Dacii de-a lungul mileniilor

   Baba Dochia (Dacia) a fost o realitate umană în perioada matriarhatului. Etimologic, cuvîntul baba este străvechi traco-dac. Are ambele genuri, masculin şi feminin. Baba Novac (Ion Georgescu, Baba Novac) şi Baba Dochia. În Basarabia se mtîlneşte "Baba Marta" în care s-a recunoscut "numirea lunii martie". În Muntenia, Oltenia şi Ardeal sunt 9 babe (1-9 martie), pe cînd în Moldova şi Basarabia sunt douăsprezece babe. Zilele se numesc "zilele babelor". G. Călinescu consideră că "întîiul mit", simbolizînd "constituirea însăşi a poporului român" este mitul Traian şi Dochia răspîndit de Asachi. Din mitul păstoriţei "Dochia sau Dachia", fiica lui Decebal, "Asachi şi alţii, Eminescu îndeosebi, au realizat pe această temă, mitologii poetice privind naşterea poporului român". Medicul Dioscorides amintea planta medicinală dedeţel, pe care Dacii o numeau dacina. Un important studiu analitic intitulat de Ion Coja, Riscurile hipercorectitudinii, tratează tema Traian şi Dochia.
   Chiar dacă o fiică a lui Decebal ar fi purtat numele de Dochia, mitul Baba Dochia este mult mai vechi şi poate fi pus în legătură cu numele matriarhal al Dacilor. La rîhdul lui, numele matriarhal al Dacilor trebuie pus în legătură cu vechiul termen indian Dachsina = focul ceremoniilor şi cu numele Daksa, cunoscînd că focul era adorat de strămoşii Dacilor, în matriarhat, cum am arătat mai sus, cînd am vorbit de regina Hestia (grec. fochist, care are grijă de foc). Pe parcurs pentru genul masculin apare cuvîntul moş, care înlocuieşte pe cel de babă.
   În comuna mea natală, în urmă cu 70-80 de ani, babă, era bunica, mama tatii sau mama mamii. Masculinul baba s-a generalizat sub numele de moş, care de asemenea este un cuvînt traco-dacic. El a circulat alături de masculinul babă, babac. Cuvîntul babă, îl au şi turcii, dar cu sensul de tată. De la traci a fost luat cuvîntul babă de...

   II Imperiul dac. Între anii 101-106, împăratul Traian cucereşte numai o treime din regatul dac nord-dunărean.

   Este bine să se ştie că aşa-zisa colonizare a Daciei s-a făcut cu elemente traco-dace, care aveau legături sanguine cu Dacii nord-dunăre-ni. Toate persoanele ce apar în inscripţiile descoperite în Daco-România sunt de fapt Dacii din diaspora.
   Încercarea lui Traian de a reface Marele Stat al Tracilor s-a realizat în parte, dar nu a durat decît pînă în anii 271. în 304, Galerius, care a constatat că majoritatea locuitorilor din Imperiul Roman o formau Dacii şi cu ei biruise pe Perşi, de acord cu senatul de la Roma, a decretat desfinţarea numelui de roman pentru marele imperiu şi l-a numit Imperiul Dac. Aceasta a durat pînă în anul 312. Imperiul Dac a fost continuat de Constantin cel Mare pentru 36 de ani şi apoi de Iustinian pentru trei decade. Despre Imperiul Dacic vom vorbi la timpul potrivit.
   Unii cercetători, între care elevii Şcolii Ardelene de la Blaj, în frunte cu Samuil Micu (Clain) afirmă eronat că "romanii au supus totuşi toată Dachia şi pre Geţi, locuitorii Dachii i-au stîrpit". Cu această concluzie eronată s-au adus cele mai mari prejudicii istoriografiei Daco-României. Realitatea a fost cu totul alta. Traian uzurpatorul inteligent al celei mai mari culturi din lumea veche, a Daciei nord-dunăreană, şi-a constituit armata şi organele administrative din Traco-Dacii din diaspora. De fapt, romanii nu erau decît nişte vîrfuri de elemente compozite, în special Traco-Daci. Spre această concluzie ne duce şi numărul mare de împăraţi şi de guvernatori de provincii, care numai romani nu erau.
   În urma unor îndelungate lupte între imperiul roman şi străvechiul Regat al lui Decebal, împăratul Traian a reuşit, între anii 102-106 să cucerească o treime din teritoriul dacic, nord-dunărean. Ocupînd cele mai bogate regiuni ale Daciei şi chiar capitala străbună, unde nu...

   Atunci ne întrebăm: De ce se neglijează de lingvişti şi de istorici aceste formidabile concluzii în ceea ce priveşte limba daco-română??
   Discutând problema limbii Daco-Românilor nu trebuie să se uite nici "românii balcanici", cunoscuţi în ultimele secole ca vlahi sau aromâni sau români macedoneni, care apar în toate centrele din Europa, în Asia, în Africa, "neobosiţii şi întreprizătorii Glob-Trotters ai comerţului european", pe care îi prezintă într-o minunată sinteză L.Stoica. Prezenţi masiv în Moscopole, Ohrida, Bosnia, Saraievo, Crusova, Bitolia, Skopjie, Seres, Drama Kavala, Atena, Pireu, în Bitinia, Tokai, Budapesta (aici aveau o biserică), Leipzig (Lipsea), Cracovia, Lemberg, mai ales ca negustori, ajunşi pînă în America, este o amplă dovadă a viabilităţii peste veacuri a Traco-Dacilor şi a limbii lor.
   O dovadă că limba dacică era de circulaţie mondială este şi numele Carpaţi. În albaneză karpe = stîncă, "cu un plural antic, presupus, Karpate". Existenţa toponimelor: Karput, oraş de munte în Anatolia, Karpathos, insulă muntoasă din Mediterana, Carpates oros (oraş în insula Cipru cea peste tot muntoasă), Carpentoracte (azi Carpentras) oraş la poalele Alpilor francezi, Carpetanei unul din cele mai puternice triburi ale vechii Hispanii, care trăia în regiunea oraşului Toledo de azi". Amintim şi cuvîntul farmacie despre care am mai scris.
   De reţinut este faptul că o mare parte din toponimele europene, africane şi din Asia Mică sînt de origine dacică. Aşa: Sparta (este şi un toponim în comuna Şuteşti, judeţul Vîlcea), Alba, Alba Longa, Creta, Albania, Golanu (lîngă Ierusalim), Stejar (lîngă Calcedon), Veneţia, Alpii, Galata.
   Chiar cuvîntul crai este dacic. Artur Silvestri, după analogia împărat, cezar, ţar, kaiser, sultan la care adăugăm noi grecescul kir, consideră "crăişorul- micul crai", "numit al independenţei", care coboară "în vremea cuceririi romane, arătînd speranţa autohtonilor că într-o zi vor fi eliberaţi de un fel de domnitor-criptic, trecut din regiunile ocupate,...

   Iată cum, neţinîndu-se cont de rolul jucat de Geto-Daci în cursul desfăşurării migratorilor, se ajunge la concluzii eronate, care prejudiciază continuitatea Daco-Românilor. Am amintit de Episcopiile Dacilor. Sf. Ioan Damaschin scrie că Grigorie Dialogul, papă al Romei (590-604), "oarecînd pe podul cel de piatră călătoria făcînd (la Dro-beta) şi stînd într-adins, rugăciune tare către D(o)mnul cel biruitoriu de suflete pentru ertarea păcatelor lui Traian împăratul au făcut". Este vorba de o călătorie făcută de papa Ghrigorie cel Mare (Dialogul) în episcopia Daciei nord Dunărene.
   Nicephoros Cellistos Xantopulos (1317) a scris o istorie ecleziastică şi ajunge cu ea pînă în anul 610. El spune că armatele romane conduse de Priscus şi Comentiolus au trecut Istrul prin Vinimacium (la est de Belgrad) şi în războaie, timp de o lună "au ucis peste treizeci de mii de Avari, Gepizi şi Sclavini". Au luat şi "peste cinsprezece mii de prizonieri". Aşa s-au terminat cea mai mare parte din invadatori. Desigur că prizonierii erau autohtoni ce fuseseră robiţi. Cercetători şi traducători, lăsaţi textul lui Teofilact nealterat aşa cum a fost înţeles şi memoraţi-l: "A şaptea carte vorbeşte despre nerînduiala ivită în rîndurile armatei romane şi despre vitejia Romanilor împotriva Sclavinilor sau Geţilor, căci ei se numeau în vechime Geţi".

   Masageţii = Geţii puternici.

   Sunt ramură dacică, desprinsă de Dacia Mare, de către Iranieni sau Sciţi. Isidor de Sevila (între anii 600-636) spune între altele: "Masageţii sunt din neamul Sciţilor. Li se spune Masageţi ca unora (ce sunt) grei, adică «Geţii puternici»". Despre Istrieni spune că şi-au luat numele de la fluviul Istru. Despre Goţi spune că "cei vechi i-au numit mai mult Geţi, decît Goţi (influenţa lui Iordanes), neam tare şi foarte puternic, înalt prin statura corpurilor, îngrozitor prin felul...

   Citez cu acest prilej, spusele aceluiaşi Herodot, că "în ţara lor creşte cînepa care seamănă nespus cu inul, numai că este mai groasă şi mai înaltă. în această privinţă întrece cu mult inul. Creşte şi de la sine şi semănată. Iar din ea, tracii îşi fac îmbrăcăminte foarte asemănătoare cu cea de in. Cînd nu eşti bun cunoscător, nu poţi să-ţi dai seama dacă aceste haine sunt de in sau de cînepă. Omul care n-a văzut niciodată cînepa crede că haina este făcută din in".
   Aşezaţi la o masă rotundă, cu trei picioare, noi cei şapte copii, plus cei doi părinţi şi o bunică am văzut în noi, "tracii" de acum două trei milenii. Această viziune în antichitatea străbună ne-a făcut să deschidem o anchetă pe o arie mai largă, în ceea ce priveşte masa tracică. Pentru informare ne-am adresat unor cunoscuţi şi am aflat că masa tracică pe tot teritoriul locuit de Daco-Români se păstrează încă. O parte din intelectualii satelor au înlocuit această masă scundă cu masa înaltă (de cea. 80 cm) cu patru picioare. Majoritatea populaţiei foloseşte încă masa tracică, cu trei picioare. La oraşe, ea apare numai în cartierele mărginaşe şi este pe cale de dispariţie.
   Tot din răspunsurile primite se constată utilizarea ei în special la evenimente deosebite din viaţa omului: la ursători, botez, datul de grindă a copiilor, cununie şi la moarte.

   a. La ursători.
   În seara zilei a treia de la naşterea unui prunc, înainte de scăpătatul soarelui, i "se pun ursătorile". Era credinţa şi încă mai dăinuie, că în noaptea ce urmează vin cele trei ursători, intră în casă pe cel mai mic orificiu şi ursează la bine sau la rău pe noul născut. Se pare că ursează numai una din cele trei. Poporul, acesteia îi mai zice "ursoaica". Dacă ai casei nu pregătesc masa şi nu-şi manifestă prin aşezarea pe ea a unor obiecte semnificative a dorinţei lor, ursitoarele fac ce cred. Ele pot fi îmblînzite ca să rânduiască pruncului un viitor fericit. De reţinut este faptul că noului născut "i se pun ursătorile" sau "i se pune turta", numai pe masa rotundă cu trei picioare.