Libraria Eu Sunt - libraria sufletului
intrare cont | creare cont | asistenţă
» EuSunt » Cei trei magi periculoşi vineri, 20 octombrie 2017 
căutare avansată
  căutare   OK
 
domenii
arte divinatorii astrologie budism creştinism dicţionare filosofie hinduism islamism iudaism literatură maeştri spirituali mitologie ocultism orientări spirituale paranormal psihologie taoism terapii yoga
 
 
index alfabetic
noutăţi în curând autori edituri titluri
 
 
newsletter

abonare
 
 
informaţii utile
asistenţă cum comand despre livrare cum plătesc despre EuSunt anunţuri
 
 
link-uri
link-uri parteneri
 

Cei trei magi periculoşi

Osho, Gurdjieff, Crowley
de P.T. Mistlberger
Recomanda unui prieten Recomanda unui prieten
Cei trei magi periculoşi Imaginea mare preţ Eu Sunt: 56,00 lei

preţ listă: 62,61 lei

reducere:
6,61 lei (10,56%)

  buc.
alte modalităţi de comandă:

1. prin e-mail la comenzi@eusunt.ro

2. prin messenger la libraria_eusunt

3. telefonic la:
orange 0754.025.588
vodafone 0722.298.137
romtelecom 021.665.69.86

Detalii despre cartea Cei trei magi periculoşi

Cei mai periculoşi magi de la Iisus Hristos încoace, gurul sexului, ambasadorul Iadului, Diavolul negru din Ashkbabad, regele depravării şi cel mai pervers om din lume. Acestea au fost doar unele dintre denumirile atribuite celor trei figuri spirituale notorii ale secolului XX: Osho, G.I. Gurdjieff şi Aleister Crowley.
În afara controverselor şi scandalurilor care se ţes In jurul acestora, autorul argumentează că, totuşi aceşti oameni cu tendinţe egocentrice erau străluciţi gânditori şi maeştri extraordinari în arta lor.
Prefaţă ... 11
Introducere ... 13

Partea întâi: Elemente biografice

Capitolul 1: Aleister Crowley: Magul cel straşnic ... 20
Capitolul 2: G.I. Gurdjieff: Diavolul negru din Ashkhabad ... 41
Capitolul 3: Osho: Cel mai periculos om de la Iisus Hristos ... 59

Partea a doua: învăţăturile

Capitolul 4: Magia şi Thelema lui Crowley ... 80
Capitolul 5: Lucrarea lui Gurdjieff ... 101
Capitolul 6: învăţăturile lui Osho ... 123

Partea a treia: Comentarii

Capitolul 7: Regii nopţii ... 146
Capitolul 8: Autoperfecţiunea şi mitul gurului infailibil ... 165
Capitolul 9: Comunitatea spirituală: Paradiso şi Inferno (partea întâi) ... 182
Capitolul 10: Comunitatea spirituală: Paradiso şi Inferno (partea a doua) ... 208
Capitolul 11: Despre femei şi despre sex ... 232
Capitolul 12: Despre înţelepţi drogaţi, idioţi beţi şi morţi misterioase ... 264
Capitolul 13: Arme magice ... 292
Capitolul 14: Transmisiunea şi moştenirea ... 308
Capitolul 15: întoarcerea magilor: Despre escroci, profeţi şi profeţie ... 331

Partea a patra: Lucrarea interioară

Capitolul 16: Importanţa practicii ... 346
Capitolul 17: Lucrarea practică a lui Osho ... 351
Capitolul 18: Exerciţii practice din lucrarea lui Gurdjieff ... 361
Capitolul 19: Exerciţii practice din lucrarea lui Crowley ... 371

Partea a cincea: Influenţe istorice

Capitolul 20: Influenţe istorice asupra magiei şi Thelemei lui Crowley ... 388
Capitolul 21: Influenţe istorice asupra lucrării lui Gurdjieff ... 412
Capitolul 22: Influenţe istorice asupra învăţăturii lui Osho ... 432

Anexa I: ParaleleOsho-Crowley ... 453
Anexa II: Crowley şi şahul: Jocul regal şi Lucrarea interioară ... 458
Anexa III: Gurdjieff, Beelzebub şi Zecharia Sitchin ... 469
Anexa IV: Osho, John Dee şi cea mai mare bibliotecă din lume ... 477
Anexa V: Resurse ... 480
Anexa VI: Lucrări biografice ... 482

Bibliografie ... 499
Note ... 506
Mulţumiri ... 534
Despre autor ... 535

pag. 45-46

   ...mai inedite forţe spirituale din secolul XX. în tinereţe, Gurdjieff a ţinut legătura cu multe organizaţii hermetice, politice, oculte, filosofice, religioase şi mistice. Deşi a asistat la experienţe - şi a avut destule care l-au fascinat, inclusiv o gamă largă de puteri oculte şi stări modificate de conştiinţă, el era fundamentalmente nemulţumit că nu reuşeşte să ia legătura cu o şcoală autentică de evoluţie spirituală. La acel moment s-a hotărât să găsească o astfel de şcoală, dar şi să pornească în căutarea străvechii cunoaşteri pierdute.

   O istorie ce nu poate fi verificată

   Informaţiile de mai jos sunt culese în întregime din lucrarea semiautobiografică a lui Gurdjieff, întâlniri cu oameni remarcabili şi nu au fost niciodată coroborate independent, astfel că veridicitatea lor rămâne incertă. (Sentimentul meu este că, în cea mai mare parte, întâlnirile sună ca nişte poveşti obişnuite de călătorie, adevărate. Dacă există ceva ce a fost înfrumuseţat, cel mai probabil că are legătură cu unele dintre personajele principale din carte, care se poate să fi existat sau nu, şi cu chestiunea Sarmoung - a se vedea mai jos). Cu toate acestea, cartea este foarte interesantă, descriind căutarea eroului arhetipal după Graalul înţelepciunii celei adevărate.
   Pentru a-şi facilita căutarea cunoaşterii pierdute, Gurdjieff susţine că a con-stituit, împreună cu câţiva, o organizaţie de aproximativ douăzeci de oameni, numită "Căutătorii Adevărului". Toţi indivizii din acest grup aveau în comun o dorinţă profundă de a intra în legătură cu surse spirituale bona fide şi, ca atare, puritatea intenţiilor lor combinate le-a permis să realizeze multe. Au călătorit peste tot, de la Ţara Sfântă şi Egipt (unde Gurdjieff a lucrat o vreme ca ghid turistic), prin Asia Centrală şi până în Tibet, Mongolia şi Siberia. Au cercetat riguros ruinele arheologice şi, în cele din urmă, au intrat în legătură cu dervişii Naqshbandi, o linie autentică provenită din misticii sufiţi.
   Undeva, pe la vârsta de douăzeci de ani, Gurdjieff a călătorit împreună cu Căutătorii Adevărului la Ani, în estul Turciei, în apropiere de graniţa cu Armenia. In jurul anului 1000 î.Hr., Ani fusese un centru urban major, rivalizând cu Bagdad sau Cairo, dar a devenit treptat o ruină, după ce a fost călcat de mongoli şi de alţi invadatori, de-a lungul secolelor. La vremea când a fost vizitat de Gurdjieff şi de grupul său, Ani era un oraş-fantomă deja de peste 100 de ani.
   Aflându-se acolo, Gurdjieff spune că el şi prietenul lui Sarkis Pogossian, săpând prin ruinele unei biserici ponosite, au găsit nişte pergamente vechi, sfărâmicioase. Pe ele era un text într-o formă arhaică de armeană, pe care nici Gurdjieff, nici Pogossian nu au reuşit să o descifreze. Unul dintre pergamente le-a atras atenţia în mod deosebit. Era o scurtă povestire a unui călugăr despre o frăţie numită "Sarmoung". Gurdjieff şi Pogossian şi-au amintit că mai întâlniseră numele într-o carte armeană, intitulată Merkhavat şi că era numele unei "faimoase şcoli ezoterice" care îşi avea rădăcinile în Babilon, cu vreo 25 de secole înainte de Hristos. Mai departe, Gurdjieff susţine că Frăţia putea fi identificată până în anii 600 î.Hr., în vremurile lui Mohammad, dar după acea perioadă, toate urmele dispăreau. Atunci, el şi Pogossian au trecut la o muncă intensivă de detectivi, concluzionând în cele din urmă că veriga esenţială erau aisorii, descendenţi ai asirienilor şi că probabil Frăţia Sarmoung încă se mai afla pe undeva în apropierea regiunii de graniţă între Turcia şi nord-vestul Iranului.
   Desigur, toate astea sunt foarte romantice. Trebuie să nu uităm regiunea în care a trăit Gurdjieff. Ruinele oraşului Ani se aflau la nici 30 de mile de Alexandropol, în nord-vestul Armeniei, care era centrul de reşedinţă al lui Gurdjieff şi al grupului său de căutători. întreaga zonă era un teren de joc fascinant pentru tineri şi tinere dornice de aventură, iar în acele vremuri existau multe ruine deschise şi părăsite. Arheologia încă mai era o ştiinţă primitivă, iar ideea de conservare istorică era recunoscută doar sporadic. Aşadar, faptul că el şi prietenii lui au putut să rătăcească prin ruinele unei biserici străvechi, să sape şi să găsească lucruri este credibilă în întregime. Nu este sigur însă dacă povestea cu pergamentul este adevărată; este posibil ca acea parte să fie înfrumuseţarea care apare atât de frecvent în istorisiri ce implică o căutare personală, pentru a da savoare firului poveştii, în acest caz menite să fie o alegorie educativă.
   Gurdjieff spune că ceea ce i-a atras atenţia la legenda despre frăţia Sarmoung a fost afirmaţia că frăţia este custodele unei mari cunoaşteri şi a unor mistere secrete. Desigur, asta căuta şi el. La scurt timp după aceea, el şi Pogossian au pornit într-o excursie într-o vale unde, spuneau pergamentele vechi, se îndreptase frăţia Sarmoung. Ulterior, Gurdjieff a spus că aceste pergamente fuseseră scrise cu peste 1.000 de ani înainte, astfel că ideea că frăţia Sarmoung s-ar putea încă afla în valea aceea după atâta timp arată cât de pornit era să găsească nişte răspunsuri.
   în drum spre vale, Pogossian a fost muşcat de o insectă veninoasă şi pentru a-i da timp să se refacă, cei doi s-au refugiat în casa unui preot armean. Acolo, Gurdjieff a descoperit încă un pergament vechi, ce aparţinea preotului şi care conţinea o hartă. Preotul susţinea că odată i se oferise o sumă mare de bani pentru acel pergament, dar că o refuzase, însă ulterior acceptase suma, în schimbul unei copii a hărţii. Atunci Gurdjieff a cerut să o vadă şi după ce a văzut-o a avut o reacţie puternică - "a fost cuprins de un tremur violent" - pentru că ceea ce văzuse acolo era lucrul la care se gândise luni de zile. A spus că era o hartă a "Egiptului dinainte de nisip" - Egiptul aşa cum arăta cu mii de ani în urmă, înainte de prima perioadă înregistrată de istorie egipteană (adică înainte de 3500 î.Hr). într-o zi, pe când preotul era plecat cu treburi, Gurdjieff s-a furişat în camera lui şi a făcut pe furiş o copie a hărţii.
   Harta aceasta l-a făcut pe Gurdjieff să abandoneze temporar căutarea frăţiei Sarmoung în estul Turciei şi l-a deviat către Egipt. Pe drum, s-a despărţit de Pogossian. Pe când se afla în Egipt şi lucra ca ghid turistic, l-a cunoscut pe prinţul rus Yuri Lubovedsky. (Este foarte amuzant cum descrie Gurdjieff ocupaţia de ghid: "în...

pag. 45-46

   ...mai inedite forţe spirituale din secolul XX. în tinereţe, Gurdjieff a ţinut legătura cu multe organizaţii hermetice, politice, oculte, filosofice, religioase şi mistice. Deşi a asistat la experienţe - şi a avut destule care l-au fascinat, inclusiv o gamă largă de puteri oculte şi stări modificate de conştiinţă, el era fundamentalmente nemulţumit că nu reuşeşte să ia legătura cu o şcoală autentică de evoluţie spirituală. La acel moment s-a hotărât să găsească o astfel de şcoală, dar şi să pornească în căutarea străvechii cunoaşteri pierdute.

   O istorie ce nu poate fi verificată

   Informaţiile de mai jos sunt culese în întregime din lucrarea semiautobiografică a lui Gurdjieff, întâlniri cu oameni remarcabili şi nu au fost niciodată coroborate independent, astfel că veridicitatea lor rămâne incertă. (Sentimentul meu este că, în cea mai mare parte, întâlnirile sună ca nişte poveşti obişnuite de călătorie, adevărate. Dacă există ceva ce a fost înfrumuseţat, cel mai probabil că are legătură cu unele dintre personajele principale din carte, care se poate să fi existat sau nu, şi cu chestiunea Sarmoung - a se vedea mai jos). Cu toate acestea, cartea este foarte interesantă, descriind căutarea eroului arhetipal după Graalul înţelepciunii celei adevărate.
   Pentru a-şi facilita căutarea cunoaşterii pierdute, Gurdjieff susţine că a con-stituit, împreună cu câţiva, o organizaţie de aproximativ douăzeci de oameni, numită "Căutătorii Adevărului". Toţi indivizii din acest grup aveau în comun o dorinţă profundă de a intra în legătură cu surse spirituale bona fide şi, ca atare, puritatea intenţiilor lor combinate le-a permis să realizeze multe. Au călătorit peste tot, de la Ţara Sfântă şi Egipt (unde Gurdjieff a lucrat o vreme ca ghid turistic), prin Asia Centrală şi până în Tibet, Mongolia şi Siberia. Au cercetat riguros ruinele arheologice şi, în cele din urmă, au intrat în legătură cu dervişii Naqshbandi, o linie autentică provenită din misticii sufiţi.
   Undeva, pe la vârsta de douăzeci de ani, Gurdjieff a călătorit împreună cu Căutătorii Adevărului la Ani, în estul Turciei, în apropiere de graniţa cu Armenia. In jurul anului 1000 î.Hr., Ani fusese un centru urban major, rivalizând cu Bagdad sau Cairo, dar a devenit treptat o ruină, după ce a fost călcat de mongoli şi de alţi invadatori, de-a lungul secolelor. La vremea când a fost vizitat de Gurdjieff şi de grupul său, Ani era un oraş-fantomă deja de peste 100 de ani.
   Aflându-se acolo, Gurdjieff spune că el şi prietenul lui Sarkis Pogossian, săpând prin ruinele unei biserici ponosite, au găsit nişte pergamente vechi, sfărâmicioase. Pe ele era un text într-o formă arhaică de armeană, pe care nici Gurdjieff, nici Pogossian nu au reuşit să o descifreze. Unul dintre pergamente le-a atras atenţia în mod deosebit. Era o scurtă povestire a unui călugăr despre o frăţie numită "Sarmoung". Gurdjieff şi Pogossian şi-au amintit că mai întâlniseră numele într-o carte armeană, intitulată Merkhavat şi că era numele unei "faimoase şcoli ezoterice" care îşi avea rădăcinile în Babilon, cu vreo 25 de secole înainte de Hristos. Mai departe, Gurdjieff susţine că Frăţia putea fi identificată până în anii 600 î.Hr., în vremurile lui Mohammad, dar după acea perioadă, toate urmele dispăreau. Atunci, el şi Pogossian au trecut la o muncă intensivă de detectivi, concluzionând în cele din urmă că veriga esenţială erau aisorii, descendenţi ai asirienilor şi că probabil Frăţia Sarmoung încă se mai afla pe undeva în apropierea regiunii de graniţă între Turcia şi nord-vestul Iranului.
   Desigur, toate astea sunt foarte romantice. Trebuie să nu uităm regiunea în care a trăit Gurdjieff. Ruinele oraşului Ani se aflau la nici 30 de mile de Alexandropol, în nord-vestul Armeniei, care era centrul de reşedinţă al lui Gurdjieff şi al grupului său de căutători. întreaga zonă era un teren de joc fascinant pentru tineri şi tinere dornice de aventură, iar în acele vremuri existau multe ruine deschise şi părăsite. Arheologia încă mai era o ştiinţă primitivă, iar ideea de conservare istorică era recunoscută doar sporadic. Aşadar, faptul că el şi prietenii lui au putut să rătăcească prin ruinele unei biserici străvechi, să sape şi să găsească lucruri este credibilă în întregime. Nu este sigur însă dacă povestea cu pergamentul este adevărată; este posibil ca acea parte să fie înfrumuseţarea care apare atât de frecvent în istorisiri ce implică o căutare personală, pentru a da savoare firului poveştii, în acest caz menite să fie o alegorie educativă.
   Gurdjieff spune că ceea ce i-a atras atenţia la legenda despre frăţia Sarmoung a fost afirmaţia că frăţia este custodele unei mari cunoaşteri şi a unor mistere secrete. Desigur, asta căuta şi el. La scurt timp după aceea, el şi Pogossian au pornit într-o excursie într-o vale unde, spuneau pergamentele vechi, se îndreptase frăţia Sarmoung. Ulterior, Gurdjieff a spus că aceste pergamente fuseseră scrise cu peste 1.000 de ani înainte, astfel că ideea că frăţia Sarmoung s-ar putea încă afla în valea aceea după atâta timp arată cât de pornit era să găsească nişte răspunsuri.
   în drum spre vale, Pogossian a fost muşcat de o insectă veninoasă şi pentru a-i da timp să se refacă, cei doi s-au refugiat în casa unui preot armean. Acolo, Gurdjieff a descoperit încă un pergament vechi, ce aparţinea preotului şi care conţinea o hartă. Preotul susţinea că odată i se oferise o sumă mare de bani pentru acel pergament, dar că o refuzase, însă ulterior acceptase suma, în schimbul unei copii a hărţii. Atunci Gurdjieff a cerut să o vadă şi după ce a văzut-o a avut o reacţie puternică - "a fost cuprins de un tremur violent" - pentru că ceea ce văzuse acolo era lucrul la care se gândise luni de zile. A spus că era o hartă a "Egiptului dinainte de nisip" - Egiptul aşa cum arăta cu mii de ani în urmă, înainte de prima perioadă înregistrată de istorie egipteană (adică înainte de 3500 î.Hr). într-o zi, pe când preotul era plecat cu treburi, Gurdjieff s-a furişat în camera lui şi a făcut pe furiş o copie a hărţii.
   Harta aceasta l-a făcut pe Gurdjieff să abandoneze temporar căutarea frăţiei Sarmoung în estul Turciei şi l-a deviat către Egipt. Pe drum, s-a despărţit de Pogossian. Pe când se afla în Egipt şi lucra ca ghid turistic, l-a cunoscut pe prinţul rus Yuri Lubovedsky. (Este foarte amuzant cum descrie Gurdjieff ocupaţia de ghid: "în...

pag. 174-175

   ...care, dintr-o dată, are mai mulţi admiratori, studenţi sau discipoli decât şi-a dat seama, astfel simţindu-se obligat să se ridice la nivelul aşteptărilor.
   Insă nu putem susţine în mod rezonabil că toate valorile transcenderii de sine sunt negate de dificultatea de a le realiza. întotdeauna a fost adevărat faptul că lucrurile de preţ sunt în general greu accesibile. O mare operă de artă, precum fresca lui Michelangelo din Capela Sixtină, Mona Lisa a lui Leonardo sau o capodoperă literară ca Fraţii Karamazov a lui Dostoievski, sau ştiinţifică precum Principia a lui Newton nu apar peste noapte şi fără eforturi şi aspiraţii uriaşe din partea arhitectului lor. Aspiraţia spirituală sau mistică nu este cu nimic diferită - căci, oricât de multe "eşecuri" am vedea în acest domeniu, trebuie să fie cel puţin câţiva care au reuşit, însă în acest tărâm, mai mult decât în oricare altul, imperfecţiunile sar în ochi, pentru că lucrul la care se aspiră este atât de enorm: nimic mai puţin decât transformarea întregii fiinţe.
   Einstein, Newton, Michelangelo şi fraţii lor întru geniu sunt rareori cunoscuţi ca fiind exemplare superbe ale caracterului sau dispoziţiei omeneşti. Mulţi dintre aceşti oameni erau lipsiţi de caracter în multe feluri, însă, de obicei, acest lucru este considerat irelevant în lumina a ceea ce reprezintă realizările lor. Domeniul spiritual este mult mai dificil de abordat, pentru că nu se bazează pe lucruri pe care le creăm sau pe teorii pe care le concepem, ci, mai degrabă, este vorba despre transformarea persoanei înseşi. Ca atare, este mult mai dificil să te ascunzi după deget sau să te ascunzi, în general. Cu acestea în minte, este esenţialmente imposibil să nu avem o oarecare "simpatie pentru diavol" atunci când ne gândim la necazul cu guru-şii pungaşi, dar, vai, pare un lucru mult mai obişnuit să îi defăimăm pentru că au aspirat cu neobrăzare la înălţimi semeţe.
   Conflictul interior dintre dorinţa de a ajunge la şinele adevărat şi realităţile zilnice ale sinelui convenţional poate fi într-adevăr foarte intens şi niciun alt învăţător spiritual nu era mai conştient de acest lucru decât Crowley, Gurdjieff şi Osho. însă la analiza finală, care a fost realizarea lor spirituală? Şi, oare, poate o astfel de realizare să fie evaluată în mod corespunzător?

   Realitatea absolută şi realitatea convenţională
 
   Mai întâi, este util să avem un cadru conceptual cu privire la natura realităţii cu care lucrăm. Un concept care se găseşte în mai multe tradiţii, dar probabil dezvoltat cel mai bine în budismul tibetan este noţiunea de realitate absolută (sau supremă) versus realitate convenţională (sau relativă). Ideea este că există două stări esenţiale ale minţii: una bazată pe adevărul absolut, iar cealaltă, pe adevărul relativ. Aceasta din urmă este lumea aparenţelor - corpuri, copaci, pietre, munţi, animale, stele şi aşa mai departe - întregul univers de materie şi energie şi tot ce percepem. Cea dintâi, ideea adevărului absolut, este aceea că nimic nu are existenţă permanentă în şi de la sine şi nu este cu adevărat independent de tot ce există. Un mod alternativ de a exprima acest lucru, mai în rezonanţă cu tradiţia vedică, este că adevărul relativ este universul pe care îl percepem în mod normal, aparent format din obiecte separate în spaţiu şi timp, iar adevărul absolut este realitatea subiacentă că totul este Una şi că, la analiza finală, doar această Unime se poate spune că este cu adevărat reală.
   în tradiţia budistă, ideea că toate lucrurile apar din cauză şi efect depind întotdeauna de alte lucruri pentru a exista şi le lipseşte o existenţă inerentă şi distinctivă se numeşte "gol". Faptul că este foarte uşor ca această idee să fie înţeleasă greşit a fost ilustrat odată în mod distractiv de învăţătorul tibetan Ponlop Rinpoche, care a povestit că după ce a ţinut un discurs despre gol, un student l-a întrebat dacă scaunul pe care stătea era şi el gol. "Da", a răspuns Rinpoche, la care studentul a răspuns, "atunci, dacă scaunul tău este gol de existenţă, de ce îţi sprijină corpul? De ce nu cazi pe podea?". După cum a explicat Ponlop Rinpoche, studentul confunda nivelul absolut de realitate cu nivelul relativ de realitate, adăugând: "El încerca să pună corpul meu relativ pe un scaun absolut."
   Pentru a vedea această idee dintr-un punct de vedere mai ştiinţific, am putea spune că scaunul este într-adevăr real - este ceva ce putem să vedem, să atingem, ceva pe care putem să stăm şi care într-adevăr ne sprijină corpul, însă dacă începem să privim scaunul din ce în ce mai îndeaproape, ce vedem? Vedem elemente brute, precum lemnul, iar în cele din urmă, compoziţia chimică a acestui lemn. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la molecule şi la atomi. La nivel atomic avem oarticule subatomice şi ceea ce pare a fi foarte mult spaţiu gol. Dacă ne uităm şi mai departe, avem probabilităţile cuantice şi aşa mai departe. Cu cât descompunem mai mult lucrurile, cu atât vedem mai puţine structuri solide sau substanţiale.
   Budismul aplică această idee nu doar la universul de obiecte în spaţiu şi timp, ci şi introspectiv, asupra sinelui. Cu cât ne uităm mai mult la noi înşine, cu atât vedem mai puţin din "sinele întreg". Vedem obiceiuri, tendinţe, convingeri condiţionate, amintiri, gânduri şi sentimente şi aşa mai departe, toate gravitând în jurul unui presupus simţ de "eu". în cele din urmă, ajungem să ne dăm seama că ideea unui sine fix şi permanent este o iluzie creată de identificarea cu corpul, cu amintirile noastre autobiografice, cu modul în care părem să fim percepuţi de alţii şi aşa mai departe.
   Conform viziunii budiste, adevărata valoare a înţelegerii naturii realităţii absolute este că aceasta ne poate ajuta să reducem agăţarea de lucruri (sau de alţii), care dă naştere inevitabil la suferinţă. Dacă credem cu adevărat că suntem un sine fix, distinct şi independent, atunci înseamnă că vom crede acelaşi lucru şi despre ilţii. Crezând că noi suntem aici, pe insula noastră izolată, iar ei se află pe insula .or, începem automat să credem că avem nevoie de aceşti "ceilalţi" pentru a ne menţine starea de bine şi chiar pentru a supravieţui. Devenim dependenţi. Ne agăţăm şi, mai devreme sau mai târziu, suferim. însăşi credinţa într-o existenţă independentă şi distinctă creează credinţa în separare şi toată durerea care decurge în cele din urmă din asta.

pag. 274-275

   ...sunt menite să deschidă mintea către posibilităţi superioare; Gurdjieff recunoaşte că uneori ele sunt cea mai simplă cale pentru a face acest lucru.
    Desigur, asta este exact ceea ce susţinuse mai mult sau mai puţin şi scriitorul peruvian-american Carlos Castaneda, în best-seller-ele lui (aproape sigur ficţiune, deşi el susţinea altceva) despre ucenicia lui cu şamanul indian Yaqui don Juan Matus. Primele două cărţi ale lui Castaneda, The Teachings of Don Juan [învăţăturile lui Don Juan] şi A Separate Reality [Cealaltă realitate] au fost, practic, jurnale despre experienţa lui cu peyote şi cu alte droguri asociate, sub îndrumarea unui şaman bătrân şi înţelept. însă a treia lui carte (Journey to Ixtlan [Călătorie la Ixtlan]) a schimbat cursul, Castaneda fiind îndrumat să întreprindă o serie de exerciţii psihospirituale fără să recurgă la droguri. Don Juan explică despre droguri că ele fuseseră necesare pentru a-l "sparge" pe Castaneda - un intelectual blocat în capul lui - şi astfel să îl deschidă, dar că, în cele din urmă, trebuia să renunţe la ele. Ne vine în minte Gurdjieff ţipând la studentul lui, Rene Daumal: "Ieşi din cap Daumal! Lasă filosofia. Acţionează, acţionează, acţionează!".
   Expresia "ieşi din cap" se consideră adesea a fi o expresie uzuală recentă, care îşi are originile în mişcarea pentru potenţialul uman, astfel că este interesant să vedem că Gurdjieff deja o folosea la începutul anului 1940. în orice caz, punctul de vedere general a fost multă vreme acela că modul cel mai eficient de a evada dintr-o minte excesiv de activă este fie printr-o activitate intens fizică - îndeosebi sexul, dar şi muncă fizică sau mişcare - sau prin observarea intensificată a sentimentelor şi senzaţiilor. Sau prin abordarea din toate timpurile a omului leneş - drogurile. Ce înseamnă a fi "prins în cap"? Contrar unor idei eronate, nu are nimic de-a face cu a fi "intelectual". Este foarte posibil ca un individ echilibrat şi armonios să aibă o componentă intelectuală bine dezvoltată. A te ilumina nu înseamnă că nu mai gândeşti sau că nu mai foloseşti memoria. "A fi în cap" se referă mai degrabă la identificarea puternică cu gândurile şi neglijarea generală a sentimentelor, senzaţiilor şi intuiţiilor. Aceasta creează o persoană "cu capul greu", dezechilibrată. A fi puternic identificat cu gândurile înseamnă a fi prins în fantezie, în gânduri repetitive care merg în gol, în convingeri şi percepţii rigide, în ataşamente puternice de "a avea dreptate" cu privire la toate şi aşa mai departe. Asta duce la multe stări nevrotice, precum anxietate şi tot soiul de "bucle de feedback" mentale, conectate la stări mentale obsesive. Depresia este asociată în general cu identificarea exagerată cu gândurile.
   Capacitatea de a fi "prins în cap" are foarte puţină legătură cu lucruri precum nivelul de educaţie sau de dezvoltare intelectuală. O persoană cu o educaţie marginală, fără înclinaţii către studiul intelectual, poate să fie "prinsă în minte" la fel de uşor ca un doctor în ştiinţe, cu un coeficient de inteligenţă ridicat. Cu alte cuvinte, problema nu este tipul de minte pe care îl avem sau nivelul de pregătire convenţională al acestei minţi, ci relaţia pe care o avem cu mintea noastră. Dacă ne identificăm excesiv cu gândurile, ne lipseşte perspectiva - pe scurt, ne lipseşte conştiinţa în sensul ei mai larg. Ne agăţăm de un copac şi pierdem din vedere pădurea (ca să nu mai vorbim că nu ne dăm seama nici de locul exact în care ne aflăm noi în pădure).
   Gurdjieff i-a mai spus lui Ouspensky că, pe lângă desfacerea ataşamentului nostru faţă de minte, drogurile pot fi folosite pentru a separa personalitatea de esenţă (a se vedea Capitolul 5 pentru o discuţie mai pe larg despre personalitate versus esenţă). El a adăugat că unele droguri fac acest lucru adormind efectiv personalitatea, iar aceasta poate face ca persoana să îşi piardă toate idealurile şi convingerile, dacă acele idealuri şi convingeri nu erau nimic altceva decât programare culturală, adică nu cu adevărat propriile gânduri şi convingeri. Gurdjieff a specificat că esenţa în fiecare persoană este diferită - la unii poate fi evoluată, la alţii, primitivă şi chiar "proastă" - lucru care ar explica, într-un fel, de ce oamenii reacţionează diferit la efectele drogurilor psihoactive puternice.
   însă până la urmă, drogul preferat al lui Gurdjieff a rămas alcoolul. J. G. Bennett relatează că la Prieure, în 1923, "Sâmbătă era zi de sărbătoare. Aproape în fiecare sâmbătă seara era o masă specială, cu vinuri şi băuturi spirtoase de băut". Acest lucru este destul de neobişnuit pentru o comunitate spirituală (chiar dacă blândă, în comparaţie cu Abaţia lui Crowley), dar contextul în care Gurdjieff folosea liberal alcoolul făcea parte din faimoasele lui ritualuri de Toasturi pentru Idioţi. Ideea generală era că băutura este un mijloc rapid de a ocoli personalitatea, ca să poată să vadă mai profund în studenţii lui. El spunea:

   Alcoolul te deschide, arată multe aspecte ale interiorului tău; este foarte important pentru a cunoaşte pe cineva.

   într-adevăr, alcoolul - anume, drogul psihoactiv numit etanol, care este tipul de alcool care se găseşte în băuturi - este de multă vreme drogul preferat în toată lumea şi folosit dintr-o serie de motive. Ca şi cu toate drogurile, scopul său principal este acela de a opri durerea, fie că e vorba de durere psihologică sau fizică. Primul Adevăr Nobil al lui Buddha era că viaţa înseamnă supărare, suferinţă, durere şi că aceasta este o condiţie de care nu poate să scape nimeni. în ceea ce-l priveşte pe Crowley, el a discreditat ideea lui Buddha, proclamând mai degrabă că viaţa este bucurie inerentă. Ideea lui Crowley cu siguranţă că este mai înălţătoare - iar o persoană trează percepe şi exprimă într-adevăr bucurie în fiinţă - însă lui Buddha, acelui suprem pragmatic trebuie să i se dea ce-i al lui. Istoria probează în mod repetat cât de valabil este acest Prim Adevăr Nobil. Cei mai mulţi oameni recunosc acest lucru, cel puţin la nivel inconştient, altfel substanţele chimice modificatoare de stări mentale nu ar fi fost niciodată atât de populare - şi se poate spune că sunt încă şi mai populare în zilele noastre.
   Nu la mult timp după accidentul lui de maşină din 1924, Gurdjieff îşi începuse faza de scris şi abordase primul lui proiect mare, Beelzebub (care a sfârşit prin...

pag. 346-347

   Capitolul 16

   Importanţa practicii


   Pentru a fi liber de legile spaţiului şi timpului, trebuie să te schimbi chiar tu. Schimbarea asta depinde de tine şi nu se va produce prin studiu. Poţi să ştii totul, şi cu toate astea să rămâi acolo unde eşti. E ca un om care ştie totul despre bani şi despre legile bancare, dar nu are niciun ban al lui în bancă. Ce face pentru el toată acea cunoaştere? Gurdjieff

   Omul este un zeu în ruină. Emerson

   Să rezumăm:
   Lucrarea interioară a magului

   Până acum, această carte s-a concentrat într-o oarecare măsură pe povestea vieţii personalităţilor pe care le-am cunoscut drept Osho, George Gurdjieff şi Aleister Crowley. Am considerat că este necesar să explorăm firul narativ al acestor poveşti într-o oarecare măsură, pentru a furniza contragreutatea umană, dacă putem să o numim aşa, care să echilibreze baza teoretică a ideilor şi a învăţăturilor lor. Cred că acest lucru este important, deoarece este un element prin care ne amintim adevărul esenţial că şi noi suntem personalităţi limitate şi că trebuie să purtăm pe materia brută a personalităţii noastre întreaga măsură a sincerităţii ca să ne trezim. Cu toţii avem o poveste, un scenariu pe care îl trăim în drama vieţii noastre şi, deşi cu toţii simţim chemarea către ceva mai măreţ, povestea vieţii noastre poartă semnătura strădaniei sufletului nostru de a se realiza pe sine.
   După cum ne amintim din Legea lui Trei exprimată de Gurdjieff, un eveniment are nevoie de trei elemente pentru a se materializa: o forţă activă (sau afirmatoare), o forţă pasivă (sau tăgăduitoare) şi o forţă împăciuitoare, care este rezultatul interacţiunii primelor două. într-o anumită privinţă, Legea lui Trei se poate aplica la procesul de trezire interioară, în felul următor:
   1. Baza teoretică a învăţăturilor şi ideilor. (Afirmator)
   2. Personalitatea şi povestea ei (Tăgăduitor)
   3. Aplicarea practică a învăţăturilor - Marea Lucrare (împăciuitor)

   "Aplicarea practică" a învăţăturilor sau ceea ce numim aici, de dragul simplităţii, "Lucrarea", în acest exemplu este un rezultat a doi factori anteriori, şi anume învăţătorul şi învăţătura. Aceste trei elemente pot fi înţelese şi în următorii termeni:
   1. Creator: Ideile învăţăturii
   2. Distructiv: Personalitatea învăţătorului
   3. Mântuitor: Lucrarea Interioară Practică

   La prima vedere, ar putea părea ciudat ca învăţătorului să-i fie atribuită poziţia de "tăgăduitor" sau "distructiv", dar nu trebuie să ne gândim prea mult ca să ne dăm seama de ce se potriveşte. Prin virtutea faptului că este o fiinţă umană, învăţătorul are limitări, oricât de avansat ar fi. în mod inevitabil, el nu poate să exercite perfect teoria propriilor învăţături. însă "interacţiunea" dintre cine este el şi teoria învăţăturilor lui duce în mod natural la metodele practice pe care le dezvoltă şi le oferă. Astfel, aceste metode devin roadele pe care el le pune la dispoziţia altora.
   Gurdjieff a mai definit cele trei forţe în felul următor:
   1. Eu pot.
   2. Eu sunt.
   3. Eu doresc.

   La rândul nostru, putem aplica cu uşurinţă acest algoritm la propriul proces. "Eu pot" corespunde cu ideile învăţăturii pe care o studiem. "Eu sunt" corespunde personalităţii noastre. Iar "eu doresc" desemnează Lucrarea practică, adică punerea efectivă în acţiune a unei dorinţe printr-un efort.
   O obiecţie care apare de obicei la acest punct din partea multor voci implicate în şcoli orientale de gândire, precum advaita sau taoismul, este că nu trebuie să facem niciun efort pentru a ne trezi, pentru că nu există un sine separat real care să ajungă undeva şi, ca urmare, nu există nimeni şi nimic pe care să "lucrezi" cu adevărat, în plus, de vreme ce nu există sine separat, nu poate să existe liber-arbitru, astfel că, din nou, Lucrarea interioară este inutilă.
   Totuşi, aceasta este perspectiva de la nivelul absolut al realităţii. Ea ignoră nivelul convenţional sau relativ. Mai la obiect, neglijează faptul că, până la urmă. Lucrarea interioară este un proces plin de bucurie în mod inerent, chiar dacă la anumite momente este descurajator, înspăimântător, perturbator şi profund frustrant. Dincolo de orice, practicarea Lucrării interioare ne apără de posibilitatea de a deveni nesinceri, nişte falşi sfinţi sau nişte simpli moralişti spirituali. în cel mai rău caz, ne arată pur şi simplu profunda inutilitate în a ne lupta cu ceea ce suntem deja. Fie că procesul este înţeles ca un "efort" întru iluminare, fie ca "renunţarea la efort" pentru a ne da seama că suntem deja iluminaţi, e acelaşi lucru. Totuşi, ceea...

pag. 450-451

   ...vremuri "mai întunecate", aşa cum sunt acestea, conform doctrinei vedice (această perioadă este numită în general Kali Yuga), Conform tradiţiei, maestrul de înţelepciune nebună este tipul de învăţător care este necesar pentru vremuri nebuneşti. (Desigur, putem să susţinem că întreaga istorie a civilizaţiei umane a fost nebunească, în fond, dar fără discuţie că secolul XX, în ciuda tuturor progreselor ştiinţifice şi sociale, a fost şi cel mai întunecat din istoria noastră, dacă e să luăm numai nivelul de vărsare de sânge şi conflicte globale).
   Esenţa tantrei, precum şi expresia ei mai extremă de înţelepciune nebună, este o îmbrăţişare a ambelor polarităţi ale vieţii, lumină şi întuneric. Totul este un teren fertil pentru creşterea spirituală, inclusiv materialismul şi energia sexuală. Osho, cu apelativele lui cinice de "gurul cu Rolls Royce" şi "gurul sexului", se potriveşte cu certitudine acestei noţiuni - cel puţin în aparenţă. Totuşi, dincolo de aparenţe (oricât de mult ne-ar putea distrage ele) se află natura mai interesantă a abordării sale de predare, care era o încercare consecventă de a lucra cu îndemânare cu ceea ce îi prezintă viata. Cât de bine s-a descurcat cu ceea ce a venit către el este o altă chestiune. Deocamdată este suficient să spunem că "înţelepciunea nebună" cu siguranţă că l-a marcat pe Osho, fie şi numai prin sălbăticia pură a inteligenţei lui şi prin circumstanţele adesea bizare cu care a trebuit adesea să se descurce.

   Advaita Vedanta

   Osho, născut într-o familie de jaini, era un copil al Indiei şi, la o analiză finală, învăţăturile lui despre meditaţie erau aliniate, în esenţă, cu principiile esenţiale ale marilor tradiţii vedantice ale Indiei. în ceea ce priveşte meditaţia, învăţătura lui spunea:

   Meditaţia nu este nimic altceva, decât un dispozitiv care să te facă să fii conştient de sinele tău adevărat - care nu este creat de tine, care nu are nevoie să fie creat de tine, care eşti deja. Te-ai născut cu el! Eşti acel sine. El trebuie descoperit.

   Desigur, aceasta este ideea esenţială din spatele marilor doctrine hinduse şi jaine. Anume, ideile şcolii Advaita, o subşcoală Vedanta, sunt reprezentate şi în valorile spirituale esenţiale ale lui Osho. Unul din marii maeştri ai tradiţiei Advaita Vedanta, înţeleptul din sudul Indiei Ramana Maharshi, era admirat de Osho şi a fost unul dintre puţinii mistici importanţi care au scăpat de criticile lui.
   Cuvântul sanscrit advaita înseamnă, în traducere literală, "nu doi", referindu-se la ideea că Realitatea este Una, indivizibilă şi că orice experienţă a dualităţii - a separării aparente - este creată de înţelegerea defectuoasă a minţii. Conform scripturilor Advaita, parte din procesul de trezire implică şi capacitatea din ce în ce mai mare de a discrimina între realitatea eternă sau absolută (sinele adevărat) şi realitatea trecătoare, relativă. Filosofia lui Osho n-ar putea fi rezumată mai bine. El era interesat în principal de distingerea a ceea ce este real şi de preţ de tot ce este fals şi neimportant, de la domeniul valorilor sociale şi până la cele mai înalte adevăruri spirituale de care se preocupă Advaita. Deşi Osho nu era un ascet care nega lumea - la urma urmei, idealul pe care îl promova el era Zorba Buddha sau senzualistul iluminat - el sublinia, totuşi, nevoia de a-ţi dedica viaţa realizării a ceea ce este infinit şi atemporal şi critica fervent nebunia de a-ţi irosi viaţa cu lucruri lipsite de importanţă sau cu preocuparea pentru lucruri convenţionale - pentru ceea ce este trecător. în această privinţă, în esenţa lui, el era un mistic indian, un purtător de cuvânt al uneia dintre cele mai vechi şcoli de filosofie de pe planetă şi una dintre cele mai intransigente - chiar dacă el s-a dezvoltat sub forma unui înţelept sălbatic şi modern, îmbrăcat în robe impresionante şi delectându-se cu maşini scumpe.
   învăţăturile Vedantei derivă din Upanishade, străvechile texte-sursă hinduse. Personajul istoric principal care se află în spatele Advaita Vedantei este filosoful şi misticul indian din secolul al IX-lea e.n., Adi Shankara. De la Shankara au provenit cele trei faimoase expresii care sunt considerate adesea a reprezenta inima şi sufletul filosofiei Advaita:
   Lumea nu este reală
   Numai Dumnezeu este real
   Dumnezeu şi sufletul individului nu sunt separate


   Aceasta înseamnă că, pe măsură ce căutătorul de adevăr merge mai adânc în conştiinţă, în cele din urmă va ajunge la realizarea că orice aparenţă de separare este iluzie. Pur şi simplu nu există deloc un sine separat - şi nici nu a existat vreodată. Acesta este echivalentul realizării că adevărata natură a conştiinţei este unimea cu Totul, cu totalitatea existenţei - cu alte cuvinte, nimic nu este separat cu adevărat.
   în esenţă, Ramana Maharshi a exprimat aceasta după cum urmează:
   Lumea nu este reală
   Numai Dumnezeu este real
   Dumnezeu este Lumea


   La prima vedere, aceste rânduri par să se contrazică, să aibă o logică ciudată, care pare să sugereze că A nu este egal cu C, B este egal cu C şi, ca urmare, B este egal cu A. Desigur, asta pare absurd. Dar aparentul paradox care se regăseşte în cuvinte este rezolvat atunci când înţelegem că ele denotă niveluri diferite de conştiinţă. "Lumea nu este reală" se referă la o pătrundere iniţială a înţelegerii, în care începem să ne dăm seama că tot ce este în realitate este doar o aparenţă, mereu schimbându-şi forma şi depinzând de cauze anterioare pentru a se manifesta şi că "lucrurile în sine" nu au o existenţă inerentă, distinctă. Privind mai profund, în cele...

  • cartea a apărut în iunie 2015 la editura Livingstone
  • traducător: Laura Cristiana
  • cartea cuprinde 536 pagini în format 16x23cm şi o greutate de 0.745 kg
  • ISBN: 978-606-8545-13-4
  • cartea a fost vizualizată de 3858 ori începând cu data de 06.05.2011
Nu sunt păreri

Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
  • Poşta Română
    10.00 lei
    Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
    Termen de livrare: 2-4 zile lucrătoare
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe (Bookurier)
    10.00 lei
    Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Voluntari.
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti
    14.00 lei
    livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 200.00 lei

Nu sunt definite linkuri pentru această carte
carţi din acelaşi domeniu cu "Cei trei magi periculoşi"
(maeştri spirituali > Gurdjieff, maeştri spirituali > Osho, orientări spirituale > transformare personală)
derulare
Sufletul neînlănţuit
Sufletul neînlănţuit
(transformare personală)
Secretul
Secretul
(transformare personală)
Puterea de a vindeca
Puterea de a vindeca
(transformare personală, general)
Îndoiala - CD
Îndoiala - CD
(transformare personală)
Calea Zen
Calea Zen
(Osho)
Soluţii spirituale
Soluţii spirituale
(transformare personală)
Suflete curajoase
Suflete curajoase
(channeling, transformare personală)
Zâne 101
Zâne 101
(transformare personală)
Arhangheli şi maeştri înălţaţi
Arhangheli şi maeştri înălţaţi
(transformare personală)
Cred
Cred
(transformare personală)
Programarea mentală
Programarea mentală
(mistere, transformare personală)
Stresul: tehnici de supravieţuire
Stresul: tehnici de supravieţuire
(transformare personală)
contact | termeni şi condiţii | © EuSunt.ro | ultima actualizare vineri, 20 octombrie 2017
Cărţi vizualizate recent
toolbar
toolbar