DA!

   ...avut întotdeauna un ţel - un motiv, care a fost atât de important încât nu le-a păsat de pesimiştii sau de refuzurile cu care s-au întâlnit pe drum. Nu au văzut niciun obstacol în calea atingerii obiectivului lor.
   Au făcut totul având în minte rezultatul. Au ştiut de ce făceau un lucru, mai înainte să ştie cum să îl facă. Poate, vă veţi întreba care e diferenţa, de vreme ce, oricum, se poate ajunge la acelaşi rezultat. însă aceasta este numai o faţetă a problemei.

   Vă mulţumiţi doar cu ce vi se oferă?

   Aţi intrat vreodată în casă după o zi grea de muncă, întrebându-vă ce aţi făcut, de fapt, în ziua respectivă? Aţi fost la serviciu, v-aţi ocupat de anumite sarcini care v-au umplut ziua, după care aţi venit acasă. Cu toate acestea aproape că nu vă amintiţi detaliile. Aţi avut vreodată o astfel de zi? Ei bine, pentru unii, toate zilele sunt ca aceasta.
   Cunoaşteţi bine astfel de persoane. "Aşa... şi-aşa" e lozinca lor. Ei vorbesc adesea în termeni precum: "Ce-ar fi dacă?" sau "Şi ce dacă?" Evident, muncesc aşa cum trăiesc - de la un salariu la altul - pe marginea dezastrului financiar. Din nefericire, acest lucru nici măcar nu pare să-i deranjeze. S-au convins, într-un fel sau altul, că sunt în siguranţă. însă arată şi se simt ei, cu adevărat, în siguranţă - din punct de vedere financiar? Sau se amăgesc cu iluzia siguranţei? Ce e în mintea lor?
   Astfel de oameni au căzut în capcana pe care eu o numesc "să te mulţumeşti cu ce ai". Decât să rişte să piardă aşa-numita siguranţă a unui salariu, ei pur şi simplu acceptă orice li se oferă, gândindu-se că au destul, că fac tot ce le stă în putinţă sau că, cel puţin, au destul cât să se descurce. Când sunt forţaţi să se lipsească de ceva, îşi spun că nu au nevoie de acel lucru sau că nu şi-l doresc cu adevărat.
   Poate că unele persoane nu s-au simţit în largul lor în timp ce au citit paragraful anterior. Totodată, alţii s-ar putea întreba cum de-ar putea tolera cineva banalitatea la care te condamnă o astfel de atitudine, care determină o viaţă monotonă. Cu adevărat trist e că 95% dintre oamenii care muncesc iau zilnic o astfel de decizie. Ei au văzut deja atitudinea majorităţii oamenilor şi s-au con¬vins de iluzia că şi ei, la rândul lor, trebuie să urmeze aceeaşi cale.
   Mulţi nu observă că lipsa riscului şi a unui mod de acţiune original a condus majoritatea oamenilor la situaţia de a se complace într-o stare de plictiseală şi cu sentimente de blocaj existenţial. însă chiar trebuie să rămână ei la o astfel de mentalitate care i-a dus la împrejurări stagnante în viaţă? Au o senzaţie oarecare de nemulţumire, însă nu sunt suficient de încrezători pentru a face schimbarea pozitivă care să marcheze o diferenţă - într-atât de siguri sunt că vor eşua. Sunt conştienţi, în sinea lor, de potenţialul pe care îl deţin şi de capacitatea lor neutilizată, însă refuză să le cultive. Iar temerile lor subiective amplifică riscul obiectiv, oferindu-le o scuză pentru a trece pe lângă oportunităţi.
   Acest comportament axat pe evitare le controlează existenţa, condamnându-i la o viaţă de rutină. Aproape speriaţi de propria umbră, ei sunt adesea invadaţi de neputinţă şi descurajare. E posibil ca această viziune limitată asupra propriei persoane să le fi fost impusă pe vremea când erau copii, de către unii adulţi prea critici sau exagerat de protectori. Din nefericire, această atitudine poate fi perpetuată, de data aceasta de alţi oameni, care au o gândire meschină şi care nu doresc ca alţii să le-o ia înainte.

   ...sunteţi voi în stare poate să nu fie ceva pozitiv! Trebuie să faceţi ceea ce se cere!
   Ce se întâmplă, dacă nu aţi ajuns încă acolo unde doriţi să fiţi? Cum vă puteţi aştepta să realizaţi lucruri mai mari, de vreme ce vă spuneţi vouă înşivă că aţi făcut tot ce aţi putut? Şi ce se întâmplă, dacă spuneţi asta doar pentru a masca un efort mai puţin energic?
   înainte ca voi să afirmaţi că acesta e un exerciţiu de semantică, să recapitulăm puterea gândului şi felul în care acesta se traduce în acţiune. De vreme ce credeţi în realizarea unor aspiraţii notabile, ar fi natural să presupuneţi şi că a face tot ce vă stă în putinţă vă va duce la destinaţie. Dar, prin definiţie, randamentul maxim personal e tot ceea ce poate face un om, după care se poate spune că şi-a atins limita capacităţilor personale.
   Ei bine, da, a depune toate eforturile e o componentă critică în obţinerea succesului. Totuşi, suma eforturilor personale nu echivalează în mod necesar cu cele mai mari eforturi de care sunteţi capabili. Ele înseamnă, pur şi simplu, că aţi oferit tot ce aţi avut în momentul respectiv, la acel nivel de conştientizare şi în acel stadiu al dezvoltării individuale. Dacă v-aţi atins obiectivul, se prea poate să fi făcut tot ce v-a stat în putinţă. Sau poate că nu, fiindcă se prea poate să fi fost un obiectiv uşor de atins pentru voi. Dar, într-un fel sau altul, dacă nu l-aţi atins, respiraţi adânc de câteva ori, relaxaţi-vă, adunaţi-vă gândurile şi apoi investiţi din nou toate resursele de care dispuneţi.
   Orice aţi face, renunţaţi să mai afirmaţi vreodată că aţi făcut tot ce aţi putut. A spune: "Dar am făcut tot ce am putut" declanşează o schimbare dăunătoare în procesul de gândire referitor la atingerea acelui obiectiv. în loc să alocaţi toate resursele pentru atingerea scopului, voi începeţi să căutaţi motive (scuze!) din cauza cărora...

   10

   înţelegeţi că "ei" probabil nici nu se gândesc la voi!

   Credinţa e îndrăzneala sufletului de a merge mai departe decât poate vedea.
                         AUTOR NECUNOSCUT

   Vă amintiţi de acei ani minunaţi ai adolescenţei? De fiecare dată când doreaţi să faceţi un lucru despre care eraţi siguri că părinţii vi-1 vor interzice, apelaţi la prieteni. Ştiţi la cine mă refer. îi chemaţi pe diferite nume: "ei", "fiecare", "niciunul" şi alte apelative. Acum, în calitate de adulţi, îmbinăm toate aceste persoane într-o singură expresie: "comitetul lor" (alcătuit din "ei"). Acesta e, adesea, un juriu inconştient al deciziilor voastre.
   Ce ar face ei? Cum s-ar simţi ei? Ce ar spune ei? Sună familiar? Unii oameni petrec atât de mult timp justificându-şi deciziile, acţiunile şi rezultatele bazându-se pe ei, încât rar se întâmplă să realizeze ceva semnificativ. Şi totuşi, dacă am pune la lucru toate forţele de ordine din lume, nimeni nu ar putea identifica cine sunt ei - acele persoane imaginare din forul nostru interior.
   Câţi oameni le-au permis lor să le hotărască vieţile, forţându-se să ia decizii neinformate, proaste, generatoare de eşec? Când cineva vine cu un plan sau o oportunitate de a-şi îmbunătăţi viaţa, de ce lucrurile pe care ei le cred, simt, spun sau fac apar şi întunecă imaginea? Majoritatea oamenilor simt mai preocupaţi de ceea ce gândesc acele misterioase personaje decât de ceea ce gândesc ei înşişi! E o situaţie tristă, care duce adesea la ratarea a nenumărate oportunităţi de îmbunătăţire a vieţii - ceea ce cauzează o minte închisă, aversiune faţă de risc sau refuzul total de asumare a riscului.
   Realitatea e că ei sunt, în general, prea ocupaţi cu propriile griji, pentru a le mai păsa de ceea ce facem sau nu facem noi. Pe cât de şocant, deconcertant sau dezamăgitor ar suna acest lucru, este eliberator - dacă stai să te gândeşti. De ce suntem atât de preocupaţi de ceea ce gândesc alţi oameni, când majoritatea nu se află pe calea aleasă de noi? Sincer vorbind, lor chiar nu le pasă de ceea ce aveţi voi de gând să faceţi. Toţi sunt prinşi de treburile proprii. Ca o ironie, şi ei sunt îngrijoraţi de ce crede lumea despre ei! Sunt absorbiţi de persoana pro-prie şi nu mai au timp să acorde cu adevărat atenţie felului în care voi vă îmbrăcaţi sau gândiţi ori să se intereseze dacă voi aveţi sau nu planuri prin care să vă îmbunătăţiţi viaţa în vreun fel.

   Oamenii ce reuşesc în această lume sunt cei ce se ridică şi caută împrejurările pe care le doresc, iar dacă nu le găsesc, le creează. GEORGE BERNARD SHAW

   îmi pare rău că vă dezamăgesc, însă oamenii despre care credeţi că se gândesc la voi probabil că nu se gândesc! Şi de vreme ce toţi suntem responsabili pentru propriile vieţi, există şanse bune ca nimeni altcineva să nu ne plătească facturile. Acest fapt ne conferă libertatea de a lua deciziile de care avem nevoie pentru a crea viaţa pe care ne-o dorim!

   ...anumită privinţă, calitatea eforturilor sale se diminuează. Astfel de oameni nu se simt niciodată cu adevărat bine cu ceea ce fac, deşi pe faţă se pot declara mulţumiţi. Elementul esenţial e să ne îndreptăm atenţia către alţii. Deşi ne continuăm drumul spre propriul obiectiv, preocuparea noastră de sine se pierde în fundal.

   Vă lăsaţi duşi de val sau deţineţi controlul şi mergeţi într-o direcţie clară?

   A vă lua un angajament, în sine, nu e un lucru greu; dificultatea constă în a-l păstra. Dar dacă nu ne păstrăm angajamentul faţă de scopurile noastre, cum ne putem aştepta să obţinem succesul? Păstraţi obiectivul ferm în mintea voastră. Trebuie să ştiţi unde vreţi să ajungeţi şi de ce e important pentru voi să ajungeţi acolo. Reamintiţi-vă zilnic aceste lucruri. Postaţi-le pe monitorul computerului vostru.
   Aşezaţi fotografii şi note cu îndemnuri optimiste prin casă, în zona de lucru, în maşină, la oglindă şi în alte zone pe care le vedeţi constant. Această metodă vă va ajuta să vă amintiţi că trebuie să vă păstraţi angajamentul. Evenimentele care se petrec pe durata călătoriei ne pot distrage de la destinaţia noastră - însă doar atâta vreme cât le permitem. La fel ca în cazul în care ne oprim doar pentru a alimenta maşina cu benzină sau pentru a ne ocupa de o urgenţă, noi trebuie să revenim imediat pe drumul ales.
   Concentraţi-vă asupra obiectivelor şi veţi transforma toate obstacolele, dificultăţile şi refuzurile pe care le întâlniţi de-a lungul călătoriei în mici denivelări ale drumului, scurte întârzieri sau ocoluri. Veţi fi conştienţi de ele pe măsură ce avansaţi, dar nu le veţi permite să vă anuleze călătoria. Priviţi suişurile şi coborâşurile dintr-o...

   Nimic nu opreşte omul care îşi doreşte să reuşească. Fiecare obstacol nu e decât un traseu pe care îşi dezvoltă muşchiul realizărilor. Acesta îi întăreşte puterea de a reuşi. ERIC BUTTERWORTH

   Nici dacă trăieşti în trecut nu îl mai poţi schimba. Şi nici nu poţi crea viitorul pe care ţi-ar plăcea să-l ai. Aţi observat asta? Indiferent cât de deştepţi sunteţi sau cât de mare e succesul pe care l-aţi obţinut, nu vă puteţi întoarce în trecut pentru a schimba ce s-a întâmplat, indiferent dacă percepeţi acel eveniment într-o lumină pozitivă sau într-una negativă. Puteţi, totuşi, să fiţi recunoscători pentru felul în care trecutul v-a determinat să creşteţi şi să optaţi spre a vedea aspectele sale bune. Puteţi ierta greşelile sau persoanele care trebuie iertate, dar totodată vă puteţi ierta pe voi înşivă, precum şi lucrurile pe care regretaţi că le-aţi făcut sau nu. Faceţi asta pentru sine; vă ajută să depăşiţi toate impedimentele. Priviţi spre viitor şi faceţi ca lucrurile să fie mai bune concentrându-vă asupra obiectivului urmărit - oricare ar fi acesta. Vă puteţi îmbunătăţi cunoştinţele şi atitudinea, adoptând data viitoare acţiuni alternative, însă nu puteţi schimba niciodată ceea ce s-a întâmplat deja. Dacă nu vă place trecutul, atunci de ce-aţi dori să vă gândiţi mereu la el? La ce bun? Trageţi învăţăminte din incidentul respectiv şi mergeţi mai departe.
   Nu puteţi controla tot ceea ce se întâmplă în viaţă, dar puteţi să faceţi faţă cerând ajutor atunci când aveţi nevoie de el. Vă puteţi confrunta eficient cu situaţiile care apar, reacţionând într-o manieră fermă, onestă, directă şi prietenoasă. E bine să manifestaţi stăpânire de sine, pentru a evita reacţiile temperamentale. Calmul şi prevederea sunt necesare unui răspuns adecvat la...