Cercetări asupra fondului traco-dac al limbii române

   Ţarc în antroponimie: Ţarcu, Ţărcaru, Ţărcatu, Ţărcătoru, Ţărchescu (CT), Ţărcan (DOR); unele dintre acestea pornesc de la verbul a înţărca, derivat de la ţarc.
   În toponimie apare ca nume de sate: Ţarcă (DOR Ţărculeşti, în Prahova (MDGR, V, p. 673).
   Ţeapă se recunoaşte în radicalul numelor de persoană:  Ţepeş, Ţepeluş, Ţepuş, Ţepelea, Ţeposu (şi var. cu ă), Ţăpoiu, Ţapligă (CT; DNFR).
   Unele sunt atestate încă de la începutul sec al XVI-lea: Ţepeş, Ţepeluş (D. Bogdan, Glosar, p. 209; DERS). Ele vor fi fost mai întâi supranume ori porecle (Pasca, Olt, p. 340: Ţepea, Ţepeluş, Ţepeş, Ţeposu apar astăzi ca nume de familie în Făgăraş).
   Există şi câteva sate denumite prin derivate de la ţeapă: Ţepeşti, în Vâlcea, Ţepoaia şi Ţepul, în Tecuci (MDGR, V, p. 673-674), Ţăpenii (D. Bogdan, Glosar, p. 209).
   Alb. thep apare în compunerea unui toponim din Gjakova: Thepi i Meqines (cf. ţabej, SGJ, II, p. 207).
   Urdă e atestat ca nume de familie începând cu prima jumătate a sec al XVI-lea, în toate provinciile româneşti: Urdă, Urdan (DOR); frecvent în Vrancea: Urdă (Conea, Vrancea, p. 78). Pentru alte nume de familie formate de la radicalul urdă, v. CT: Urdă, Urda, Urdaş, Urdăreanu, Urdărescu, Urdea, Urdeanu, Urdeş, Urdoi(u).
   Ca supranume, la Micăsasa, Sibiu (Petrovici, ALR, IL p. 80) şi la Rucăr, cu formele Urdă, Urdea (LR, 6,1976, p. 618).
   În toponimie apare ca nume de sate: Urda, în Dolj, Urda de Jos, sat în Gorj, Dealu Urzii, în Gorj, Urdeasca, în Buzău, Urdeşti, în Fălciu, Urdarii, în Gorj, Urdăreanca, în Romanaţi (MDGR, V, p. 690-691; Iordan, Top rom. p. 231), ultimele două provenind de la nume de agent în -ar, sau, mai degrabă, de la numele de grup...

   Ghionoaie apare în aromână cu forma ghion (şi ghioni, cu i după forma articulată albaneză), dar cu sens neclar. Iată răspunsurile primite: "pasăre care trăieşte la munte, pe arbori mari, pe fagi; cântă rar, noaptea, dar frumos" C; "pasăre care cântă noaptea, dar rar de tot" P; "cântă noaptea: gju ... gjup, dar numai primăvara" S; "pasăre care cântă frumos către seară, noaptea: gjo ... gjo Pr; "pasăre de mărimea unei ciori, care cântă noaptea la munte" D. Cuvântul există cu aceeaşi formă şi în meglenoromână (Capidan, Megl., III, s.v.). Se compară cu alb. gjon "otus scops" (rom. pop. ciui, ciof, ştioi, cea mai mică răpitoare din ordinul "strigelor"). Dacorom. ghionoaie, ghionoi sunt derivate moţionale din ghion, general în româna comună (vezi SCL, 2, XVII, 1966, p. 212).
   Ghiuj. Forma ghiuş (cu ş), înregistrată în C şi S, cu sensul "bunic; bătrân de aproape o sută de ani", reprezintă un împrumut recent (căci nu are grupul gl- la iniţială) din albaneză: gjysh. Mai răspândite sunt în aromână sinonimele auşu şi papu, care în celelalte dialecte româneşti nu au existat sau au dispărut (vezi discuţii suplimentare s. moş).
   Gogă "fiinţă închipuită cu care se sperie copiii" apare, în aromâna din Albania, cu forme neînregistrate până acum: gangolu, gogolu C, gogolu P, S, Pr, găgol' D, împrumuturi ale alb. gogol id., de origine slavă (cf. Cabej, SGJ, I, p. 212).
   Nu e lipsit de interes să arătăm că în română se află printre termenii de speriat copiii, alături de gogă, şi bubă şi vuvă "strigoi" (comp. alb. vove "sperietoare de copii", cf. Cabej, SGJ, I, p. 79).
   Grapă e considerat ca necunoscut în dialectele româneşti din sudul Dunării. Totuşi, noi l-am înregistrat în Albania, într-un singur punct, în P, situat în câmpia Muzăceia, unde s-ar putea explica prin it. grappa. în aceeaşi zonă e înregistrat ca toponim de către Capidan (LL, III, 1946, p. 79). Alături de grapă, în P am notat şi lf să "grapă", cunoscut în toate localităţile:...

   Din materialul înfăţişat mai sus lipsesc unii termeni (brad, căpuşă, strungă, ţap, vatră etc, atestaţi în toate dicţionarele aromâneşti şi înregistraţi şi de noi în aromâna din Albania) care nu pun probleme deosebite pentru aromână, formele şi sensurile lor fiind identice cu cele din dacoromână. Brad, de exemplu, e cunoscut în toponimia aromânească (cf. Capidan, LL, III, 1946, p. 56).
   Într-o cercetare mai veche consacrată elementelor lexicale autohtone româneşti comune cu albaneza, Th.Capidan (în DR, II, p. 463-467; id., Aromânii, p. 170) sublinia inexistenţa în aromână a cuvintelor: balaur, bucura, bunget, cătun, cursă, gata, ghimpe, ghiuj, hămăsit, mal, mugur, pârâu, strepede, viezure, zară. Pentru aromâna din Albania, această listă trebuie augmentată cu următoarele cuvinte, pe care, cu toată insistenţa, nu le-am putut descoperi în localităţile anchetate de noi: baci, baltă, bâlc, cioară, ciuf, ciump, coacăză, druete, gogă, gresie, leurdă, mazăre, măgură, muşcoi, ştiră. (Pentru unele dintre acestea, vezi şi Rosetti, Cercetări, passim). Aceasta este însă lista elementelor lexicale autohtone comune cu albaneza care lipsesc în aromâna contemporană vorbită în Albania. Desigur că, ţinând seama şi de celelalte graiuri aromâneşti, lista poate fi diminuată.
   Am verificat cuvintele de origine traco-dacă din aromâna vorbită în Albania cu dicţionarul lui Tache Papahagi. Am urmărit acest fond lexical şi în dicţionarele polilingve de la sfârşitul secolului al XVIII-lea datorate lui Daniil Moscopoleanul şi lui Theodor Cavallioti, reprezentanţi de frunte ai strălucitei culturi...

   NOTE ÎN LEGĂTURĂ CU POSTPUNEREA ARTICOLULUI DEFINIT

   1. Se ştie de multă vreme că postpunerea articolului definit este cea mai importantă trăsătură sintactică a românei considerată în ansamblul idiomurilor romanice. Acest fenomen a fost explicat, încă din secolul trecut, prin preferinţa românei de a aşeza adjectivul în urma substantivului determinat: om bun, fată bună.
   O topică identică există, dintre limbile vecine, în albaneză: njeri i mire "om bun", vajze" e mire "fată bună".
   Acest tip de topică este stabil, indiferent de genul, numărul şi cazul substantivului determinat, precum şi indiferent de prezenţa sau absenţa articolului definit: omul bun, oamenii buni, fata bună, fetele bune; alb. njeriu i mire, njerezit te mire; vajza e mire, vajzat te mira. Din aceste exemple se vede că e implicată aici şi categoria determinării numelui; postpunerea adjectivului se impune şi în prezenţa articolului hotărât, ceea ce reprezintă dovada evidentă că postpunerea articolului a fost determinată de această normă a ordinii cuvintelor din sintagma constituită din substantiv şi adjectiv.
   O dovadă că româna a preferat de la început această topică o reprezintă şi faptul că adjectivele participiale se află întotdeauna în poziţie enclitică faţă de substantiv: pământ arat (semănat, lucrat). Acestea s-au supus unei norme preexistente, fixate prin sintagmele cu adjective calificative de tipul om bun.
   În treacăt fie spus, nu luăm în discuţie bulgara, unde adjectivul precedă substantivul, deci postpunerea articolului în această limbă se explică prin alte criterii.
   Topica inversă, posibilă şi în română şi în albaneză, este o marcă stilistică şi afectivă: bun om, bunul om;...