Cum să-ţi îmblânzeşti rebelul interior

   Sentimentele care vin dinspre rebelul interior cuprind furia, invidia, gelozia şi autocompătimirea. Pe când ultimele trei sunt dirijate spre noi înşine, furia rebelului interior se îndreaptă de regulă în afară, revărsându-se adesea asupra altor oameni. Toate aceste sentimente au efecte distructive nu numai din cauza lor ca atare, ci şi prin gândurile şi gesturile cărora le dau naştere. Atunci când rebelul interior e scufundat în furie sau supărare din cine ştie ce pricină, ne va menţine focalizaţi doar pe partea negativă a lucrurilor. Dacă îngăduim gândurilor rebelului interior să ne controleze prea adesea sau prea îndelung, nu doar că vom începe să dezvoltăm o problemă de atitudine, dar şi sănătatea noastră va avea de suferit. Gândurile şi atitudinile negative prelungite afectează hormonii stresului din organism şi-i diminuează acestuia capacitatea de a lupta cu bolile. Cercetările au demonstrat existenţa unei legături între atitudinile negative şi anumite maladii şi vindeca¬rea mai lentă.
   Un mic avertisment: Este important să facem distincţie între dispoziţiile negative temporare şi cele care ţin săptămâni sau luni. Dacă ruminezi gânduri negative în majoritatea timpului, s-ar putea să fie ceva mai mult decât rebelul tău interior. Sentimentele negative cronice sunt unul dintre semnele depresiei clinice. Dacă, în paralel cu sentimentele negative constante, te simţi de asemenea obosit şi nemotivat, precum şi copleşit de tristeţe fără niciun motiv întemeiat, dacă ai tulburări de alimentaţie sau insomnii şi parcă tot timpul ţi-e frică de ceva, atunci s-ar putea să suferi de depresie. Totodată, aceleaşi simptome de care vorbeam mai sus pot să indice anumite afecţiuni medicale. În orice caz, dacă ai...

   Rebelul interior este componenta egocentrică, absorbită de sine, a minţii noastre, care-şi are rădăcinile în nevoia noastră infantilă de gratificaţie imediată. Între timp, am deprins alte abilităţi pentru a ne satisface nevoile imperioase şi a face faţă frustrării şi avem tendinţa să recurgem la ele, în principal fiindcă sunt mai eficace decât dacă am da din picioare şi am ţipa. Dar reacţiile mai primitive nu se şterg niciodată, nici nu sunt uitate. Ele continuă să fie acolo, gata să-şi facă apariţia, în anumite condiţii psihice şi de mediu, sub forma gândurilor şi a comportamentelor specifice rebelului interior.
   Anumite condiţii stimulează gândurile, simţămintele şi purtările obraznice, aşa cum vom vedea în capitolul 11. Deocamdată însă, este important doar să realizăm că trăsăturile narcisice sunt ceva normal. Toţi le avem, diferenţa de la un individ la altul constând în felul şi momentul în care ele sunt recunoscute şi exprimate. Oamenii care învaţă să tolereze frustrarea au mai puţine necazuri cu rebelul lor interior, decât cei care fac din ţânţar armăsar şi-şi spun întruna: "Nu mai suport!"
   Pe lângă preocuparea excesivă pentru sine, narcisismul mai cuprinde şi un sentiment al îndreptăţirii sau convingerea că avem întotdeauna dreptate. Şi această atitudine îşi are originea în perioada de sugar şi în copilăria mică. Trebuinţele copiilor mici nu sunt complexe. Ei sunt satisfăcuţi cu dragoste şi atenţie, stimulare senzorială şi psihică, precum şi cu hrană şi adăpost. Majoritatea părinţilor sunt în stare să-i pună la dispoziţie bebeluşului lor aceste înlesniri şi, de obicei, chiar atunci când acesta le cere. Ca urmare, copiii mici ajung să se aştepte să primească orice-şi doresc, atunci când îşi doresc.

   De ce oare reuşim uneori să rezistăm unei pofte imperioase, pe când alteori cedăm chiar şi în faţa uneia moderate? Răspunsul este dat de ceea ce ne spunem nouă înşine despre acea poftă. Haideţi să reluăm exemplul cu pofta de o gustare, după lăsatul serii. Dacă ne spunem nouă înşine cât de gustoasă va fi acea gustare sau cât de greu vom adormi dacă avem stomacul gol, atunci pofta ni se va intensifica. În termenii rebelului interior, cicălitorul este cel care-ţi flutură prin faţa ochilor aceste imagini tentante. Dar dacă pui capăt discuţiei din mintea ta şi decizi că mâncatul nu se negociază, îţi va fi mai uşor să rezişti în faţa gustării. Mulţi oameni descriu această atitudine nenegociabilă cu expresia: "Pur şi simplu aşa mi-am pus în minte".
   Eventualitatea ca noi să cedăm în faţa dorinţelor in¬tense depinde foarte mult de felul în care vorbim cu noi înşine. Latura noastră care vrea sau crede că are nevoie să fie satisfăcută este rebelul nostru interior. Vorbim cu noi înşine mai mult decât ne dăm seama. Uneori o facem cu voce tare, mai ales atunci când încercăm să ne concentrăm pe ceva. De exemplu, eu când dezvolt o aptitudine nouă pentru mine, cum ar fi un anumit pas de dans, mă ajută mult să mă concentrez dacă descriu cu voce tare ce anume fac sau ar trebui să fac: "Stâng, drept, piruetă".
   În majoritatea timpului însă, vorbim cu noi înşine în gând. De exemplu, când eşti la cumpărături, s-ar putea să-ţi zici în sinea ta: "Ce design original" sau "Pfui, ce culoare urâtă". Când treci dintr-o cameră într-alta, s-ar putea să te gândeşti la ce ai de făcut în continuare. în timp ce porţi o conversaţie cu cineva, s-ar putea să-ţi pregăteşti comentariile în timp ce interlocutorul tău vorbeşte.
   În general, oamenii nu stau să se gândească la ceea ce gândesc. Adică, ei sunt vag conştienţi că în capul lor se poartă o conversaţie, dar nu-i dau atenţie. Dacă te duci să bagi rufele în maşina de spălat, de obicei nu-ţi vei spune în gând: "Duc un coş cu rufe spre maşina de spălat". Dar dacă ar fi să te întrebe cineva ce faci în momentul acela, asta ai putea să-i spui.
   Există mai multe "straturi" de conştientizare. Dacă îţi intră şampon în ochi, îţi dai imediat seama şi eşti conştient de ceea ce simţi. Dar alte senzaţii se află imediat sub pragul conştientizării. Probabil că nu remarci, de obicei, presiunea cureluşei de la ceasul de mână. Dar, acum că am vorbit despre asta, dacă îţi concentrezi atenţia pe acea parte din braţul tău, vei deveni conştient de uşoara apăsare. Ca să faci presiunea şi mai evidentă, strânge mai tare cureaua pe încheietură sau împinge ceasul câţiva centimetri mai sus pe antebraţ. Observă cât de conştient eşti acum de senzaţiile de pe piele.
   La fel se întâmplă şi cu gândurile. Eşti conştient de unele din ele, dar pe multe nu le remarci decât dacă te opreşti şi dai atenţie lucrurilor care îţi trec prin minte. Există şi multe gânduri la care nu avem acces prin reflecţie. Acestea sunt gândurile tale inconştiente. Aşa cum subliniam mai devreme în această carte, inconştientul ne influenţează gândurile şi sentimentele, şi majoritatea oamenilor nu vor afla niciodată care sunt aceste motivaţii ale lor. Totuşi, nu e neapărat necesar să ne cunoaştem în totalitate procesele mentale cele mai profunde. Studiile au arătat că e foarte posibil să exerciţi controlul asupra propriei existenţe, focalizându-ţi atenţia pe gândurile care se află la nivel conştient şi la cel situat imediat dedesubt.

   ...nu poartă niciodată vina pentru problemele pe care le au, pentru pierderile pe care le-au suferit sau pentru du¬rerea care le-a fost pricinuită?!
   Dacă te descoperi cedând în faţa rebelului interior mai des decât ţi-ar conveni, atunci cunoşti sentimentul de "aş vrea să nu fi spus chestia asta" sau "aş vrea să nu fi făcut chestia asta". Chiar şi atunci când îţi spui singur: "Nu mai fac asta niciodată!", sfârşeşti prin a repeta aceeaşi greşeală. Asta pentru că, la fel ca un copil alintat, rebelul tău interior nu se dă bătut cu una, cu două. Unicul lui scop este să-şi satisfacă poftele şi nevoile. Dar, spre deosebire de un copil adevărat, el nu creşte niciodată. Rămâne cu tine pentru toată viaţa. Şi, pe când cu copiii răsfăţaţi ai întotdeauna o cale de ieşire - pleci de lângă ei sau îi pui la colţ -, pe rebelul tău interior nu-l poţi trimite nicăieri.
   Totuşi, poţi să-l împingi pe rebelul interior într-un loc mai puţin important din mintea ta. Poţi învăţa cum să-l ignori, să-l sfidezi şi să-l stăpâneşti, aşa încât să nu-ţi mai controleze viaţa. Destui oameni mi-au spus: "Uşor de zis, greu de făcut". Au dreptate. E nevoie de efort ca să-ţi îmblânzeşti rebelul interior. E nevoie de muncă. Dar merită osteneala. Dacă te gândeşti bine la realizările de care eşti cel mai mândru, vei constata că ele sunt cele pentru care a trebuit să munceşti cel mai mult. Stima de sine vine din strădania proprie.
   A venit momentul să nu te mai plângi şi să nu mai cauţi vină în altă parte. Nu eşti o biată victimă. Tu eşti responsabil şi răspunzător pentru faptele tale şi pentru fiecare cuvânt care-ţi iese din gură. Deşi nimic şi nimeni nu-ţi poate garanta o existenţă confortabilă, ai totuşi un anume grad de control asupra modului în care simţi că...

   Gândeşte-te la furie nu ca la un fenomen în alb şi negru, totul-sau-nimic, ci, mai degrabă, ca la o paletă întreagă de nuanţe ale afectului, cu un continuum mergând de la uşoara iritare şi până la furia turbată. Rebelul interior îşi face apariţia doar atunci când vreunul din "punctele nevralgice emoţionale" ale afectivităţii tale este activat (descrierea acestui concept o găseşti în capitolul 1).
   Rebelul interior intervine atunci când tu devii foarte revoltat de ceva care, în mod obiectiv, nu e decât o mică iritare sau una temporară. Incidenţa sporită a cazurilor de violenţă în trafic are legătură tocmai cu acest tip de furie. Accesele de furie ale şoferilor s-au bucurat de foarte multă mediatizare în ultima vreme, de parcă ar fi vreo problemă "nou-apărută" în această lume a noastră veşnic grăbită. Nu e nici pe departe nouă. Comportamentul violent la volan e doar un alt tip de izbucnire temperamentală, chiar dacă unul cu potenţial letal, iar omenirea e învăţată cu crizele de furie încă din epoca de piatră. Accesele de furie variază şi ele ca tipologie, după gradul de intensitate, începând cu "săritul muştarului" şi terminând cu reprizele prelungite de urlete, care pot include şi vătămare corporală sau distrugeri materiale. Poate că-l recunoşti aici pe rebelul interior "Vulcanic" (descris în capitolul 8).
   Dacă nu ai accese de furie, poate că ţi se întâmplă des¬tul de des să stai bosumflat şi să fierbi în sinea ta. Acest comportament, aşa cum ai aflat ceva mai devreme, este o formă pasiv-agresivă de furie şi ţine mai mult de tipologia "Mocnitului". Şi poate face exact la fel de mult rău unei relaţii precum crizele de furie. Chiar dacă comportamentul furios este intens, el nu durează prea mult. îmbufnarea pasiv-agresivă, pe de altă parte, poate să ţină zile întregi, săptămâni şi chiar luni. Eu cunosc cupluri în care partenerii evită să-şi vorbească unul altuia săptămâni de-a rândul, pe motiv că unul dintre ei vrea să-l "pedepsească" pe celălalt. Crizele însă nu sunt cu nimic mai bune decât războaiele reci prelungite la nesfârşit. Ambele forme de exprimare a furiei sunt distructive.
   Dacă te recunoşti în vreuna din aceste descrieri, există două posibilităţi. În primul rând, s-ar putea ca trupul şi creierul tău să fie mai reactive, în general, aşa încât tu resimţi lucrurile cu mai multă intensitate. În al doilea rând, nu ţi-ai dezvoltat abilităţile necesare pentru a-ţi stăpâni frustrarea. Fireşte, dacă aceşti doi factori acţionează împotriva ta, probabil că va trebui să munceşti ceva mai mult pentru autocontrol, decât cineva care nu are o asemenea predispoziţie organică. Pur şi simplu asta-i situaţia. Rebelul tău interior va avea nevoie de management la categoria supergrea. (Dar nu uita: stima de sine vine din muncă grea.)
   Când rebelul tău interior se înfurie, întregul tău trup va reacţiona. Vigilenţa fizică sporeşte pe măsură ce încep să se reverse adrenalina şi alţi hormoni. Te simţi obligat să faci ceva. Dată fiind starea ta de spirit din acel moment, cel mai bine e să aştepţi câteva clipe. În acest punct, poţi executa câteva respiraţii de calmare. Respiraţia profundă va încetini senzaţiile fizice provocate de furie. Aminteşte-ţi să numeri încet până la patru, când inspiri, şi din nou până la patru, când expiri. Număratul te va ajuta să-ţi muţi atenţia de la lucrul care te-a înfuriat. Nu te aştepta însă să fii în totalitate calm în acest moment. Aşa ceva ar fi imposibil. Ţinta ta nu trebuie să fie decât "frânarea", astfel încât să-ţi poţi da seama ce ai de făcut în continuare.