Libraria Eu Sunt - libraria sufletului

în perioada 12 august - 3 septembrie vom fi în vacanţă. Ultimele expedieri se vor face pe 11 august, iar comenzile primite în perioada vacanţei vor fi onorate începând cu 4 septembrie. Revenim cu o surpriză :)
intrare cont | creare cont | asistenţă
» EuSunt » Cum să fii convingător duminică, 20 august 2017 
căutare avansată
  căutare   OK
 
domenii
arte divinatorii astrologie budism creştinism dicţionare filosofie hinduism islamism iudaism literatură maeştri spirituali mitologie ocultism orientări spirituale paranormal psihologie taoism terapii yoga
 
 
index alfabetic
noutăţi în curând autori edituri titluri
 
 
newsletter

abonare
 
 
informaţii utile
asistenţă cum comand despre livrare cum plătesc despre EuSunt anunţuri
 
 
link-uri
link-uri parteneri
 

Cum să fii convingător

calităţile ascunse care te fac convingător
de John Neffinger, Matthew Kohut
Recomanda unui prieten Recomanda unui prieten
Cum să fii convingător Imaginea mare preţ Eu Sunt: 36,00 lei

preţ listă: 39,90 lei

reducere:
3,90 lei (9,77%)

  buc.
alte modalităţi de comandă:

1. prin e-mail la comenzi@eusunt.ro

2. prin messenger la libraria_eusunt

3. telefonic la:
orange 0754.025.588
vodafone 0722.298.137
romtelecom 021.665.69.86

Detalii despre cartea Cum să fii convingător

   Când oamenii te măsoară din cap până în picioare, ce văd? Am dori ca toţi să ne judece după calităţile noastre pozitive, dar majoritatea dintre noi nu credem că beneficiem de magnetismul personal al unui Bill Clinton sau al unei Oprah Winfrey. Folosindu-se de ultimele cercetări din ştiinţele sociale, dar şi de propria experienţă, John Neffinger şi Matthew Kohut ne dezvăluie cadrul de bază pe care îl folosim cu toţii pentru a-i judeca pe semenii noştri.
   Aceste judecăţi de caracter se bazează pe două calităţi: forţă (rădăcina respectului) şi căldură (rădăcina afecţiunii). Capacitatea de a proiecta forţă şi căldură, în acelaşi timp, este rară - atât de rară, de fapt, încât îi invidiem şi îi ridicăm pe un piedestal pe acei câţiva care reuşesc să o facă. Cum si fii convingător demistifică acest proces, detaliind toate semnalele subtile, dar critice, care îi fac pe unii irezistibili, iar pe alţii uşor de uitat. Exact aşa cum au procedat cu sutele lor de clienţi sau la cursurile ţinute la şcolile de afaceri de la Harvard şi Columbia, Neffinger şi Kohut nu ne arată doar cum să părem puternici şi plini de căldură, dar şi cum să internalizăm aceste atitudini, care ne vor face să câştigăm res¬pectul şi afecţiunea celorlalţi.
Cum să foloseşti această carte ... 7
Prefaţă ... 9

   PARTEA I. IDEEA PRINCIPALĂ

Capitolul 1. Forţă ... 19
Capitolul 2. Căldură ... 29
Capitolul 3. Forţă vs. căldură ... 35
Capitolul 4. Forţă + căldură ... 47

   PARTEA A II-A. CE-AI PRIMIT LA NAŞTERE

Capitolul 5. Judecată pripită ... 59
Capitolul 6. Gen ... 63
Capitolul 7. Etnie ... 83
Capitolul 8. Vârstă ... 97
Capitolul 9. O privire mai atentă la înfăţişare ... 101
Capitolul 10. Tip corporal ... 117
Capitolul 11. Orientare sexuală şi identitate ... 121
Capitolul 12. Persoane cu deficienţe ... 125

   PARTEA A III-A. FOLOSEŞTE-TE DE CE AI

Capitolul 13. Alegerea îţi aparţine ... 131
Capitolul 14. Comunicare non-verbală ... 133
Capitolul 15. Spaţiu ... 137
Capitolul 16. Chip ... 165
Capitolul 17. Voce ... 181
Capitolul 18. Oglindire ... 193
Capitolul 19. Stil ... 197
Capitolul 20. Cuvinte ... 213
Capitolul 21. Forţă verbală ... 215
Capitolul 22. Căldură verbală: cercul ... 223
Capitolul 23. Forţă + căldură, cuvânt cu cuvânt ... 245
Capitolul 24. Aplică ce-ai aflat ... 257

   PARTEA A IV-A. FORŢĂ ŞI CĂLDURA ÎN LUME

Capitolul 25. în sălbăticie ... 277
Capitolul 26. La serviciu ... 279
Capitolul 27. Folosind cuvintele ... 303
Capitolul 28. Conducere ... 309
Capitolul 29. Vorbind în public ... 315
Capitolul 30. în politică ... 331
Capitolul 31. On-line ... 337
Capitolul 32. în iubire ... 343

Epilog ... 365
Mulţumiri ... 371
Indice ... 375

pag. 96-97

   Neexprimarea furiei are şi ea costurile ei. Atunci când ştim că li s-a întâmplat ceva dureros sau nedrept oamenilor ca noi, nu avem nici o problemă să ne imaginăm cât de furioase trebuie să fie acele victime. Faţă de oamenii din afara grupului nostru etnic, însă, nu avem tendinţa să empatizăm atât de mult. Persoanele albe exprimă niveluri de furie mai mari atunci când află despre o persoană albă care se găseşte într-o situaţie nedreaptă decât atunci când aud o poveste identică despre o persoană de culoare şi acelaşi lucru e valabil şi când se inversează rolurile. Aceasta se numeşte "negarea furiei": cu cât ne identificăm mai puţin cu unele persoane, cu atât mai puţin vedem nenorocirile lor ca fiind o cauză legitimă pentru ca ei să fie furioşi.
   Acest lucru este important, pentru că e mai probabil să-i ajutăm pe oamenii a căror furie o apreciem, decât pe cei a căror furie nu reuşim s-o recunoaştem. Dar, aşa cum am văzut, când cineva dintr-un grup cu un statut mai jos îşi exprimă furia cu privire la o situaţie nedreaptă, provoacă repercusiuni, ducând la o scădere a simpatiei în loc de o creştere a acesteia. Această tensiune dintre negarea furiei şi repercusiuni creează un caz clasic de "nu-i bine nici dacă faci, nici dacă nu faci".
   Aşadar, cum se fac auziţi oamenii care nu sunt în interiorul grupului? Am văzut mai devreme o persoană care şi-a dat seama cum să iasă din această capcană: reverendul dr. Martin Luther King Jr. Una dintre modalităţile de a înţelege geniul strategiei nesupunerii civile nonviolente, care a fost folosită de mişcarea drepturilor civile, este recunoaşterea felului în care a depăşit capcana reprezentată de negarea furiei versus repercusiunile provocate de exprimarea furiei. Toţi protestatarii ştiau că orice exprimare directă a furiei de către oamenii de culoare probabil că ar fi provocat repercusiuni pe scară largă, care ar fi slăbit sprijinul celor albi pentru cauza lor. Dar boicoturile nonviolente, manifestaţiile de ocupare a unor locuri şi marşurile le-au oferit persoanelor de culoare o modalitate de a face mai clară profunzimea nemulţumirii lor, fără să proiecteze furie. Protestatarii erau solemni şi demni, purtând hainele lor de sărbătoare - puternici, dar calmi. Iar şi iar, ei s-au confruntat cu mulţimile furioase de oameni albi care strigau la ei şi-i ameninţau şi au stat tăcuţi, refuzând să apuce momeala, lăsând ca simpla lor prezenţă să vorbească de la sine. Chiar şi atunci când poliţia şi câinii i-au atacat în Duminica Sângeroasă1 pe Podul Edmund Pettus, protestatarii nu au răspuns cu violenţă şi furie. Disciplina emoţională pe care au demonstrat-o, să rămână atât de calmi în faţa unei astfel de uri şi a violenţei, e aproape la fel de impresionantă ca şi ceea ce a reuşit să realizeze acea disciplină.
   Astăzi, încă se mai aşteaptă ca femeile, persoanele de culoare şi alte grupuri care sunt încadrate în stereotipuri să răspundă cu mare autocontrol la dificultăţi, să păstreze sub capac exprimarea furiei, în timp ce continuă să clarifice care sunt liniile care nu ar trebui să fie trecute, să arate tărie cu calm, precum şi căldură, dacă se aşteaptă să câştige vreun pic de simpatie. Reprezintă foarte mult de cerut de la oricine, iar încercarea de a trece peste acest mare obstacol poate provoca o gravă suprasolicitare emoţională...

pag. 96-97

   Neexprimarea furiei are şi ea costurile ei. Atunci când ştim că li s-a întâmplat ceva dureros sau nedrept oamenilor ca noi, nu avem nici o problemă să ne imaginăm cât de furioase trebuie să fie acele victime. Faţă de oamenii din afara grupului nostru etnic, însă, nu avem tendinţa să empatizăm atât de mult. Persoanele albe exprimă niveluri de furie mai mari atunci când află despre o persoană albă care se găseşte într-o situaţie nedreaptă decât atunci când aud o poveste identică despre o persoană de culoare şi acelaşi lucru e valabil şi când se inversează rolurile. Aceasta se numeşte "negarea furiei": cu cât ne identificăm mai puţin cu unele persoane, cu atât mai puţin vedem nenorocirile lor ca fiind o cauză legitimă pentru ca ei să fie furioşi.
   Acest lucru este important, pentru că e mai probabil să-i ajutăm pe oamenii a căror furie o apreciem, decât pe cei a căror furie nu reuşim s-o recunoaştem. Dar, aşa cum am văzut, când cineva dintr-un grup cu un statut mai jos îşi exprimă furia cu privire la o situaţie nedreaptă, provoacă repercusiuni, ducând la o scădere a simpatiei în loc de o creştere a acesteia. Această tensiune dintre negarea furiei şi repercusiuni creează un caz clasic de "nu-i bine nici dacă faci, nici dacă nu faci".
   Aşadar, cum se fac auziţi oamenii care nu sunt în interiorul grupului? Am văzut mai devreme o persoană care şi-a dat seama cum să iasă din această capcană: reverendul dr. Martin Luther King Jr. Una dintre modalităţile de a înţelege geniul strategiei nesupunerii civile nonviolente, care a fost folosită de mişcarea drepturilor civile, este recunoaşterea felului în care a depăşit capcana reprezentată de negarea furiei versus repercusiunile provocate de exprimarea furiei. Toţi protestatarii ştiau că orice exprimare directă a furiei de către oamenii de culoare probabil că ar fi provocat repercusiuni pe scară largă, care ar fi slăbit sprijinul celor albi pentru cauza lor. Dar boicoturile nonviolente, manifestaţiile de ocupare a unor locuri şi marşurile le-au oferit persoanelor de culoare o modalitate de a face mai clară profunzimea nemulţumirii lor, fără să proiecteze furie. Protestatarii erau solemni şi demni, purtând hainele lor de sărbătoare - puternici, dar calmi. Iar şi iar, ei s-au confruntat cu mulţimile furioase de oameni albi care strigau la ei şi-i ameninţau şi au stat tăcuţi, refuzând să apuce momeala, lăsând ca simpla lor prezenţă să vorbească de la sine. Chiar şi atunci când poliţia şi câinii i-au atacat în Duminica Sângeroasă1 pe Podul Edmund Pettus, protestatarii nu au răspuns cu violenţă şi furie. Disciplina emoţională pe care au demonstrat-o, să rămână atât de calmi în faţa unei astfel de uri şi a violenţei, e aproape la fel de impresionantă ca şi ceea ce a reuşit să realizeze acea disciplină.
   Astăzi, încă se mai aşteaptă ca femeile, persoanele de culoare şi alte grupuri care sunt încadrate în stereotipuri să răspundă cu mare autocontrol la dificultăţi, să păstreze sub capac exprimarea furiei, în timp ce continuă să clarifice care sunt liniile care nu ar trebui să fie trecute, să arate tărie cu calm, precum şi căldură, dacă se aşteaptă să câştige vreun pic de simpatie. Reprezintă foarte mult de cerut de la oricine, iar încercarea de a trece peste acest mare obstacol poate provoca o gravă suprasolicitare emoţională...

pag. 150-151

   încă o dată, armata oferă o viziune extraordinară a puterii: pasul de defilare, prin care soldaţii în formaţie merg aruncând fiecare picior drept înaintea lor la fiecare pas. (Acesta e însoţit adesea de o pendulare largă a braţului, care aminteşte de chitaristul formaţiei Who, Pete Townshend, răsucindu-şi mâna în timpul unui acord puternic.) Pasul de defilare este folosit în continuare de armatele din toată lumea pentru a proiecta forţă la paradele oficiale. A căzut în dizgraţie în multe ţări, deoarece în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a ajuns să fie asociat cu forţele fasciste ale Axei. în ochii unui american, acum pare caraghios, indicator al unei perspective dezechilibrate şi al unei iubiri de putere în detrimentul a tot ceea ce este cald.

   Gesturile

   Am vorbit despre picioare şi trunchi. Dar cum transmitem forţa şi căldura cu braţele? Hai să vorbim mai întâi despre forţă.

   Volumul

   în primul rând, principiul cheie pe care l-am văzut pentru postură - volumul transmite forţă - se aplică şi gesturilor pe care le facem cu braţele. Acesta înseamnă că transmiţi forţă mişcându-ţi mâinile şi coatele, ducându-le efectiv mai departe de trunchi.
   Gândeşte-te la dansul unui copil de clasa a şasea: copiii care stau nemişcaţi - ca Emily de la scena noastră cu petrecerea - se presupune pe bună dreptate că sunt timizi, în timp ce copiii ale căror membre se mişcă liber şi cu uşurinţă transmit mai multă forţă. Dacă-ţi ţii mâinile strânse în faţă şi coatele apropiate de corp, oamenii vor presupune în mod justificat că eşti fie rece, fie anxios. în poziţia aceasta, nu ai cum să stai în calea nimănui, dar, din nou, nici şoarecii nu ocupă prea mult spaţiu.

   Controlul

   Dar, atunci când îţi împingi mâinile şi coatele în afară, ca să domini mai mult spaţiu, fii atent, deoarece următoarea regulă a gesturilor este la fel de importantă, secretul transmiterii de forţă prin gesturi nefiind să te mişti incontrolabil şi cu entuziasm, ci să te mişti deliberat, discret, graţios. Aceasta demonstrează stabilitate, în timp ce energia aleatoare care te face să salţi în toate direcţiile, nu. Scopul este să demonstrezi un control deplin al locului în care se află corpul tău în spaţiu. Imaginează-ţi calitatea mişcărilor pe care le-ai aştepta de la un expert în arte marţiale sau (din nou) în balet clasic. La fel ca în cazul muzicii, pauzele dintre gesturi sunt şi ele importante: faci gesturile intenţionat, iar, atunci când ai terminat, stai nemişcat. Acea nemişcare demonstrează controlul tău fizic, la fel de mult cum o face mişcarea însăşi.

   Viteza

   Gesturile transmit, de asemenea, nivelul tău general de energie: dacă eşti letargic, relaxat, alert sau agitat. Relaxat şi alert e bine, pentru că ambele transmit forţă şi căldură. Atunci când energia ta pare prea ridicată sau prea coborâtă, poate reduce şi din forţa şi căldura ta. O analogie utilă în acest caz este diferenţa dintre...

pag. 242-243

   ...al vecinilor, aşa e şi în conversaţie. Acordul tău îi face să se simtă bine, aşa că le vine rândul, iar ei îţi întorc favoarea.

   Ingredientele magice, partea a doua

   Uneori, audienţa este sceptică în mod activ faţă de tine, chiar înainte ca tu să deschizi gura, sau ai un adversar convingător cu care trebuie să te lupţi. în acest caz, folosirea strategiei cercului cheamă în ajutorul tău forţe şi mai puternice. Dar faptul că ai de a face cu o mulţime mai dură nu înseamnă că îţi face sarcina mai uşoară - nu e deloc adevărat. Ai prefera, în continuare, ca publicul tău să nu aibă idei preconcepute cu privire la tine sau la tema ta. Dar, pentru că te confrunţi cu o sarcină de convingere mai grea, ai şi mai mult nevoie de strategia cercului. Ia în considerare următoarele:

   Ţine-i în suspans

   Lev Tolstoi observa cândva: "Cele mai dificile subiecte pot fi explicate şi omului cel mai încet la minte, dacă nu şi-a format deja o părere despre ele; dar lucrurile cele mai simple nu pot fi clarificate nici celui mai inteligent om dacă el este convins cu fermitate că deja ştie, fără nici o urmă de îndoială, ce se află în faţa lui". Dacă eşti prezentat publicului tău ca venind dintr-o poziţie străină sau ostilă - manager care vorbeşte personalului, om de la ţară care vorbeşte celor care locuiesc la oraş, profesor suplinitor care le vorbeşte elevilor - începi cu un dezavantaj. Dacă vrei să ai vreo speranţă să-ţi faci publicul să ia în considerare ce ai de spus, trebuie să demonstrezi mai întâi că nu eşti ceea ce cred ei că eşti. Faptul că-ţi exprimi acordul cu ei le sfidează aşteptările, iar publicul tău îşi dă seama brusc că ideile lor preconcepute negative referitoare la tine nu prea se potrivesc cu această persoană agreabilă care stă în faţa lor, aşa că trebuie să fie mai atenţi la ceea ce spui, ca să te înţeleagă. Ieşind din tiparul în care te introduseseră, ţi-ai câştigat o înfăţişare proaspătă.

   Se simt auziţi

   Atunci când tu vorbeşti, iar publicul te ascultă, tu eşti la comandă. Tu controlezi parametrii conversaţiei şi tu zugrăveşti imaginea din mintea fiecăruia. Dacă laşi în afara imaginii ceva ce publicul crede că ar trebui să fie înăuntru, audienţa va fi nemulţumită. Te-ar putea întrerupe pentru a te corecta. Dar, din nou, e posibil să nu le pese, caz în care probabil că nu vor fi de acord cu tine. începând cu o perspectivă asupra lumii aşa cum o vede publicul tău, luând în considerare inclusiv părţile cu care nu eşti de acord, reduci riscul ca audienţa să simtă că ceva e lăsat pe dinafară. Chiar dacă tu vorbeşti, iar publicul tău nu, dând glas sentimentelor lor, îi faci să se simtă ascultaţi şi respectaţi.

   Evită controversa

   Evită, de asemenea, o altă problemă: o controversă. Atunci când vorbim despre crearea unui argument, susţinerea unui argument sau evaluarea puterii de convingere a unui argument, e în regulă. Dar atunci când ai o controversă cu cineva, fie că se întâmplă cu voce tare, fie că e doar în mintea publicului, aceasta devine o potenţială problemă.
   Iată de ce: atunci când încep controversele, se opreşte convingerea. Un grup de cercetători, din care a făcut parte şi psihologul Drew Westen, a realizat un experiment, despre care Westen a scris în cartea sa The Political Brain1. în timpul agitatei campanii...

pag. 352-353

   în acest moment, poate că te aştepţi să auzi că, aşa cum bărbaţii folosesc în mod tradiţional semnale de forţă pentru a curta, femeile trebuie să folosească o mulţime de semnale de căldură. Femeile folosesc semnale de căldură în timpul curtării, aşa cum am văzut în cazul ademenirii cu zâmbetul cald. Dar, în ceea ce priveşte sexul, e diferit. Sexul nu se referă la evalua¬rea caracterului. Atracţia sexuală are propria sa logică de nepătruns, iar acest lucru e valabil şi în cazul dorinţei sexuale şi al îndrăgostirii. (Devin dificil de deosebit aceste lucruri atunci când încep să tropăie hormonii.) Iar în ceea ce priveşte sexul, răspunsul complementar al femeii la semnalizarea de forţă transmisă de bărbaţi nu este căldura, ci slăbiciunea.
   Exact aşa cum Jack se umflă în pene pentru femeile atrăgătoare, Jill va reacţiona adesea la apariţia unui pretendent frumos strângându-se uşor într-o postură supusă, aproape sfioasă, cu umerii în faţă, cu vârfurile picioarelor către interior, cu capul în jos. Mişcarea emblematică aici este "ghemuieşte-te şi priveşte pe furiş": Jill se uită la obiectul afecţiunii ei cu capul întors uşor în spate, astfel încât se uită la Jack dintr-o parte, iar apoi îşi înclină uşor fruntea în jos, astfel încât se uită la el pe furiş, pe sub gene. Ea proiectează atât timiditate, cât şi interes. Efectuată fără zâmbet, această mişcare e frapantă. Adaugă un zâmbet şi e îmbietoare. Oricum, Jack va avea o reacţie întârziată.
   Iar dacă Jill foloseşte un zâmbet insensibil, ea poate transforma această mişcare într-o mişcare jucăuşă, restabilindu-i forţa. Chiar dacă, în mod tradiţional, sau poate chiar instinctiv, semnalele de curtare feminine proiectează slăbiciune, suntem creaturi mult mai complexe decât animalele din care am evoluat, şi este destul de mult loc pentru ca femeile să afişeze forţă, jucăuş sau în alt fel.
   Unele etalări ale curtării simulează abandonarea în însuşi intoxicatul extaz al fericirii. în acest caz, este clasică privirea cunoscută, în mod universal, ca "ochi de dormitor", o privire cu pleoape grele practicată de mai multe generaţii de manechine din reviste şi perfecţionată de Marilyn Monroe. (Chiar şi ştiinţa a intervenit pentru a confirma că privirea cu pleoapele lăsate este mai consecventă cu "strategiile de împerechere pe termen scurt" decât privirile cu ochii deschişi.) Pe lângă clipitul cu încetinitorul, alte mişcări lente, fluide, ale membrelor şi umerilor pot avea conotaţii similare, acesta fiind unul dintre motivele pentru care dansul poate arăta atât de ademenitor. în timp ce strângerea semnala slăbiciunea lui Jill care se ghemuia ca să se protejeze, aceste etalări o făceau pe Jill să pară fără apărare, culmea slăbiciunii. Capul ei se apleacă adesea într-o parte, mişcare care îndeplineşte o funcţie dublă: îndepărtându-se de Jack, ea afişează o reticenţă sfioasă, iar, prin faptul că-şi expune gâtul, ea sugerează că se predă.
   Semnalele de predare sexy nu sunt doar pentru femei; le pot folosi şi bărbaţii. Jack ar putea să arate caraghios dacă ar da din gene la Jill, dar o mică înclinare a capului, pleoapele uşor lăsate sau un mers mai languros ar putea, toate, amplifica şi sex-appealul lui Jack.
   De fapt, în ciuda instinctului de bază care-i face pe bărbaţi să se umfle în pene, iar pe femei le face să se strângă sfioase în colţ, multe alte semnale sexuale funcţionează în ambele sen¬suri. Unul dintre cele mai puternice semnale de interes este contactul vizual constant, persistând adesea puţin mai mult decât s-ar aştepta cineva într-o interacţiune normală. Aşa cum am menţionat mai devreme, în funcţie de expresia facială cu care este asociat, contactul vizual prelungit poate proiecta forţă, căldură sau pe-amândouă. în mod similar, dacă fie Jack, fie Jill îl atinge pe celălalt în locuri acceptate social, mai des decât sugerează normele sociale, este un semn sigur de căldură. Unii oameni fac din atingerea neobişnuit de frecventă semnul...

  • cartea a apărut în august 2017 la editura Litera, în cadrul colecţiei Introspectiv
  • traducător: Radu Filip
  • cartea cuprinde 384 pagini în format 13x20cm şi o greutate de 0.450 kg
  • ISBN: 978-606-33-1679-1
  • cartea a fost vizualizată de 104 ori începând cu data de 06.05.2011
Nu sunt păreri

Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
  • Poşta Română
    10.00 lei
    Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
    Termen de livrare: 2-4 zile lucrătoare
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe (Bookurier)
    10.00 lei
    Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Voluntari.
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti
    14.00 lei
    livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 200.00 lei

Nu sunt definite linkuri pentru această carte
carţi din acelaşi domeniu cu "Cum să fii convingător"
(psihologie > educaţie, psihologie > socială)
contact | termeni şi condiţii | © EuSunt.ro | ultima actualizare vineri, 11 august 2017
Cărţi vizualizate recent
toolbar
toolbar