Libraria Eu Sunt - libraria sufletului
intrare cont | creare cont | asistenţă
» EuSunt » Cum să creşti un copil sigur de sine marţi, 17 octombrie 2017 
căutare avansată
  căutare   OK
 
domenii
arte divinatorii astrologie budism creştinism dicţionare filosofie hinduism islamism iudaism literatură maeştri spirituali mitologie ocultism orientări spirituale paranormal psihologie taoism terapii yoga
 
 
index alfabetic
noutăţi în curând autori edituri titluri
 
 
newsletter

abonare
 
 
informaţii utile
asistenţă cum comand despre livrare cum plătesc despre EuSunt anunţuri
 
 
link-uri
link-uri parteneri
 

Cum să creşti un copil sigur de sine

parentajul bazat pe Cercul Siguranței
de Kent Hoffman, Glen Cooper, Bert Powell
Recomanda unui prieten Recomanda unui prieten
Cum să creşti un copil sigur de sine Imaginea mare preţ Eu Sunt: 36,00 lei

preţ listă: 39,00 lei

reducere:
3,00 lei (7,69%)

  buc.
alte modalităţi de comandă:

1. prin e-mail la comenzi@eusunt.ro

2. prin messenger la libraria_eusunt

3. telefonic la:
orange 0754.025.588
vodafone 0722.298.137
romtelecom 021.665.69.86

Detalii despre cartea Cum să creşti un copil sigur de sine

Cercetările au arătat că există mulţi factori care influenţează felul în care ne creştem copiii şi că a le oferi căi de a fi văzuţi, liniştiţi, în siguranţă le deschide uşa către o stare de bine. Dar multe lucruri ne pot sta în cale. Unul dintre aceşti factori este propria noastră experienţă din copilărie. Totuşi, cercetările sunt solide şi limpezi. Nu ceea ce ni s-a întâmplat în copilărie, în sine, este factorul crucial pentru a face o previziune a gradului de siguranţă al ataşamentului lor faţă de noi, ci felul în care noi am înţeles cum anume ne-au influenţat experienţele din copilărie. Studii atente asupra a 10000 de indivizi au arătat că felul în care am reuşit să reflectăm la acele lucruri care n-au fost chiar atât de bune în copilărie şi să înţelegem cum ne-au influenţat dezvoltarea şi cum ne-au afectat felul în care ne creştem copiii este ceea ce contează cel mai mult (vezi cartea mea The Developing Mind 2012 pentru o sinteză a acestor descoperiri). Şi, chiar dacă am avut un ataşament securizant faţă de părinţi sau alte persoane de îngrijire, oricare dintre noi poate beneficia de o adâncire a conştientizării felului în care ne putem creşte copiii. Există întotdeauna loc pentru a învăţa şi a creşte! Vestea bună e că nu e niciodată prea târziu să ne înţelegem viaţa şi să învăţăm să ne îmbunătăţim legăturile cu cei care ne iubesc.
Cuvânt-înainte ... 11
Mulţumiri ... 15
Nota autorilor ... 19
Introducere ... 21

Partea I. în jurul Cercului ... 31

Capitolul 1. Ataşamentul ... 33
Capitolul 2. Siguranţa ... 66
Capitolul 3. O hartă pentru ataşament ... 97
Capitolul 4. Când joci rolul mâinilor care susţin Cercul ... 131
Capitolul 5. Muzica rechinilor ... 174
Capitolul 6. Comportamentul ca mijloc de comunicare ... 216

Partea a II-a. Crearea şi menţinerea Cercului Siguranţei ... 261

Capitolul 7. Oase de rechini ... 263
Capitolul 8. Să încercăm noi ape ... 303
Capitolul 9. Cum ne menţinem la suprafaţă ... 342

Resurse ... 377

pag. 50-51

   STRESUL ŞI SĂNĂTATEA

   Corpul omenesc este echipat cu un sistem extraordinar de inteligent de gestionare a pericolelor. Totuşi, nu putem mereu controla ameninţările care ne dau târcoale griji financiare permanente, conflicte familiale, mediu de viaţă periculos sau, pentru copil, faptul că nu are aproape de el un adult sensibil, care reacţionează şi aici intervine stresul. Percepţia unui pericol declanşează o serie complicată de evenimente neurochimice, printre care şi eliberarea hormonului de stres cunoscut sub numele de cortizol. Principala sarcină a cortizolului este aceea de a readuce corpul într-o stare de echilibru şi stabilitate (homeostază) în urma stresului. Problema este că în procesul de reglare a diferitelor sisteme afectate de stres, în principal a metabolismului, cortizolul afectează şi sistemul imunitar. Făcându-şi treaba, cortizonii îi transmite corpului să nu mai lupte, să revină la o stare stabilă, prin urmare scade imunitatea, făcând corpul mai vulnerabil la boli. Acesta este unul dintre motivele pentru care cei supuşi unui stres cronic se îmbolnăvesc mai des decât ceilalţi. Din păcate, prin episoade repetate de stres acut şi cronic, cortizolul în exces este eliberat şi poate aduce daune memoriei, cogniţiei, ba chiar poate adăuga straturi de grăsime pe abdomen, ceea ce sporeşte riscul de boli cardiovasculare. Bebeluşii ale căror nevoi de ataşament nu sunt împlinite pornesc în viaţă cu dezavantaje fizice şi mentale.
   Noi, adulţii, pierdem din vedere cât de stresante sunt aceste probleme cotidiene pentru un copil, dar pentru bebeluş orice nevoie nesatisfăcută face să explodeze nivelul de cortizol şi "gaura neagră" să se extindă. Din fericire, există şi un antidot: alinarea din partea mamei şi a tatei. În cercetările de laborator, cortizolul bebeluşilor a scăzut dramatic atunci când au fost ridicaţi în braţe în timpul unui eveniment stresant.
   S-au descoperit de asemenea legături între nesiguranţă şi problemele psihologice de mai târziu. Sentimentul de siguranţă vine sub forma oferirii unui refugiu protector (care oferă confort şi alinare) şi a unei baze de siguranţă pentru a putea explora. Tatăl lui Lei a oferit ambele resurse fiicei sale în scena relatată mai sus. În studiul Minnesota, copiii ai căror părinţi erau emoţional indisponibili pentru a-l alina pe copil aveau tulburări mai serioase de comportament în adolescenţă, iar copiii ai căror părinţi opuseseră rezistenţă în a le permite să exploreze aveau şanse mai mari să dezvolte tulburări anxioase la adolescenţă. Studiul a mai descoperit şi o asociere (deşi nu atât de pronunţată) între ambele tipuri de insecuritate şi depresie: copiii se simţeau fie neîncrezători şi alienaţi, fie neajutoraţi şi anxioşi.
   Procesul de dezvoltare al copilului e încărcat de tot soiul de sarcini pe care le are de dus la bun sfârşit, abilităţi de deprins, capacităţi de dezvoltat. Iată cum ataşamentul joacă un rol esenţial în multe dintre aceste procese.

   ÎNVĂŢAREA REGLĂRII EMOŢIILOR

   Îngeraşul mult-aşteptat se poate dovedi un mic ghemotoc de nervi în primele sale luni de viaţă. Experţii în psihologia dezvoltării sunt aproape cu toţii de acord că un părinte de încredere sau o altă "figură de ataşament", aşa cum e ea numită în psihologia dezvoltării, are ca rol principal oferirea alinării pentru toate aceste stări dificile trăite de bebeluş. În mod evident, bebeluşii nu fac faţă experienţei emoţionale covârşitoare şi intense de unii singuri. Întâi, mama sau tata reglează emoţiile bebeluşului din exterior: îi alină plansetele, îi cântă cântecele de leagăn, îi zâmbesc cu blândeţe, îl leagănă şi aşa mai departe. Pe măsură ce bebeluşul învaţă că există cineva care să îl ajute să îşi gestioneze...

pag. 50-51

   STRESUL ŞI SĂNĂTATEA

   Corpul omenesc este echipat cu un sistem extraordinar de inteligent de gestionare a pericolelor. Totuşi, nu putem mereu controla ameninţările care ne dau târcoale griji financiare permanente, conflicte familiale, mediu de viaţă periculos sau, pentru copil, faptul că nu are aproape de el un adult sensibil, care reacţionează şi aici intervine stresul. Percepţia unui pericol declanşează o serie complicată de evenimente neurochimice, printre care şi eliberarea hormonului de stres cunoscut sub numele de cortizol. Principala sarcină a cortizolului este aceea de a readuce corpul într-o stare de echilibru şi stabilitate (homeostază) în urma stresului. Problema este că în procesul de reglare a diferitelor sisteme afectate de stres, în principal a metabolismului, cortizolul afectează şi sistemul imunitar. Făcându-şi treaba, cortizonii îi transmite corpului să nu mai lupte, să revină la o stare stabilă, prin urmare scade imunitatea, făcând corpul mai vulnerabil la boli. Acesta este unul dintre motivele pentru care cei supuşi unui stres cronic se îmbolnăvesc mai des decât ceilalţi. Din păcate, prin episoade repetate de stres acut şi cronic, cortizolul în exces este eliberat şi poate aduce daune memoriei, cogniţiei, ba chiar poate adăuga straturi de grăsime pe abdomen, ceea ce sporeşte riscul de boli cardiovasculare. Bebeluşii ale căror nevoi de ataşament nu sunt împlinite pornesc în viaţă cu dezavantaje fizice şi mentale.
   Noi, adulţii, pierdem din vedere cât de stresante sunt aceste probleme cotidiene pentru un copil, dar pentru bebeluş orice nevoie nesatisfăcută face să explodeze nivelul de cortizol şi "gaura neagră" să se extindă. Din fericire, există şi un antidot: alinarea din partea mamei şi a tatei. În cercetările de laborator, cortizolul bebeluşilor a scăzut dramatic atunci când au fost ridicaţi în braţe în timpul unui eveniment stresant.
   S-au descoperit de asemenea legături între nesiguranţă şi problemele psihologice de mai târziu. Sentimentul de siguranţă vine sub forma oferirii unui refugiu protector (care oferă confort şi alinare) şi a unei baze de siguranţă pentru a putea explora. Tatăl lui Lei a oferit ambele resurse fiicei sale în scena relatată mai sus. În studiul Minnesota, copiii ai căror părinţi erau emoţional indisponibili pentru a-l alina pe copil aveau tulburări mai serioase de comportament în adolescenţă, iar copiii ai căror părinţi opuseseră rezistenţă în a le permite să exploreze aveau şanse mai mari să dezvolte tulburări anxioase la adolescenţă. Studiul a mai descoperit şi o asociere (deşi nu atât de pronunţată) între ambele tipuri de insecuritate şi depresie: copiii se simţeau fie neîncrezători şi alienaţi, fie neajutoraţi şi anxioşi.
   Procesul de dezvoltare al copilului e încărcat de tot soiul de sarcini pe care le are de dus la bun sfârşit, abilităţi de deprins, capacităţi de dezvoltat. Iată cum ataşamentul joacă un rol esenţial în multe dintre aceste procese.

   ÎNVĂŢAREA REGLĂRII EMOŢIILOR

   Îngeraşul mult-aşteptat se poate dovedi un mic ghemotoc de nervi în primele sale luni de viaţă. Experţii în psihologia dezvoltării sunt aproape cu toţii de acord că un părinte de încredere sau o altă "figură de ataşament", aşa cum e ea numită în psihologia dezvoltării, are ca rol principal oferirea alinării pentru toate aceste stări dificile trăite de bebeluş. În mod evident, bebeluşii nu fac faţă experienţei emoţionale covârşitoare şi intense de unii singuri. Întâi, mama sau tata reglează emoţiile bebeluşului din exterior: îi alină plansetele, îi cântă cântecele de leagăn, îi zâmbesc cu blândeţe, îl leagănă şi aşa mai departe. Pe măsură ce bebeluşul învaţă că există cineva care să îl ajute să îşi gestioneze...

pag. 148-149

   Un bebeluş care se simte "susţinut" este acela care va fi capabil să se uite cu calm la un străin care încearcă să îl amuze, agitându-i o jucărie zornăitoare prin faţă. Un copil care se simte susţinut de tatăl lui la controlul medical ştie că e în regulă să plângi când simţi înţepătura acului, dar care e foarte probabil să se liniştească rapid când durerea fizică încetează. Copilul mai mare va fi capabil să depăşească tracul şi să îşi cânte rolul în piesa clasei dacă o vede pe mama în sală, empatizând cu teama lui şi dând aprobator din cap, într-un fel care îi transmite: "Sunt aici şi vei fi în regulă orice s-ar întâmpla". Iată şi un exemplu cu care v-aţi putea identifica:
   Alyssa ne-a spus că interacţiunea ei cea mai memorabilă cu personalul medical care a asistat naşterea fiicei ei a fost cât de diferit a fost tratată de rezidenţii de la spitalul universitar. în mijlocul travaliului activ, îşi aminteşte ea, rezidenţii intrau în salon, îşi puneau mănuşile, iar după ce îşi anunţau scurt numele şi intenţia de a verifica progresul travaliului, făceau examinarea internă. Apoi a mai fost un bărbat rezident (al cărui nume nu l-a uitat) care a intrat, s-a uitat direct în ochii ei cu o expresie caldă şi i-a pus o mână pe coapsă. Alyssa îşi aminteşte că respira calm şi că acest medic tânăr aştepta ca ea să se simtă mai relaxată înainte să înceapă procedura. Pentru cineva care alesese mereu medici femei, plecând de la prezumţia că aveau să înţeleagă cum e să fii femeie, Alyssa a fost uimită că medicul care i se păruse atât de liniştitor era singurul bărbat dintre toţi rezidenţii pe care îi văzuse. Această demonstraţie de empatie nu era în mod limpede ceva ce rezidenţii învăţaseră la facultatea de medicină. Părea să îi vină natural acelui medic.
   Există multe date care arată că stresul mamei din timpul travaliului poate complica naşterea şi poate avea efecte adverse asupra bebeluşului. Abilitatea acestui medic tânăr de A-Fi-Conectat cu pacienţii săi a fost de bun augur pentru cei pe care îi ajuta să vină

   PĂRINTE VERBAL, COPIL FLUENT

   Cunoaşterea implicită relaţională care susţine capacitatea de A-Fi-Conectat cu ceilalţi şi deci de a avea relaţii împlinite, bazate pe încredere, nu se bazează pe limbaj. Ceea ce nu înseamnă că nu trebuie să le vorbim bebeluşilor despre experienţele lor. Nu doar că vorbitul le va construi vocabularul pentru exprimarea emoţiilor, dar va susţine dezvoltarea limbajului şi sporirea inteligenţei în general În 1995, după studii de zece ani, cercetătorii de la Universitatea din Kansas au raportat că numărul de cuvinte rostite de părinţi copiilor până la vârsta de trei ani era în relaţie directă cu succesul lor şcolar la vârstă de 9 ani. Studii mai recente arată că această diferenţă începe să fie vizibilă încă de la 18 luni, iar oamenii de ştiinţă consideră că a le vorbi copiilor ar putea să conteze încă de la naştere. Şi nu e vorba doar despre cuvintele pe care copiii le aud în discuţiile între copii sau la televizor, sau în discuţiile dintre adulţi. Ceea ce contează este câte cuvinte sunt rostite direct copilului. Cu alte cuvinte, doar în contextul relaţiei sporesc inteligenţa şi limbajul.
   Prin urmare, când copilul explorează lumea, vorbiţi-i întruna despre lume: "Iată cum se simte nisipul, rece şi moale, nu-i aşa?"; "Iată ce zi însorită, strălucitoare. Nu-i aşa că e frumos cerul acesta albastru?"; "Ce tare ai aruncat mingea, vezi ce departe s-a rostogolit?"; "Ce mulţi copii sunt azi afară la joacă. Poate ne facem câţiva prieteni noi!" Chiar dacă vă simţiţi ridicoli tot sporovăind cu bebeluşul, care nu poate avea o replică verbală, sau cu copilul mic, care poate e prea ocupat cu alte lucruri, sau cu un copil ceva mai mare, care pur şi simplu nu vrea să discutaţi în acel moment, să ţineţi minte că în acest fel îl lansaţi pe copil pe calea învăţării (sau perfecţionării) limbajului. Câtă vreme nu interferaţi cu activitatea copilului, continuaţi să povestiţi. Şi un sfat: Dacă naraţiunea voastră devine brusc interogativă, în căutarea "răspunsurilor corecte", cel mai probabil deveniţi intruzivi. Regulă generală: păstraţi atenţia concentrată asupra experienţei de...

pag. 220-221

   NESIGURANŢA SE STRECOARĂ PESTE TOT, DE JUR ÎMPREJURUL CERCULUI

   O legătură de ataşament securizant se formează când principala persoană de îngrijire a copilului se simte în general confortabil peste tot în jurul Cercului, disponibilă şi capabilă în majoritatea timpului să împlinească nevoile unui copil de a avea un refugiu sigur şi de a avea o bază securizantă, în timp ce copilul parcurge distanţa între cele două tipuri de nevoi pe tot parcursul zilei. Confortul general al părintelui în raport cu nevoile copilului se traduce prin confortul copilului de a cere ca acele nevoi să-i fie împlinite. În leagănul lui "şi", părintele şi copilul se relaxează ştiind că vor împlini acele nevoi împreună. Ceea ce nu înseamnă că nu există poticneli sau schimbări greşite de direcţie. Înseamnă însă că, atunci când copilul încearcă să facă faţă unei emoţii derutante sau inconfortabile, iar părintele nu e chiar sigur de tipul de ajutor potrivit, el îi oferă sentimentul liniştitor că se află acolo pentru a prelua controlul, pentru a fi mai mare, mai puternic şi blând şi pentru a pune în practică înţelepciunea pe care a reuşit să o acumuleze de-a lungul anilor. În loc să intre în panică din pricina lucrurilor pe care nu le ştie, părintele întinde mâna copilului şi emană sentimentul că "Suntem împreună în această problemă şi o vom depăşi tot împreună". Părintele e convins că e mai mare şi mai puternic decât copilul, dar poate şi mai important este faptul că el crede că relaţia e mai mare ţi mai puternică decât fiecare dintre ei. Încrederea sa în relaţie în puterea lui "şi" îl poate însoţi pe copil nu doar în aceste momente de stres, ci şi în toate negocierile privitoare la relaţii de pe toată durata vieţii lui.
   De vreme ce siguranţa conferă o asemenea forţă, nu e deloc surprinzător că nesiguranţa are şi ea propriile sale efecte. E important să înţelegem că, deşi cu toţii putem avea dificultăţi mai vizibile pe una din jumătăţile Cercului, nu suntem pe deplin confortabili nici cu cealaltă. Punctele unde ne e cel mai greu pot să fie legate de muzica
rechinilor, pe jumătatea inferioară sau superioară a Cercului, dar nesiguranţa care izvorăşte de aici nu se limitează doar la aceste zone. Un părinte care nu poate sprijini explorarea va fi mai puţin în largul său cu alinarea (fie va face exces de zel, fie va eşua). Nesiguranţa duce la nesiguranţă şi iar la nesiguranţă. Dacă ne simţim pierduţi în privinţa anumitor nevoi din jurul Cercului, nesiguranţa noastră se va strecura, cel mai probabil în întreaga sferă a parentajului, într-o anumită măsură. Acesta nu e un lucru rău e doar ceva de care trebuie să fim conştienţi şi e, poate, un stimulent în plus pentru a ne înţelege muzica rechinilor şi a ne angaja să facem alegeri conştiente pentru a răspunde nevoilor copiilor de câte ori putem.

...roagă să îl înveţe cum se joacă un joc nou pe care l-au cumpărat împreună şi încearcă să îl convingă pe Tariq să stea liniştit şi să se uite le televizor alături de el. Dacă aceste tipare devin înrădăcinate, când Tariq ajunge în şcoala primară, va simţi că nu poate merge la mama să îi vorbească despre temerile lui; ar putea ezita să îi ceară tatălui să îl ajute la antrenamentul pentru echipa de fotbal. Prin urmare, ce se întâmplă dacă Tariq se află pe jumătatea inferioară a Cercului şi doar mama e prin preajmă sau se află pe jumătatea superioară şi doar tata e acolo? E posibil ca nevoile sale să rămână fără răspuns.
   Dar dacă părinţii lui Tariq devin conştienţi de muzica rechinilor, îşi pot folosi funcţionarea reflexivă pentru a vedea când începe să le răsune în urechi (sau să o anticipeze), iar când neagă vreuna dintre nevoile copilului, pot repara ruptura. Pot să rămână vigilenţi şi să descopere indiciile false trimise de copil.
   Este ceea ce a făcut tatăl lui Oliver când educatoarea i-a raportat că Oliver părea să se fi schimbat şi se purta agresiv cu ceilalţi copii şi cu profesorii. Educatoarea a întrebat dacă se petrecea ceva acasă despre care ar fi trebuit să ştie, aşa încât să îl poată sprijini pe Oliver la şcoală. Tatăl lui Oliver i-a spus despre boala...

pag. 340-341

   Când te simţi exilat (sau simţi că nu-ţi găseşti locul sau că nu eşti precum ceilalţi):
    "Ce se presupune că ar trebui să fac eu aici? Nu ştiu niciodată ce se aşteaptă de la mine. Sunt pur şi simplu ciudată. Niciodată nu mă încadrez în peisaj."
    "De ce e toată lumea aşa de interesată să îşi vadă copilul ca fiind excepţional? E o nebunie. Ce e cu toată această agitaţie cu a fi special, special şi iar special?"
    "Dacă ea o să-mi spună iar că mă înţelege perfect, e posibil să plec."

   Ce aţi putea spune dacă vă recunoaşteţi muzica rechinilor:
    "E posibil să simt că nu aparţin acestui grup de părinţi, dar nu e adevărat. Cu toţii ne străduim. Cu toţii facem greşeli. Pot să trăiesc cu acest gând."
    "Iar începe cu ideile ei. Îmi spune din nou că Brian e cu totul excepţional. E în mod clar ceva trist atât pentru ea, cât şi pentru Brian. Pot fie să mă supăr, fie să le urez amândurora tot binele."
    "Nu am nevoie de aprobarea ei. Nici măcar nu mi-o doresc. O să încerc să găsesc o cale de a muta accentul discuţiei să nu mai fie despre mine, ci despre ceva mai neutru."

   Când te simţi controlat:
    "De ce am un copil care nici măcar nu îmi dă voie să merg până la baie fără să facă o scenă? Nu e de mirare că mereu îl resping!"
    "De ce şedinţele cu părinţii sunt mereu conduse de oameni care sunt îngrijoraţi de stima de sine a copiilor? A devenit o religie!"
    "Îmi iubesc copiii, dar mă iubesc şi pe mine însămi. Uneori cred că e ceva în neregulă cu mine, pentru că niciodată nu îi aud pe ceilalţi părinţi spunând ce simt eu: Sunt la fel de important ca fiul/fiica mea."

   Ce aţi putea spune dacă vă recunoaşteţi muzica rechinilor.
    "Jessie are mare nevoie de mine acum. Simt că trebuie să mă ascund. Acesta e adevărul simplu. Dar nu e singurul adevăr. Acum, de dragul lui Jessie, am să îl iau în braţe şi am să-l alint cel puţin un minut. Să sperăm ca va fi de ajuns. Dacă nu, iau o pauză mai târziu şi îi ofer din nou o îmbrăţişare."
    "Aceste şedinţe sunt doar nişte şedinţe. Mă aflu aici pentru că îmi iubesc fiica şi nu sunt obligată să fiu de acord cu tot ce se spune aici. Paloma va fi în regulă."
    "Am început să am resentimente faţă de copil, pentru că simţeam că e singurul care are nevoi aici. Eu nu ader la acel stil de parentaj care îmi spune că trebuie să îmi ador copilul şi să îmi centrez viaţa în jurul lui. E pur şi simplu caraghios. Şi eu contez. Şi el contează. Câtă vreme suntem amândoi sinceri, mă pot concentra mai mult asupra lui."
   Gândurile pe care ai putea să le ai după ce înveţi să îţi recunoşti muzica rechinilor demonstrează cum poate arăta un proces intens de funcţionare reflexivă şi cum îţi poate spori capacitatea de a fi alături de copilul tău (şi de alţii din viaţa ta care sunt importanţi pentru tine). Dar A-Fi-Conectat cu copilul este un angajament continuu şi fireşte că trebuie să fii pregătit pentru toate schimbările privind modul de manifestare a nevoilor pe măsură ce copilul creşte. A fi dispus să reflectezi asupra propriei reflecţii va fi un punct important de aici înainte. Capitolul 9 te va ajuta să alegi siguranţa pentru copilul tău la diferite vârste.

  • cartea a apărut în octombrie 2017 la editura Trei, în cadrul colecţiei Psihologie practică
  • traducător: Maria Tănăsescu
  • Titlu original: Raising a Secure Child. How Circle of Security Parenting Can Help You Nurture Your Child's Attachment, Emotional Resilience, and Freedom to Explore
  • cartea cuprinde 384 pagini în format 13x20cm şi o greutate de 0.285 kg
  • ISBN: 978-606-40-0175-7
  • cartea a fost vizualizată de 244 ori începând cu data de 06.05.2011
Nu sunt păreri

Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
  • Poşta Română
    10.00 lei
    Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
    Termen de livrare: 2-4 zile lucrătoare
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe (Bookurier)
    10.00 lei
    Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Voluntari.
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti
    14.00 lei
    livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 200.00 lei

Nu sunt definite linkuri pentru această carte
carţi din acelaşi domeniu cu "Cum să creşti un copil sigur de sine"
(psihologie > educaţie)
contact | termeni şi condiţii | © EuSunt.ro | ultima actualizare marţi, 17 octombrie 2017
Cărţi vizualizate recent
toolbar
toolbar