Coranul

   Toate marile religii ale lumii se bazează pe cărţi fonda­toare care sunt texte de revelaţie în sensul larg al cuvântului. Caracteristic Islamului este de a fi scos în evidenţă originalitatea absolută a unui Dumnezeu care nu se manifestă numai prin minunile lumii create, ci si printr-un cuvânt – Coranul – adresat omului care-i devine astfel apropiat.
   Pentru musulmani, Coranul nu este numai cartea sacră emanată direct de la divinitate – definită în mod curent ca o sumă de principii în care se crede, o sinteză de precepte etice, o normă de viaţă spirituală, un codice civil ce răspunde problemelor vieţii cotidiene – ci o realitate pregnantă cu o semnificaţie profundă şi misterioasă, "o inimitabilă simfonie ale cărei sunete îi mişcă pe oameni pană la lacrimi sau îi duce pe culmile extazului", cum spunea unul din traducătorii Coranului în engleză. În acest spirit, Coranul este considerat a fi însuşi Cuvântul lui Dumnezeu.
   Profetul Muhammad a fost ales să spună în cea mai pură limbă arabă – asa cum este considerată araba coranică – ceea ce voia Dumnezeu şi să repete ceea ce Dumnezeu revelase parţial profeţilor anteriori.
   Coranul nu a fost scris în timpul vieţii profetului Muhammad, ci a fost doar memorat de către însoţitorii săi, iar, rareori, versete răzlete au fost notate pe foi de palmier, omoplaţi de camilă, bucăţi de ceramică. Elaborarea formei scrise a început după moartea profetului, urmand un drum lung şi extrem de sinuos până s-a ajuns la un Coran canonizat.