Libraria Eu Sunt - libraria sufletului
intrare cont | creare cont | asistenţă
» EuSunt » Cele şapte legi spirituale din yoga joi, 30 martie 2017 
căutare avansată
  căutare   OK
 
domenii
arte divinatorii astrologie budism creştinism dicţionare filosofie hinduism islamism iudaism literatură maeştri spirituali mitologie ocultism orientări spirituale paranormal psihologie taoism terapii yoga
 
 
index alfabetic
noutăţi în curând autori edituri titluri
 
 
newsletter

abonare
 
 
informaţii utile
asistenţă cum comand despre livrare cum plătesc despre EuSunt anunţuri
 
 
link-uri
link-uri parteneri
 

Cele şapte legi spirituale din yoga

ghid practic pentru vindecarea trupului, a minţii şi a spiritului
de Deepak Chopra
Recomanda unui prieten Recomanda unui prieten
Cele şapte legi spirituale din yoga Imaginea mare preţ Eu Sunt: 22,00 lei

preţ listă: 24,09 lei

reducere:
2,09 lei (8,68%)

  buc.
alte modalităţi de comandă:

1. prin e-mail la comenzi@eusunt.ro

2. prin messenger la libraria_eusunt

3. telefonic la:
orange 0754.025.588
vodafone 0722.298.137
romtelecom 021.665.69.86

Detalii despre cartea Cele şapte legi spirituale din yoga

Yoga este îndeobşte cunoscută drept o cale minunată de a-ţi îmbunătăţi flexibilitatea, echilibrul, tonusul muscular şi rezistenţa. Orice practicant a trăit experienţa sentimentelor de linişte interioară şi vitalitate, care îţi străbat organismul în timpul unei şedinţe reuşite de yoga şi care te însoţesc pe tot parcursul zilei. Asemenea beneficii nu fac însă decât să sugereze extraordinara forţă transformatoare a acestei practici profund spirituale. Scopul cărţii de faţă este acela de a reintroduce spiritualitatea în practica actuală a exerciţiilor yoga.
Cuvântul "yoga derivă din rădăcina sanscrită yuj, care înseamnă "uniune. Deepak Chopra şi David Simon explică forţa pe care o are yoga - de a unifica mintea, corpul şi spiritul, pentru a ne ajuta să rezonăm cu ritmurile grandioase ale universului. Avându-şi originile în India Antică şi fiind un element central în Ayurveda (cea mai veche ştiinţă a vindecării bazată pe înţelepciunea tradiţională), yoga înseamnă mult mai mult decât un exerciţiu de rutină. Este ştiinţa completă de a trăi echilibrat, e calea spre atingerea unui nivel superior de cunoaştere şi spre bucuria datorată împlinirii de sine. Principiile şi tehnicile yoga descrise în acest ghid reprezintă cheia pentru a vă debloca potenţialul creator infinit, capacitatea de a oferi iubire şi compasiune, dar şi abilitatea de a dobândi succes în toate planurile vieţii.
Deepak Chopra şi David Simon încep prin a înfăţişa cele opt ramuri tradiţionale din yoga. Numai una dintre acestea, Asana, se ocupă de posturile fizice pe care noi le asociem în mod uzual cu yoga. Cei doi autori prezintă apoi rolul fundamental pe care cele Şapte Legi Spirituale îl joacă în metoda propusă de yoga pentru a atinge iluminarea. Acestea sunt: Pura potenţialitate, Dăruirea, Karma, Cel mai mic efort, Intenţia şi dorinţa, Detaşarea şi Dharma. În continuare, ei ne pun la dispoziţie instrumentele prin care putem să includem programul celor Şapte Legi Spirituale din Yoga în viaţa noastră cotidiană, folosindu-ne de: tehnici de meditaţie, mantre, exerciţii de respiraţie şi posturi yoga alese cu grijă şi ilustrate sugestiv prin imagini.
Cartea de faţă este un portal spre o dimensiune spirituală mai profundă şi un important pas spre o viaţă mai fericită, mai armonioasă şi mai abundentă.
Prefaţă. Cele patru forme de yoga ... 9
Mulţumiri ... 15
Introducere ... 17

PARTEA I FILOZOFIA YOGA

Capitolul 1
Yoga înseamnă unitate ... 25

Capitolul 2
Consideraţii despre suflet ... 41

Capitolul 3
Calea regală spre unitate ... 49

Capitolul 4
Cele Şapte Legi Spirituale din Yoga ... 69

PARTEA A II-A MEDITAŢIA ŞI RESPIRAŢIA

Capitolul 5
Meditaţia: cum să liniştim o minte agitată ... 99

Capitolul 6
Eliberarea energiei: tehnicile de respiraţie Pranayama şi practicile Bandha ... 122

PARTEA A III-A PRACTICA YOGA

Capitolul 7
Conştiinţa în mişcare: asanele yoga ... 145

Capitolul 8
Cele Şapte Legi Spirituale aplicate într-o şedinţă de yoga ... 207

Concluzie ... 225
Lecturi recomandate ... 229
Index ... 231

pag. 29-30

   În conformitate cu această perspectivă predominant fizică, dacă vă simţiţi deprimaţi, aceasta nu s-ar datora mâniei acumulate şi resentimentelor pe care le nutriţi în legătură cu relaţia pe care soţia o are cu cel mai bun prieten al vostru; de fapt, este rezultatul unor niveluri necorespunzătoare de serotonină din creier. Nu trebuie decât să îmbunătăţiţi nivelul acestei molecule-neurotransmiţător prin acţiunea unui inhibitor adecvat care să selecteze doza de serotonină, şi depresia voastră va dispărea ca prin farmec. Dacă se întâmplă să vă crească tensiunea arterială, aceasta nu este consecinţa presiunii permanente la care vă supune şeful; în fapt, este rezultatul nivelurilor excesive de agiotensină chimică din sânge. Tot ce aveţi de făcut e să luaţi un agent inhibitor cu rol de enzimă, care să modifice nivelul de angiotensină, şi tensiunea arterială va reveni la valorile normale. Dacă aveţi probleme cu somnul de noapte, de vină nu este datoria considerabilă de pe cardul de credit; creierul este cel care nu produce o concentraţie suficientă a acidului gama-aminobutiric. Aveţi la îndemână numeroase medicamente care pot corectata această deficienţă, şi veţi dormi ca un prunc.
   Această abordare materială poate fi extrem de eficientă în ameliorarea pe termen scurt a unor simptome. Din păcate, rareori oferă o înţelegere mai profundă a vieţii, rareori conduce la vindecare şi la transformare, iar efectele secundare ale medicamentelor sunt deseori restrictive.
   Extinzând viziunea asupra vieţii dincolo de o perspectivă exclusiv biochimică, yoga ne aminteşte că ne trăim viaţa, simultan, pe mai multe planuri. Scopul fundamental al yoga este să descoperim unitatea în diversitatea existenţei noastre multidimensionale. De-a lungul secolelor, marii maeştri yoga i-au ajutat pe contemporanii lor să conştientizeze fascinantul paradox că, deşi pentru raţiune şi simţuri lumea este o experienţă într-o continuă schimbare, din perspectiva spiritului, diversitatea infinită de forme şi fenomene reprezintă doar masca unei realităţi subiacente imuabile.

   Adi Shankara, Înţeleptul Înţelepţilor

   Unul dintre cei mai influenţi maeştri ai filozofiei yoga şi ai celei vedantine a fost înţeleptul Adi Shankara, care a trăit în secolul al IX-lea. Cunoscut drept cel mai mare propovăduitor al ştiinţei vedice, el a elaborat într-o manieră elevată doctrina straturilor vieţii, sub învelişurile cărora se află sinele spiritual esenţial. Născut în anul 805, se spune că Shankara vorbea fluent sanscrita la doar un an şi că ar fi stăpânit întreaga literatură sacră când abia împlinise opt ani. A început să scrie propriile comentarii pe marginea textelor vedice la cincisprezece ani şi era recunoscut drept cea mai înaltă autoritate în privinţa doctrinei filozofice yoga, când abia împlinea douăzeci de ani. El a fost cel care a pus bazele unor centre de învăţare pe întreg teritoriul Indiei, urmărind un scop - să ajute oamenii să depăşească suferinţa prin dobândirea înţelepciunii vieţii. Modalitatea sa de abordare a adevărului era denumită Advaita, care înseamnă "nondualism". Esenţa învăţăturii lui Shankara este aceea că un câmp de bază al inteligenţei se manifestă ca o multitudine de forme şi fenomene pe care noi le numim universul fizic.
   Este util să înţelegem formele mascate sub care se ascunde conştiinţa, astfel încât să percepem în profunzime lucrurile...,

pag. 29-30

   În conformitate cu această perspectivă predominant fizică, dacă vă simţiţi deprimaţi, aceasta nu s-ar datora mâniei acumulate şi resentimentelor pe care le nutriţi în legătură cu relaţia pe care soţia o are cu cel mai bun prieten al vostru; de fapt, este rezultatul unor niveluri necorespunzătoare de serotonină din creier. Nu trebuie decât să îmbunătăţiţi nivelul acestei molecule-neurotransmiţător prin acţiunea unui inhibitor adecvat care să selecteze doza de serotonină, şi depresia voastră va dispărea ca prin farmec. Dacă se întâmplă să vă crească tensiunea arterială, aceasta nu este consecinţa presiunii permanente la care vă supune şeful; în fapt, este rezultatul nivelurilor excesive de agiotensină chimică din sânge. Tot ce aveţi de făcut e să luaţi un agent inhibitor cu rol de enzimă, care să modifice nivelul de angiotensină, şi tensiunea arterială va reveni la valorile normale. Dacă aveţi probleme cu somnul de noapte, de vină nu este datoria considerabilă de pe cardul de credit; creierul este cel care nu produce o concentraţie suficientă a acidului gama-aminobutiric. Aveţi la îndemână numeroase medicamente care pot corectata această deficienţă, şi veţi dormi ca un prunc.
   Această abordare materială poate fi extrem de eficientă în ameliorarea pe termen scurt a unor simptome. Din păcate, rareori oferă o înţelegere mai profundă a vieţii, rareori conduce la vindecare şi la transformare, iar efectele secundare ale medicamentelor sunt deseori restrictive.
   Extinzând viziunea asupra vieţii dincolo de o perspectivă exclusiv biochimică, yoga ne aminteşte că ne trăim viaţa, simultan, pe mai multe planuri. Scopul fundamental al yoga este să descoperim unitatea în diversitatea existenţei noastre multidimensionale. De-a lungul secolelor, marii maeştri yoga i-au ajutat pe contemporanii lor să conştientizeze fascinantul paradox că, deşi pentru raţiune şi simţuri lumea este o experienţă într-o continuă schimbare, din perspectiva spiritului, diversitatea infinită de forme şi fenomene reprezintă doar masca unei realităţi subiacente imuabile.

   Adi Shankara, Înţeleptul Înţelepţilor

   Unul dintre cei mai influenţi maeştri ai filozofiei yoga şi ai celei vedantine a fost înţeleptul Adi Shankara, care a trăit în secolul al IX-lea. Cunoscut drept cel mai mare propovăduitor al ştiinţei vedice, el a elaborat într-o manieră elevată doctrina straturilor vieţii, sub învelişurile cărora se află sinele spiritual esenţial. Născut în anul 805, se spune că Shankara vorbea fluent sanscrita la doar un an şi că ar fi stăpânit întreaga literatură sacră când abia împlinise opt ani. A început să scrie propriile comentarii pe marginea textelor vedice la cincisprezece ani şi era recunoscut drept cea mai înaltă autoritate în privinţa doctrinei filozofice yoga, când abia împlinea douăzeci de ani. El a fost cel care a pus bazele unor centre de învăţare pe întreg teritoriul Indiei, urmărind un scop - să ajute oamenii să depăşească suferinţa prin dobândirea înţelepciunii vieţii. Modalitatea sa de abordare a adevărului era denumită Advaita, care înseamnă "nondualism". Esenţa învăţăturii lui Shankara este aceea că un câmp de bază al inteligenţei se manifestă ca o multitudine de forme şi fenomene pe care noi le numim universul fizic.
   Este util să înţelegem formele mascate sub care se ascunde conştiinţa, astfel încât să percepem în profunzime lucrurile...,

pag. 65-66

   Cea de-a şasea ramură a filozofiei yoga - Dharana

   Dharana înseamnă stăpânirea atenţiei şi a intenţiei. în adevărata ei esenţă, lumea este o supă cuantică de energie şi informaţie. Ceea ce percepem noi de fapt este un act selectiv al atenţiei şi interpretării. Diferenţa dintre un măr şi o portocală sau dintre un trandafir şi o garoafă se rezumă la diferenţele de cantitate şi calitate a energiei şi informaţiei pe care le înglobează obiectul percepţiei. Prin intermediul atenţiei şi intenţiei, noi blocăm energia şi informaţia cuprinse într-o floare parfumată, cu petale catifelate şi tulpina brăzdată de spini şi creăm o reprezentare multisenzorială în conştiinţă, pe care o identificăm ca fiind un trandafir. Dacă nu ar fi biologia specială a sistemului nervos din organismul nostru, conceptul de trandafir ar exista doar ca unul virtual.
   Orice obiect asupra căruia ne îndrepăm atenţia va creşte în importanţă pentru noi. Fie că atenţia ne este focalizată înspre construirea unei afaceri, dezvoltarea condiţiei fizice, consolidarea unei relaţii sau dezvoltarea unei practici spirituale, obiectul atenţiei este însufleţit de conştiinţă şi capătă o forţă mult mai puternică în existenţa noastră, Învăţând cum să ne preţuim atenţia ca pe un bun valoros, devenim capabili să creăm în mod conştient starea de bine şi succesul în viaţă. O componentă esenţială a filozofiei yoga este perfecţionarea atenţiei, astfel încât să contribuim la vindecarea şi transformarea sistemului minte-corp.
   Odată ce vom activa ceva prin atenţia conştientă, intenţiile noastre vor avea o influenţă puternică asupra felului în care lucrurile se manifestă în viaţa noastră. Conform doctrinei yoga, intenţiile noastre au o putere de organizare nelimitată. Intenţia noastră ar putea fi aceea de a vindeca o boală, de a aduce mai multă iubire în viaţa noastră sau de a deveni mai conştienţi de propria esenţă divină. Prin simplul fapt de a ne clarifica intenţile, vom începe să înţelegem cum se materializează ele în viaţa noastră. Când conştiinţa este prezentă în existenţa noastră şi avem o intenţie clară, natura îşi adună forţele pentru a ne ajuta să ne îndeplinim cele mai profunde dorinţe.
   Trebuie să fim conştienţi de intenţiile noastre. Putem întocmi o listă cu cele mai importante lucruri pe care am dori să le vedem împlinite în viaţa noastră, pe care să o parcurgem de două ori pe zi, înainte de a intra în starea de meditaţie. Pe măsură ce mintea se linişteşte, vom lăsa să iasă la iveală intenţiile, încredinţându-ne dorinţele universului. După aceea, ne vom îndrepta atenţia înspre indiciile care apar în viaţă şi care ne îndrumă spre împlinirea dorinţelor. Ne vom ocupa de analiza detaliată a atenţiei şi a intenţiei în următorul capitol.

   Cea de-a şaptea ramură a filozofiei yoga - Dhyana

   Dhyana înseamnă dezvoltarea observaţiei conştiente. Ea este expresia înţelegerii faptului că existăm în această lume, fără însă a-i aparţine. De-a lungul vieţii, cu toţii am avut parte de experienţe care se schimbă clipă de clipă. Mediul înconjurător se schimbă, prietenii se schimbă, locul de muncă se schimbă, corpul se schimbă, sentimentele se schimbă, gândurile se schimbă. Singura constantă în viaţă este continua schimbare. Dhyana este cultivarea atenţiei conştiente, astfel încât în mijlocul acestei neîntrerupte...

pag. 111-112

   Culoarea celui de-al patrulea centru de energie este verde. Când circulă energia, el este verde, de culoarea sevei; când este congestionat, poate deveni verde, din exces de invidie. El este asociat cu elementul aer şi simţul tactil.
   Mantra care activează cea de-a patra chakră este Yum.

   Cel de-al cincilea centru: chakra exprimării

   Chakra gâtului; numită Vishuddha în sanscrită, este centrul exprimării. Când este deschis şi circulă energia, avem încredere că suntem capabili să comunicăm care sunt nevoile noastre. Când cea de-a cincea chakră este obstrucţionată, persoana are sentimentul că nu este auzită. Ca să ne simţim energici şi plini de vitalitate, este important ca acest centru de energie să fie curat. Blocajele de energie din această regiune a corpului sunt deseori asociate cu probleme ale tiroidei sau afecţiuni cronice la nivelul gâtului.
   Legea detaşării este cea care guvernează chakra gâtului. Când cea de-a cincea chakră este deschisă, putem să ne exprimăm în mod sincer şi deschis, fără să fim preocupaţi că am putea fi cenzuraţi sau criticaţi. Aceasta nu înseamnă să spunem în mod intenţionat lucruri dure, care pot să rănească. Dimpotrivă, persoanele care au deschişi centrii de comunicare au abilitatea de a-şi exprima nevoile în maniere care susţin viaţa. Neliniştea în legătură cu felul în care vor reacţiona ceilalţi faţă de opiniile noastre nu se mai manifestă când energia circulă neîngrădită prin chakra exprimării.
   Legea detaşării ne reaminteşte că avem posibilitatea de a ne alege cuvintele şi faptele, însă nu putem controla răspunsul la cuvintele şi faptele noastre. Când intenţiile noastre sunt clare şi avem inima deschisă, vom demonstra în mod natural că discursul nostru este corect, şi avem încredere că universul se va ocupa de detalii.
   Culoarea celui de-al cincilea centru de energie este albastru. El este asociat cu elementele eter sau spaţiu, iar simţul care îi corespunde este auzul.
   Mantra pentru a deschide cea de-a cincea chakră este Hum.

   Cel de-al şaselea centru: chakra intuiţiei

   Cel de-al şaselea centru de energie mai este cunoscut şi ca fiind cel de-al treilea ochi. Poziţionat în mijlocul frunţii, Ajna, cum este cunoscută în sanscrită, este centrul contemplării şi al intuiţiei. Când se deschide acest centru, avem un sentiment profund de conectare la vocea noastră interioară şi simţim că primim îndrumare în alegerile pe care le facem. Când centrul este blocat, sentimentul este de neîncredere şi îndoială în privinţa propriei persoane. Deschiderea acestei chakre este de obicei asociată cu un sentiment bine definit al conexiunii cu dharma noastră, sau scopul nostru în viaţă.
   Legea dharmei sau a scopului în viaţă guvernează cea de-a şasea chakră. Fiecare dintre noi are în interiorul lui o voce înţeleaptă care îl ghidează să exprime cele mai înalte valori ale naturii sale. Ascultând în tăcere această voce interioară, ea ne va arăta cum să ne manifestăm pe deplin potenţialul. Liniştind agitaţia interioară alimentată de vocile celorlalţi, vom putea auzi cum ne vorbeşte sufletul nostru.

pag. 146-147

   ...de a o îmbunătăţi pe cea de-a treia. În urma studiilor ştiinţifice referitoare la avantajele practicării yoga pentru sănătate, s-a ajuns la concluzia că este extrem de utilă pentru ameliorarea unei game largi de afecţiuni, inclusiv hipertensiunea, astmul, depresia, artrita, bolile de inimă, epilepsia şi cancerul.
   În cadrul programului celor Şapte Legi Spirituale din Yoga, am ales acele posturi care dezvoltă flexibilitatea, întăresc musculatura şi îmbunătăţesc echilibrul. Fiecare dintre cele Şapte Legi Spirituale stimulează practicarea exerciţiilor yoga, iar practicarea yoga stimulează conştientizarea celor Şapte Legi Spirituale. Indiferent dacă eşti începător sau un practicant cu experienţă al tehnicilor yoga, acest program îţi energizează organismul, iar mintea devine capabilă să atingă o stare mai extinsă a conştiinţei.

   Posturi care stimulează conştiinţa corpului

   Vom începe cu acele posturi al căror scop esenţial este acela de a stimula conştiinţa corpului. Echivalentul pentru cuvântul "poziţie" în yoga este asana, care înseamnă "loc". O asana este o poziţie pe care ţi-o asumi în mod conştient. Yoga este practicarea alegerii conştiente a locului pe care ţi-l asumi. Deşi la un anumit nivel aceasta înseamnă poziţia fizică în care îţi aşezi corpul, la un alt nivel ea presupune că, până la urmă, tu eşti cel care îţi alegi orice poziţie în care te afli în viaţă. Aşadar, yoga devine o practică prin care faci alegeri într-un mod mai conştient, astfel încât în urma lor să dobândeşti succes şi fericire.
   Ca fiinţă umană, deţii un mecanism al tău prin care evaluezi alegerile pe care le faci în viaţă, ceea ce înseamnă să asculţi semnalele de confort sau disconfort pe care ţi le trimite corpul tău, pentru ca să îţi analizezi opţiunile. Aceasta este esenţa Legii karmei, care apelează la conştiinţa corpului de a face alegeri corecte din perspectiva karmică. Învăţând să ai încredere în feedbackul pe care ţi-l dă corpul tău, îţi vei îmbunătăţi capacitatea de a face alegeri corecte în viaţă din punct de vedere karmic.
   Sunt două avantaje majore ale practicării posturilor yoga, care întăresc unitatea dintre minte şi corp. Cel dintâi este acela că posturile yoga ne ajută să devenim mai conştienţi de semnalele pe care organismul nostru le transmite, astfel încât să le putem interpreta cu exactitate. Oamenilor le este atât de uşor să fie cufundaţi în gândurile lor, încât îşi pierd conştiinţa propriului corp. Corpul nostru transmite semnale despre nevoile lui, însă mintea este prea preocupată pentru a lua în seamă aceste semnale. Practicarea exerciţiilor yoga ne ajută să reducem din zgomotul de fond mental, astfel încât să putem acorda atenţie mesajelor pe care ni le transmite corpul nostru.
   Cel de-al doilea avantaj al exerciţiilor yoga este acela că practicarea în mod regulat a acestor posturi creşte nivelul general de confort fizic şi emoţional. Dacă până acum starea ta fizică a fost de disconfort cronic, ea nu poate fi un instrument corect prin care să îţi evaluezi alegerile. Când propriul tău organism devine instrumentul prin care faci alegeri, senzaţiile subtile de confort sau disconfort asigură reperul pentru acţiunea potrivită. Dacă starea ta de echilibru este tulburată, nu vei fi capabil să remarci schimbările la care este supus corpul tău când iei în considerare diferite opţiuni. Marele avantaj al practicării posturilor yoga...

pag. 204-205

   ...din jur, simţim bucurie şi vitalitate la toate nivelurile vieţii. Aceasta este expresia cea mai înaltă a Legii dharmei - odată ce ai atins o stare de conştiinţă interioară extinsă, îndeplineşti orice activitate cu o uşurinţă dinamică. Prin practicarea în mod regulat a exerciţiilor yoga, vei reuşi să-ţi depăşeşti limitele. Pe măsură ce corpul devine mai flexibil, şi mintea devine mai flexibilă. Pe măsură ce corpul capătă mai multă rezistenţă, şi mintea capătă mai multă rezistenţă. Pe măsură ce învăţăm să ne menţinem o stare concentrată de echilibru din punct de vedere fizic, o să ne simţim în mod automat mai concentraţi şi mai echilibraţi din punct de vedere mental şi emoţional.
   Conform celor Şapte Legi Spirituale, fiecare dintre noi deţine potenţialul de a-şi crea o viaţă minunată, plină de înţelepciune, succes şi iubire. Creuzetul creativ al Purei Potenţialităţi sălăşluieşte în universul nostru interior în spaţiul tăcerii, la sursa minţii şi a corpului. Fiecare dintre noi poate accede la acest spaţiu prin liniştea cultivată, prin exerciţiile yoga.
   Bucuria cu care ne trăim viaţa se răspândeşte prin actul lipsit de efort de a dărui şi de a primi, care provine dintr-o conexiune profundă cu spiritul. Fiecare respiraţie şi fiecare mişcare pe care o realizăm în exerciţiile yoga ne amintesc că trebuie să permitem energiei vitale să circule neîngrădită între corpul nostru personal şi corpul nostru extins, stimulând în mod automat în viaţa noastră manifestarea Legii dăruieşti şi primeşti.
   Legea karmei ne aminteşte că fiecare acţiune creează o reacţie. Prin executarea în mod conştient a unor acţiuni în timpul exerciţiilor yoga, ne asigurăm că reacţiile generate de alegerile noastre au şanse mai mari să fie în avantajul evoluţiei noastre şi a celor din jurul nostru.
   Să accepţi posibilitatea că nu trebuie să lupţi prea tare pentru a-ţi atinge scopurile reprezintă esenţa Legii celui mai mic efort. Fiecare şedinţă yoga ne reaminteşte de acest principiu de bază. Dacă depunem un efort exagerat în executarea unei posturi, mai mult ca sigur vom plăti preţul a doua zi, când vom avea o flexibilitate mai degrabă scăzută, în loc să fie crescută. Yoga înseamnă antrenament pentru a trăi viaţa cu subtilitate.
   Intenţiile noastre sunt cele care conduc la materializarea lor. Fii conştient de prezenţa Legii intenţiei şi a dorinţei în practicarea exerciţiilor yoga, în timp ce intri în fiecare postură. Afirmă-ţi intenţia, apoi lasă-te în voia lucrurilor. Exact această coexistenţă paradoxală dintre Legea intenţiei şi a dorinţei şi Legea detaşării este cea care pune în mişcare forţa cu care natura ne sprijină cele mai profunde aspiraţii.
   Fiecare clipă este exact aşa cum ar trebui să fie. De la începutul timpului şi al spaţiului, universul s-a manifestat sub forma unor coincidenţe multidimensionale greu de imaginat. Să lupţi împotriva momentului prezent înseamnă să lupţi împotriva întregului univers.
   Practica yoga activează Legea dharmei în viaţa noastră prin felul în care ne învaţă să simţim în felul nostru unic. Corpul nostru este capabil să cântărească cele mai avantajoase alegeri pe care le avem la dispoziţie în fiecare moment. Nu trebuie decât să fim capabili să ascultăm semnalele pe care el ni le trimite în dorinţa lui de a ne susţine să atingem fericirea şi sănătatea perfectă.

  • cartea a apărut în martie 2013 la editura Curtea Veche, în cadrul colecţiei EZO
  • traducător: Iustina Cojocaru
  • Titlu original: The Seven Spiritual Laws of Yoga: A Practical Guide to Healing Body, Mind, and Spirit
  • cartea cuprinde 240 pagini în format 13x20cm şi o greutate de 0.210 kg
  • ISBN: 978-606-588-400-7
  • cartea a fost vizualizată de 3629 ori începând cu data de 06.05.2011
Nu sunt păreri

Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
  • Poşta Română
    10.00 lei
    Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
    Termen de livrare: 2-4 zile lucrătoare
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe (Bookurier)
    10.00 lei
    Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Voluntari.
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti
    14.00 lei
    livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 200.00 lei

Nu sunt definite linkuri pentru această carte
carţi de acelaşi autor cu "Cele şapte legi spirituale din yoga"
carţi din acelaşi domeniu cu "Cele şapte legi spirituale din yoga"
(yoga > general)
contact | termeni şi condiţii | © EuSunt.ro | ultima actualizare joi, 30 martie 2017
Cărţi vizualizate recent
toolbar
toolbar