Cele cinci secrete ale vieţii fericite

   Prin "aflarea fericirii" mă refer la faptul că fiecare fiinţă umană îşi doreşte să trăiască bucuria şi un sentiment profund de satisfacţie. Vrem să ştim că am trăit din plin şi că am experimentat tot ceea ce înseamnă a fi fiinţă umană. Joseph Campbell a rezumat lucrurile în felul următor: "Cred că ceea ce căutăm este experienţa de a trăi, astfel încât experienţele avute strict pe planul fizic să trezească un ecou la nivelul eului şi realităţii noastre interioare şi, astfel, să simţim cu adevărat pasiunea de a trăi."
   Aceasta nu înseamnă o stare permanentă de beatitudine, ci o satisfacţie şi o bucurie trăite în fiecare zi, care să creeze experienţa denumită fericire. Dorim să simţim atât la sfârşitul fiecărei zile, cât şi la sfârşitul vieţii, ceea ce bunicul meu numea "o oboseală bună".
   însă fericirea nu ne este de ajuns nouă, fiinţelor umane. Sunt de părere că ne dorim, de asemenea, să găsim un scop în viaţă. în vreme ce fericirea se rezumă la experimentarea unui sentiment de mulţumire şi bucurie în fiecare zi, menirea se referă la sentimentul că viaţa cuiva are un scop anume. Victor Frankl, fost student al lui Freud şi unul dintre supravieţuitorii lagărelor de concentrare naziste, a sugerat că aflarea menirii constituie motivaţia umană supremă. Ne dorim, mai presus de toate, să ştim că existenţa noastră a contat, să găsim o motivaţie faptului că suntem în viaţă. Unii o denumesc găsirea scopului în viaţă, alţii ar fi tentaţi sa afirme că totul se reduce la a lăsa o moştenire sau a-şi găsi vocaţia. în ceea ce mă priveşte, acest "scop" se referă la stabilirea unei legături cu ceva ce se găseşte în afara noastră. Scopul nu înseamnă un trai solitar, deoarece atât timp cât existenţa noastră are o menire, ea este legată de ceva sau de cineva în afara sinelui.
   Fericirea se referă la anumite momente din viaţa noastră, pe când scopul are de-a face cu formarea unor legături. Poate că dacă nu am fi muritori, fericirea ne-ar fi suficientă, însă vremelnicia noastră ne face să dorim realizarea unor legături tocmai pentru a şti că trecerea noastră a lăsat urme.
   însă cum descoperim secretele fericirii şi ale scopului în viaţă ? Cum găsim secretele unei vieţi pline şi ale unui sfârşit liniştit?
   Mulţi dintre noi îşi croiesc anevoie drumul prin viaţă, învăţând din mers şi descoperind, într-un final, ceea ce contează cu adevărat. Adeseori aflăm înţelepciunea odată cu înaintarea în vârstă, atunci când viaţa noastră s-a scurs deja în mare parte şi când, poate, este prea târziu pentru a transpune în practică tot ceea ce am învăţat din lecţiile vieţii. Cum ar fi dacă am putea descoperi secretele unei vieţi fericite şi pline de substanţă, înainte să îmbătrânim?
   Nu sunt de părere că trebuie să aşteptăm să înaintăm în vârstă pentru a deveni înţelepţi. Consider că secretele vieţii sunt pretutindeni în jurul nostru, existând deja în vieţile celor din apropierea noastră, care au găsit ceea ce noi căutăm.

   Sunt acestea secrete, cu adevărat?

   De ce numesc "secrete" aceste descoperiri ? în mod normal considerăm a fi secrete acele lucruri cunoscute doar de câţiva oameni, şi totuşi, pe măsură ce veţi citi despre cele cinci secrete, este posibil să realizaţi că le cunoşteaţi deja. Cu siguranţă nu veţi avea o surpriză de proporţii. Conform dicţionarului, secretul este definit ca "o formulă sau un plan cunoscut doar de iniţiaţi sau de puţină lume". Deşi este posibil să fi auzit despre aceste lucruri şi în alte ocazii, ceea ce face ca acestea să fie considerate secrete este faptul că numai puţini dintre oameni par să îşi trăiască viaţa ca şi cum lucrurile ar sta întocmai. Secretul nu constă în noutatea acestor lucruri, ci mai degrabă în valabilitatea lor universală la nivelul unui grup de persoane eterogen, despre care alţii afirmă că au găsit fericirea şi scopul în viaţă.
   în Anna Karenina, Tolstoi scrie că "familiile fericite se aseamănă, însă fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei". Ceea ce am descoperit în cadrul interviurilor este faptul că persoanele fericite aveau în comun aceste cinci secrete, în ceea ce priveşte modul în...

   ...să devin poet, altminteri aş păcătui amarnic." Astfel, a trăi cu un scop înseamnă să te întrebi: cât de aproape este viaţa mea de ţintă?
   Problema sincerităţii faţă de sine comportă două aspecte. în primul rând, la nivelul de zi cu zi, trăiesc în concordanţă cu sufletul meu? îmi place să afirm că problema vieţii este faptul că este atât de cotidiană! O viaţă fericită, care are sens, înseamnă acumularea a multe zile fericite. Ceea ce mi s-a părut a fi evident pe măsură ce am ascultat poveştile de viaţă ale persoanelor intervievate a fost că înţelepţii ştiu ce înseamnă o zi bună (mai precis, o zi bună din punctul lor de vedere). Bunicul meu, care, după cum am mai spus, a fost unul dintre înţelepţii din viaţa mea, obişnuia să vorbească despre o "oboseală bună", resimţită la finele zilei. Antiteza era o "oboseală rea". Mi-a spus că "oboseala bună" o resimţi atunci când trăieşti concentrându-te asupra lucrurilor care contează cu adevărat pentru tine. De asemenea, tot el îmi spunea că "oboseala rea" intervine adesea atunci când, chiar dacă ni se pare că suntem pe val, ne dăm seama că nu suntem sinceri cu noi înşine. Consider că primul pas în scopul cunoaşterii de sine este să ne dăm seama ce înseamnă o zi de "oboseală bună" pentru noi.
   Una dintre modalităţile de a face acest lucru este pur şi simplu să medităm mai mult. Atunci când avem o zi de "oboseală bună" trebuie să observăm lucrurile care au fost în concordanţă cu şinele, respectiv elementele care au contribuit la obţinerea sentimentului de satisfacţie în acea zi. Când avem o zi de "oboseală rea" trebuie să reflectăm asupra elementelor care au atras respectiva stare.
   După ce (o perioadă mai lungă de timp) am pus în practică această metodă simplă, am observat mai multe lucruri. în zilele mele de "oboseală bună" am petrecut aproape negreşit o perioadă în aer liber pe parcursul acelor zile. Până şi o plimbare de un sfert de oră în parc poate însemna enorm. în zilele mele de "oboseală bună" mi-am făcut timp aproape mereu pentru cei din jur, în special pentru prieteni şi familie. Serviciul nu mi s-a părut a fi o listă de sarcini;...

   O viaţă fără regrete înseamnă riscuri numeroase

   Donald avea 84 de ani atunci când l-am cunoscut. Psiholog de profesie, avusese parte de o viaţă trăită la maxim, căreia îi aflase sensul. Avea puţine regrete. Fericirea îi fusese adusă în mare parte şi de relaţia îndelungată (de 56 de ani) cu soţia sa, care murise cu şase ani înainte de întâlnirea noastră. Când l-am întrebat despre momentele de "răscruce" din viaţa sa, s-a întors în timp, în urmă cu 62 de ani, la unul dintre balurile din perioada studenţiei.
   "Eram un tânăr timid, chiar foarte timid, în special când trebuia să intru în vorbă cu o domnişoară. în primul meu an de facultate, la un bal, am văzut o tânără superbă la capătul celălalt al sălii. Purta un pulover bej, avea o pieptănătură delicată şi un zâmbet încântător, în momentul în care am văzut-o, mi-am dat seama că ea era aleasa. Aceasta era femeia cu care urma să mă căsătoresc."
   Observând-o din colţul opus al încăperii, tânărul Donald a realizat că fata se bucura de popularitate, fiind înconjurată de multe alte colege, iar el ştia că fetele populare nici măcar nu ar fi acordat atenţie băieţilor timizi, cu atât mai puţin ar fi consimţit să le acorde un dans. Ştia că risca ridicolul dacă s-ar fi dus la ea, iar invitaţia la dans i-ar fi fost refuzată.
   "Cu un nod în gât, m-am dus direct spre ea şi i-am spus că era femeia cu care aveam să mă căsătoresc. Era o noutate pentru ea şi nu a părut foarte impresionată, însă a acceptat să danseze cu mine oricum. Acel dans s-a transformat în două, apoi în trei. în următoarele săptămâni a trebuit să o curtez intens ca, într-un final, să îşi dea seama că dansul nostru avea să ţină o viaţă întreagă."
   O decizie atât de mică, luată pe când avea douăzeci de ani - cea de a se expune riscului de a da greş în tentativa sa de a obţine ceea ce îşi dorea - s-a dovedit a fi cea mai importantă din toată viaţa lui Don. Căsătoria i-a definit existenţa în feluri nebănuite: astfel, chiar şi...

   Bineînţeles, modul în care acţionăm în prezent poate influenţa viitorul, însă tot ce putem face în momentul de faţă este să fim cu adevărat prezenţi şi să ştim că atunci când vine ziua de mâine trebuie să o întâmpinăm cu aceeaşi energie de care dispunem în această clipă.
   Este uşor de spus că trebuie să trăim clipa, însă este greu de făcut. Pentru a trăi clipa trebuie să ne pregătim mintea, adeseori ani la rând. Meditaţia este o practică minunată în ceea ce priveşte pregătirea minţii astfel încât să fim cu adevărat prezenţi. Practica păstrării tăcerii şi concentrarea asupra meditaţiei este întâlnită în majoritatea tradiţiilor spirituale, inclusiv în tradiţia creştină monastică şi în budism. Când am început să meditez pentru prima oară, în special pentru a-mi elibera mintea şi a învăţa să trăiesc din plin clipa, gândurile îmi zburau adeseori la diferite lucruri - în trecut, în viitor, la facturile de la cârdurile de credit, la lista lucrurilor de îndeplinit în acea zi etc. într-un final, în urma exerciţiilor, mintea mea a devenit capabilă să se izoleze de toate acestea.
   Practicaţi următorul exerciţiu. Data viitoare când veţi ceda în faţa regretelor trecutului, spuneţi-vă în minte: "Nu poţi face nimic în ceea ce priveşte trecutul, revino în prezent." Dacă în următoarele zece minute veţi constata că faceţi din nou acelaşi lucru, repetaţi cele de mai sus. Faceţi acest exerciţiu şi atunci când constataţi că vă faceţi griji în ceea ce priveşte viitorul. Spuneţi-vă: "Nu poţi schimba viitorul; tot ce poţi face este să fii cu adevărat prezent(ă) în momentul de faţă, revino în prezent." Cu timpul, veţi vedea că mintea dumneavoastră va fi prezentă întru totul în momentul în care vă aflaţi. în clipa aceea veţi deţine puterea, în momentul acela veţi putea acţiona.
   Discuţiile cu sine constituie un aspect important, căruia mulţi dintre noi nu îi acordă nici pe departe importanţa cuvenită. După cum precizam în capitolul precedent, în fiecare zi avem între 40000 şi 60000 de gânduri, iar gândurile cărora le dăm ascultare ne definesc, în ultimă instanţă. Dacă ne lăsăm gândurile să alunece în mod constant în trecut sau în viitor, fie prin regretarea evenimentelor trecute sau prin anticiparea destinaţiilor în care ne vom afla în loc de conştientizarea locurilor în care ne aflăm, ne învăţăm mintea să absenteze în prezent.
   în urma conversaţiilor avute cu bătrânii înţelepţi, am început să-mi dau seama de unul dintre lucrurile pe care le aveau aceştia în comun, un aspect care m-a suprins şi m-a încântat, totodată, şi anume faptul că deţineau controlul asupra propriei minţi; ştiau cu toţii că dispunem de puterea de a ne disciplina mintea. Majoritatea oamenilor îşi trăiesc viaţa crezând contrariul, respectiv că mintea noastră se supune cumva circumstanţelor externe. Dimpotrivă, am descoperit că oamenii fericiţi ştiu că au mult mai mult control asupra propriilor minţi.
   Trăirea clipei înseamnă să fim conştienţi în fiecare moment de faptul că dispunem de capacitatea de a alege satisfacţia şi recunoştinţa. Don, psihologul care o invitase la dans pe fata aceea în primul an de facultate, mi-a vorbit despre schimbarea de perspectivă suferită în ceea ce priveşte influenţa avută asupra propriei fericiri. "Când eram tânăr credeam că lumea exterioară determina ceea ce simţeam. Priveam un crepuscul minunat şi simţeam o mare încântare. Apoi, după ce soarele a apus, m-am întrebat unde a dispărut acel sentiment? Soarele fusese cel care îmi produsese acea bucurie? Am început să-mi dau seama că abilitatea de a provoca un sentiment pozitiv se afla în interiorul meu, nu «în afară». Ulterior, unul dintre mentorii mei mi-a spus că tot ce trebuia să fac era să îmi eliberez mintea şi în sfârşit am înţeles."
   El mi-a împărtăşit o formulă simplă pentru a trăi viaţa: "Am trăit ghidându-mă după două principii. Primul spune că dacă un lucru merită făcut, atunci trebuie făcut cu toată inima - aşa cum fac acum, când stau de vorbă cu tine, sau când spăl vasele - şi nu trebuie făcut numai ca să nu-ţi mai stea în cale. Cel de-al doilea se referă la faptul că dispunem de capacitatea de a ne influenţa gândurile. Totul se petrece în mintea noastră."

   Această conversaţie a avut loc cu aproximativ două luni înainte să demarăm iniţiativa pe care am ajuns să o numim "proiectul bătrânilor înţelepţi". Aşadar, atunci când am început interviurile, am adău¬gat o întrebare la care nu mă gândisem în primă fază: "Acum, că aţi înaintat în vârstă, povestiţi-mi cum s-a schimbat perspectiva asupra morţii dumneavoastră. Ce părere aveţi despre moarte, nu în sensul abstract, ci despre propria moarte?" Ca persoană aflată între două vârstă, care se apropia de 50 de ani, voiam să aflu ce gândeau aceşti oameni, care trăiseră înţelept şi cu un scop, despre propria moarte.
   A discuta despre moarte cu 200 de persoane trecute de 60 de ani este o experienţă cu totul diferită faţă de a aborda acelaşi subiect cu indivizi trecuţi de 30 de ani sau aflaţi între două vârste. Cei mai mulţi ştiau ce înseamnă pierderea unei persoane apropiate (soţii, soţi, parteneri, părinţi şi prieteni dragi), iar mulţi dintre ei avuseseră experienţe care îi aduseseră în pragul morţii. Mi-au dezvăluit că reflectau la propria moarte în mod frecvent, pe măsură ce se apropiau de apusul vieţii (sau, după cum spunea Anthony, la vârsta de 86 de ani, "acum că depăşiseră data expirării"). Pentru aceşti oameni, moartea nu era o posibilitate îndepărtată, ci o componentă reală a peisajului lor mental de zi cu zi.
   Cu toate acestea, lucrurile pe care le-am aflat din conversaţiile cu aceştia au fost pline de inspiraţie, profunde şi, într-un final, deosebit de reconfortante.
   Cel mai frumos dar pe care pot să vi-l împărtăşesc, ca şi cititor, este să vă spun că, dintre cele 230 de persoane intervievate, cei care au declarat că se temeau, într-un fel sau altul, au fost mai puţini decât degetele de la o mână. Aproape toţi reuşiseră să introducă conştiinţa morţii în viaţa de zi cu zi. Aşadar, am aflat că atunci când trăim cu înţelepciune nu ne temem de moarte. Dacă transpunem în realitate cele cinci secrete detaliate în această carte, nu ne vom teme de moarte. Numai atunci când nu trăim cu înţelepciune, când nu aplicăm secretele în viaţa de zi cu zi, simţim că ne temem.