Calea spre iubire

   Dacă a te îndrăgosti ar însemna să intri în toate camerele întunecate ale sufletului, nici unul dintre noi nu ar risca. Pe de altă parte, a iubi o altă persoană presupune să-ţi deschizi întreaga ta fiinţă. Când intervine sufletul, atunci e posibil să apară şi riscul.
   Entitatea spirituală eşti tu cel adevărat, dincolo de toate împărţirile în bun şi rău, dorit sau nedorit, demn de a fi iubit sau nu. Iubirea scoate la iveală această realitate şi, de aceea, a te îndrăgosti este o stare binecuvântată. Pentru unii oameni este singura pe care o vor cunoaşte în viaţa lor. Nuanţele spirituale ale iubirii romantice sunt inconfundabile. La început, este o extraordinară deschidere emoţională - o eliberare. Întreaga ta fiinţă zboară către persoana iubită, pentru că fiecare dintre voi împărtăşiţi aceleaşi sentimente, vă plac aceleaşi lucruri, vă displac aceleaşi lucruri, aproape că respiraţi împreună, Efectul secundar al acestei revărsări de plăcere este o eliberare de griji şi nelinişti; aburul care-l învăluie pe cel îndrăgostit înghite îngrijorările pentru lucruri atât de banale, precum banii, cariera şi soarta omenirii, Chiar dacă nu ai nici o pregătire spirituală, odată ce te-ai îndrăgostit vei fi gustat din dulceaţa sufletului. Marele poet persan Rumi spune:

    Când Iubirea a gustat pentru prima oară
    buzele unei fiinţe omeneşti,
    Aceasta a început să cânte

   Această binecuvântare a îndrăgostirii vine din spirit, dar poate fi blocată de ego. Egoul este răspunzător de protejarea imaginii voastre de sine; creează compartimente în care este ascuns tot ceea ce nu doreşti să ştii despre tine. Ceea ce blochează iubirea nu este prezenţa acestor umbre energetice, ci divizarea psihicului, care a apărut atunci când egoul tău a început să construiască ziduri interioare, Iubirea este o curgere - şi zidurile împiedică curgerea.
   În termeni spirituali, aceasta este problema dualităţii. Prin despărţirea răului de bine, a corectului de greşit, noi insistăm esenţialmente asupra acelor părţi ale noastre care nu sunt de iubit oare din ce alt motiv le-am ţine ascunse astfel? Ne transformăm pe noi înşine în pachete, exact de tipul celor de care vorbeşte Delaney.
   Pachetul pare să conţină numai lucruri bune şi de valoare,...

   "PENTRU A IUBI, FII DEMN DE A FI IUBIT"

   Trebuie spus de la început că nu putem continua să menţinem iubirea într-o stare emoţională; trebuie să o redefinim ca pe o cedare în faţa misterului propriului nostru spirit - sat chitananda - pentru a beneficia de vârtejul emoţional care înseamnă iubirea. Ea este o stare în care relaţia de bază nu este cu persoana iubită, ci cu Tine însuţi. Iubirea începe, atunci când tu poţi să-ţi arăţi sufletul unei alte persoane.
   Dacă cineva consultă relatările din vechime, secretul pentru a fi atrăgător e remarcabil de simplu. El este sintetizat într-un aforism al poetului latin, Ovidiu, care spune: "Pentru a iubi, fii demn de a fi iubit." O persoană demnă de a fi iubită este cea care se comportă firesc, care este împăcată cu ea însăşi şi radiază o blândeţe simplă şi neprefăcută - ceea ce face pe oricine cu adevărat atrăgător.
   Uneori, însă, cele mai simple soluţii sunt cel mai greu de aplicat. Oamenii se trezesc prinşi într-o febrilă căutare a iubirii, tocmai pentru că nu cred că pot fi iubiţi. Lipseşte însăşi condiţia care face posibilă iubirea.
   Este trist de spus, dar mulţi dintre noi nu s-au simţit niciodată demni de a fi iubiţi - nici măcar în copilărie, când aveam cele mai puţine temeri faţă de iubire şi deci ne puteam apropia de ea cu inocenţa cea mai spontană. Un copil care nu cere cu uşurinţă afecţiune sau atenţie, care nu înfloreşte atunci când le primeşte, sau care nu-şi foloseşte şarmul, a fost lipsit de însăşi esenţa copilăriei.
   Chiar şi pentru aceia dintre noi care au fost iubiţi în mod corespunzător, pe când erau copii - şi care au conştientizat deci că pot fi iubiţi - în climatul social actual le este incredibil de dificil să creadă că au această calitate.
   A fi demn de a primi iubire nu e o calitate superficială; este o calitate a spiritului. Ananda nu poate fi distrusă, poate fi numai ascunsă. În cele din urmă, dacă te poţi vedea pe tine însuţi ca spirit, nu va conta ce condiţionări au existat în trecut, dacă cumva ai avut norocul de a fi fost crescut în iubire, sau nefericirea de a fi fost descurajat şi făcut să te simţi urât şi fără valoare.
   Să nu uităm că, în străfundurile fiinţei noastre, cu toţii merităm întru totul să fim iubiţi - pentru că spiritul este iubire. Dincolo...

   Lucrul de care te temi cel mai mult- abandon, refuz, eşec, pierdere, umilire - ţi s-au întâmplat deja. Ameninţările pe care le percepi acum în jurul tău, sau venind înspre viitorul tău, sunt umbre prelungi aruncate de trecutul tău.
   Motivul pentru care iubirea romantică te face să te simţi atât de în siguranţă, nu este că cealaltă persoană e prezentă pentru a te apăra, ci pentru că iubirea este acolo pentru a te apăra.
   Cei mai mulţi oameni simt că iubirea are o astfel de putere, numai când sunt copii mici. Pe când eram copii, am asociat iubirea cu prezenţa unui tată şi a unei mame plini de iubire. Atâta timp cât ei vegheau asupra noastră, ne simţeam atât iubiţi, cât şi protejaţi.
   Dar, pe măsură ce am crescut, am aflat că părinţii noştri aveau propriile lor slăbiciuni şi temeri, că ei nu se simţeau atât de în siguranţă în lumea asta, pe cât credeam noi. De obicei, această lecţie a apărut într-un mod care ne-a şocat şi ne-a dezamăgit într-o oarecare măsură, A venit ziua când tatăl tău nu te-a mai putut apăra de un necaz, pentru că nu era acolo - sau când mama nu te-a mai putut lua în braţe pentru a-ţi alina o durere. Confruntat cu singurătatea, copilul este alungat, în acelaşi timp, şi din iubire, şi din starea de siguranţă.
   Dar aici s-a strecurat o eroare, pentru că prima lecţie - părinţii nu te pot proteja întotdeauna - este adevărată, în timp ce cealaltă - iubirea nu te poate proteja - nu este. Dacă uiţi cea de a doua lecţii, găseşti modul în care poţi înceta să controlezi alţi oameni, pentru că nevoia de a institui un control a apărut încă din prima copilărie, aproape din momentul în care ai fost lăsat prima  dată să te descurci singur.
   În pofida faptului că pari a fi ceva normal, controlul este bazat pi O greşeală, iar acea greşeală îşi are rădăcina în separare. Pentru a putea să renunţi la control, greşeala trebuie corectată. Nu poţi învăţa peste noapte că lumea este un loc sigur. Lumea, în totalitatea ei, este mult prea copleşitoare, având în vedere toată teama şi neîncrederea pe care fiecare dintre noi le-a moştenit. Dar iubirea pe care o ai pentru o persoană este o zonă sigură şi, prin urmare, un loc bun pentru un început. Cel iubit este ca un port în care inima ta se adăposteşte. Într-un univers indiferent şi ostil, există cel puţin o persoană care te înţelege, este alături de tine şi te susţine.

   "Dacă într-adevăr iubeşti pe cineva", am spus, "nu-ţi este teamă să laşi cealaltă persoană să se uite în oglinda pe care o ţii. Nu există alt mod de a evolua. Şi nu-ţi este teamă să-ţi ceri, în schimb, partea ta de iubire, pentru că şi tu te-ai uitat în oglindă.
   Misterul final al iubirii este că, privind adânc în tine însuţi, afli cine eşti, dar după aceea sinele este dăruit, oferit în iubire."
   Nu vreau să dau jumătate din mine însumi persoanei iubite. Deci, trebuie să-mi găsesc completarea. Pentru a afla cine sunt cu adevărat, trebuie să intru în legătură cu spiritul din orice - în momentele de meditaţie liniştită, în frumuseţea naturii, în practica non-condamnării, în aprecierea acestei clipe preţioase. Trebuie să văd viaţa mea ca pe o lucrare în curs. Nimic în ceea ce mă priveşte nu este niciodată definitiv.
   Ştiind că drumul meu reprezintă căutarea iubirii, trebuie să dedic zilnic ceva timp acestei căutări.
   Trebuie să pun persoana iubită mai presus de mine, pentru a merita o viziune a sacralităţii sale.
   Trebuie să merg uşor pe cale, având răbdare când sunt tras înapoi şi să nu rănesc pe nimeni dintre cei ce par să mă blocheze.
   Trebuie să trăiesc experienţa umbrei mele şi să învăţ de la ea, astfel încât să trec dincolo de ea.
   Trebuie să văd toate lucrurile în mine însumi, nerefuzând nimic din teamă sau dispreţ.
   Trebuie să-mi reamintesc întotdeauna să privesc undeva dincolo de aparenţa lucrurilor, pentru că o floare nu e numai o floare - este ploaie şi curcubeu, nori, Pământ şi imensitatea spaţiului.
   Apoi, trebuie să mă uit la mine însumi, în acelaşi mod.
   Toate acestea sunt modul în care construim o casă a luminii. O voce slabă ne cheamă din afara vechii, întunecatei noastre case. Ea spune:

   Nu poţi să vezi imensitatea din inima ta?
   Nu percepi tu că eşti suficient, că nu mai ai nevoie de nimeni şi de nimic? Ce poate fi mai plăcut, decât să stai aici şi acum, savurând infinitul din clipa de faţă?

   A asculta o secundă măcar această voce, înseamnă a trăi experienţa iubirii.
   A o asculta întotdeauna, înseamnă a trăi toată viaţa în lumi-...