Cartea despre Tao

   Marea majoritate a oamenilor au fost învăţaţi să aibă propria lor voinţă, să existe ca entităţi separate. Mulţi vin la mine şi mă întreabă: "Cum ar trebui să ne dezvoltăm puterea voinţei?" Tao se împotriveşte însă acestei voinţe, căci el susţine totalitatea, nu fragmentul. Atunci când partea se integrează în totalitate, totul devine armonios. Când ea este separată, totul devine dizarmonios. Aşa apar conflictele, discordia, confuzia. Atunci când nu eşti una cu totalitatea, confuzia devine inevitabilă. Rezultatul este o stare de nefericire.
   Iată care este - în viziunea mea - definiţia fericirii: a fi la unison cu totalitatea. A fi una cu totalitatea înseamnă a fi sănătos şi integru. A fi separat înseamnă dezechilibru, nevroză. Aceasta este căderea din Paradis.
   Căderea omului nu s-a datorat faptului că nu l-a ascultat pe Dumnezeu. Ea s-a produs atunci când omul a început să creadă că există, că este o entitate separată. Aceasta este o prostie: nimeni nu ar fi putut exista dacă nu ar fi avut părinţi, dacă aceştia nu ar fi avut la rândul lor părinţi, şi tot aşa... până la Adam şi Eva. Dacă Adam şi Eva nu ar fi existat, nici voi nu aţi putea exista. Trecutul nostru ne leagă pe toţi.
   De fapt, Adam şi Eva nu sunt decât un mit. Trecutul nu are un început. Însăşi ideea de început este absurdă. Cum ar putea creaţia să înceapă brusc? Ea reprezintă un proces neîntrerupt, o înşiruire de evenimente care nu se termină niciodată. Suntem cu toţii legaţi de trecut, dar şi de viitor, căci fără noi, viitorul nu ar fi la fel. Orice om, chiar şi cel mai neînsemnat, îşi lasă amprenta asupra viitorului. Întreaga eternitate care va urma va avea o anumită calitate pentru..

   De aceea, taoiştii nu cred că Dumnezeu a creat lumea, că el l-a creat pe om şi sufletul său. Dacă ar fi adevărat că Dumnezeu a creat sufletele, înseamnă că acestea au o cauză şi că într-o bună zi vor dispărea, oricât de îndepărtată ar fi acea zi. Dacă lumea are o cauză şi omul a fost creat, atunci va veni o zi în care atât lumea cât şi omul vor dispărea. Taoiştii nu vorbesc decât despre lucrurile eterne, necreate, necondiţionate - ei nu au un creator. Practic, nici o altă religie nu a ajuns pe o culme a înţelegerii atât de înaltă cura au făcut taoiştii. Prin comparaţie, toate celelalte religii par puerile. Maturitatea taoiştilor este atât de profundă, atât de măreaţă, încât nici o altă religie nu se poate compara cu ea. Toate celelalte religii par un fel de grădiniţe, un fel de loc în care se adună copiii. Aşa se explică de ce Dumnezeu este "Tatăl". Copiii nu pot fi independenţi; ei au nevoie de un părinte. Chiar dacă şi-au pierdut tatăl real, ei au nevoie de un tată ceresc imaginar care să îi controleze. Nu sunt suficient de maturi; nu pot trăi pe picioarele lor. Le trebuie cineva de care să se sprijine.
   Taoiştii nu au nici o reprezentare a lui Dumnezeu. Asta nu înseamnă că trăiesc în afara sacrului. Dimpotrivă, nimeni nu trăieşte o existenţă la fel de sacră ca a lor. Dar nu au o reprezentare conceptuală a lui Dumnezeu. Existenţa le este suficientă. Nu există un creator, nu există creaţie, nu există decât eternitatea. Aşa au stat dintotdeauna lucrurile; aşa vor rămâne de-a pururi. Odată ce ai intrat în contact cu această continuitate eternă din interiorul fiinţei tale, cu substratul existenţei, nu mai ai motive să fii nefericit. Eşti etern şi nemuritor. Pentru tine, nu mai există moarte, căci nu a existat..

   Capitolul 5

   ESTE MAI BINE SĂ RĂMÂI LINIŞTIT. ESTE MAI BINE SĂ FII GOL

   Cineva l-a întrebat pe Lieh Tse:
   - De ce preţuieşti atât de mult vidul? Vidul este lipsit
de valoare.
   Lieh Tse i-a răspuns:
   - Nu valoarea este numele său.
   Este mai bine să rămâi liniştit. Este mai bine să fii gol.
   În linişte şi în vid ne găsim sălaşul.
   Atunci când dăruim sau primim, noi pierdem acest loc.

   Adevărul este unul singur. Nu întâmplător i s-a spus existenţei "univers", şi nu "multivers". Existenţa este una singură. Toate lucrurile alcătuiesc aceeaşi totalitate, un cosmos comun. Ceea ce ţine universul la un loc este ceea ce noi numim adevăr, sau Tao, sau Dumnezeu. Tao nu este o persoană. Nici Dumnezeu nu este o persoană; el este unitatea care leagă toate lucrurile între ele, ca un fir într-un şirag de mătănii. Universul nu este o adunătură de obiecte separate, individuale, ca nişte insule. Nu, universul este unul..

   " ...Este mai bine să fii gol. În linişte şi în vid ne găsim sălaşul... ".
   În linişte şi în vid... Ce este vidul? Vidul este absenţa egoului. De regulă, ideea că "eu sunt" nu este altceva decât o acumulare de experienţe. Am făcut cutare, am câştigat un premiu, am avut succes în afaceri, am un cont bancar plin de bani, sunt faimos, am scris o grămadă de cărţi, am făcut tot felul de lucruri. La un loc, toate aceste lucruri fac din mine cineva. Atingerea stării de vid înseamnă să renunţi la ce ai, să uiţi tot ce ai făcut. Să uiţi de trecut, căci din cauza lui simţi că eşti cineva. Gândiţi-vă: dacă trecutul vostru ar putea fi şters chiar în acest moment, cine aţi mai fi? Dacă, printr-un miracol, trecutul vostru ar fi şters instantaneu, cine aţi mai fi? Nu aţi putea răspunde la această întrebare. De aceea, orice credeţi că sunteţi, este de fapt trecutul vostai. Prin atingerea stării de vid, taoiştii înţeleg renunţarea la trecut. Dacă reuşeşti să te deconectezi de trecut, ceea ce rămâne este vidul. Nu mai ştii cine eşti, căci toate ideile pe care le ai despre tine însuţi provin din trecut. Reflectaţi asupra acestui fapt: dacă trecutul ar dispărea, cine aţi fi?
   Ramana Maharishi obişnuia să le spună discipolilor săi să mediteze asupra unei singure întrebări: "Cine sunt eu?" Dacă veţi medita asupra acestei mantra-e simple: "Cine sunt eu?", mai devreme sau mai târziu veţi înţelege că nu sunteţi cineva. Nu sunteţi una cu corpul, nici una cu mintea. Nu sunteţi fiul nimănui, nici tatăl cuiva. Nu sunteţi nici bogat, nici sărac. Sunteţi nimeni.
   În clipa în care realizaţi că nu sunteţi nimic, aflaţi practic cine sunteţi.