Cântul eliberatului

   Mult-puţinelor scrieri sanscrite în traducere românească, din original, li se adaugă "Cântul Eliberatului - Mistică tantrică în texte", carte datorată lui Vlad Şovărel. Aceasta este nu numai cea dintâi apariţie în România a învăţăturilor (unele, pentru prima oară într-o limbă europeană) lui Dattatreya, nu tot atât de cunoscut în afara Indiei precum cei pe care de fapt îi personifică mitologic - Brahma, Visnu, Siva -, dar şi o probă a existenţei unui curent, dacă nu, încă, a unei şcoli indianistice romaneşti, tânără, indo-bursieră, pasionată de întâietate şi advaita.
   Chiar aşa-zisele “upanisade minore" în care, reflex, cititorul poate insera mental însăşi "Avadhuta upanisad" a lui Dattatreya, poartă spre aceleaşi valori supreme cuprinse în “upanisadele majore", înainte şi după Shankaracharya, dacă nu cumva poţi surprinde, complice, aşteptarea esenţială a unui căutător al adevărului, nu neapărat pentru că este frumos ceea ce este mic, sau ce-mi place mie, dar pus în faţa unui fapt de împlinit, solicitat, nu pur şi simplu exemplificativ, de o cale a salvării (proprii? citind îţi faci oricum o impresie, dacă eşti "specialist" poti intra în polemică, pentru yoghinii de ocazie, vreun challenge).
   Noutatea, atractivă prin ea însăşi, actualizează Atman-Brahman-ul scripturilor covârşitoare, redeschizând orizonturi de înţelegere şi realizare, prin divin – şi acesta negat de o entitate nestătătoare – a Sinelui. Este vorba în primul rând de Dattatreya ca om şi Bhagavan (Dumnezeu), fiul lui Atri (literal, "fără trei") dar şi Trimurti, datat mitologic la începutul, mijlocul şi sfârşitul veacurilor, localizat în Maharashtra dar cu temple în Bihar, Bengal, Nepal, Trinidad & Tobago. În islamul bengalez este cunoscut ca Pir Tikkanath. Voga lui în lume, în asramuri şi cluburi muzicale, intră în rezonanţă cu apelul "ultraist" al poeziei lui Kabir.
   Printre înţelesurile simbolice ale formei lui Dattatreya se numară cele trei capete, discul timpului, vaca-Dharma-legiuirii, câinii vedelor, audumbara puterilor vindecătoare. Diferenţierea între forma fizică şi adeverire este rezolvată în principiul Dattatreya: atunci când principiul adevărului lui Dattatreya este realizat, acea persoană trebuie să experimenteze că ea însăşi este Datta (joc de cuvinte între numele înţeleptului şi înţelesul de "dăruit") – ea trebuie să devină însăşi experienţa. Chiar în afara cercului de adoratori ai lui Dattatreya, situaţia lumii de azi, calamitată de şase poluări - a pământului, mării şi spaţiului pe de o parte, comportamentului, gândirii şi vorbirii pe de alta -, şi-ar putea afla salvarea "numai" prin cel cu şase braţe. Dattatreya îşi avea drept guru, ne spune, singur Sinele, dar prinsese înţelepciunea de la încă alte 24 de făpturi care şi ele i-au fost astfel guru.
   Avadhuta Upanisad şi Gita, principalele opere atribuite lui Dattatreya, au în centru sufletul eliberat în viaţă (jivanmukta), un concept pe cât de hindus pe atât de universal şi de actual, dincolo de înfăţişări anume, stil de viaţă sau rol social, aplicabil ascetului nud şi prinţului hedonistic. Moralistul şi amoralistul se pot regăsi în actul eliberării sufletului din care este exclus şi făptuitorul şi subiectul unei acţiuni, nu mai contează nici măcar "ceea ce am de făcut", ceea ce a fost comparat cu alte tradiţii mistice precum sufismul (când săgeata porneşte din arc, nu noi ci Dumnezeu o librează).(Dr. George Anca)