Libraria Eu Sunt - libraria sufletului
intrare cont | creare cont | asistenţă
» EuSunt » Dansul neantului miercuri, 18 octombrie 2017 
căutare avansată
  căutare   OK
 
domenii
arte divinatorii astrologie budism creştinism dicţionare filosofie hinduism islamism iudaism literatură maeştri spirituali mitologie ocultism orientări spirituale paranormal psihologie taoism terapii yoga
 
 
index alfabetic
noutăţi în curând autori edituri titluri
 
 
newsletter

abonare
 
 
informaţii utile
asistenţă cum comand despre livrare cum plătesc despre EuSunt anunţuri
 
 
link-uri
link-uri parteneri
 

Dansul neantului


de Adyashanti
Recomanda unui prieten Recomanda unui prieten
Dansul neantului Imaginea mare preţ Eu Sunt: 21,00 lei

preţ listă: 26,00 lei

reducere:
5,00 lei (19,23%)

  buc.
alte modalităţi de comandă:

1. prin e-mail la comenzi@eusunt.ro

2. prin messenger la libraria_eusunt

3. telefonic la:
orange 0754.025.588
vodafone 0722.298.137
romtelecom 021.665.69.86

Detalii despre cartea Dansul neantului

Există în zen un aforism: "Atunci când realizarea spirituală este profundă, întreaga ta fiinţă dansează". Pentru ca realizarea să fie completă, ea trebuie să atingă trei nivele: capul, inima şi zona abdominală. Poţi avea o minte clară şi luminată, dar fiinţa ta nu dansează. Abia când inima începe să se deschidă la rândul ei, fiinţa începe să danseze. Întreaga realitate pare să învie atunci. Când se deschide şi zona abdominală, apare o stabilitate uluitor de profundă, pe fundalul căreia prima deschidere, care este revelaţia eului profund, moare şi se transformă într-o transparenţă totală. În locul eului nu mai rămâne decât neantul care dansează. (Adyashanti)

Un interviu cu Adyashanti:










Mulţumiri ... 9
Introducere ... 11
Prefaţă ... 19

1. Trezire ... 23
2. Satsang ... 33
3. Deschidere ... 39
4. Inocenţă ... 47
5. Armonizare ... 53
6. Libertate ... 59
7. Centrul Radiant ... 65
8. Tăcere ... 73
9. Conştiinţă ... 81
10. Profunzime ... 95
11. Ego ... 103
12. Iubire ... 113
13. Dependenţă spirituală ... 119
14. Iluzie ... 131
15. Control ... 139
16. Renunţare ... 149
17. Compasiune ... 155
18. Focul Adevărului ... 165
19. Iluminare ... 173
20. Implicaţii ... 183
21. Relaţie dharmică ... 189
22. Prezent etern ... 197
23. Fidelitate ... 205
Interviu cu Adyashanti ... 211

pag. 35-36

   Astfel că atunci începi să te desprinzi şi chiar mai mult, să fii dezarmat de angajarea în jocul mai subtil al gândirii că eşti un actor în spatele unui rol. Începi să vezi că aceasta nu este decât o altă povestire. Dacă priveşti cu adevărat, ai atunci minunata şansă de a deveni complet dezarmat, pentru că nu vei mai găsi un actor, şi nici pe altcineva.
   Când se petrece această dezarmare, permiţi experienţei fără de cuvinte să vină de la sine. Aceasta este experienţa fără de cuvinte a fiinţării pe care o poţi avea tu însuţi. Vei realiza că nu este nici scenariu sau rol, nu are un plan şi nu pretinde nimic de la acest moment. De asemenea, nu este nici actorul. Ceea ce eşti, este anterior ideii despre tine.
   Ceea ce tu eşti, fără rolul tău, este adesea presupus a fi ascuns undeva. Astfel că, atunci când renunţi la rolul tău, când treci dincolo de aşa-numitul personaj „eu”, în căutarea adevărului fiinţei tale, ai putea crede că se află cineva acolo, ascuns pe undeva. Dacă se întâmplă aceasta, când ajungi la această stare de deschidere, ai putea gândi: „Nu e nimeni aici, dar voi căuta oricum, voi căuta Sinele, Adevărul, eul iluminat.” Căutarea sinelui iluminat este tot un rol, tot un scenariu. Face parte din scenariul căutătorului spiritual. Dacă renunţi la acest scenariu – ce eşti tu acum?
   Bineînţeles, motivul pentru care te invit să cercetezi natura a ceea ce eşti este faptul că, în acest moment, tu trăieşti realmente răspunsul. Nimic din ce aş putea să-ţi spun nu poate înlocui acea trăire vie, trăirea răspunsului. De aceea s-a spus de multe ori că doar cei care nu ştiu cine sunt, sunt cei sunt treziţi. Toţi ceilalţi ştiu cine sunt, un el sau o ea. Ei se identifică cu propriul scenariu, oricare ar fi acesta, chiar şi acela că „eu nu sunt treaz”. Trezirea înseamnă a nu avea niciun scenariu, înseamnă a şti că, în ultimă instanţă, un scenariu e doar un scenariu, iar o poveste nu-i decât o poveste.
   Există o stare în care mintea spune „N-am idee cine sunt”, pentru că nu găseşte scenariul potrivit. Trezirea este acea realizare care se petrece după ce mintea spune: „Renunţ. N-am nicio idee cine sunt.” Când începi să înţelegi aceasta, realizezi că, dacă laşi deoparte scenariul de a fi cineva care ascultă, dacă renunţi la scenariul tău de a fi cineva care spune ceva, dacă renunţi pur şi simplu la aceste roluri pentru o clipă, atunci nu mai eşti acela care credeai că eşti. Venirea la satsang este ceva foarte revoluţionar pentru această noţiune de „eu”, pentru că acest „eu” crede că îşi va dobândi fericirea prin schimbarea scenariului, rolului, a identităţii sale – chiar dacă această identitate este să nu aibă niciuna. Egoul va face tot ce e necesar pentru a lăsa această bilă numită „eu” să se învârtă mai departe.
   Cultura noastră spirituală a devenit foarte complicată. Avem din ce în ce mai multe concepte spirituale subtile de care să ne folosim în discuţiile noastre. Mulţi oameni au înlocuit vechile noţiuni de Dumnezeu şi de păcat, prea încărcate, cu nişte cuvinte precum conştiinţă şi condiţionare, care sună ceva mai bine. Persoana spirituală modernă are aceste concepte extrem de abstracte. Cu cât e mai abstract conceptul, cu atât e mai transparent. E greu să-ţi faci o imagine a conştiinţei şi să ţi-o pui pe altar. Altarul va rămâne mereu gol. Dacă vrei să vezi Adevărul, nu mai pune nimic acolo. Cel mai bun altar dintre toate n-ar avea nimic pe el.
   Chiar şi conceptele abstracte, dacă te identifici cu ele, te pot prinde şi pot împiedica mintea să fie dezarmată. Chiar şi atunci când trăieşti o neaşteptată experienţă de trezire, minţii îi este foarte uşor să intervină în acest spirit viu al treziei, să pună ştampila pe el şi să facă ceva din asta: „Aceasta este trezirea, luciditatea, conştiinţa, sau Sinele.” Mintea îi va găsi un nume, atât cât să nu rămână dezarmată. Vedem aşadar că până şi cel mai sacru concept, dacă nu este folosit cu grijă, poate deveni o apărare subtilă împotriva acestei stări de fiinţă, care nu poate fi închisă într-un concept.
   Dacă întrebăm „Cine sunt eu fără conceptul eu? Ce sunt eu fără eu?”, îndată se poate dezvălui ceva de necuprins în cuvinte; se poate dezvălui ceea ce este de neconceput. Permite acestei experienţe să fie, pentru că ea este răspunsul viu la întrebările: „Ce sunt eu? Cine sunt eu?” Acesta nu este...

pag. 35-36

   Astfel că atunci începi să te desprinzi şi chiar mai mult, să fii dezarmat de angajarea în jocul mai subtil al gândirii că eşti un actor în spatele unui rol. Începi să vezi că aceasta nu este decât o altă povestire. Dacă priveşti cu adevărat, ai atunci minunata şansă de a deveni complet dezarmat, pentru că nu vei mai găsi un actor, şi nici pe altcineva.
   Când se petrece această dezarmare, permiţi experienţei fără de cuvinte să vină de la sine. Aceasta este experienţa fără de cuvinte a fiinţării pe care o poţi avea tu însuţi. Vei realiza că nu este nici scenariu sau rol, nu are un plan şi nu pretinde nimic de la acest moment. De asemenea, nu este nici actorul. Ceea ce eşti, este anterior ideii despre tine.
   Ceea ce tu eşti, fără rolul tău, este adesea presupus a fi ascuns undeva. Astfel că, atunci când renunţi la rolul tău, când treci dincolo de aşa-numitul personaj „eu”, în căutarea adevărului fiinţei tale, ai putea crede că se află cineva acolo, ascuns pe undeva. Dacă se întâmplă aceasta, când ajungi la această stare de deschidere, ai putea gândi: „Nu e nimeni aici, dar voi căuta oricum, voi căuta Sinele, Adevărul, eul iluminat.” Căutarea sinelui iluminat este tot un rol, tot un scenariu. Face parte din scenariul căutătorului spiritual. Dacă renunţi la acest scenariu – ce eşti tu acum?
   Bineînţeles, motivul pentru care te invit să cercetezi natura a ceea ce eşti este faptul că, în acest moment, tu trăieşti realmente răspunsul. Nimic din ce aş putea să-ţi spun nu poate înlocui acea trăire vie, trăirea răspunsului. De aceea s-a spus de multe ori că doar cei care nu ştiu cine sunt, sunt cei sunt treziţi. Toţi ceilalţi ştiu cine sunt, un el sau o ea. Ei se identifică cu propriul scenariu, oricare ar fi acesta, chiar şi acela că „eu nu sunt treaz”. Trezirea înseamnă a nu avea niciun scenariu, înseamnă a şti că, în ultimă instanţă, un scenariu e doar un scenariu, iar o poveste nu-i decât o poveste.
   Există o stare în care mintea spune „N-am idee cine sunt”, pentru că nu găseşte scenariul potrivit. Trezirea este acea realizare care se petrece după ce mintea spune: „Renunţ. N-am nicio idee cine sunt.” Când începi să înţelegi aceasta, realizezi că, dacă laşi deoparte scenariul de a fi cineva care ascultă, dacă renunţi la scenariul tău de a fi cineva care spune ceva, dacă renunţi pur şi simplu la aceste roluri pentru o clipă, atunci nu mai eşti acela care credeai că eşti. Venirea la satsang este ceva foarte revoluţionar pentru această noţiune de „eu”, pentru că acest „eu” crede că îşi va dobândi fericirea prin schimbarea scenariului, rolului, a identităţii sale – chiar dacă această identitate este să nu aibă niciuna. Egoul va face tot ce e necesar pentru a lăsa această bilă numită „eu” să se învârtă mai departe.
   Cultura noastră spirituală a devenit foarte complicată. Avem din ce în ce mai multe concepte spirituale subtile de care să ne folosim în discuţiile noastre. Mulţi oameni au înlocuit vechile noţiuni de Dumnezeu şi de păcat, prea încărcate, cu nişte cuvinte precum conştiinţă şi condiţionare, care sună ceva mai bine. Persoana spirituală modernă are aceste concepte extrem de abstracte. Cu cât e mai abstract conceptul, cu atât e mai transparent. E greu să-ţi faci o imagine a conştiinţei şi să ţi-o pui pe altar. Altarul va rămâne mereu gol. Dacă vrei să vezi Adevărul, nu mai pune nimic acolo. Cel mai bun altar dintre toate n-ar avea nimic pe el.
   Chiar şi conceptele abstracte, dacă te identifici cu ele, te pot prinde şi pot împiedica mintea să fie dezarmată. Chiar şi atunci când trăieşti o neaşteptată experienţă de trezire, minţii îi este foarte uşor să intervină în acest spirit viu al treziei, să pună ştampila pe el şi să facă ceva din asta: „Aceasta este trezirea, luciditatea, conştiinţa, sau Sinele.” Mintea îi va găsi un nume, atât cât să nu rămână dezarmată. Vedem aşadar că până şi cel mai sacru concept, dacă nu este folosit cu grijă, poate deveni o apărare subtilă împotriva acestei stări de fiinţă, care nu poate fi închisă într-un concept.
   Dacă întrebăm „Cine sunt eu fără conceptul eu? Ce sunt eu fără eu?”, îndată se poate dezvălui ceva de necuprins în cuvinte; se poate dezvălui ceea ce este de neconceput. Permite acestei experienţe să fie, pentru că ea este răspunsul viu la întrebările: „Ce sunt eu? Cine sunt eu?” Acesta nu este...

pag. 61-62

   Această dependenţă de concepte îţi anulează accesul la mister. E ca şi cum ai o bijuterie în buzunar, dar nu poţi băga mâna în buzunar să o scoţi. Atunci când în adâncul tău ştii că eşti misterul ce se trăieşte pe sine, îţi dai seama că în realitate este singurul lucru care se petrece mereu şi mereu. Fie că numeşti o experienţă ca fiind un eu sau un tu, o zi bună sau una rea, frumuseţea sau urâtul, compasiunea sau cruzimea, ea este încă acelaşi mister ce se trăieşte pe sine, se expansionează pe sine în timp şi formă. Aceasta este tot ceea ce se petrece.
   Dacă această înţelegere se petrece doar în capul tău, se poate să ştii despre mister, dar nu şi să fii acesta. Capul îţi spune: „Ah, ştiu, sunt misterul”, şi totuşi corpul tău acţionează ca şi cum nu a preluat mesajul. El va spune: „Încă sunt cineva şi am toate aceste gânduri temătoare, dorinţe şi nevoi.” Când trăieşti cunoaşterea, întreaga fiinţă primeşte mesajul. Iar atunci când tot trupul primeşte mesajul, e ca şi cum se desumflă un balon. Atunci când orice contradicţie, zbucium şi căutare după un lucru sau altul, sunt scoase afară, apare experienţa faptului că acest corp este o expresie a misterului. Atunci el poate fi purtat cu uşurinţă de către mister, de către spiritul pur.
   Imaginează-ţi că tu, misterul, păşeşti într-un corp diferit de acesta pe care-l ai acum, poate într-unul care are o mulţime de conflicte interioare, multe nevoi, dorinţe şi ataşamente în opoziţie unele cu altele, ce se bat mereu între ele. Pe măsură ce simţi acest „alt” corp, îţi dai seama că acele concepte pe care le poartă nu sunt reale. Imaginează-ţi că, pe măsură ce te instalezi în acest corp nou, acesta nu ştie că este misterul şi atunci ţine mult la identitatea sa ca trup. Acum tu, misterul, doreşti să însufleţeşti şi să mişti acest corp. Dar de vreme ce corpul crede că el este la comandă, se luptă cu tine la fiecare pas. De fiecare dată când încerci să mişti braţul, există tensiune; de fiecare dată când deschizi gura, e o bâlbâială de cuvinte; de fiecare dată când tu ca mister doreşti să experimentezi fascinaţia, trebuie să treci de toate acele contradicţii şi rezistenţe ale trupului. Chiar dacă ai avea cele mai bune intenţii din lume, iar acea energie ar curge prin tine şi prin corp, singurul mod în care trupul ar trata acea iubire, ar fi să o transforme într-o contradicţie. Va deveni atât de rigid în răspuns la energia misterului, că de-abia se va mai putea mişca, merge, vorbi sau gândi.
   Imaginează-ţi acum că sari din acel corp şi intri în altul care, la nivel celular, ştie sigur că este misterul. Arată ca un corp, şi face tot ceea ce face orice corp, dar nu e cu adevărat un corp; ştie că de fapt el este doar misterul într-o formă. Astfel că atunci când misterul păşeşte înăuntru, e ca şi cum untul se amestecă cu un alt unt. „Ahh. Buun. Acum mă pot mişca.” Şi poţi simţi cam cum este să fii într-un asemenea corp, unul care ştie că este misterul.
   Pentru ca un asemenea corp să se abandoneze total adevăratei sale naturi, trebuie ca el să înţeleagă total şi profund că el este misterul, iar orice imagine de sine să fie lăsată să dispară. Dacă ar mai avea orice remanenţe ale vreunei imagini de sine, ar începe să înţepenească. Imediat ce ar avea vreo judecată sau ar vedea ceva ca fiind diferit de el însuşi, ar apărea rigiditatea, ca şi cum încheieturile ar fi ruginit. Dacă s-ar îngrijora pentru ziua de mâine, s-ar rigidiza. Deci, ca acel corp să trăiască total cunoaşterea misterului, ar trebui ca interesele lui personale să se dizolve complet.
   Sistemul corp-minte nu poate dizolva această schemă personală de funcţionare, deoarece crede că este o idee bună, dar se poate petrece natural, pe măsură ce fiinţa vede din ce în ce mai mult că la modul total, singurul lucru care există, este ea însăşi. Este un lucru profund. Poţi să îl simţi? Nu e nimic de păstrat. Niciun punct de vedere de păstrat. Nicio separare.
   De aceea s-a spus mereu că adevărul te eliberează. Dar întreaga fiinţă trebuie să realizeze adevărul. Trebuie să fie adevărul, trăit conştient. La asta mă refeream când vorbeam despre cât de puţin contează doar smulgerea unei buruieni sau culesul unui fruct, înlocuirea unui gând sau a unei...

pag. 104-105

   ...emoţii. Am privit expresii de mânie, bucurie, depresie şi de beatitudine, şi încă n-am întâlnit nicio persoană care să-mi prezinte egoul.
   Mulţi oameni mi-au împărtăşit presupunerea că, dacă există toate aceste lucruri, trebuie să existe şi un ţap ispăşitor, cineva sau ceva în ei înşişi, pe care să dea vina. Aceasta este înţelegerea comună despre ego. Dar aceasta nu este ego. Uneori, lucrurile sunt tot atât de simple pe cât par. Uneori, un gând este doar un gând, o emoţie doar o emoţie, o acţiune doar o acţiune, fără niciun ego în ele. Acum, egoul care există, dacă ar fi vreunul, este gândul că egoul este acolo. Dar nu există nicio dovadă, de niciun fel, despre existenţa egoului. Totul se iveşte spontan, iar dacă ar exista vreun ego, este de fapt doar această mişcare specifică a minţii, care spune: „Este al meu.”
   Acum, acest gând „Este al meu”, urmează de regulă ivirii unui gând sau unei emoţii. Cum ar fi: „Simt confuzie – e a mea”, sau „Simt gelozie – e a mea”, sau vine ca răspuns la orice experienţă prin care trece: „Asta îmi aparţine.” Te gândeşti că egoul era prezent şi că el a cauzat acest gând, sau emoţia, sau confuzia. Şi totuşi, de fiecare dată când ne uităm în urmă să-l găsim, constatăm că el nu a fost acolo anterior vreunui gând, ci a venit după aceea. Este interpretarea unui fenomen, a unui anumit gând, sau a unei emoţii. Este presupunerea de după faptul consumat, că „este al meu”. Egoul este de asemenea şi interpretarea ulterioară, care spune „Nu este al meu”, adică respingerea unui gând sau sentiment. Este uşor de văzut că o asemenea poziţie presupune că acolo există cineva căruia nu-i aparţine ceva. Aceasta este lumea dualităţii. Este gândul meu, confuzia mea, sau orice ar fi, sau nu este gândul meu, nici confuzia mea, adică nu îmi aparţine. Ambele sunt mişcări sau interpretări la ceea ce este. Egoul este doar această interpretare, această mişcare a minţii şi de aceea nimeni nu-l poate găsi. E ca o fantomă. Este doar o mişcare specific condiţionată a minţii.
   Din copilărie, noi primim mesaje ca: „Eşti simpatic”, „Eşti deştept”, „Ai obţinut o notă mare, deci eşti bun”, sau „Nu ai luat note mari, deci nu eşti bun”. Imediat, copilul începe să creadă aceste lucruri, să le simtă, să-şi însuşească acea esenţă emoţională drept „eu”. În acelaşi fel, cineva poate avea un gând, şi foarte curând el sau ea va începe să simtă acel gând. Dacă se gândeşte la o zi frumoasă, însorită, cât de curând corpul va începe să intre in rezonanţă cu acel gând, simţind ceva ce nu există. Bineînţeles, acest lucru devine şi mai dificil, atunci când i se spune cuiva să scape de ego, deoarece cine va fi acela care să scape de ego? Ce anume încearcă să scape de ego? Aşa se menţine egoul pe sine, gândind că trebuie să facă ceva cu el însuşi.
   Egoul este o mişcare. Este un verb. Nu e ceva static. Este mişcarea minţii de după fapt, în continuă devenire. Cu alte cuvinte, egourile sunt mereu pe o cale. Sunt pe calea psihologiei, pe calea spirituală, pe calea de a câştiga mai mulţi bani, sau o maşină mai bună. Acel simţ al „eului” este în continuă devenire, în continuă mişcare, în continuă dobândire. Sau altfel face invers – bate în retragere, respinge, neagă. Deci, pentru ca acest verb să existe mai departe, trebuie să existe mişcare. Trebuie să mergem înainte sau înapoi, spre ceva sau să ne îndepărtăm de ceva. Trebuie să avem pe cineva pe care să dăm vina, de obicei pe noi înşine. Trebuie să ajungem undeva, altfel nu devenim. Astfel că verbul – hai să-l numim „a egoi” – nu funcţionează dacă nu este devenire. Imediat ce verbul se opreşte, nu mai e verb deloc. Imediat ce te opreşti din alergare, nu mai există asemenea lucru numit alergare – s-a terminat; nu se mai întâmplă nimic. Simţul egoului trebuie să se mişte continuu, deoarece, îndată ce se opreşte, acesta dispare, întocmai ca atunci când ne oprim picioarele şi alergarea dispare.
   Atunci când renunţăm la această idee şi începem să vedem că nu există ego, ci doar „a egoi”, atunci începem să vedem ceea ce este de fapt egoul. Aceasta produce încetarea firească din a urmări ceva sau din a ne îndepărta de ceva. Această oprire trebuie să se întâmple uşor şi foarte natural,...

pag. 166-167

   ...interioară şi exterioară, ale mele şi ale lor, un sunet exterior şi mine. Dar la modul esenţial, totul este numai experienţă, interioară şi exterioară; este acelaşi lucru. Nu a mea şi nici a altuia.
   Prezenţa liniştii deschide corpul şi pătrunde în tine ca într-un burete, dacă eşti permeabil. Survine o înţelegere tăcută, nu prin cuvinte, ci prin trăirea directă a ceea ce este. Permite-ţi darul extraordinar de a nu mai căuta experienţe alternative. Aşadar, fără a rămâne pe gânduri, fără mişcarea unui singur gând, ce anume este acela care are experienţa aceasta? Ce anume face experienţe?
   Recunoaşte că nu există nimic care experimentează acest moment, dar acest nimic este cunoscut şi trăit. Există ceva misterios care ştie, ceva misterios care trăieşte experienţa acestui moment, dar tu nu poţi spune ce anume este, deoarece, dacă îl numeşti, nu este real. Este ceva cu mult mai aproape. Imediat ce te gândeşti la el, vezi că nu e acel gând. Este dinainte de gând. Nu e necesară nicio descriere, prin urmare rămâi pur şi simplu pe culme, pe marginea abisului, în experienţa directă, simţind direct faptul că nu exişti şi totuşi ştii că exişti.
   Şi un singur gând despre acest mister stabileşte raiul şi iadul. Gândul împarte această unitate în bucăţele care să fie analizate de minte. Dar tăcerea le unifică. Experienţa acestui moment este prezentă, dar de necuprins, este cunoscută, dar de nedefinit. Acesta care este treaz este de neprins. Îl poţi sacrifica în van încercând să îl defineşti şi să îl cuprinzi, dar mai bine renunţă la aceasta. Poate că tu nu eşti tu la urma urmei. Poate că tu eşti ceea ce este treaz în chiar această clipă a experienţei. Găseşte cumva aspiraţia de a fi aceasta, mai degrabă decât a cunoaşte asta. Pe măsură ce corpul se deschide, sunetele curg încă prin tăcere. Ce anume din tine însuţi se cunoaşte ca fiind tăcere? Este imposibil de definit. Dacă simţi că te îndepărtezi de cale, ascultă din nou sunetele. Ele îţi vor indica drumul înapoi către tăcere, care te va conduce către cel care cunoaşte atât tăcerea cât şi sunetul. Nu te pierde în gânduri sau îţi vei rata viaţa. Relaxează-te pur şi simplu, relaxează-te, relaxează-te... Este cel mai simplu act de credinţă şi încredere.
   Această stare de trezire care se trezeşte în tine se cunoaşte pe sine. Mintea nu o cunoaşte, corpul nu o cunoaşte, emoţiile nu o cunosc. Numai această trezie se cunoaşte pe sine ca atare. Acest adevăr e simplu, dincolo de orice înţelegere. Este imediat, înaintea oricărei căutări. Este veşnic prezent, înfăţişându-se sub fiecare faţetă în parte a acestei experienţe, chiar acum.
   Întotdeauna ai două alegeri. O alegere este cea bine cunoscută: să sacrifici această trezie misterioasă pentru altceva. A doua alegere este să nu sacrifici ceea ce este treaz şi prezent, oriunde s-ar întâmpla să fii. Poţi alege să nu sacrifici aceasta pentru următoarea promisiune a unui moment mai bun, sau a unui eveniment mai bun, sau a unei experienţe mai bune. Aceasta este alegerea ta – să fii devotat adevărului sau nu. Iar acesta este Focul Adevărului. Acesta care este treaz acum, ca fiind tu, în tine, revelează absoluta lipsă de relevanţă, oricare ar fi acesta. Cel care e treaz în sine face ca tot ceea ce nu este adevărat să fie irelevant. Această tăcere arde tendinţa de a te agăţa de orice altceva şi eliberează viaţa pe care o întruchipezi, pentru a se trăi pe sine fără nicio negociere. Simte invitaţia viscerală şi imediată a celui care este trezit, de a lăsa orice altceva deoparte. Această invitaţie te roagă să încetezi negocierea cu viaţa, cu clipa, cu tine, cu profesorul tău, cu prietenul tău, cu colegul tău. Încetează pur şi simplu. Acest foc este nevăzut şi necunoscut, şi totuşi el arde orice, dar nu se arde pe sine. Această trezie care există acum în centrul acestei întregi experienţe a fiinţei, ea este!
   Fiecare are posibilitatea de a alege pentru ce îşi dedică viaţa. Poate că această alegere nu a fost conştientizată până acum, sau poate că această opţiune nu a fost cunoscută. Acum este. Ce este important pentru tine? Cui îi vinzi sufletul? Mie nu-mi pasă de alegerea ta şi nici lui Dumnezeu. Dar ţie îţi pasă, iar tu eşti singurul care contează.

pag. 223-224

   ...nebuni într-o bună zi, deoarece mă forţam practic până la o anumită limită psihologică. Sau eram împins.
   Astfel că într-o zi, când eram în camera mea şi a apărut acest val de intensitate, m-am gândit: trebuie să descopăr ce este adevărat şi trebuie să aflu asta chiar acum. Astfel că am mers în curtea din spate şi m-am aşezat în meditaţie, făcând un efort incredibil să-mi linştesc mintea şi să trec dincolo de unele bariere. Nici măcar nu am ştiut care ar fi acestea. Dar într-o clipă a fost ca şi cum aş fi luat tot efortul depus în ultimii cinci ani şi l-aş fi condesat într-un minut. Am realizat brusc că nu pot să fac asta. Nu o pot face. Iar imediat ce am spus „Nu pot face asta”, în acelasi timp, am simţit cum totul se relaxează. Apoi, când totul s-a relaxat – e singurul mod în care pot să-l descriu – a existat o explozie interioară. Ca şi cum cineva m-a băgat într-o priză. A fost o explozie interioară imensă, iar inima a început să bată mai repede, respiraţia a devenit foarte dificilă, iar atunci m-am gândit că voi muri, deoarece inima mea bătea mai repede decât bătuse vreodată. Fiind atlet, cunoşteam foarte bine limita inimii la efort. Iar acum era mult, foarte mult, dincolo de această limită. Simţeam că-mi explodează inima. La un moment dat a apărut gândul că acea energie, aşa cum era, îmi va provoca moartea. M-am gândit că nu s-o pot suporta prea mult. Iar următorul gând care a apărut a fost că, dacă acest lucru mă va face să descopăr adevărul, sunt dispus să mor chiar acum. Nu a fost un act de curaj sau o chestie macho, era pur şi simplu un fapt. A fost doar atât: sunt dispus să mor. Punct. Asta era. Iar imediat ce mi-am spus aceasta, şi am crezut-o total, energia s-a disipat brusc. Dintr-odată, m-am pomenit în spaţiu... Am devenit pur şi simplu spaţiu. Tot ce era, era doar spaţiu. Doar spaţiu infinit. Iar în acel spaţiu am putut simţi ceva ca un transfer de intuiţii, dar se derula atât de rapid, încât nici măcar nu am ştiut ce erau. Parcă veneau cu o sutele pe secundă. Ca şi cum instalezi un program într-un calculator. Am simţit că ceva se transferă în mine atât de repede, încât nu reuşeam să înţeleg niciun fragment, ci doar simţeam străfulgerări de intuiţie. Deci am stat acolo fiind spaţiu şi având aceste percepţii care se descărcau în sistemul meu, iar totul a durat o vreme, nu ştiu exact cât... o vreme. Iar apoi totul a încetat, iar la un moment dat a devenit evident faptul că trebuia să mă ridic de pe perna mea şi am făcut ceea ce făceam mereu: m-am ridicat, m-am uitat la chipul lui Buddha pe care îl aveam pe un mic altar şi m-am înclinat în faţa lui. Iar imediat ce am făcut aceasta, am izbucnit în râs. A fost cel mai vesel râs pe care l-am avut vreodată. Iar lucrul cel mai comic a fost că am gândit: „Tu, mic hoţoman ce eşti”, referindu-mă la Buddha, „te caut de cinci ani”. Iar în acel moment am ştiut ce era ceea ce căutam. Prinsesem ideea. Şi nu-mi venea să cred. Era ceva de genul: aha, am căutat ceva ce eram deja. Aşadar am râs cu poftă şi am ieşit afară. Aceasta a fost prima trezire.
   Marea surpriză a venit ieşind afară, când o voce uşoară, pe care m-am obişnuit să o tot aud de atunci, a şoptit în toiul acelei copleşitoare revelaţii de fericire, de exaltare şi de imensă uşurare: „Nu e ceea ce cauţi. Mergi mai departe.” M-a revoltat gândul că n-o să-mi găsesc un loc aici; nici măcar o clipă? Nici măcar pentru o clipă? Dar acea voce a spus: „Nu e aceasta. Mergi mai departe.” Şi am ştiut că aşa era. Cumva, am ştiut că această voce ţinea cont de ceea ce se petrecea. Nu spunea: „Acest lucru nu are valoare, nu e real, nu e relevant.” Vocea spunea: „Există mai mult decât atât. Nu ai văzut totul. Ai văzut o parte însemnată, dar mergi mai departe. Nu te opri aici.”
   Iar în acel moment, totul s-a schimbat. De atunci incolo,
energia mea de căutător spiritual – acea goană disperată – a dispărut fără a mai reveni vreodată. Nu avea niciun sens să mă mai zbat să ajung la ceva ce aveam deja, încercând să devin ceea ce ştiam că sunt.
   TS: Cum ai numi acea experienţă? Ai avut „presimţiri” în tinereţe? A fost ca o...?
   Adya: Aş numi aceasta un fel de trezire.
   TS: Să zicem!
   Adya: Încă nu-mi dădeam bine seama la ce anume...

  • cartea a apărut în iulie 2012 la editura Eu Sunt, în cadrul colecţiei Aici şi Acum
  • traducător: Adriana Enache
  • Titlu original: Emptiness dancing
  • cartea cuprinde 240 pagini în format 13x20cm şi o greutate de 0.195 kg
  • ISBN: 978-606-92798-1-6
  • cartea a fost vizualizată de 7871 ori începând cu data de 06.05.2011
Nu sunt păreri

Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
  • Poşta Română
    10.00 lei
    Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
    Termen de livrare: 2-4 zile lucrătoare
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe (Bookurier)
    10.00 lei
    Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Voluntari.
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti
    14.00 lei
    livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 200.00 lei

1. http://www.adyashanti.org/ - site oficial
carţi din acelaşi domeniu cu "Dansul neantului"
(orientări spirituale > transformare personală)
derulare
Cartea despre copii
Cartea despre copii
(Osho, transformare personală)
Copilul mării
Copilul mării
(transformare personală)
Cheia Sincronicităţii
Cheia Sincronicităţii
(transformare personală)
CQ: coeficientul de conştientizare
CQ: coeficientul de conştientizare
(ştiinţă, transformare personală)
Curaj
Curaj
(transformare personală)
Viaţa veşnică a sufletului
Viaţa veşnică a sufletului
(transformare personală)
YouasGod - revista Noii Energii nr. 2
YouasGod - revista Noii Energii nr. 2
(occidentală, poezie, ştiinţă, channeling, transformare personală)
Teatrul minţii
Teatrul minţii
(transformare personală)
Vindecare spirituală şi nemurire
Vindecare spirituală şi nemurire
(transformare personală, general)
Alte mesaje de la Univers
Alte mesaje de la Univers
(transformare personală)
Calea interioară
Calea interioară
(transformare personală)
Adevăr versus falsitate
Adevăr versus falsitate
(transformare personală)
Cum să iubeşti
Cum să iubeşti
(transformare personală)
Secretele prosperităţii
Secretele prosperităţii
(transformare personală)
Cele şapte comori lăuntrice
Cele şapte comori lăuntrice
(transformare personală)
contact | termeni şi condiţii | © EuSunt.ro | ultima actualizare miercuri, 18 octombrie 2017
Cărţi vizualizate recent
toolbar
toolbar