Civilizaţia Tisa

   Spaţiul carpatic

   În cel de-al VH-lea mileniu î.H., sud-estul Europei era organizat într-un complex cultural bine alcătuit. Pe structura populaţiei paleolitice s-a conturat atunci "Vechea Europă", cu un nucleu dens, cu o anume aglomeraţie de vetre populate, în Carpaţi. Mediul adecvat, factorii de climă şi sol au favorizat sporirea populaţiei în acele condiţii cu totul deosebite oferite de floră şi faună pe un sol calcaros, bogat în eroziuni. Densitatea populaţiei carpatice a impus formarea unui nucleu dens, întemeiat pe schimb de influenţe, pe întrajutorare, pe crearea şi consolidarea climatului credinţelor incipiente, pe ritualuri rudimentare. În aceste condiţii s-a format Spaţiul Carpatic, prima structură autoritar închegată drept centru de referinţă al Europei Vechi.
   În cei 3500 de ani de existenţă ai Europei Vechi, populaţia Spaţiului Carpatic a înregistrat un salt calitativ deosebit în structura sa economică, organizatorică şi spirituală. În acest răstimp au apărut culturi înfloritoare, toate acestea pe structura arhaică a întregului spaţiu paleolitic evoluat în Carpaţi. Valorile spirituale s-au aprofundat, au căpătat noi dimensiuni şi multiple mijloace de exprimare.
   Sentimentele cultice s-au generalizat la nivelul întregului nucleu carpatic, dovadă fiind locurile alese şi amenajate pentru manifestări spirituale. Deşi culturile par a fi fost entităţi individualizate, scenariile cultice aplicate erau identice pretutindeni în întregul areal. După multe milenii, în zonele noastre geografice, ocru-roşu în scenariul cultic păstra aceleaşi verigi alcătuitoare pe întregul cuprins carpatic.
   În anii de înflorire ai aşezărilor carpatice, în perioada Europei Vechi s-au înregistrat autentice explozii spirituale şi materiale, o întrecere între toate vetrele culturale, pe un teren comun cu valori arhaice, pe fond uniform. Spaţiului Carpatic, primei entităţi adminis-trativ-teritoriale, i-a aparţinut formarea zonelor culturale, stimularea relaţiilor economice, lingvistice, spirituale.

   Ideogramele au fost încrustate în piatră, în os, în corn şi din mileniul al Vl-lea precreştin au fost pictate pe vase de cult, au fost incizate şi excizate în lutul modelat înainte de coacere.
   Dialogul prin mimică, gest, mişcare, cel efectuat cu ajutorul mijloacelor acustice precum toaca ş.a., prin toate aceste semnale comunicarea s-a făcut la fel de uşor ca cea prin semne grafice.
   Ca metodă, ideogramele s-au creat şi s-au diversificat cu preponderenţă în spaţiul şi perioada primilor agricultori, în anii de ascensiune ai Cultului Solar. Odată cu o anume coagulare a marilor centre cultice, in Europa Veche s-a accelerat procesul diversificării ideogramelor datorită unei sensibile emancipări a culturilor carpatice deosebit de viguroase atunci.
   În aşezările carpatice, primele ideograme au apărut odată cu primele semne concepute aici ca expresii ale gândirii raţionale.
   Astfel, în al XV-lea mileniu precreştin a fost incizat la Strachina Dorohoi primul fragment de volută, strămoşul spiralei suitoare. În mileniul al Xl-lea î.H., omul străvechi a incizat în os de ecvideu, la Dubova-Mehedinţi, un mesaj, o elevată alcătuire logică formată din unghiuri, cerc şi segmente de dreaptă bine gândit aşezate. Compoziţia de la Dubova a rămas o dovadă potrivit căreia ideograme precum rombul, unghiul, grupul de unghiuri opuse şi cu laturi paralele, segmente gemene, coloana şi fragmentul de coloană, amuleta unsă periodic cu ocru la o nouă înmânare ş.a., toate erau venite prin practici îndelungate în acei ani, 10650 î.H. (datate cu C.14.)
   După toate calculele, în acest spaţiu locuit, ideogramele ca metodă de comunicare şi-au început firul în mileniul inciziilor de la Dorohoi şi Dubova, în anii selecţiei ocrului-roşu din grota de la Boroşteni-Gorj. De atunci, într-un perpetuu proces de împrospătare au rămas mereu active.
   Fiecare ideogramă a fost alcătuită prin simplificarea până la esenţă a imaginilor din mediul înconjurător, folosindu-se în acelaşi scop şi semnele precedent utilizate. La cele vechi s-au adăugat pe parcurs elemente menite să detalieze, să explice, să îmbogăţească nuanţele ideilor din spatele desenelor pirn elemente adiacente.

   Încrustaţii în metal

   Din studiul încrustaţiilor în metale neferoase şi din cromoinci-ziografia lutului reiese că populaţia din extrema estică a Spaţiului Carpatic punea accentul pe spirală în repertoriul simbolistic, iar populaţia din extrema vestică şi nord-vestică accentua gama largă a simbolurilor unghiulare. Fenomenul a fost posibil deoarece semnele cucutiene derivau din volutele de la Strachina - Dorohoi (mii. al XV-lea, î.H.), iar semnele unghiulare derivau din osteografia ecvi-deului de la Porţile de Fier (mii. al Xl-lea, î.H.). În arealul Tisa, spirala construită din volute circulare nu a avut spaţiu de afirmare în credinţele vechi deoarece Coloana Cerului era exprimată în vest prin simboluri suprapuse, mult mai accesibile.(vezi coloana romboidală de la Dubova).
   S-au găsit brăţări spiralice la Apa - Satu Mare, la Pecica şi Păuliş - Arad, la Săpânţa - Maramureş, la Sarasău - Maramureş, la Stana - Satu Mare şi la Vima Mică - Maramureş, dar mult mai bogată a fost grafica unghiulară a brăţărilor purtate în aşezările de pe Tisa. Combinaţia dintre unghiuri, romburi, segmente de dreaptă, haşuri, toate au sugerat în compoziţii conceptul originar de la Dubova - Mehedinţi. Brăţările cu astfel de incrustaţii au fost preferate în aşezările:
   1.Bătarci - Satu Mare;
   2.Beltiug - Satu Mare;
   3.Bârsana - Maramureş;
   4.Cireşoaia - Bistriţa Năsăud;
   5.Dipşa - Bistriţa Năsăud;
   6.Dobrocina - Sălaj;
   7.Domaneşti - Satu Mare;
   8.Dragomireşti - Maramureş;
   9.Salard - Bihor;
   1O.Săcueni - Bihor;
   11.Tauteu-Bihor;
   12.Uriu - Bistriţa Năsăud;
   13. Valea Izei - Maramureş.

   Călineşti vatra sacră

   SPAŢIUL CARPATIC a fost o entitate istorico-geografică, a fost nucleul spritual, deplin cristalizat, al Europei Vechi. Acesta a constituit mai târziu baza autoritară a primului stat centralizat, a regatului antic în Carpaţi. Carpaticii au fost trăitorii dintotdeauna ai acestui spaţiu spiritual extins, compact şi bine conturat fizic.
   Trăitorii acestor ţinturi nu au lăsat posibilitatea existenţei unor începuturi cu soroc datat, nu au cunoscut descălecatul de sorginte tribală. Musterieni de pe Tisa - ca toţi cei din Carpaţi - au continuat firul existenţei lor întins în trecut şi peste perioada Riss-Wurm, au venit din adâncurile miraculoase ale proceselor chimice primare care au creat viaţa pe planetă. Omului i-a fost modelat chipul în lut şi a primit duhul sfânt de la creator când credinţele precreştine, solare se ridicau în apogeu iar umilii îşi adânceau încrederea în forţele Cerului. Fără de început, carpaticul s-a rupt din întunericul universal când Dumnezeu a zis: "Să se facă lumină!". Apoi a parcurs toate etapele impuse de evoluţia materiei, culminând cu ziua însorită a declanşării funcţiilor psihice. Iscoditorii erudiţi au căutat pragurile peste care a trecut omul în lungul lui proces evolutiv şi străduinţele au fost valoroase: în Spaţiul Carpatic, omul nu a avut început, şi nu va avea sfârşit dacă început nu a fost.
   Prin "urme documentare" s-a înţeles un minuţios studiu al fragmentelor din bunurile găsite în adstraturile, în straturile şi substraturile vetrelor de locuinţă, bunurile care au rezistat procesului firesc de degradare, precum piatra, osul, cornul, metalele, supleţea în funcţionalitate a acestora, ornamentul, ş.a. Acestea au determinat cronologii, discernământ, au condus la concluzii ferme. Căutările au fost rodnice fiindcă în arealul carpatic s-au păstrat foarte multe vetre cu foc viu, adică vetre active fără întrerupere, fie ele aşezări cultice, ateliere, spaţii civile. Astfel, primele cronici ale carpaticilor sedentari au fost scrise cu ascuţiş de silex, au fost alcătuite din gratoare, budine, vârfuri de săgeată, găteli generatoare de energie, ş.a. Acareturile gospodăreşti, inventarul de pratică uzuală, predominant precum uneltele de lemn nu durau peste două, trei secole. Pe vetrele străvechi,...

   Simboluri ale cerului-Tată

   Voluta a fost construită ca fiind proiecţia generată de un segment de curbă în mişcare elicoidală. Patru segmente de volută paralele, suitoare au fost sculptate întâi la Strachina-Dorohoi în al XV-lea mileniu î.H. De atunci începând, spirala a fost alcătuită din mai multe volute, a fost incizată, a fost modelată prin îndoire sau turnare. Voluta a dat sensul simbolic al spiralei, a dat sens conceptului cultic al acesteia la Cârcea, prin anii 6100 î.H., îmbogăţind grafica bolului cu volute multiple, toate încărcate cu pastă albă, cu liant calcaros şi praf de oase.
   Spirala suitoare a fost răspândită în Spaţiul Carpatic drept obiect sacru, important printre găteli şi ofrande. Ea sugera urcuşul spre Cer, sugera drumul, drumul serpentiform ca soluţie pentru cucerirea înălţimilor. Era o variantă pe lângă coloana romboidală de la Dubova, de la Porţile de Fier, pe lângă verticalele coloanelor create la noi în mileniile paleoliticului final. F. Matz şi F. Schachermeyr (Germania), în cunoştinţă de cauză au localizat în Carpaţi punctul de plecare al semnelor spiraliforme. Brăţara construită cu mai multe volute suitoare a îmbogăţit inventarul gătelilor în anii de vârf ai cultului Solar, a fost prezentă în toate aşezările capatice.
   Spirala plană, aplica, spirala decupată şi aşezată pentru concretizarea unei idei a fost în centrul de interes al cromoinciziografiei carpatice. Pentru uşurinţa cu care se construiau în mişcarea ciculară a roţii olarului şi pentru valoarea ei ca simbol, spirala plană a ocupat un loc important în pictura vaselor de ritual. O dată cu apariţia metalelor în preocupările mistice ale omului, aplica spiralică a fost construită din aur, din cupru, astfel dublâdu-şi semnificaţia cu ocru-roşu strălucitor. A fost construită din argint pentru că atât forma , cât şi nuanţa metalului simbolizau energia continuă prin regenerare. A descins din paleoliticul superior prin anii 7000 î.H., după modelul spiralei încărcată pasta albă, a luat chip de idol, de vârtej, de constelaţie, în felurite forme domina cromografica vetrelor din Carpaţi...