Cum să creăm o relaţie spirituală

   A învăţa, trăind de unul singur

   Unul dintre lucrurile care sunt foarte clare este acela că a avea o relaţie de cuplu reuşită este cel puţin la fel de dificil, dacă nu mai dificil, ca a avea succes în a trăi de unul singur. Ba chiar, aţi putea spune că a reuşi să duci un trai de unul singur reprezintă o cerinţă pentru reuşita în ceea ce priveşte traiul alături de o altă persoană.
   Dacă nu ai trăit niciodată singur, s-ar putea să nu ştii ce ai nevoie şi ce vrei. Experienţa ta se poate să fi fost definită de către ceilalţi oameni cu care ai trăit. S-ar putea să-ţi fi trăit viaţa încercând să-i mulţumeşti pe ceilalţi şi să le câştigi acceptarea şi aprobarea. Trecerea de la o relaţie la alta nu te va ajuta să afli cine eşti. S-ar putea să trebuiască să petreci un timp de unul singur, să-ţi stabileşti propriul ritm şi să afli ce anume este cu adevărat important pentru tine.
   Atunci când ştii cine eşti, poţi fi sincer cu ceilalţi şi îi poţi încuraja să fie şi ei, la rândul lor, sinceri cu tine. Atunci va fi mai uşor să găseşti o altă persoană care să aibă aceleaşi priorităţi în viaţă ca şi tine. Atunci când te implici într-o relaţie, înainte să ştii care îţi sunt priorităţile, sfârşeşti prin a folosi relaţia ca pe un termen de comparaţie, cu ajutorul căruia să descoperi ce vrei. Deşi acest lucru poate face parte din procesul tău de învăţare, se poate ca el să îţi creeze şi o suferinţă inutilă, atât ţie, cât şi celeilalte persoane. Este întotdeauna mai uşor să descoperim cine suntem, privind în interior decât privindu-ne pe noi înşine prin ochii altuia.
   A fi de unul singur este cea mai bună cale de a ne...

   ... doar ca iubiţi. Vă dezvoltaţi respectul unul pentru celălalt şi învăţaţi să vă iertaţi greşelile. Dezvoltaţi o compasiune autentică unul pentru celălalt. Până nu ajungi în acest punct alături de partenerul tău, relaţia voastră nu s-a stabilit ca realitate spirituală. Nu aţi trecut de nevoile ego-ului, pentru a ajunge în inima iubirii şi acceptării.
   Dacă scopul tău este acela de a avea o relaţie spirituală şi înălţătoare, ai face bine să te asiguri că tu şi partenerul împărtăşiţi aceeaşi viziune despre relaţie, că aveţi aceleaşi valori şi convingeri, aceleaşi interese şi un angajament comun de a fî împreună. Haideţi să ne uităm, pe scurt, la fiecare dintre aceste domenii.

   1. Viziunea comună
   A avea o viziune comună, înseamnă că tu şi partenerul tău sunteţi de aceeaşi părere despre ce este important într-o relaţie şi în ce direcţie aţi vrea să se îndrepte. Adesea, este de ajutor să vă articulaţi această viziune în scris şi să o revizuiţi ori de câte ori este nevoie. Un obicei util este acela de a revizui această viziune o dată pe an, la aniversarea relaţiei voastre.

   2. Valori comune
   Valorile tale reprezintă codul moral, conform căruia trăieşti. Ştii că ceea ce gândeşti este corect sau greşit, ce poţi şi ce nu poţi accepta. Se poate să crezi în căsătoria legală sau se poate să nu crezi. Se poate să pui preţ pe fidelitate, pe libertatea de gândire, pe sinceritate, consecvenţă, curăţenie, originalitate. Completează tu lista. Poate că ai păreri religioase, filozofice sau politice, pe care ar trebui să le împărtăşeşti cu partenerul. Se poate să-ţi fi luat angajamentul de a fi vegetarian. Poate crezi în abstinenţa de la alcool sau droguri. Poate te pasionează drepturile omului.
   Clarifică-te cu privire la ce este important pentru tine şi împărtăşeşte totul cu potenţialul tău partener. Chiar dacă este posibil să nu fiţi de acord în privinţa tuturor valorilor, este...

   A treia lege spirituală: DEZVOLTAREA

   Într-o relaţie spirituală, ambele persoane trebuie să fie libere să crească şi să se exprime ca individualităţi.

   Într-o relaţie, diferenţele sunt la fel de importante ca şi asemănările. Ne este uşor să-i iubim pe aceia care sunt de acord cu noi şi care ne împărtăşesc valorile şi interesele. Nu mai este atât de uşor să-i iubim pe aceia care nu sunt de acord cu noi şi care au valori şi interese foarte diferite de ale noastre. Pentru a-i putea iubi, trebuie să iubim necondiţionat. Iubirea noastră trebuie să se bazeze pe acceptare, şi nu pe neînţelegere. În orice relaţie vor fi momente când nu suntem de acord cu partenerii noştri. Atunci când nu suntem de acord, facem acest lucru cu iubire şi cu respect? Ne respectăm diferenţele, sau ne împotrivim lor? Încercăm să-i schimbăm ideile partenerului, sau le acceptăm? Ne acceptăm propriile idei, sau încercăm să le schimbăm, astfel încât să ne accepte partenerul?
   Parteneriatul spiritual se bazează pe iubire şi acceptare necondiţionate. Nu trebuie să fim de acord cu partenerii noştri pentru a-i iubi şi accepta. Nu trebuie să facem totul împreună pentru a ne simţi legaţi de partenerii noştri. Putem sa le dăm partenerilor noştri spaţiul de a fi ei înşişi.
   Problemele legate de limite sunt extrem de importante într-o relaţie. Faptul că formăm un cuplu, nu înseamnă că...

   ... noastre să nu mai poată fi ascunse. Nu este întotdeauna o treabă plăcută.
   Dacă ne aşteptăm să fie plăcută tot timpul sau mai tot timpul, atunci vom fi foarte dezamăgiţi. Fiecare relaţie trece de la romantism la realism, ajungând până în profunzimile deznădejdii. Cuplurile cad din graţie, la fel cum o fac şi persoanele individuale. Fiecare îşi are propria noapte întunecată a sufletului, o întâlnire cu tărâmul demonic. Cuplurile care îşi înfruntă demonii şi trec prin fricile lor au câştigat o luptă decisivă împotriva ignoranţei. Cei doi devin realişti şi înţeleg că unicul motiv pentru care sunt împreună este acela de a învăţa să se iubească şi să se accepte pe ei înşişi. Aceasta este calea ce duce la Înălţare.
   Există o lege spirituală care spune că orice ne deranjează la altcineva ne arată o parte din noi înşine, pe care nu suntem dispuşi să o iubim şi să o acceptăm. Învinovăţirea partenerilor noştri, sau faptul că le găsim cusururi, nu ne ajută să găsim acea parte din noi înşine, sau să o vindecăm. Şi totuşi, aceasta este menirea sacră a relaţiei.
   Partenerii noştri sunt oglinzile care ne ajută să ajungem faţă în faţă cu noi înşine. Orice probleme pe care le avem de a ne iubi sau accepta pe noi înşine vor fi reflectate de către partenerul nostru. Uneori, reflectarea este directă, iar, alteori, e indirectă.
   De exemplu, dacă simţim că partenerul nostru este egoist, se poate să fie din cauză că şi noi ne comportăm în mod egoist. Sau poate din cauză că partenerul nostru îşi ia apărarea, lucru pe care noi înşine nu-l facem în ceea ce ne priveşte. Putem fi supăraţi pe partenerii noştri, dar acest lucru este pură iluzie. Ea ascunde faptul că suntem supăraţi pe noi înşine. Iar, în cele din urmă, va trebui să ne împăcăm cu acea supărare. La urma urmei, nu greşelile partenerului sunt cele care ne urmăresc, ci ale noastre. Noi suntem responsabili pentru greşelile noastre şi ştim asta. Iertarea acelor greşeli este ceva foarte greu pentru noi. Trebuie să învăţăm să...

   A şasea lege spirituală: ASUMAREA RESPONSABILITĂŢII

   În relaţia spirituală, fiecare partener îşi asumă responsabilitatea pentru propriile gânduri, sentimente şi experienţe

   Este ironic poate că relaţia, care aparent pune accentul pe împărtăşire şi companie, ne cere să ne asumăm responsabilitatea doar pentru noi înşine. Ceea ce gândim, simţim şi experimentăm ne aparţine nouă. Iar ceea ce gândeşte, simte şi experimentează partenerul îi aparţine lui. Nu suntem niciodată responsabili de experienţa partenerului, iar el nu este niciodată responsabil de a noastră. Frumuseţea acestei legi spirituale se pierde în cazul acelora care au nevoie să-i facă pe partenerii lor responsabili pentru fericirea sau suferinţa lor.
   Deşi în relaţie trecem de la un context "Eu" la unul de "Noi", nu pierdem puritatea spirituală a lui "Eu". Eu pot încă să iau decizii doar pentru mine însumi, iar tu pentru tine însuţi. Nu pot decide în locul tău şi nici tu în al meu. Această răspundere esenţială nu dispare odată cu începerea unei relaţii.
   Din păcate, mulţi dintre noi uităm de răspunderea pe care o avem faţă de noi înşine, de îndată ce începem o relaţie. Vrem să-i facem responsabili pe partenerii noştri de fericirea noastră şi, atunci când aceştia ne deranjează, vrem să-i facem responsabili de suferinţa noastră. Partenerii noştri ne fac la fel. În jocul iubirii co-dependente, graniţele se şterg cu...

   Detaşarea

   Odată ce aţi ajuns la o înţelegere şi v-aţi făcut timp să vă sprijiniţi unul pe altul în a face tranziţia spre noua formă a relaţiei, a venit timpul să vă detaşaţi de vechea formă. De exemplu, să spunem că tu şi partenerul tău decideţi că vreţi să fiţi prieteni în continuare, dar nu vreţi să mai aveţi relaţii sexuale. Cât timp vă aflaţi în tranziţie, puteţi să mai faceţi dragoste o dată sau de două ori, sau puteţi sta în pat împreună, ţinându-vă în braţe. Acest lucru vă ajută pe amândoi să simţiţi că aveţi un sprijin. Cu toate acestea, veţi ajunge într-un punct în care a dormi împreună nu vă mai foloseşte şi nu mai este potrivit. Acest lucru vă ajută să vă îndreptaţi în direcţia pe care v-aţi ales-o. În acest punct, sunt necesare nişte limite bune. A venit vremea să vă detaşaţi.
   O parte a procesului de detaşare este jelirea vechii forme a relaţiei. Trebuie să verşi lacrimi. Corpul se poate să tânjească după atingerea celeilalte persoane. Se poate să ai şi alte simptome fizice sau emoţionale legate de despărţire. Acest lucru este natural şi va dura atât cât este nevoie. Nu există o perioadă de timp corectă pentru jelirea pierderii relaţiei sau a unui anumit aspect de legătură cu cineva. Acceptarea experienţei şi parcurgerea ei cu răbdare te ajută să o poţi încheia.
   Nu te acuza dacă îţi ia mult timp să plângi o relaţie care a fost importantă pentru tine. Nu trebuie să te compari cu alţi oameni. Dacă prietenii te presează să ieşi la întâlniri înainte să fii pregătit, spune-le că apreciezi faptul că au grijă de tine, dar că nu te simţi încă pregătit. Roagă-i să te susţină în a-ţi continua propriul proces.