Cartea albă

   Am admirat frumuseţea lunii, cu lumina sa palidă, în timp ce dansa pe cer, iluminând întunericul într-un mod misterios şi feeric. Am privit cum focurile din tabăra noastră aprindeau cerul nopţii. Am ascultat cum păsările sălbatice se aşezau pe apă, păsărelele ciripind în cuiburile lor nocturne şi râsetele copiilor. Am văzut stele căzătoare, privighetori, chiciura aşezată pe trestie şi lacul poleit cu gheaţă, creând iluzia unei lumi diferite. Am văzut cum, atunci când vântul sufla prin ramurile copacilor, frunzele de măslin îşi schimbau culoarea - de la smarald, la argintiu.
   Priveam femeile cum stăteau lângă râu, aducând apă în urne, cu fustele legate într-o parte, descoperindu-şi genunchii de alabastru. Am ascultat vorbăria lor zgomotoasă şi tachinarea din râsetele lor. Sorbeam fumul focurilor îndepărtate şi mirosul de usturoi şi de vin din respiraţia oamenilor mei.
   Nu am descoperit cine era cu adevărat Dumnezeul Necunoscut, până când nu am observat şi nu am contemplat viaţa în evoluţia sa. Am ajuns la concluzia că Dumnezeul Necunoscut nu era acelaşi cu dumnezeii creaţi prin mintea pervertită a omului. Am înţeles că dumnezeii din gândurile oamenilor nu sunt decât personalităţile lucrurilor de care se tem şi pe care le respectă cel mai mult; că adevăratul Dumnezeu este esenţa în continuă mişcare, ce-i permite omului să creeze şi să-şi materializeze iluziile, oricum alege să o facă - o esenţă care va exista în acelaşi loc, când omul se va întoarce pentru încă o primăvară, pentru încă o viaţă. Am înţeles că Dumnezeul Necunoscut trăieşte cu adevărat în puterea şi în continuitatea forţei vitale.
   Cine era Dumnezeul Necunoscut? Eram eu şi păsările din cuib, chiciura de pe firele de iarbă, zorii de zi şi cerul nopţii. Era soarele şi luna, copiii şi râsetele lor, genunchii de alabastru şi apa curgătoare şi mirosul de usturoi, de piele şi de alamă. Mi-a luat mult să ajung la această înţelegere, deşi fusese din totdeauna chiar în faţa ochilor mei. Dumnezeul Necunoscut nu se afla dincolo de lună şi soare. El se afla peste tot în jurul meu. Odată cu această înţelegere, am început să îmbrăţişez viaţa, să...

   ... fiecare gând pe care îl aveţi. Prin urmare, vă puteţi răzgândi în orice moment şi vă puteţi gândi la altceva - şi totuşi, ambele variante să fie adevărate. Ambele sunt principii reale, deoarece ambele sunt opţiuni pentru o înţelegere emoţională.
   Nu există realitate, ci doar viaţă şi opţiuni. Când veţi înţelege că totul este adevărat şi totuşi nimic nu este - că există doar starea de a fi - atunci veţi percepe adevărul ca fiind orice decideţi ca el să fie şi acesta va fi absolut, atâta vreme cât veţi recunoaşte că este astfel. în clipa în care nu mai recunoaşteţi şi nu mai credeţi în acel adevăr, el încetează să mai fie real. Din acest motiv, acest plan este planul realităţilor creatoare.
   Să ştiţi că indiferent ce adevăr creaţi în viaţă, el poate fi schimbat. Ceea ce vă permite să deveniţi stăpâni este cunoaşterea că puteţi face şi deveni orice vreţi - şi că aveţi capacitatea de a vă răzgândi, oricând doriţi.
   Cât timp vă ia să deveniţi fericiţi? E suficient să vă gândiţi la fericire şi veţi începe să radiaţi. De cât timp aveţi nevoie să deveniţi deznădăjduiţi? Este suficient să vă gândiţi la disperare şi veţi deveni acest sentiment. Şi care este adevărul ce stă la baza acestor afirmaţii? Adevărul este că aveţi opţiunea de a deveni oricare dintre aceste stări, oricând doriţi, şi că vă puteţi schimba starea, oricând doriţi. Aceasta este libertatea prin care Tatăl vă arată iubirea Sa. Când veţi cunoaşte acest adevăr în interiorul fiinţei, vă veţi depăşi limitarea şi veţi atinge dumnezeirea. Pe când alţii au acceptat să fie conduşi de legi, reguli morale şi idealuri, voi deveniţi o entitate liberă, deoarece nu mai aparţineţi altui adevăr, decât celui care vă aparţine.
   Reţineţi un singur lucru: Orice credeţi că există, există! Ori de câte ori credeţi în ceva, acesta devine adevăr într-o realitate emoţională din fiinţa voastră. De aceea, fiecare crede că deţine adevărul suprem, indiferent care este punctul de vedere.
   Realitatea voastră creatoare va fi întotdeauna diferită de a altora. Iar dacă ceilalţi nu reuşesc câtuşi de puţin să vă înţeleagă realitatea, asta se întâmplă numai din cauză că sunt cufundaţi în iluzia propriei realităţi.

   Care este motivul pentru care vă aflaţi aici, în fiecare dintre vieţile voastre pe acest plan? Mulţi oameni au fost educaţi să creadă că trebuie să aibă o anumită imagine sau o anumită profesie şi sunt urmăriţi îndeaproape de către familie şi societate, pentru ca acestea să se asigure că aşa va fi. Ce lucru de rău augur! Alţii sunt de părere că au fost trimişi în acest loc pentru a fi un mare învăţător, sau un vindecător sau un salvator al omenirii. Cât de nobil! Şi sunt mulţi alţii care consideră că se află aici pentru a se târî pe o cărare sfântă, îngustă şi aleasă cu grijă, care duce la Dumnezeu. Ce plictisitor!
   Nimeni nu are un scop, atunci când vine în acest plan. Tatăl nu a dat nimănui directive cu privire la ce trebuie să fie viaţa voastră, cu excepţia unui singur lucru - iar această dorinţă vă dă ceea ce este sumumul în starea de a fi - şi anume, să fiţi bucuroşi - orice sens aţi da voi noţiunii de bucurie. Asta, deoarece, cu cât sunteţi mai fericiţi şi mai veseli în interiorul Sinelui vostru Divin şi preţios, cu atât vă apropiaţi de a fi asemănarea lui Dumnezeu şi în armonie cu tot ce înseamnă viaţa.
   Unica dorinţă pe care o are Tatăl pentru voi este să fiţi fericiţi şi veseli. Este, într-adevăr, cea mai mare valoare emoţională care există. Este cea mai mare realizare în viaţă. A înţelege şi a deveni bucurie este unicul destin pe care l-a dat Dumnezeu întregii omeniri - pe orice plan s-ar afla, indiferent de cunoaşterea dobândită - căci, atunci când vă reîntoarceţi la starea de bucurie şi fericire, vă întoarceţi la o stare de Dumnezeu - fiindcă bucuria este ceea ce Tatăl e. Este o stare de A FI ce se află în permanenţă într-o stare de fericire.
   Tatăl v-a dat puterea de a crea orice doriţi - de la cele mai urâte, până la cele mai splendide lucruri. El va deveni orice vreţi voi să devină în căutarea voastră pentru înţelegerea bucuriei. Şi vă v-a judeca, oare, vreodată acţiunile, sau felul în care vă îndepliniţi dorinţele? Nu, niciodată. Aceasta este iubirea Tatălui pentru copilul său, a forţei vieţii pentru forţa vieţii. Tot ce vrea ca voi să faceţi este orice e nevoie ca să fiţi fericiţi şi veseli - pentru că acesta este singurul mod de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi de a ajunge să fiţi asemenea Lui.
   Ce este fericirea? Fericirea este libertatea de mişcare fără întrerupere. Este libertatea de exprimare fără judecată. Este libertatea de a fi fără frică sau vină. Bucuria înseamnă să ştiţi că vă creaţi viaţa aşa cum vreţi. Este mişcarea sublimă permisă de Şinele liber. Aceasta este fericirea.
   De ce este bucuria cea mai înaltă stare de a fi? Deoarece, atunci când sunteţi fericiţi, sunteţi în fluxul a ceea ce este Dumnezeu - iar, în acest flux, nu există loc pentru invidie, furie, amărăciune sau război. Atunci când ai o stare de bucurie, este greu să urăşti pe cineva, e greu să ataci sau să răneşti pe cineva.
   Când eşti fericit şi vesel, îl iubeşti pe Dumnezeul văzut în toate lucrurile.
   Când vă aflaţi într-o stare exuberantă de bucurie, sunteţi împăcaţi cu tot ce vă înconjoară. Când sunteţi bucuroşi şi în...

   ...
   În fiecare clipă din existenţa voastră - fie că sunteţi în stare de veghe sau dormiţi, fie că sunteţi conştienţi sau inconştienţi - primiţi în permanenţă gânduri de la mintea lui Dumnezeu. Iar voi veţi experimenta acele frecvenţe de gândire pe care le acceptaţi să vină prin acest Dumnezeu minunat care vă ţine laolaltă - şi le veţi experimenta pentru premiul şi unica realitate a vieţii, numită emoţie. Deci, ce frecvenţe de gândire credeţi că permiteţi să simţiţi voi, cei care simţiţi că sunteţi nefericiţi, plictisiţi, ursuzi, înfricoşaţi, supăraţi, mânioşi, invidioşi, agitaţi, neiubiţi, nedoriţi? Cele ale conştiinţei sociale. Unde este bucuria, întrebaţi voi? Unde este iubirea? Unde este veşnicia? Unde este Dumnezeu? Nicăieri altundeva decât la un gând distanţă.
   De ce nu experimentaţi toate aceste gânduri minunate ce trec, în fiecare clipă, prin Spiritul vostru? Nu aţi vrut să le cunoaşteţi. Aţi ales să trăiţi în umbra conştiinţei sociale, să vă îmbrăcaţi, să vă comportaţi şi să gândiţi ca cei din jur. Pentru a putea supravieţui, aţi ales să vă încadraţi, să fiţi acceptaţi. Nu aţi vrut să ştiţi, deoarece a cultiva ideea că sunteţi suverani, că sunteţi Dumnezeu, că sunteţi veşnicie şi atotcunoscători, ar însemna să vă deosebiţi de familie, de prieteni, de religie şi de ţară. Astfel că aţi renunţat la puterea voastră. Aţi renunţat la suveranitate. V-aţi uitat identitatea. V-aţi limitat capacitatea creierului. Motivul pentru care mă aflu aici este acela de a vă învăţa cum să-1 activaţi din nou.
   Cine este acest personaj religios, numit Dumnezeu -acest mister infinit pe care omul a căutat de eoni să-l desluşească? El este gând şi capacitatea de a se primi pe sine - şi, prin faptul că se primeşte pe sine, de a deveni şi de a se extinde. Aceasta e tot ce Dumnezeu este: totalitatea gândului, eminenţa vieţii. Şi, chiar în interiorul fiinţei, voi aveţi forţa de a deveni Dumnezeu în întregime - absolut în totalitate - deoarece, dacă tot creierul ar fi folosit, aţi fi mereu acest moment, până la capătul eternităţii; aţi cunoaşte tot ceea ce este cunoscut; aţi fi nuanţa soarelui, profunzimile oceanului, forţa vântului şi steaua de deasupra orizontului.
   Ce anume vă împiedică să cunoaşteţi şi să deveniţi totalitatea lui Dumnezeu? Eul fals - deoarece eul fals vă deconectează de Dumnezeu prin faptul că refuză să accepte toate frecvenţele de gând ale lui Dumnezeu, pentru a putea trăi în siguranţă, în afara pericolelor. De aceea eul fals este numit Anticrist, întrucât neagă că sunteţi fiul lui Dumnezeu. El nu vă lasă să acceptaţi ideea şi să înţelegeţi că voi şi Tatăl Una sunteţi, că sunteţi principiul Divin şi nemuritor ce are puterea de a crea veşnicia şi, totodată, puterea de a crea moartea.
   Anticristul este eul fals, iar împărăţia sa este conştiinţa socială. Este ceea ce nu permite gândirea nelimitată; iar dogma sa este frica, judecata şi lupta pentru supravieţuire.
   Christul este omul ce exprimă în întregime puterea, frumuseţea, iubirea şi viaţa nelimitată a Tatălui care trăieşte în interiorul său. Este omul care conştientizează că este Divin şi devine această conştientizare, depăşind dogma, profeţia şi frica,...

   ...
   Nu veţi şti niciodată prin ce trece un rege, până când nu sunteţi rege. Iar regele nu cunoaşte umilinţa servitorului său, până când nu devine servitor. Iar femeia cea pioasă nu va cunoaşte greutăţile prin care trece o concubină, până când nu va fi în pielea ei. Iar concubina nu va şti cum gândeşte o femeie evlavioasă, până când nu va fi ca ea. Prin urmare, calea spre o viaţă plină de virtuţi este atotcuprinzătoare. Ea include fiecare personaj, fiecare situaţie iluzorie creată în cadrul conştiinţei omului. De aceea, cele mai înţelepte şi mai nobile dintre entităţi au trecut prin fiecare situaţie creată de aventurile omenirii. Ele au fost prostituata şi preotul, gurul şi fermierul, ucigaşul şi cel ucis, cuceritorul şi cel cucerit, copilul şi părintele.
   Vedeţi voi, condamnaţi la ceilalţi doar acele lucruri pe care nu le puteţi accepta în voi înşivă. Dacă aţi fi trecut prin toate situaţiile şi v-aţi fi împăcat cu ele, atunci v-ar veni uşor să-i înţelegeţi pe toţi ceilalţi şi să le permiteţi să existe, fără a-i judeca, deoarece aţi fost în locul lor şi ştiţi că, dacă îi judecaţi, vă judecaţi, de fapt, pe voi înşivă. Atunci veţi dobândi virtutea adevăratei compasiuni, iar profunzimile iubirii vor apărea în sufletul vostru. Atunci veţi fi cu adevărat un Christ, deoarece îi înţelegeţi, îi iubiţi şi u iertaţi pe fraţii voştri, acceptându-le limitarea.
   A-L iubi pe Tatăl în totalitatea Lui, a fi această totalitate, înseamnă să iubeşti tot ceea ce este El. Tot ceea ce este El este fraţii voştri iubiţi din jurul vostru. Indiferent de felul în care arată, ei sunt Dumnezeu în realitatea lor - la fel cum voi sunteţi Dumnezeu în a voastră. Şi când veţi fi trecut prin gloria, luptele, tristeţea şi bucuria lor, atunci îl veţi putea îmbrăţişa pe Dumnezeu văzut în toţi oamenii. Atunci îi veţi putea iubi. Asta nu înseamnă că trebuie să mergeţi să-i învăţaţi sau să-i ajutaţi. Lăsaţi-i în pace şi daţi-le voie să evolueze potrivit propriilor nevoi şi planuri. Destinul unora este să fie conducători, preoţi sau vânzător în piaţă, deoarece de asta au nevoie şi asta este ceea ce vor să facă. Cine sunteţi voi, ca să le răpiţi aceste experienţe?
   Toţi oamenii din această lume, fie că sunt infirmi, înfometaţi, fermieri sau regi, şi-au ales experienţele, în scopul de a câştiga ceva din ele. Numai după ce persoana va fi învăţat ceva şi experienţa este împlinită, se va îndrepta spre o altă experienţă, care să-i aducă mai multă cunoaştere Sinelui lăuntric.
   Când deveniţi maeştri, puteţi păşi prin întunericul şi noroiul conştiinţei limitate şi vă puteţi menţine întregimea, deoarece înţelegeţi prin ce trec oamenii şi de ce sunt aşa cum sunt - căci, cândva, eraţi ca ei. Le veţi da libertatea de a fi limitaţi - ceea ce înseamnă iubire adevărată - deoarece ştiţi că acesta este unicul mod prin care pot învăţa să aibă o înţelegere nelimitată şi să se iubească unii pe alţii, lucru care, bineînţeles, presupune să se iubească total pe ei înşişi. Şi când veţi vedea figura altuia în mulţime - indiferent de culoare, curăţenie şi aspect - veţi privi acea entitate si îl veţi vedea pe Dumnezeu, deoarece, dacă priviţi cu atenţie, Îl veţi descoperi pe Dumnezeu în fiecare om. Atunci iubiţi aşa cum iubeşte Tatăl. Atunci vedeţi ceea ce vede şi El, nu numai în voi înşivă, dar şi în toţi ceilalţi.
   Când îi veţi privi pe ceilalţi şi le veţi vedea frumuseţea care sunt, veţi şti că vă aflaţi pe calea înălţării din acest plan, spre un spaţiu mai măreţ, unde se află multe lăcaşuri. Dar porţile sunt închise pentru cei care nu se pot accepta pe ei înşişi şi pe Dumnezeul ce trăieşte în jurul lor, în tot ce înseamnă viaţă.
   Când îi aşezaţi pe oameni acolo unde le este locul, în spaţiul lor dumnezeiesc, şi ştiţi că indiferent ce fac, ei trăiesc pentru Dumnezeul lor lăuntric - la fel cum şi voi trăiţi pentru Dumnezeul vostru lăuntric - atunci puteţi învăţa să-i iubiţi pe toţi oamenii. Oricare ar fi modul lor de a se exprima, acum puteţi, pentru prima oară în existenţa voastră, să-i iubiţi cu adevărat, deoarece iubirea nu vă mai este condusă sau limitată de judecată. Şi, cu adevărat, aşa este un Christ în interiorul fiinţei sale - un om ce trăieşte ca Dumnezeu.
   Care este calea voastră în viaţă? De a vă urma întotdeauna sentimentele, de a asculta vocea sentimentelor din suflet şi de a porni în acele aventuri spre care vă îndeamnă sufletul să...