Este o cale de a nu mai visa. Este ştiinţa vieţii trăite aici şi acum. Adepţii yoghini se pregătesc să renunţe la speranţe, la proiecţiile în afara realităţii prezente. Yoga înseamnă o întâlnire cu realitatea, aşa cum este aceasta.
   De aceea, omul nu poate intra pe calea yogăi decât atunci când se simte frustrat de starea actuală a minţii sale. Dacă mai speră că poate câştiga ceva cu ajutorul minţii sale, el nu este pregătit pentru a intra pe calea yogăi. Este necesară o frustrare absolută, o revelaţie a inutilităţii minţii...

   Capitolul 4

     CELE OPT ETAPE

   Practicarea celor opt etape ale yogăi conduce la distrugerea impurităţilor, din care se naşte iluminarea spirituală, care se transformă apoi în conştientizarea realităţii.
   Cele opt etape ale yogăi sunt: autocontrolul, auto-disciplinarea , postura, reglarea respiraţiei, cultivarea puterii de abstracţie (retragerea simţurilor), concentrarea, contemplaţia şi transa.

   Lumina pe care o căutaţi se află în interiorul vostru. De aceea, căutarea voastră nu poate fi decât o călătorie în interiorul fiinţei. Ţelul nu poate fi atins călătorind în spaţiul exterior, ci numai în cel interior. Destinaţia este esenţa ultimă a fiinţei. Ea se află deja în voi; nu aveţi de făcut decât să decojiţi ceapa. În jurul ei s-au adunat straturi succesive de ignoranţă; diamantul s-a scufundat în noroi. El nu trebuie creat, căci există deja; straturile succesive de noroi trebuie însă înlăturate pentru a-l scoate la iveală.
   Este important să înţelegeţi acest lucru: comoara există deja. Ceea ce trebuie să descoperiţi este cheia care conduce la camera comorilor, nu comoara în sine. Întregul efort pe care îl veţi depune depinde de înţelegerea acestui secret. Dacă vă propuneţi să creaţi întreaga comoară, procesul va fi de lungă durată şi nimeni nu poate spune cu certitudine unde conduce el.
   Tot ce aveţi de făcut este să descoperiţi cheia. Comoara se află deja în interiorul vostru. Ca să ajungeţi la ea, trebuie să eliminaţi însă mai întâi straturile succesive de impurităţi.
   Căutarea adevărului este un proces negativ, nu unul pozitiv. Nu trebuie să adăugaţi ceva la fiinţa voastră; mai degrabă, trebuie să eliminaţi anumite lucruri. Căutarea adevărului este un proces chirurgical, nu o medicină alopată. Nu trebuie să înghiţiţi nimic; trebuie să eliminaţi ceva. Upanishadele vorbeau de metoda neti-neti: nici aceasta, nici aceea. Scopul este să continui să negi până când nu mai ai ce nega. Ceea ce rămâne atunci este esenţa, conştiinţa pură, care nu poate fi contestată, căci cine ar putea-o face? De aceea, continuaţi să negaţi: "Eu nu sunt nici aceasta, nici aceea", neti-neti, până când nu mai rămâne decât martorul care neagă. Când procesul chirurgical s-a încheiat, ceea ce rămâne este comoara.
   Dacă veţi înţelege corect acest proces, povara nu va fi prea dificilă. Căutarea este uşoară atunci când ştii că nu ai pierdut comoara, ci doar ai uitat unde ai ascuns-o. Cert este că se află undeva, în interiorul tău. Dacă eşti perfect convins de acest lucru, nu mai ai motive de agitaţie; te poţi relaxa. De fapt, chiar dacă ai dori să o pierzi nu ai putea-o face, căci...

   Atunci când iubeşti cu adevărat pe cineva, acesta se va bucura întotdeauna pentru creşterea ta, ştiind că iubirea ta va creşte proporţional cu dezvoltarea spirituală. Pentru cine cunoaşte gustul iubirii, meditaţia nu poate însemna decât şi mai multă iubire, şi mai multă frumuseţe. Din păcate, în lumea voastră lucrurile stau cu totul altfel: toată lumea încearcă doar să îl controleze pe celălalt.
   Adeptul care aplică yama nu încearcă să controleze pe altcineva; doar pe el însuşi. Celorlalţi el le oferă o libertate deplină. Iubirea lui pentru ceilalţi este atât de mare, încât le dăruieşte o libertate deplină, iar iubirea sa de sine este atât de lucidă, încât încearcă tot timpul să se controleze, încercaţi să înţelegeţi acest lucru: iubirea de sine nu acceptă niciodată risipirea energiilor. Ea urmăreşte orientarea lor într-o singură direcţie.
   Urmează niyama şi asana, două etape care se ocupă de corpul fizic. O viaţă regulată este foarte sănătoasă pentru corp, căci acesta nu este altceva decât un mecanism. Viaţa trăită haotic nu face decât să creeze o stare de confuzie la nivelul corpului. Dacă astăzi mănânci la ora 1:00, mâine la 11:00, iar poimâine la ora 10:00, corpul intră într-o stare de confuzie deplină. El are propriul său ceas biologic; trăieşte din tipare. Dacă mănânci în fiecare zi la aceeaşi oră, va şti exact ce se întâmplă. Mai mult, se va pregăti în acest scop; sucurile gastrice vor fi secretate în stomac la momentul potrivit. În caz contrar, chiar dacă mănânci, el nu va secreta sucurile gastrice necesare digerării hranei. Mâncarea va râncezi în stomac, iar digestia ei ulterioară va deveni mai dificilă. Sucurile acţionează optim atunci când mâncarea este...

   ... voinţă. Pranayama este cu totul altceva, o expansiune a vitalităţii, o respiraţie la unison cu respiraţia totalităţii. Ea nu mai este o respiraţie individuală, ci se dizolvă în marea respiraţie a cosmosului.
   Încercaţi următoarea metodă; uneori dă rezultate. Atunci când doi îndrăgostiţi stau unul lângă altul, ţinându-se de mână, uneori, ei constată că respiră la unison. Ei nu mai respiră separat. Când femeia inspiră, bărbatul inspiră şi el. Când bărbatul expiră, femeia expiră şi ea. încercaţi. Uneori, acelaşi lucru se întâmplă şi când staţi alături de un prieten drag. Dacă vă aflaţi alături de un duşman sau de un om plictisitor şi aţi dori să scăpaţi de el, respiraţiile voastre nu sunt niciodată la unison.
   Aşezaţi-vă lângă un copac. Dacă vă simţiţi împăcat, fericit, într-o stare de armonie, veţi constata că el respiră la unison cu dumneavoastră.
   Există şi momente de graţie când omul devine conştient de faptul că respiră la unison cu întreaga creaţie. De fapt, el devine însăşi respiraţia creaţiei. Asemenea momente nu se petrec însă decât atunci când lupta încetează, când conflictele dispar şi omul se abandonează. El devine una cu totalitatea, astfel încât nu mai simte nevoia să respire separat.
   În momentele de iubire profundă, oamenii respiră la unison. Atunci când se urăsc, respiraţiile lor sunt cât se poate de diferite. Nu s-au făcut cercetări ştiinţifice în această direcţie, dar trăiesc sentimentul acut că doi duşmani vor respira în ritmuri diferite oricât de mare ar fi distanţa între ei. Poţi să te afli în America, iar duşmanul tău în India; dacă sentimentele care vă leagă sunt de ură şi respingere,...

   Mulţi yoghini adoptă o atitudine de luptător, dar aceasta nu este necesară. Dimpotrivă, ea reprezintă un mare obstacol pe cale. Lăsaţi-o afară. Reţineţi un principiu important: tot ce vă este necesar în exterior, în interior devine un obstacol. Iar acest lucru este valabil necondiţionat.
   Aici trebuie să încercaţi exact metodele inverse. Dacă îndoiala este necesară în lumea exterioară, de pildă în cercetarea ştiinţifică, în lumea interioară orice investigaţie are la bază credinţa. Dacă agresivitatea este necesară în lumea exterioară pentru a cuceri putere şi prestigiu, este evident că în lumea interioară nu vă va ajuta decât smerenia şi abandonarea. Dacă în lumea exterioară ai nevoie de o minte inteligentă şi vicleană, în cea interioară nu îţi poate folosi decât o minte de copil, inocentă şi incapabilă să facă tot felul de calcule.
   Repet: tot ce vă este necesar în lumea exterioară, în cea interioară devine un obstacol. Aici nu funcţionează decât principiile inverse. Dacă doriţi să obţineţi o victorie exterioară, citiţi Prinţul lui Machiavelli. Nu există un manual mai bun. Dacă doriţi însă să obţineţi o victorie interioară, inversaţi tot ce aţi citit în această carte. Puneţi-l pe Machiavelli cu capul în jos şi el va deveni Lao Tse; exact, în shirshasana, în postura statului pe cap. Machiavelli stând pe cap devine Patanjali. De aceea, puteţi să îi citiţi cartea; este o carte frumoasă, care descrie limpede cum poţi obţine victoria în lumea exterioară. Citiţi apoi Tao Te Ching al lui Lao Tse, Yoga Sutra-ele lui Patanjali, Dhammapada lui Buddha sau Predica de pe Munte a lui Christos. Veţi...