Ciupercile sacre ale viziunii

   1. ETNOMICOLOGIA ŞI RĂSPÂNDIREA CIUPERCILOR PSILOCIBE

   JOHN W. ALLEN & JAMES ARTHUR

   De-a lungul timpului, oamenii au căutat să-şi modifice stările de conştiinţă prin folosirea anumitor plante şi ciuperci. Fascinaţia oamenilor pentru ciupercile vizionare ce cresc în balegă datează din cele mai vechi timpuri.
   în căutarea de hrană, vânătorii-culegători primitivi urmau traseul marilor cirezi migratoare. Când condiţiile meteorologice erau potrivite, găseau ciuperci ce creşteau în balega lăsată în urmă de către aceste ierbivore. Fiind înfometaţi şi curioşi, hominizii au consumat micile ciuperci cărnoase, dintre care unele erau psihoactive. Se presupune că aceste ciuperci nu erau apreciate ca surse de hrană, ci pentru faptul că induceau expansiunea conştiinţei şi percepţiei. De-a lungul vremii, s-a acumulat o cantitate vastă de informaţii despre efectele induse de anumite plante sau ciuperci şi cum trebuie ele preparate. Documentele arheologice sugerează că primii oameni ştiau despre efectele speciale ale ciupercilor şi le consumau intenţionat, tocmai din acest motiv. Mai mulţi scriitori au sugerat că ideile religioase majore au fost inspirate de ingerarea ciupercilor enteogene (Wasson 1968; Allegro 1970; Arthur 2000).

   CICLUL DE VIAŢĂ AL CIUPERCII

   Sunt cunoscute aproximativ o sută de mii de specii de ciuperci. Ciupercile sălbatice psihoactive, cunoscute ştiinţific ca bazidiomicete, sunt corpurile ce produc fructe ale saprofitelor, ceea ce înseamnă că îşi obţin hrana prin absorbţia directă a nutrienţilor din sol şi alte medii, cum ar fi balega aflată în descompunere, lăsată în urmă de rumegătoare sau din frunzele, crengile şi tulpinile putrezite ale plantelor. Nutrienţii sunt dizolvaţi de enzime şi absorbiţi apoi prin pereţii subţiri ai celulelor.
   Majoritatea fungilor se reproduc prin spori (fig. 1), particule minuscule de protoplasma înconjurată de pereţi celulari rezistenţi. O ciupercă comună produce zece miliarde sau chiar mai mulţi spori pe corpul său, în timp ce specia calvatia gigantea poate avea mai multe trilioane. Sporii se găsesc în lamelele din partea inferioară a pălăriei unei ciuperci cu lamele. Când pălăria ciupercii este deschisă complet şi separată de voalul său, sporii maturi sunt dispersaţi de vânt sau cad sub ciupercă. Diverse animale mici şi insecte, în special gândacul de bălegar şi diplopodele, se hrănesc cu ciuperci şi sunt instrumente ale răspândirii sporilor. Când sporii aterizează într-un mediu propice, germinează şi formează hifele, care cresc şi se răspândesc sub suprafaţa pământului, în multe filamente subţiri şi mătăsoase care, împreuna, formează miceliul ciupercii. Miceliul creşte, radiind în afară şi formând covoare mari, care străpung materialul în care cresc. Când condiţiile sunt optime, miceliul va face fructe şi va apărea o ciupercă la suprafaţa pământului (Encarta 2000).

   RĂSPÂNDIREA ÎN LUME A CIUPERCILOR CE CONŢIN TRIPTAMINE

   Ciupercile despre care se discută aici sunt acelea capabile să inducă stări modificate de conştiinţă, declanşate de alcaloizii psilocină şi psilocibină. Ciupercile cu aceste proprietăţi sunt numite halucinogene, narcotice,...

   ...alte dimensiuni. Acest gen de experienţe continuă să inspire artişti, genii din domeniul calculatoarelor şi pe unii din cei mai mari gânditori ai istoriei.
   Una din speciile psilocibe este atestată ca fiind originară din nordul Algeriei: P. mairei, asemănătoare puternicei psilocybe cyanescens. Acest grup prosperă în habitatele riverane - zone deschise, cu pământuri nisipoase, acoperite sezonier de lemn mort. P. mairei este relativ rară, fiind culeasă doar de câteva ori în secolul acesta. Ar putea semnifica raritatea acestor colectări sfârşitul unei ere trecute, în care ciupercile erau mai prezente? Poate că P. mairei este aceeaşi specie care i-a inspirat pe artiştii ce au desenat figurile din peşterile platoului Tassili.
   Alte semnale despre varietăţi ce se presupune că ar conţine psilocibină apar, ocazional, din Africa de nord. Informaţii despre o "tamu" (ciupercă a cunoaşterii) din Coasta de Fildeş stârnesc curiozitatea dar nu sunt destul de documentate. Cercetătorul italian Giorgio Samorino a observat că sunt biserici bazate pe cultul ciupercilor, în sudul Nigeriei. De-a lungul anilor, am auzit relatări similare despre biserici creştine din Mexic, Brazilia şi Rusia, ale căror cruci au o parte centrală în care se păstrează ciuperci uscate misterioase, de origine şi identitate necunoscută, într-un fel de capsulă.
   Odată cu domesticirea vitelor, psilocibele care cresc în balegă au fost aduse într-o sferă geografică bine definită, a experienţelor umane de zi cu zi. Speciile de păşune, cum ar fi Psilocybe semilanceata, "pălăria libertăţii", au proliferat. Unii cercetători au sugerat că psilocybe cubensis (creştetul auriu al lumii vechi) a fost adus în emisfera vestică de către misionarii spanioli şi comercianţii de sclavi, prin vitele pe care le-au adus cu ei din insulele din vestul Africii. P. cubensis a devenit în scurt timp cea mai cunoscută ciupercă de balegă, de la tropice. Astăzi, multe sute de ani mai târziu, P. cubensis poate fi culeasă din balega bovinelor, în păşunile subtropicale din jurul lumii.
   Ciupercile străine de anumite regiuni s-au răspândit şi ele prin importul plantelor exotice, multe specii din Pacificul de nord-vest fiind fără îndoială aduse în Europa, probabil în pământul în care creşteau copacii exotici sau plantele ornamentale cum ar fi rhododendroni, trandafiri sau azalee. Psilocybe cyanescens, ciuperca din grupul psilocybe, care are o pălărie ondulată, este un bun exemplu. In fiecare toamnă, când sunt puţini vizitatori, plec în căutare de psilocibe prin grădinile de rhododendroni sau trandafiri. Rareori sunt dezamăgit.
   Astăzi, P. cubensis este ciuperca psilocibă cea mai larg cultivată în lume. Centre secrete de cultivare, unde sunt organizate culturi mari, funcţionează ca nişte gheizeri invizibili de spori, răspândind germeni în împrejurimi. Ridicaţi de curenţii de aer, nori de spori s-au răspândit peste continente. Cu o emisie atât de mare de masă sporoasă, este probabil că aria de distribuţie va continua să se extindă. Se pare că noi tulpini ar putea evolua în prezent, adaptate la mediile mai reci şi uscate. Cu mijloacele de transport moderne, sporii pot fi transportaţi mii de kilometri în cursul unei singure zile. Pot pur şi simplu face autostopul, pe pasagerii neştiutori ai liniilor aeriene. Cunosc oameni care s-au opus public transmiterii de informaţii despre psilocibe dar au răspândit, fără să ştie, spori după ce au intrat în contact involuntar cu aceştia.
   Psilocibele s-au propulsat înspre primele linii ale cursei evolutive tocmai prin conţinutul lor de psilocibină. Producerea psilocibinei s-a dovedit a fi un avantaj competitiv în evoluţia lor. Ciupercile psilocibine poartă cu ele un mesaj al naturii despre sănătatea planetei. în timpul unei crize planetare provocate de abuzurile speciei umane, Pământul ţipă, prin aceste ciuperci sacre ce oferă acces direct la o conştiinţă ecologică mai profundă, care i-a motivat pe oameni să ia măsuri.
   în toată lumea au fost atestate cel puţin treizeci de mii de specii de ciuperci. Aproximativ o sută sunt cunoscute sau se presupune că sunt specii sau varietăţi active. Prin active vreau să spun că produc psilocibină, psilocină, baeocistină sau nor-baeocistină. Speciile ce produc substanţe analoage psilocibinei sunt concentrate în familia psilocybe, care cuprinde mai mult de optzeci de specii. Câteva ciuperci psilocibine aparţin altor genuri, inclusiv panaeolus, pluteus, gymnopilus, conocybe şi inocybe. Cu toate că vasta majoritate a speciilor din aceste genuri nu sunt active, mai mult de jumătate din speciile din genul psilocybe produc psilocibină.
   Ciupercile psilocibe din genurile psilocybe şi panaeolus sunt relativ sigur de identificat, pentru că nu sunt ciuperci otrăvitoare cunoscute care să aparţină acestor două genuri. Cu toate acestea, există mai multe specii din genul conocybe şi inocybe care pot fi dăunătoare sau chiar letale. Din cauza riscului de identificare greşită, vă recomand să evitaţi genul conocybe şi inocybe până deveniţi destul de experimentaţi în identificarea ciupercilor.
   Am petrecut sute de ore căutând prin păduri şi câmpuri până am găsit prima mea ciupercă psilocibă. Am dat de multe ciuperci mici, maronii, despre care am sperat să conţină psilocibină dar am aflat ulterior că cele pe care le culesesem erau otrăvitoare! Azi sunt recunoscător faptului că nerăbdarea mea de a găsi aceste ciuperci a fost temperată de o predominantă grijă pentru păstrarea propriei mele vieţi. Ştiind că mulţi oameni nu sunt la fel de precauţi cum am fost eu, m-am convins că era nevoie urgentă de un ghid bun de identificare a ciupercilor.
   în Pacificul de nord-vest, au fost identificate cel puţin patru mii de specii de ciuperci, mai mult de o duzină din acestea conţinând psilocibină. Cu aproximativ trei-sferturi mai multe au fost identificate în Europa, până...

   ...de la închisoarea Concord, efectuat de Timothy Leary şi asociaţii săi, sub auspiciile centrului pentru cercetarea personalităţii a Universităţii Harvard.
   Unul dintre primele studii ale grupului de la Harvard a fost axat pe investigarea efectelor psilocibinei la oameni "normali", în locaţii non-clinice, non-experimentale, primitoare, asigurând suportul necesar. Rezultatele au fost evaluate printr-un chestionar, care arăta că "88% dintre subiecţi au raportat că au învăţat ceva valoros despre ei înşişi şi despre lume iar 62% susţineau că experienţa cu psilocibină le-a schimbat viaţa în bine." (Leary et al. 1963).
   Mai apoi, Leary a căutat un mediu controlat, unde rezultatele de lungă durată puteau fi măsurate, pentru a demonstra că psilocibină poate fi un catalizator puternic pentru schimbarea comportamentului. A găsit acest mediu în închisoarea Concord, unde, între februarie 1961 şi ianuarie 1963, în cooperare cu aparatul birocratic implicat şi cu personalul închisorii şi de asemenea cu colaborarea a treizeci şi doi de deţinuţi, echipa lui efectuat experimente folosind psilocibină, într-un mediu unic, de deschidere şi sprijin reciproc. Criteriul de analiză a comportamentului şi a schimbărilor de personalitate urma să fie rata de recidivă (rata de reîntoarcere în închisoare, după eliberare) a deţinuţilor care participau la acest proiect.
   Conceptul programului urma să fie unul radical. Metoda de cercetare a lui Leary era de a face experimentul într-un "program de grup interactiv; evitând pe cât posibil relaţiile tradiţionale, de genul medic - pacient, cercetător - subiect sau profesionist - client." (Leary et al. 1965). De-a lungul unei perioade de optsprezece luni, au fost selectate grupuri mici de deţinuţi care au fost asociaţi cu membri ai grupului de control, cu trăsături asemănătoare. Toţi au fost evaluaţi cu un set de teste psihologice standard, rezultatele cărora le-au fost date apoi deţinuţilor participanţi, pentru a-i ajuta să-şi înţeleagă starea psihică curentă. Apoi, echipa de la Harvard a explicat detaliat efectele subiective anticipate ale psilocibinei şi i-a încurajat pe subiecţi să se relaxeze şi să nu se lupte cu experienţa. Au fost, de asemenea, încurajaţi să decidă asupra propriilor programe de schimbare a personalităţii, cum ar fi "vreau să înţeleg ce înseamnă băutura pentru mine." Apoi, într-un mediu relaxat, informai, li se dădea, de maxim trei ori, o doză de psilocibină Sandoz pură, în cantităţi din ce în ce mai mari (20-70 mg).
   în fiecare sesiune, unul dintre cei doi lideri ai echipei şi (după studiul pilot) un deţinut dintr-un grup precedent primeau, de asemenea, o doză; mai mică (5-10 mg) de psilocibină, pentru a demonstra solidaritate faţă de subiecţi şi pentru a stabili o relaţie de încredere şi colaborare. Grupul era iniţial, pentru a-l cita pe Gerald Heard (1959): "preocupat, dar nu anxios, interesat dar nu monopolizat, diagnosticat dar nu criticat, conştient de seriozitatea şi valoarea confidenţială a celor ce se transmiteau şi din ce în ce mai puţin capabil de răceală sau şoc, rezervă sau spaimă... Orice sentiment de frică semnifică faptul că rădăcina pericolului care stă la originea scindării sau separării este încă prezentă."
   După revenirea la conştiinţa obişnuită, subiecţii au participat la întâlniri în care se discuta pe larg, pentru a înţelege experienţele şi a integra ceea ce au învăţat, în viaţa de zi cu zi; apoi, au fost testaţi din nou, cu aceleaşi teste psihologice standard şi li s-au dat din nou rezultatele. Urma o a doua (şi, ocazional, o a treia) sesiune de o zi, cu întâlniri şi discuţii ulterioare.
   Subiecţii cărora le-a fost oferită eliberarea condiţionată în cursul studiului, au fost incluşi într-un grup special, unde au fost ghidaţi spre oportunităţile de a se angaja şi consiliaţi pe tema anumitor dificultăţi legale şi de alte genuri, pe care le-ar putea întâmpina după ieşirea din închisoare. O organizaţie nonprofit, Freedom Inc., a fost creată pentru a coordona eforturile de după eliberare dar, după cum a observat Leary, "această fază (de după eliberarea condiţionată) a programului nostru nu a fost niciodată dezvoltată în întregime. Acum am ajuns să înţelegem că este nevoie de o casă de recuperare, unde membri ei să se poată întâlni la intervale regulate şi discuta despre problemele lor, la fel ca la Alcoolicii Anonimi. Din motive practice şi materiale, am fost limitaţi la contacte individuale neregulate cu membri grupului" (Laery et al. 1965).
   Echipa de la Harvard a făcut eforturi foarte mari pentru a rămâne în legătură cu cei unsprezece deţinuţi care au fost eliberaţi în zona Boston. După ce nu au reuşit să îi adune la o întâlnire în biroul lui Leary de la Harvard, pentru a pune bazele unei case de recuperare condusă de ei înşişi, membri echipei au decis să se întâlnească personal cu foştii deţinuţi, în restaurante sau baruri. O dată, Leary l-a adus pe unul din ei în casa sa şi i-a oferit o slujbă la Harvard (slujba era să-şi găsească de lucru). Intenţia era de a oferi o reţea de suport prietenesc, pentru a-i ţine departe de posibile incidente. Două rapoarte de caz ne sunt cunoscute, amândouă privind membri ai studiului care se pare că au reuşit să se reintegreze în medii de lucru şi viaţă normale (Leary 1976).
   Justificarea programului era bazată pe munca inovatoare a lui Thomas Szasz, despre calitatea de joc a conduitei, pe care Leary o explica astfel:
   Jocul este orice fel de comportament învăţat, pe parcursul căruia se stabilesc reguli, roluri, ritualuri, valori, limbaje specializate şi scopuri bine definite. Jocurile ce presupun autodistrugerea sunt întreţinute în special de incapacitatea de a recunoaşte caracteristicile şi regulile jocului în care persoana este implicată şi de inabilitatea de a diferenţia eul de acţiunile sale... De aceea, multe din tehnicile noastre sunt menite să reducă sentimentul de neajutorare. Relaţiile care implică sau subliniază diferenţele de putere sunt evitate, pe cât...

   ...cântece amuzante pentru momentele când mergea la baie. Lăsându-se pe spate în scaunul său, a vorbit despre cât de important este râsul cu toată burtica, pentru eliminarea sănătoasă. Am simţit un grup întreg alcătuit din membrii familiei şi străbunii ei basic, stând în spatele ei, motivând-o. Apoi a spus "Fereşte-te de omul care, atunci când râde nu îi tremură burta: are o problemă de constipaţie."
   Am spus, ,iCe este acesta, un proverb basc pe care tocmai l-ai invocat?" Mă simţeam de parcă mintea conceptuală mă părăsise din nou, şi nu prea puteam înţelege ce se discuta. Aşa că am rugat-o să repete proverbul.
   Atunci când a făcut-o, un fulger de energie a ieşit din vocea ei şi m-a nimerit direct în partea inferioară a abdomenului, în centrul hara, făcându-mă să râd de mi-a tremurat burta. Apoi râsul ei şi a partenerei mele mi s-au alăturat şi mi se părea că trimit jeturi de curent de energie din burtă, prin axul meu vertical. Stătusem pe canapea şi dintr-o dată m-am trezit stând culcat, cu faţa în jos, la doi metri şi ceva în faţa canapelei, deşi nu-mi amintesc să fi zburat prin aer. Când mi-am revenit, am spus "Deci acesta este sunetul care a aruncat un om în cealaltă parte a camerei, i-a trezit chakra şi energia kundalini, care apoi i s-a urcat până în chakra coroană şi probabil i-a vindecat problema de constipaţie!"
   Nu puteam gândi; mintea îmi fusese iar parcată undeva. Am început să scot nişte sunete ca un calculator care se strică, urmate de cântat, bătăi ritmate ale mâinilor peste corp şi diferite sunete de animale. Deşi aceste sunete îmi ieşeau din gură, faţa şi mâinile făceau gesturi expresive, care păreau a fi parte dintr-un dans al demonului mascat, cu ochi bulbucaţi, nări lărgite şi scrâşnit din dinţi. Credeam că suntem în mijlocului unui spectacol de dans ceremonial din Tibet sau Bali.

   Un an după experienţele descrise mai sus, am luat parte la o altă călătorie cu ciuperci, împreună cu prietena mea din ţara bascilor. Intenţia noastră era de explora anumite teme alchimice.
   în timp ce observam cunoscutele reţele geometrice formându-se în faţa ochilor mei, m-am simţit oarecum frustrat din cauză că încă nu ajunsesem în punctul acela. Am primit o viziune a unui cuptor organic, întunecat la mijloc, cu foc arzând în jurul marginilor exterioare. Apoi mi-am amintit de ecuaţia secretă a alchimiştilor: vasul alchimic sau retorta, este chiar corpul practicantului. Aşa că am decis să aduc imaginea cuptorului, care ardea parţial, în corpul meu. M-am identificat cu acesta, l-am încorporat. Procesul a funcţionat. Am simţit tot mai multă energie generată din mine, până când am fost total încărcat, fierbând.
   M-am gândit la afirmaţia lui Jung despre cum alchimiştii îşi proiectau conţinutul subconştientului în lumea materială. Am realizat că această afirmaţie este doar parţial corectă. Am văzut că proiectau conştient, intenţionat, imaginile arhetipale pe care le aleseseră, în lumea materială, inclusiv materia corpului lor fizic. Artistul alchimic, prin actul de percepere a imaginilor, structurează simboluri arhetipale, cum ar fi cuptorul alchimic sau retorta, în materie.
   Aveam o bucată mică de pinon pentru ars, pe care am aprins-o şi am pus-o într-un stativ în formă de kiva. La început, mica bucată era neagră, în afară de cele două colţuri arzânde, din care ieşea fumul parfumat. Amândoi am realizat că este un mic elf, un elf de cuptor, cu corp întunecat şi butucănos, cu doi ochi enormi, de foc, care fumegau. Acest elf de cuptor ardea cu bucurie şi pasiune, eliberând parfumul său pe măsură ce făcea asta. Apoi, a devenit un pitic de foc, cu faţă de broască. Apoi, am văzut un bărbat bătrân, care purta o blană de urs. Apoi, a devenit un urs-shaman, un pitic de foc, bătrân.
   în timp ce adormeam, femeia din ţara bascilor îmi descria imaginea unei linii spiralate de lumină care se transforma într-un cocean de porumb. O voce interioară i-a spus, "Găseşte piatra albastră de pe sticla de cristal, de lângă pana cea mare." In camera mea de zi, era o pană mare de macaw, deasupra bibliotecii. Lângă pană, era o carte despre geometria sacră "Puterea limitelor: armoniile proporţiilor în natură, artă şi arhitectură". Avea o imagine a unei spirale cu secţiunea de aur pe copertă. Pe carte era o lupă. Cartea şi lupa fuseseră acolo de luni de zile; nu vorbiserăm despre asta. M-am ridicat şi m-am uitat la lupa de lângă pană. Pe lentila circulară, care era deasupra secţiunii de aur a spiralei, exact în centrul sticlei, era un singur bob de porumb albastru.
   Nici eu nici prietena mea nu pusesem bobul acolo, nici nu-l văzusem înainte, nici nu exista porumb albastru altundeva în casă. Era o demonstrare a materializării. M-am uitat la ceas şi era exact ora trei dimineaţa. Eram amândoi uluiţi de generozitatea precisă, elegantă, nonşalantă a spiritelor ciupercilor.

   Ultima călătorie cu ciuperci pe care o voi descrie aici ilustrează puterea intenţiei în atingerea stărilor de conştiinţă modificată. Patru ani după experienţele descrise mai sus, mergeam cu maşina pe coasta statului...

   SUNTEM CU TOŢII ACTORI ŞI REGIZORI ÎNTR-O IMENSĂ DRAMA COSMICĂ

      MARK A. SCHROLL, PH. D.

   Un tânăr sceptic consumă ciuperci la o nuntă şi dintr-o dată ajunge la realizarea profundă a dramei ludice care este viaţa umană.

   Când aveam în jur de douăzeci de ani, am fost invitat la o petrecere cu ocazia nunţii unui prieten, care avea să aibă loc într-o casă la ţară, la mai mulţi kilometri de oraş. Prietenul meu a menţionat că unii din prietenii apropiaţi urmau să consume ciuperci sacre şi m-a întrebat dacă eram interesat să particip şi eu. M-a asigurat că experienţa nu avea să fie periculoasă. I-am spus că nu luasem niciodată ciuperci psihedelice, dar că ideea m-a incitat întotdeauna. Eram curios, în mod special din cauză că auzisem despre psihedelice că puteau induce experienţe mistice profunde.
   Fiecare porţie de ciuperci congelate cântărea în jur de 28 de grame. Prietenul meu mi-a recomandat să mănânc jumătate dintr-una, din cauza puterii lor. Am ales una şi am început să mestec. Aveau un gust oribil. Era aproape ca şi cum ai mânca noroi. Am băut bere pentru a le spăla gustul. în vremea caldă a lunii iulie, masa rămasă de ciuperci congelate a început să mi se topească în mână. M-am gândit, "Cât de puternic poate fi aşa ceva?" La cincisprezece, douăzeci de minute după consumarea primei porţii, nu simţeam nici o schimbare. Hotărând că nu mi se poate întâmpla nimic dacă mănânc şi cealaltă parte, am mestecat-o şi înghiţit-o.
   în timpul orei ce a urmat, am aşteptat să se întâmple ceva. Am început să am dubii în legătură cu ceea ce citisem legat de psihedelice şi experienţele mistice. In acelaşi timp, am început să-i dispreţuiesc pe criticii ale căror campanii media negative înfricoşează atâţia oameni, în ceea ce priveşte pericolele prezentate de psihedelice. Această amărăciune privind guvernul şi ignoranţa societăţii care mă cuprinsese a continuat să crească în mine, pe măsură ce timpul trecea. Am început să experimentez o sporire a conştiinţei vizuale, auditive şi mentale dar nu părea a fi nimic semnificativ faţă de conştiinţa obişnuită.
   Apoi, în mijlocul tuturor acestor dubii şi a gândurilor critice, dintr-o dată m-a cuprins o stare de conştiinţă remarcabilă. Uitându-mă prin cameră, la petrecerea care încă se desfăşura, am înţeles că suntem toţi actori şi regizori într-o dramă cosmică gigantică, această revelaţia a devenit clară şi vie. Construcţiile personalităţii şi jocurile sociale pe care le creăm, devin incredibil de evidente. Simţeam că sunt capabil să văd chiar în miezul propriei mele personalităţi. Acest sentiment s-a extins într-o conştientizare a personalităţilor tuturor celor din jurul meu. Am realizat că aceste construcţii sociale ale sinelui sunt percepute ca fiind reale, deoarece ne dăm unul altuia permisiunea să creăm aceste imagini şi impresii. Am devenit total fascinat de gândul că ego-ul uman are abilitatea de a-şi asuma orice personaj pe care alege să-1 exprime. Nu numai că ne dăm unul altuia această permisiune dar ne trăim fiecare zi crezând cu rolurile sociale pe care le creăm sunt autentice şi sincere.
   Contemplând acest gând, am încep să mă gândesc la consecinţele din umbră a abilităţii noastre de a fi atât actori cât şi regizori, în această dramă extraordinară. Am meditat la reclamă, care recurge la tendinţele noastre din umbră, de a consuma în mod constant şi nu ne îngăduie niciodată să fim mulţumiţi. A ne defini prin obiectele pe care le posedăm şi prin lucrurile pe care trebuie să le obţinem, ne ţine într-o stare constantă de motivaţie deficitară. Avem mereu nevoie de obiecte pe care nu le posedăm, pentru a ne întregi.
   Aceste gânduri au fost întrerupte când am devenit conştient de faptul că abilitatea mea de a mă concentra asupra conversaţiilor care se desfăşurau în jurul meu fusese sporită. Am început să particip în trei conversaţii separate, amintindu-mi fiecare dintre poveştile pe care le auzeam de la participanţi şi implicându-mă în acestea aşa cum o făceam când purtam o singură conversaţie. Acest lucru mi-a intensificat înţelegerea că suntem atât actori cât şi regizori, în această dramă cosmică.
   Apoi am simţit impulsul de a da mâna cu toţi cei din cameră, felicitându-i pentru că reuşiseră să creeze o iluzie dramatică atât de convingătoare, care...