Libraria Eu Sunt - libraria sufletului
intrare cont | creare cont | asistenţă
» EuSunt » Cum să supravieţuieşti tu şi cei apropiaţi prăbuşirii economice ce urmează şi care este inevitabilă sâmbătă, 22 iulie 2017 
căutare avansată
  căutare   OK
 
domenii
arte divinatorii astrologie budism creştinism dicţionare filosofie hinduism islamism iudaism literatură maeştri spirituali mitologie ocultism orientări spirituale paranormal psihologie taoism terapii yoga
 
index alfabetic
noutăţi în curând autori edituri titluri
 
newsletter

abonare
 
informaţii utile
asistenţă cum comand despre livrare cum plătesc despre EuSunt anunţuri
 
link-uri
link-uri parteneri
 
Cum să supravieţuieşti tu şi cei apropiaţi prăbuşirii economice ce urmează şi care este inevitabilă

de Piero San Giorgio
Recomanda unui prieten Recomanda unui prieten
Cum să supravieţuieşti tu şi cei apropiaţi prăbuşirii economice ce urmează şi care este inevitabilă Imaginea mare preţ Eu Sunt: 37,00 lei

preţ listă: 40,00 lei

reducere:
3,00 lei (7,50%)

  buc.
alte modalităţi de comandă:

1. prin e-mail la comenzi@eusunt.ro

2. prin messenger la libraria_eusunt

3. telefonic la:
orange 0754.025.588
vodafone 0722.298.137
romtelecom 021.665.69.86

Detalii despre cartea Cum să supravieţuieşti tu şi cei apropiaţi prăbuşirii economice ce urmează şi care este inevitabilă

Această carte ţi-ar putea salva viaţa. Problemele cărora lumea va trebui să le facă faţă în următorii 10 ani sunt considerabile: suprapopularea, lipsa de petrol şi materii prime, modificări climatice, scăderea producţiei de hrană, secătuirea resurselor de apă potabilă, globalizarea dezlănţuită, datoriile colosale...
Convergenţa tuturor acestor probleme va implica probabil un colaps economic care nu va lăsa pe nimeni neatins - fie bogat sau sărac. Cum te poţi pregătii pentru aceasta? Cum vei putea supravieţui următorilor ani de mari schimbări - abrupte, rapide şi violente?
Eşti pregătit pentru asta? Vei avea acces la apă potabilă dacă nu mai curge nimic la robinet? Dacă supermarket-urile vor fi goale? Cum îţi vei proteja familia sau comunitatea înfometată împotriva găştilor sau golanilor locali sau a unui guvern devenit un fel de mafie totalitaristă? Cum îţi vei proteja bunurile într-o lume fără instituţii financiare?
Dacă nu consideri că aceste întrebări nu sunt absurde, atunci vei putea găsi în acest volum planuri, instrumente şi soluţii pentru a supravieţui şi a te pregăti treptat pentru crizele ce vor urma. Aceste soluţii se bazează pe exemple practice şi pe experienţa celor care au încercat deja o astfel de aventură. Această carte ar putea fi cea mai bună investiţie pe care ai fi făcut-o vreodată.
Cuvânt înainte ... 5
Cuvânt înainte la ediţia franceză ... 8
Introducere ... 13

Partea I - Riscuri şi impacturi ... 24

Suprapopularea ... 24
Sfârşitul petrolului ... 34
Sfârşitul tuturor resurselor ... 45
Colapsul ecologic ... 55
Sfârşitul sistemului financiar ... 72
Cultura globală ... 97
Factorii neprevăzuţi ... 116
Speranţele ... 121

Partea a II-a - Prăbuşirea ... 133

Mecanismele prăbuşirii ... 133
Consecinţele ... 145
Lumea de mâine ... 168
Momentul deciziei ... 206

Partea a III-a - Supravieţuirea ... 211

Atitudinile de supravieţuire ... 211
Baza autonomă sustenabilă (BAS) ... 219
Apa ... 223
Hrana ... 231
Igiena şi sănătatea ... 249
Energia ... 282
Cunoaşterea ... 301
Apărarea ... 308
Legăturile sociale ... 342
Unde să vă instalaţi o BAS ... 363

Partea a IV-a - Pregătirea personală ... 376

Cum să vă pregătiţi ... 377
Un plan de acţiune ... 388
Exerciţiile fizice ... 391
Concluzii ... 399

Bibliografie şi referinţe ... 403
Anexe ... 420
Trusa de supravieţuire timp de 72 de ore ... 420
Provizii de hrană ... 423
Echipament pentru prepararea hranei ... 424
Produse de igienă şi de curăţat ... 425
Medicamente şi instrumente medicale ... 426
Unelte ... 428
Apărare, siguranţă şi mijloace de comunicare ... 430

Despre autor ... 432

pag. 60-61

   ...dulce. În sfârşit, cea mai terifiantă perspectivă ar fi ca temperatura să crească cu peste şase grade Celsius, ceea ce ar declanşa o reacţie în lanţ, eliberând în atmosferă metanul captiv în prezent în permafrostul arctic. Dacă se petrece aşa ceva, creşterea masivă a gazelor de seră va cauza schimbări climatice colosale. Ne putem imagina că schimbările curenţilor Nord Atlantici va conduce la o puternică răcire, chiar la declanşarea unei noi ere glaciare. Nu putem şti. Dar când ştim că patru din cinci extincţii în masă cunoscute au fost cauzate sau intensificate de schimbări climatice bruşte, putem afirma cu siguranţă că nu este nici inteligent, nici prudent să ne mai jucăm de-a ucenicul vrăjitor.
   Chiar şi fără o schimbare climatică, agricultura modernă pare deja să fie pe punctul de a se prăbuşi.
Să începem cu apa: 97,5% din apa de pe planeta noastră este apă de mare, adică apă sărată, şi de aceea, este nepotrivită consumului sau utilizării în agricultură. Din cele 2,5 procente rămase (apa dulce), 68,9% este sub formă de gheaţă, 30,8% este în acviferele subterane şi doar 0,3% se găseşte în apa de ploaie, lacuri şi râuri.
   O persoană consumă în mod obişnuit patru litri de apă pe zi, într-un fel sau altul, în băuturi sau hrană. Pentru a ne produce hrana, se consumă 2.000 de litri de persoană, adică este de 500 de ori mai multă apă necesară! Aceasta explică de ce 70% din apa dulce se foloseşte pentru irigaţii, 20% pentru industrie şi doar 10% pentru consumul personal (băut, spălat şi igienă).
   Necesarul de apă creşte exponenţial, în paralel cu creşterea populaţiei. Cu cât sunt mai mulţi oameni, cu atât este nevoie de mai multă hrană, şi deci cu atât mai multă apă se consumă. Toate semnele indică faptul că am atins deja limitele: irigaţiile sunt atât de intensive, încât tot mai multe râuri nu mai ajung la punctul lor de vărsare. Acesta este cazul Râului Colorado din SUA şi a Râului Galben din China.
   Apa din acviferele subterane, "apa fosilă", care necesită secole pentru a se forma şi a deveni pură, este pierdută imediat ce este utilizată. Aceste acvifere sunt pompate cu mult peste capacitatea lor de a se regenera; în curând nu va mai putea asigura apa populaţiilor dependente de ele. Apa este o resursă limitată şi nu este distribuită egal. Deşi este abundentă în unele părţi ale lumii, o treime din populaţia planetei trăieşte în zone cu deficit de apă. Şi această situaţie se va agrava. Majoritatea dintre cele 21 de milioane de puţuri din India sunt pe punctul de a seca; în Pakistan, Arabia Saudită, sud-vestul SUA, Spania, Africa de Nord şi Sahara, acviferele au secat deja. Tot mai multă apă va trebui să fie pompată, de la adâncimi tot mai mari, până ce va dispărea complet, şi nu va mai fi posibilă cultivarea acestor regiuni. Aceasta va avea impact asupra producţiei de hrană. Se estimează că 15-35% din agricultura mondială este deja pe pragul deficitului cronic de apă dulce pentru irigaţii. Ce vor face milioane de ţărani? Ce vor face milioane de oameni fără hrană? Vor aştepta răbdători agenţiile caritabile, se vor răzvrăti sau vor emigra?
   Apa mării poate fi desalinizată, desigur, dacă se investeşte multă energie (adică petrol) şi dacă se plăteşte pentru instalaţiile tehnologice. O notă optimistă este dată de iniţiativa relativ reuşită de a suplimenta apa potabilăîn Lumea a Treia, prin dezvoltarea unor condiţii igienice mai bune, care nu poluează sursele de apă. Dar a continua pe această cale înseamnă investirea a 100 de miliarde de dolari anual, când de fapt, bugetul anual al programelor existente este de doar 4,5 miliarde. Bietul ţăran, nu are nicio importanţă în comparaţie cu Wall Street!
   Apa va deveni un factor limitativ pentru creşterea demografică şi economică în următorii ani. Epuizarea programată a energiei fosile a condus deja la nişte războaie ale petrolului. Ne putem aştepta şi la războaie pentru apă, în special între India, Bangladesh, China, şi Pakistan; între China, Vietnam, Laos, şi Myanmar; între Turcia, Irak, şi Siria; între Egipt, Sudan, Etiopia, şi Uganda; între Israel, Liban, Iordania, şi Palestina; între Guineea, Mali, Niger, Benin, şi Nigeria etc.
   Opiniile experţilor sunt în acord cu cele ale FAO (Food and Agriculture Organization ofthe United Nations - Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite), care a scris într-unul dintre rapoartele sale recente, următoarele:
   Satisfacerea necesarului estimat de produse alimentare şi de hrana pentru animale va necesita o creştere substanţială a producţiei globale de...

pag. 180-181

   ...permit aprovizionarea întregii lumi cu apă şi cu hrană aparent nutritivă. Obezitatea este globală. Având nevoile de bază împlinite şi o administraţie (mai mult sau mai puţin) eficientă, populaţia lumii a ajuns la cca. 10 miliarde de oameni.
   Această creştere a populaţiei permite o creştere semnificativă a productivităţii. Pieţele mondiale cresc tot mai integrate şi interconectate, în timp ce societăţile sunt definite prin creşterea consumului şi a comerţului. Calitatea vieţii pentru oamenii din toată lumea creşte în cel mai rapid mod din întreaga istorie.
   Ecologiştii favorabili pieţei se integrează fără probleme în economia globală, deoarece noile tehnologii permit reducerea semnificativă a consumului de electricitate şi combustibili fosili de către industrie, transport şi locuinţe. Aproape 40% din energie provine din resurse regenerabile. Sfidând previziunile pesimiste, presa internaţională raportează că "încălzirea globală" a fost o simplă, scurtă anomalie în cadrul marelui model al ciclului climateric al Pământului. Fără nicio criză gravă a resurselor la orizont, corporaţiile mondiale şi guvernele pregătesc lansarea primei colonii şi misiuni miniere pe Lună şi pe Marte.
   Dar probabil că cel mai important lucru este că marele vis al elitei internaţionale este în sfârşit realizat, deoarece lumea, cultural şi politic interdependentă, este supusă unei administrări globale eficiente. Stabilit în Ierusalim, guvernul mondial este condus de personalităţi ca Henry Kissinger şi Jacques Attali (sau cel puţin de creierele lor păstrate în cuve cu lichid amniotic, şi conectate la un computer). Noii lideri sunt capabili să acţioneze fără prea multă interferenţă din partea unor guverne naţionale nesupuse. Totuşi, acest regim este dornic să păstreze sistemul alegerilor electorale şi parlamentele ca parte a eforturilor lor de "democratizare". Nimănui nu pare să-i pese. Neparticiparea la vot a atins nivele de aproape 80%, iar votarea obligatorie - digitală, pe telefoane şi TV-uri smart, este intens dezbătută.
   În pofida unificării globale, a creşterii economice şi a duratei de viaţă, oamenii de pe planeta Pământ sunt cuprinşi de o indispoziţie nedefinită. Marea majoritatea consumă vreun fel de antidepresive farmaceutice, iar automedicaţia şi consumul de alcool şi droguri legale (şi ilegale) sunt atât de obişnuite, încât sunt trecute cu vederea. Aceştia din urmă, totuşi, nu au priză pe viaţa politică şi sunt astfel canalizaţi în subculturi tot mai bizare sau simulacre electronice. Dar, până la urmă, nu există profit în revoltă.
   Desigur că pe alocuri, mai există câţiva profeţi neo-Malthusieni ai apocalipsei, care vorbesc despre imposibilitatea creşterii economice infinite într-o lume finită. Nimeni nu-i ia în serios. Aşa cum un intelectual public a repetat adesea: "N-au învăţat nimic". Totul merge spre mai bine - în această lume, cea mai bună dintre toate lumile posibile!

   2. GESTIONAREA RESPONSABILĂ

   Se întoarce roata

   Crizele financiare nu se sfârşesc niciodată în lumea dezvoltată. Guvernele occidentale au fost forţate să implementeze măsuri severe de austeritate şi controlul strict al cheltuielilor. Guvernele s-au prăbuşit în faţa indignării populare şi până şi zona euro s-a prăbuşit până la urmă.
   Confruntaţi cu votanţi mânioşi, politicienii s-au întors împotriva finanţatorilor consideraţi responsabili pentru criză. Datorită efortului noului "Tribunal Internaţional pentru Crimele Financiare", mulţi dintre investitorii cei mai de succes din anii '80 încoace au fost aduşi în faţa completelor de judecată. Averi enorme au fost restituite statului. Odată ce sistemul financiar bazat pe datorii s-a prăbuşit, alegătorii americani s-au întors împotriva Rezervei Federale, şi astfel, această odată intangibilă instituţie a fost dizolvată. A fost instituit noul dolar, sprijinit de aur. Valorează 1/100 din "dolarii verzi" retraşi, dar această devaluare a permis economiei americane să-şi regăsească bazele şi să înceapă o recuperare treptată.
   Şi în plus, daunele au fost deja produse. Standardul american de viaţă a fost distrus de o recesiune tăcută, lungă de un deceniu; unele regiuni au degenerat la nivelul Lumii a Treia. Totuşi, deşi mai există dezordini civile ocazionale, simţul patriotismului american, cuplat cu focalizarea agresivă a statului pe siguranţa naţională, permite ţării să se menţină. Trupele din Garda Naţională şi chiar din Marina Militară de Stat au devenit o imagine familiară pe străzile ţării, deoarece armata a preluat un rol mai accentuat în ceea ce este delicat denumit "menţinerea păcii interne".

pag. 264-265

   Pentru început, să vedem câteva principii de bază ale medicinei de supravieţuire:
    Fiţi vigilenţi faţă de mediul înconjurător. Dacă nu sunteţi chiar dvs. medic, ar putea fi dificil să găsiţi vreunul. De aceea, trebuie să învăţaţi cât mai multe puteţi pentru a vă lărgi cunoştinţele şi experienţa.
    Folosiţi-vă bunul simţ: dacă ştiţi că nu există un medic disponibil, şi nu ştiţi ce trebuie să faceţi, întrebaţi în jur. Dacă nimeni nu vă poate ajuta, apelaţi la bunul dvs. simţ şi improvizaţi. De exemplu, dacă o femeie a născut şi continuă să sângereze, şi sunteţi la 30 de minute distanţă de un medic sau de un spital, duceţi-o acolo cât de repede puteţi; dacă însă sunteţi la două zile distanţă de orice ajutor şi nu puteţi comunica, căutaţi un manual despre naşteri şi luaţi iniţiativa de a masa abdomenul ei (probabil că placenta nu s-a desprins corespunzător), până ce cineva merge după ajutor.
    Folosiţi ce este cel mai eficient în medicina modernă, împreună cu ce funcţionează mai bine din medicina tradiţională. Această combinaţie ar putea fi mai bună decât oricare dintre acestea două, luate separat. Respectaţi tradiţiile locale, în afara unor practici pe care le identificaţi ca fiind dăunătoare. Dar dacă anumite metode nu fac nici rău, nici bine (de exemplu, în unele ţări există credinţa că dacă se muşcă şarpele care ne-a muşcat pe noi, ar ajuta la vindecare), permiteţi ca autosugestia (adică efectul placebo) să acţioneze; aceasta ar putea fi de ajutor, sau în cel mai rău caz, cel puţin nu va avea efecte dăunătoare. Colaboraţi cu vindecătorii locali dacă există: moaşe, veterinari, medici pensionaţi etc. Învăţaţi şi puneţi întrebări. Nu vă rataţi şansele de a învăţa sau de a observa, şi puneţi întrebări - de exemplu, dacă aţi asistat la operaţii chirurgicale. Obişnuiţi-vă cu vederea sângelui şi a rănilor.
    Fiţi un exemplu. Dacă vă îngrijiţi de propria sănătate, ceilalţi vă vor imita, dar dacă nu faceţi niciun efort, va fi dificil pentru ceilalţi să vă urmeze recomandările. Aceasta se aplică la băutul în exces, supraalimentaţia, fumatul şi lucrările sanitare. Dacă vreţi să daţi instrucţiuni de golire a latrinelor pline, participaţi şi dvs. la această sarcină neplăcută dar necesară; astfel veţi câştiga respect. învăţaţi-i pe cei din jur, mai ales când sunteţi într-un BAS, cum să evite îmbolnăvirile, cum să-şi menţină o bună igienă, cum să se îngrijească, cum să se hrănească şi să bea într-un mod sănătos. Învăţaţi să observaţi şi să puneţi întrebările adecvate: de ce apare diareea? De ce un animal sau altul a murit? Ce ar putea cauza cazurile de malnutriţie, depresie sau alte afecţiuni? Diagnosticarea corectă este de cea mai mare importanţă. De exemplu, o persoană are o tuse care crede că trebuie tratată. Dar problema reală ar putea fi fumatul. Atunci trebuie să aibă voinţa de a renunţa, aceasta fiind nu o problemă medicală, ci una socială şi psihologică. Ceea ce are nevoie nu este un medicament, ci o voinţă puternică, sprijinul familiei şi prietenilor, şi probabil un sfat practic cum să renunţe la acest obicei.
    Menţineţi un echilibru corespunzător între prevenire şi vindecare. Nu trebuie să evitaţi tratarea problemelor reale sub pretextul acţiunii preventive. Tratamentul celei mai mici afecţiuni poate preveni instalarea unei afecţiuni grave. Folosiţi tratamentul pentru a învăţa şi practica prevenirea. De exemplu, dacă mama unui copil care are viermi intestinali vine să-l trataţi, folosiţi această ocazie pentru a explica cum se transmit şi cum se reproduc aceşti viermi şi ce trebuie făcut pentru a preveni refacerea lor.
   În continuare, trebuie să învăţaţi cum să clasificaţi afecţiunile medicale.
   Toate tipurile de afecţiuni, fie că au o cauză de natură psihologică, bacteriană, naturală sau virală, sunt produse de o agresiune; sau sunt cronice - sunt împărţite în trei categorii de gravitate: slabe, medii şi grave.
   Tratamentul trebuie administrat în funcţie de tipul şi gravitatea afecţiunii. Haideţi să fim lucizi şi pragmatici: tot ceea ce este grav (atacul de cord, străpungerea, amputarea unui membru, arsuri profunde sau extinse, fracturi deschise, otrăvire, probleme comportamentale grave etc.) necesită spitalizarea de urgenţă. Nici chiar cel mai bun chirurg nu poate opera un ficat fără o sală de operaţii! Aşa că trebuie să ne preocupăm doar de categoriile mai puţin grave şi de câteva cazuri grave. Dar oricare ar fi situaţia, consultaţi un medic în cel mai scurt timp posibil.

pag. 380-381

   ...un meşteşug. Gândiţi-vă să deveniţi un instalator de panouri solare sau de turbine eoliene; întoarceţi-vă la şcoală pentru a deveni medic sau veterinar. Gândiţi-vă la meserii care nu implică dependenţă de furnizori aflaţi departe, sau să necesite transport şi electricitate; gândiţi-vă la meserii şi meşteşuguri care existau în secolul al XIX-lea. Folosiţi aceste noi abilităţi pentru a genera venituri.

   PREGĂTIŢI-VĂ SĂ DEVENIŢI REZISTENŢI

   Pregătirea pentru supravieţuirea unui colaps economic poate fi comparată cu aceea a unei călătorii lungi, în care nu ştiţi destinaţia şi nici momentul plecării. De la început, este crucial să nu vă deprimaţi sau să fiţi copleşiţi de anxietate.
   Cel mai bun mod de a începe pregătirile este să faceţi ceea ce este cel mai uşor şi mai rapid la început. Apoi, devine o chestiune de a vă modela viaţa conform ideilor dvs. Pregătirea este actul prudent şi neegoist al unui adult, care doreşte să controleze riscurile din viaţa sa - nu este un act antisocial al unui pustnic sau paranoic. La acest stadiu, ştiţi deja multe. Trebuie doar să continuaţi pregătirea dvs. mentală şi fizică.
   Mai putem adăuga câteva idei:
    Să înţelegeţi de la început că orice veţi face va fi insuficient, dar că va fi incomparabil mai bine decât să nu fiţi pregătiţi deloc. Dacă sunteţi 10% pregătiţi, aceasta este cu mult mai bine decât să fiţi 0% pregătiţi. Este mai bine să fiţi pregătiţi cu un an mai devreme decât cu un an mai târziu.
    Conştientizaţi că nu se poate prevedea totul, chiar având fonduri, timp şi consultanţi fără limite. Este imposibil de prevăzut totul, de ştiut totul, de acoperit toate posibilele eventualităţi etc. Totuşi, este necesar să începeţi să vă pregătiţi.
    Oricare ar fi subiectul, scopul sau priceperea implicate, faceţi tot ce puteţi mai bine ca să nu depindeţi de o singură sursă. în schimb, veţi fi cu adevărat rezistenţi atunci când vă veţi baza nu doar pe dvs. înşivă, dar şi pe familia dvs., pe prieteni şi pe comunitatea dvs.
    Trebuie să vă daţi seama că nu veţi reuşi să vă păstraţi 100% nivelul actual de viaţă şi confort.
    Dacă nu acţionaţi dvs. pentru voi înşivă, cine o va face?
    Fiţi realişti, aliniaţi-vă gândirea cu acţiunile. Nu vă cheltuiţi banii pe lucruri inutile (convertibile de ex.), ci oferiţi-vă mici plăceri (muzică, hrană gustoasă etc.)
    Stabiliţi-vă ţeluri de scurtă şi de lungă durată. Faceţi liste şi scoateţi din ele ceea ce deja aţi îndeplinit. Îndeplinirea unui ţel vă va conferi satisfacţie psihologică.
    Începeţi cu ceva simplu şi uşor de făcut, dar faceţi-o! Poate fi vorba de cumpărarea hranei pentru o săptămână şi punerea ei în dulap, participarea la cursuri, culegerea de informaţii de pe internet etc. Făcând ceva, puţin câte puţin, veţi învăţa gradat totul, corectându-vă erorile pe parcurs.
    Chiar dacă vă place să vă pregătiţi de unul singur sau în grupuri mici, puneţi-vă la dispoziţia celorlalţi în comunitatea dvs. - împărtăşiţi-vă cu ei experienţele, ideile etc. Desigur, pentru a-i ajuta pe ceilalţi trebuie mai întâi să vă ajutaţi pe dvs. înşivă. Este ca masca de oxigen în avion: ni se spune să ne punem mai întâi masca noastră, înainte de a ne ajuta copiii şi vecinii. Şi nu este necesar să fim experţi pentru a ne împărtăşi experienţa. O comunitate este puternică şi rezistentă deoarece fiecare membru are exact aceste calităţi. începeţi cu propriul dvs. proiect, apoi ajutaţi-vă familia apropiată, apoi prietenii şi vecinii. În continuare, cu toţii, influenţaţi autorităţile politice locale... apoi cele regionale şi naţionale.
    Orice s-ar petrece, este mai uşor să ne confruntăm cu problemele când suntem înconjuraţi de prieteni şi oameni care se respectă unii pe alţii, care sunt legaţi prin iubire, admiraţie, încredere şi prietenie. La fel ca luptătorii greci dintr-o falangă, trebuie să fiţi solizi, avansând cot la cot. În acest scop, trebuie să puteţi avea încredere în ceilalţi, şi această încredere trebuie să fie justificată. La fel, camarazii dvs. trebuie să aibă încredere în dvs., şi dvs. trebuie să meritaţi aceasta. În ce priveşte respectul, pentru a-l merita, trebuie să-l câştigaţi. Faceţi exact ceea ce spuneţi că veţi face. Din păcate, trăim într-o epocă culturală în care este acceptabil să ne scuzăm pentru orice (că nu ne-am trezit dimineaţa, că am întârziat, că nu am respectat termenele, că nu ne asumăm consecinţele etc.) Aceasta va fi neacceptabil într-o BAS, şi dacă atitudinea...

  • cartea a apărut în octombrie 2016 la editura Ganesha Publishing House
  • traducător: Ioana Sângerean
  • cartea cuprinde 432 pagini în format 13x20cm şi o greutate de 0.410 kg
  • ISBN: 978-606-8742-11-3
  • cartea a fost vizualizată de 944 ori începând cu data de 06.05.2011
Nu sunt păreri

Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
  • Poşta Română
    10.00 lei
    Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
    Termen de livrare: 2-4 zile lucrătoare
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe (Bookurier)
    10.00 lei
    Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Voluntari.
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti
    14.00 lei
    livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 200.00 lei

Nu sunt definite linkuri pentru această carte
carţi din acelaşi domeniu cu "Cum să supravieţuieşti tu şi cei apropiaţi prăbuşirii economice ce urmează şi care este inevitabilă"
(orientări spirituale > mistere)
contact | termeni şi condiţii | © EuSunt.ro | ultima actualizare vineri, 21 iulie 2017
Cărţi vizualizate recent
toolbar
toolbar