NOU! Expediem gratuit prin curier rapid, în orice localitate din ţară, coletele cu valoare mai mare de 250 lei. Mai multe informaţii pe pagina de detaliu a oricărei cărţi la secţiunea "livrare".
Ca multe alte mari curente religioase, spiritismul nu s-a dezvoltat cu adevărat decât departe de patria sa, Franţa, manifestându-se în întreaga plenitudine tocmai în Asia şi mai ales în America. Astfel în 1957 guvernul brazilian a emis un timbru cu efigia lui Allan Kardec pentru a marca centenarul primei ediţii a "Cărţii Spiritelor". Or, chiar astăzi, aproape necunoscută marelui public european această lucrare este al doilea bestseller mondial după Biblie.
Chiar de la publicarea acestui text, spiritismul a dezlănţuit atacuri furibunde din partea tuturor orizonturilor ideologice.
De ce atâta patimă şi înverşunare? Fără îndoială după iudaism, creştinism şi islamism, spiritismul apărea ca o diferenţă de proporţii: nu mai apare Dumnezeu (sau Iehova, sau Allah) care se adresează direct şi personal aleşilor săi. De data aceasta sunt spiritele, sufletele defuncţilor. Şi ele o fac într-un limbaj clar, simplu, accesibil tuturor. De unde poate proveni reacţia Bisericii? De altfel chiar spiritele îşi exasperează adversarul botezând "Cartea Spiritelor" "Al Treilea Testament".
Aceste divergenţe virulente maschează totuşi puncte principiale comune. Mai întâi un caracter popular, o vocaţie dogmatică şi universalistă, o fervoare militantă şi aspiraţii misionare. E nevoie să se predice Cuvântul şi a patra religie revelată. Spiritismul nu este altceva decât o "şcoală de înţelepciune": nici un secret ezoteric, nici un demers iniţiatic. Spiritele pretind să aşeze credinţa lor pe o serie de evidenţe experimentale, de constatări obiective, cvasi-ştiinţifice. Acestea fiind spuse, spiritismul ascunde un factor foarte puternic de reuşită şi de eficacitate ce constituie totodată originalitatea sa, specificitatea sa: incredibilul potenţial de speranţă consolatoare vehiculat de doctrina sa, într-un cuvânt ardentul optimism inseparabil de demersul său. Acesta este, spune autorul, primul suport al prodigiosului său impact asupra conştiinţelor.
Cuprinsul cărţii nu este disponibil.
Nu există extrase referitoare la această carte
cartea a apărut în 2003 la editura Herald, în cadrul colecţiei Esoterică
traducător: George Scrima
cartea cuprinde 352 pagini în format 16x23cm şi o greutate de 0.515 kg
ISBN: 973-9453-39-2
cartea a fost vizualizată de 997 ori începând cu data de 06.05.2011
Nu sunt păreri
Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
Poşta Română 6.00 lei
Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
Termen de livrare: 2-4 zile lucrătoare
- Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 100.00 lei
Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe 8.00 lei
Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Voluntari.
Termen de livrare: 24-48 ore(în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
- Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 100.00 lei
Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti 19.00 lei
livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
Termen de livrare: 24-48 ore(în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
- Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 250.00 lei