Christul cel viu

   CALEA INIMII

   Paul: Atunci când suntem atraşi de cineva, este uşor să te implici emoţional cu acea persoană - dar nu e la fel de uşor să te eliberezi, dacă relaţia nu merge. Te arunci cu inima, iar capul tău nu are de ales. Dar încerci să ieşi cu capul, iar inima nu cooperează întotdeauna.

   Iisus: Acesta este conflictul clasic. IZomnima ta nu încetează să iubească. Dar mintea te ajută să-ţi dai seama că unele relaţii sunt ca nişte străzi pe care se circulă într-un singur sens. Tu înaintezi, dar persoana din faţa ta se tot îndepărtează.

   Paul: Ceea ce e un alt mod de a spune că "nu poţi iubi pe cineva care nu este acolo".

   Iisus: Ei bine, poţi iubi acea persoană, dar ea s-ar putea să nu-ţi răspundă cu aceeaşi iubire! Deci, dacă doreşti un angajament reciproc, un dans al iubirii, ar putea fi în interesul tău să laşi acea persoană să plece.
   Uneori învăţăm foarte mult despre iubire, atunci când eliberăm pe cineva care nu e pregătit să se angajeze faţă de noi. Poate fi dureros, dar ieşim din această experienţă mai puternici, pentru că nu ne-am compromis pe noi înşine.

   Paul: De aceea am primit răspunsul cu numărul 202 (Focul Schimbării), atunci când am consultat oracolul Calea Pacii, referitor la ___ Mi-a spus că voi depăşi durerea şi că voi deveni mai puternic.

   Iisus: Asta se întâmplă atunci când înfrunţi, cu curaj, schimbarea. Când vezi că nu există scăpare din furia focului, intri direct în el. S-ar putea să doară, dar durerea ia sfârşit repede. Dacă menţii o relaţie cu cineva care nu este pregătit să-şi ia un angajament, durerea continuă, iar rezultatul rămâne acelaşi. Mai devreme sau mai târziu, tot va trebui să renunţi. Va trebui să-ţi iei adio şi să deplângi pierderea.

   Paul: Cred că asta înseamnă să păşeşti pe Calea Inimii.

   Iisus: Da. Cel a cărui inimă este deschisă, nu-şi neagă sentimentele. Trece prin ele cu curaj şi cu o încredere neobişnuită în acest proces.
   După cum ştii, învăţăturile mele nu se referă la evitarea experienţei, ci la trăirea ei la nivelul cel mai profund. Nu este o retragere din lume, ci o dorinţă de a fi în lume, fără a fi prins în scenariul iluziei.

   IUBIRE FĂRĂ SACRIFICII\

   Paul: Am întrerupt pentru o perioadă scrisul la această carte, timp în care am văzut cum relaţia în care eram implicat s-a încheiat şi cum a început să evolueze o relaţie nouă, mult mai satisfăcătoare. De fapt, simt că, în sfârşit, în viaţa mea a intrat adevărata mea parteneră de viaţă.

   Iisus: Şi de ce crezi asta?

   Paul: Deoarece amândoi împărtăşim o afecţiune şi un respect profund unul pentru celălalt. Nu îmi este greu să ţin la ea. De fapt, asta nu implică niciun efort.

   Iisus: Acesta este semnul unei uniuni spirituale.
Actul de a-i oferi celuilalt este un act de plăcere, nu de sacrificiu. Nici nu trebuie să te gândeşti. Totul vine de la sine. E ca un pârâu care se scurge într-o deschidere a rocii. Nu încearcă să se înfrâneze. Curge în mod natural. Iar primirea iubirii din partea celuilalt este ca şi când ai bea apă, atunci când îţi este sete. Nu stai să te gândeşti dacă este înţelept să deschizi gura. întinzi mâna după pahar, fără să te gândeşti.
   A da, reprezintă o plăcere - iar a primi, e tot o plăcere. Dacă ţi s-ar cere să alegi între cele două, nu ai putea. Ele se întreţes.

   Paul: Deci nu te mai gândeşti la propriile tale nevoi, atunci când acestea se opun nevoilor celuilalt. Nu vrei să faci nimic care să-l deranjeze pe partenerul tău. Faci un pas înapoi şi cauţi o cale de satisfacere a nevoilor ambilor - sau, cel puţin, un mod de abordare reciproc favorabil.

   Iisus: Prin urmare, încetezi să mai fii obsedat de propria persoană!

   Paul: Ei bine, nu am vrut să o spun atât de direct.

   Iisus: De ce nu? Adevărul este că majoritatea oamenilor caută să-şi satisfacă propriile nevoi, chiar dacă asta înseamnă să "calce peste cineva sau ceva". De fapt, asta şi înseamnă cuvântul "încălcare"*.
   Iei ceea ce nu-ţi aparţine, sau, altfel spus, îţi însuşeşti ceea ce le aparţine atât altora, cât şi ţie. Acest lucru distruge încrederea între oameni şi subminează întreaga ţesătură socială. Dumnezeu l-a prevenit pe Moise cu privire la acest lucru. Dacă te uiţi la Cele Zece Porunci, vei vedea că asta este una dintre temele principale care au fost tratate.
   Nu se poate vorbi de spiritualitate, dacă oamenii nu au încredere unii în alţii. Iar încrederea nu se dezvoltă, decât dacă oamenii îşi dau seama de încălcările pe care le fac şi dacă îşi cer iertare pentru ele.
   De aceea ţi-am spus să te rogi: "Iartă-ne nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri".

   Paul: Uneori îmi este greu să admit că am greşit, dar îmi dau seama de acest lucru şi încerc să compensez pe alte căi.

   Iisus: Cred că există mai multe modalităţi de a cere iertare. Unii fac acest lucru prin cuvinte; alţii se simt mai bine, dacă acţionează într-un anume fel. Totuşi, te încurajez să foloseşti cuvintele în aceeaşi măsură în care foloseşti acţiunile.
   A spune: "Am greşit şi îmi pare rău pentru ce am făcut sau spus" este terapeutic pentru tine şi pentru cealaltă persoană. Ajută cu adevărat în eliberarea sentimentelor de vinovăţie şi a resentimentelor. De asemenea, te învaţă smerenia - o lecţie care nu este chiar inutil de învăţat!

   Paul: Ai dreptate.

   ...Asta ar da peste cap chiar baza învăţăturilor iudaice. Şi pot să te asigur că nu am venit cu această misiune. Misiunea mea a fost cea de a re-deştepta adevărul, nu de a-l schimba.
   V-am spus că, fără a te preda necondiţionat în faţa lui Dumnezeu, învăţăturile morale nu au nici o semnificaţie. Ele nu pot face ca o persoană nesinceră să se alinieze la Voinţa Divină. Faptele nu sunt suficiente. Intenţia din spatele lor trebuie să fie pură.
   V-am spus că nu doar legea contează, ci şi spiritul ei. Dar nu v-am spus niciodată: "Aruncaţi legea!"
   Este evident că, pentru a avea o viaţă spirituală, trebuie să nu furi, să nu minţi şi să nu ucizi. Nici nu se pune problema dacă aceste porunci trebuie să fie, sau să nu fie, respectate. Oricine spune că este bine să minţi, să înşeli, să furi sau să ucizi, propovăduieşte un neadevăr.
   Dar nu e suficient "să ne abţinem" de la comportamente negative. Trebuie să adoptăm comportamente pozitive. Asta înseamnă să împărţim ce avem cu ceilalţi, spunând adevărul şi chiar riscându-ne propriile vieţi, pentru a-i ajuta pe ceilalţi.
   Am trecut în revistă chestiunile de morală. V-am spus că tot ce faceţi trebuie să fie făcut din inimă, pentru a vibra la unison cu Christos cel din interior. Această vibraţie este salvarea voastră, deoarece vă aduce adevărul de netăgăduit despre voi şi despre ceilalţi.
   Eu nu sunt salvarea sau mântuirea voastră.
   Salvarea voastră stă în a te preda necondiţionat în faţa Christo-sului lăuntric. Eu vă sunt însă model. Sunt un mărturisitor al adevărului, care stă în faţa voastră şi vă reaminteşte. Iar aceia care îmi acceptă învăţăturile şi le practică sunt şi ei modele. Acesta este modul în care învăţăturile se extind către ceilalţi.
   Apoi, prin propria voastră practică şi cu ajutorul unei comunităţi pline de iubire, aceste învăţături sunt integrate în interior. Când acest lucru se întâmplă, nu mai sunt necesare citate. Nu mai trebuie să spuneţi "Iisus a spus asta" sau "Moise a spus asta". Nu mai trebuie să fluturaţi Biblia, în faţa nimănui.
   Când învăţăturile sunt integrate în fiinţa voastră, deveniţi învăţătura însăşi. Auziţi adevărul în cuvintele din inima voastră şi ele vă sunt date, ori de câte ori aveţi nevoie de ele, pentru a le împărtăşi celorlalţi.

   Relaţia noastră cu Dumnezeu este parţial asemănătoare, cu excepţia faptului că noi suntem copiii care cer din ce în ce mai multă responsabilitate. Dumnezeu, ca un părinte înţelept, ne dă libertatea de a face propriile noastre greşeli şi de a învăţa din ele.În mod sigur, Lui i-ar plăcea să ne sară în ajutor la necaz şi să rezolve totul. Dar El ştie că, dacă ar proceda astfel, noi n-am învăţa nimic. Aşa că trebuie să stea şi să ne privească în timp ce noi facem tot felul de greşeli şi apoi ne pedepsim fără milă - pe noi înşine şi unul pe altul - pentru greşelile pe care le-am făcut Cu siguranţă că, uneori, El se întreabă dacă ne vom trezi vreodată şi vom începe să ne asumăm responsabilitatea pentru propriile noastre vieţi.
   Fiul tău te-a exasperat, dar gândeşte-te cât de exasperat este Dumnezeu cu Fiii Lui! E de mirare cum poate să privească absurditatea şi teroarea absolută a scenariilor vieţilor noastre, fără să intervină!
   Acum îmi dau seama că se poate să fi intervenit Dumnezeul din Vechiul Testament. Dar nu este Dumnezeul pe care-L ştiu eu. El nu a intervenit când am suferit pe cruce - şi nici la Auschwitz, sau la Hiroşima.
   El nu va face treaba în locul nostru. Când am ajuns la acea etapă din evoluţia noastră în care am dorit libertatea de a ne cunoaşte pe noi înşine, Dumnezeu s-a retras şi ne-a lăsat să ieşim pe uşă. E sigur că mulţi dintre noi îşi doresc să nu fi luat niciodată hotărârea de a părăsi acel loc sigur, unde ne ştiam complet iubiţi şi acceptaţi. Dar acum că am plecat, putem fi siguri că Dumnezeu nu ne va salva. El nu o să ne sară în ajutor. Dar putem fi siguri că, atunci când ne vom simţi copleşiţi de libertatea noastră şi îi vom cere ajutorul, El nu va ezita să ni-l ofere. El va fi acolo când îl vom chema, deoarece un părinte nu-şi abandonează niciodată copilul.
   Data viitoare când te sună fiul tău, răspunde-i şi vezi cu ce îl poţi ajuta, chiar dacă tu consideri că s-a implicat în cea mai absurdă situaţie. Dumnezeu îţi răspunde la fel la chemarea ta de ajutor, chiar dacă tu suferi din cauza propriei tale iluzii.
   Dumnezeu nu te va condamna pentru că ai făcut o greşeală şi nici tu nu trebuie să-ţi condamni fiul. Acum eşti părinte, dar ai fost şi tu odată un copil care avea nevoie să fie iubit şi acceptat, indiferent de situaţie. Dacă părintele nu poate privi în spatele situaţiei, atunci nu poate fi părinte. Şi dacă nu poate fi părinte, cum poate şti că fiul său este inocent şi că la fel este şi el?

   Atunci când vei şti ce doreşti, poţi să începi să ceri. Nu revendica şi nu insista să-ţi fie satisfăcute aşteptările. Cere în mod direct. Spune-le oamenilor ce doreşti. Bineînţeles, poţi face acest lucru într-o manieră politicoasă, binevoitoare, fără a forţa pe nimeni. Iar apoi, dă-le oamenilor libertatea şi spaţiul de a-ţi răspunde cu onestitate.
   Dacă ceri un măr şi primeşti un măr, nu înseamnă că eşti copilul favorit al lui Dumnezeu. înseamnă doar că este sezonul merelor. Fii fericită. Sărbătoreşte norocul. Mancă mărul cu mult zel şi dedicare. Dacă ceri un măr, şi primeşti o banană, poţi opta pentru una din două atitudini posibile. Una este: "Cel puţin este fruct!", iar cealaltă este: "Dumnezeu nu mă iubeşte, pentru că mi-a trimis o banană - iar eu urăsc bananele". Dacă îţi doreşti foarte mult ceva, primirea unei banane nu te va opri. Am învăţat asta de la o maimuţă foarte bătrână şi înţeleaptă!
   Dar majoritatea oamenilor nu ştiu asta. Nouă din zece aruncă banana înapoi şi apoi alunecă pe coajă! Aminteşte-ţi că dacă este sezonul bananelor şi ai nevoie de un măr, ai putea avea răbdare şi să aştepţi să vină sezonul merelor! Eşti dispusă să aştepţi? Cât de mult îţi doreşti un măr?
   Vezi, totul depinde de tine. Nu are nimic de a face cu altcineva!
   Pot să-ţi spun că dacă ştii ce doreşti, dacă nu eşti dispusă să accepţi mai puţin de atât şi dacă eşti dispusă să aştepţi până când ceea ce-ţi doreşti va fi disponibil, ai mari şanse să reuşeşti. Nu, nu-ţi pot oferi nicio garanţie. Nimeni nu poate. Nici măcar Dumnezeu. Dar cunoşteam odată un tip (de fapt, este o poveste din Vechiul Testament) care iubea o fată şi era dispus să muncească timp de şapte ani, pentru a primi permisiunea tatălui ei de a o lua de nevastă. Şi când perioada de şapte ani de muncă s-a terminat, i s-a spus să mai muncească şapte. Şi ce crezi că a făcut?22 Nu şi-a smuls părul de disperare şi nici nu a plecat. S-a dus înapoi la muncă. Şi după ce a terminat şi aceşti şapte ani de muncă grea, i s-a spus că mai are de muncit şapte - 21 cu totul. Dar el nu s-a lăsat. Crezi că Dumnezeu s-ar împotrivi unei astfel de persoane?
   Trebuie să înţelegem că Dumnezeu nu este împotriva noastră, dar, uneori, El ia decizia de a ne testa capacitatea de a persevera.
   Doriţi ceva din toată inima?
   Dacă da, sunt şanse să-l primiţi. Dar s-ar putea să nu-l primiţi exact atunci când doriţi şi în ambalajul în care vă aşteptaţi să vină!