Descoperirea prezenţei lui Dumnezeu

   ...de intuiţie spirituală, starea emoţională şi perceperea lumii şi a sinelui. Scala calibrată şi corelaţiile sale au permis alcătuirea a ceea ce este, în prezent, binecunoscuta Hartă a Conştiinţei.
   Egoul/mintea este o construcţie dualistă care a început prin a fi conştiinţă animalică şi care, eoni mai târziu, a evoluat de la hominizii primitivi până la Homo sapiens, căruia i s-a adăugat un cortex prefrontal la vechiul creier animalic, căpătând astfel aptitudinea gândirii conceptuale lineare. Astfel, iniţial, mintea devenise în primă instanţă un nou instrument de exprimare a instinctelor animalice, acel ceva care este acum cunoscut sub denumirea de ego.
   Examinarea structurii minţii arată că rolul ei este comparabil cu acela al hardware-ului unui calculator, software-ul reprezentându-1 programarea de către societate, precum şi influenţele moştenite. Inocenţa primordială a omenirii se bazează pe realitatea faptului că mintea umană este incapabilă să discearnă adevărul de falsitate. Mintea nu are niciun mecanism de apărare împotriva utilizării hardware-ului său pentru executarea oricărui program de software introdus fără aprobare prealabilă, fără discernământ şi fără intervenţia voinţei (de exemplu, impactul mass-media).
   Datorită naturii software-ului şi a hardware-ului subiacent, iluzia de bază a minţii o constituie derivarea conştiinţei într-o dualitate de bază a Eului/egoului/sinelui individual, care se consideră separat de Şinele Infinit ca sursă a conştiinţei/ conştientizării. Prin această eroare cauzată de iluzie, egoul se identifică cu conţinutul în locul contextului, devenind astfel subiect al vicisitudinilor instinctelor animalice, emoţiilor şi gândirii eronate.
   Nivelul calibrat al conştiinţei indică gradul de deteriorare a capacităţii de recunoaştere a Realităţii prin înlocuirea percepţiei, deformării şi a identificării greşite a aparenţei cu esenţa. De viu interes a fost şi descoperirea că fiecare acţiune, sentiment sau gând se înregistrează definitiv, dincolo de spaţiu şi timp, în câmpul contextual atotcuprinzător al conştiinţei. De aceea, orice eveniment - fie acesta un gând, un sentiment sau o acţiune - este pentru totdeauna identificabil şi poate fi regăsit prin metode adecvate precum tehnica de calibrare a conştiinţei.
   Câmpurile de conştiinţă constau în vibraţii de energie ale căror tipare lasă o urmă distinctă şi care sunt experimentate ca subiectivitate. Din tiparul urmei vibraţionale apar formele inerente, ca şi consecinţe karmice ale actelor de voinţă. Structura dualistă a egoului descinde din factorul central al poziţionalităţii lineare. O imagine centralizatoare a sinelui individual izvorăşte ca o convingere a sinelui individual al fiecăruia în calitate de agent, adică de "gânditor" al gândurilor, de "făptuitor" al faptelor şi de depozitar al sentimentelor de vinovăţie şi de autoblamare. Anumite însuşiri sunt respinse şi ajung să fie îngropate în inconştient odată cu emoţiile corespunzătoare lor, care sunt vestigii ale instinctelor animalice.
   Abia după progresarea până la nivelul conştiinţei de 200 îşi face apariţia creierul eteric, apt - sub aspect funcţional - de conştientizare spirituală, de manifestare a intenţiei şi de asumare a responsabilităţii karmice. Din naivitate, conştiinţa individuală identifică şinele cu trupul, mintea şi emoţiile. Apoi, din fericire sau ca urmare a "meritelor" karmice, adevărul spiritual este sesizat, devine inspirator şi, cu încă puţin noroc, poate fi întâlnit un învăţător spiritual. Frecvenţele vibraţionale înalte ale aurei învăţătorului activează corpurile născânde, eterice, înalt spirituale ale aspirantului la spiritualitate.
   Activarea creierului eteric la fiinţele de o înaltă spiritualitate este o consecinţă a ridicării lui kundalini sau a energiilor spirituale, ceea ce are drept urmare nu numai formarea corpurilor de o spiritualitate superioară şi a creierului eteric, ci şi modificarea fiziologiei creierului uman, care, începând din acel moment, analizează stimulii ce ajung la el într-un mod diferit. Individul devine mai dominat de emisfera dreaptă a creierului. Sub nivelul conştiinţei de 200, un stimul sosit este transmis rapid spre centrii emoţionali, pe când la o persoană orientată către spiritualitate traseul cel mai rapid este de la stimul la cortexul prefrontal şi, de aici, la centrul emoţional. La indivizii având o înaltă spiritualitate, informaţia care soseşte este procesată de cortexul prefrontal eteric şi trece în creier după aceea, prin inducere în reţelele neuronale fizice.

   Meditarea

   întrebare: Pe ce anume ar trebui să ne concentrăm în timpul meditaţiei?
   Răspuns: Pot fi descrise trei stiluri de bază care sunt eficiente şi dau rezultate. Primul ar putea fi descris ca insight psihologic sau ca autoexaminare. Cel de-al doilea este prin câmpul gândului, iar cel de-al treilea este modul cel mai simplu prin care poate fi evitat câmpul gândului.

   Stilul 1: Stilul psihologic
   Scopul se îndreaptă spre înţelegerea şi examinarea motivelor interioare, a atitudinilor, prezumţiilor şi sentimentelor ascunse. Aceasta a fost denumită, de-a lungul timpului, autoexaminare, inventar spiritual sau autoevaluare menită "cunoaşterii de sine". Condiţia necesară este angajamentul puternic în direcţia sincerităţii interioare şi renunţarea la judecarea critică a propriei persoane. Astfel se dezvăluie tendinţele instinctuale şi componentele lor emoţionale şi psihologice. Acestea sunt, apoi, procesate de către iertare, acceptare şi reinterpretare.

   Stilul 2: Câmpul minţii
   Căutaţi câmpul de energie al nemişcării tăcute, care este atotprezentă şi care "se află" chiar înaintea şi stă la fundamentul apariţiei gândului. Căutaţi sursa de energie din care se nasc gândurile. Urmăriţi cum începe să răsară un gând, ca un fel de dispoziţie vagă. Apoi, treptat, se manifestă specificitatea. De exemplu, un gând ar putea începe ca un sentiment general referitor la ceva "canin", care evoluează ulterior spre precizarea "câine". Imediat după aceea, noţiunea se particularizează rapid ca "Rover". Apoi se naşte gândul "bunul şi bătrânul Rover", urmat de povestioara tristă despre Rover - cum s-a pierdut el într-o zi şi aşa mai departe.
   Prin concentrare intensă şi prin declinarea implicării, capacitatea se dezvoltă până la a asista cu atenţie la formarea din ce în ce mai timpurie a gândului, în procesul de formare a sa, anterior concretizării sale şi devenirii sale lineare prin definirea unei trăsături caracteristice. Prin procesul descris mai sus atenţia se va fixa asupra originii tăcute, nonlineare, a câmpului de energie al gândirii însăşi. Acesta este câmpul de energie al dorinţei de a gândi, care este foarte preţuit de ego pentru că se raportează la credinţa/conceptul de "eu" sau de "mine". Se manifestă, astfel, o urgenţă creatoare ca "necesitate de a gândi" sau "trebuinţă de a gândi", iar mintea se frământă cuprinsă de panica de a prinde un gând pentru a-şi asigura supravieţuirea.
  S-ar putea renunţa la dorinţa de a gândi la Dumnezeu, ceea ce face să ia repede naştere teama de supravieţuire a minţii. în acest punct, dorinţa de supravieţuire trebuie lăsată în seama lui Dumnezeu. Dacă individul se opreşte din gândit, apare teama de a deveni lipsit de raţiune. Starea de a fi fără gânduri este denumită "idioţenie Divină" sau "stupiditate Divină". Cu toate acestea, ceea ce de fapt trebuie cunoscut se va dezvălui de la sine, dar nu sub forma gândurilor, ci a comprehensiunii, a înţelegerii şi a apercepţiei prin întreg. Realitatea Infinită este omniscientă şi independentă de vorbire, gândire şi de verbalizarea cuvintelor. Egoul narcisic este dependent de vorbire. Aceasta nu are, însă, nicio valoare pentru Sine. Egoul/mintea crede că dacă încetează să gândească/simtă, şinele individual va muri, fiindcă el este intrinsec sistemului de supravieţuire a egoului. De aceea, egoul se teme şi evită tăcerea şi nemişcarea. Egoul/sinele se identifică cu ceea ce este linear, discret, separat şi definibil, respectiv cu conţinutul.

   Stilul 3: Evitarea minţii
   In timp ce stilurile 1 şi 2 sunt educative, stilul 3 este strict subiectiv/experienţial şi nu mintal, psihologic, emoţional sau conceptual. Este stilul cel mai rapid şi cel mai esenţial, constând dintr-o elementară acţiune de a "face". Paşii sunt foarte simpli: relaxaţi-vă complet şi profund; închideţi ochii; observaţi câmpul vizual şi concentraţi-vă doar asupra a ceea ce vă apare. în întunericul format, observaţi numeroasele fragmente minuscule de fenomene dansatoare luminoase (numite "fosgene"). Deveniţi una cu luminile (ulterior se va manifesta lipsa gândurilor) şi contopiţi-vă cu câmpul vizual. La momentul potrivit, contextul...

   Transformare/Revelaţie

   Prin retragerea interesului sau a valorizării de pe ecranul protector al "eului/sinelui iluzoriu al experimentatorului, sinele iluzoriu devine mai mult un obiect, decât un "eu". Dominaţia şi interferenţa sa slăbesc şi încep să dispară. Aparenţa şi calitatea lumii înregistrează, atunci, o schimbare majoră. Odată cu îndepărtarea interferenţei ecranului procesator, totul se revelează ca radiind intrinsec şi minunat. Totul "apare" însufleţit şi animat de conştiinţă. Vechea înfăţişare a lumii pare, prin comparaţie, ştearsă şi monocromă prin comparaţie cu o imagine Tehnicolor. Acum, totul îşi dezvăluie strălucirea de o uluitoare frumuseţe ca urmare a însufleţirii, atotprezenţei şi a universalităţii vieţii.
   Totul este interconectat, fiind o expresie a Totalităţii şi a Unităţii. Totul se întâmplă spontan şi de la sine. Calitatea extraordinară a frumuseţii radiante este pusă în evidenţă ca fiind însăşi Esenţa Creaţiei. Mintea se linişteşte. La început cu reţinere, apoi fiind copleşită, ea realizează că Divinitatea se dezvăluie pe Sine drept un dar al prezentării. Este manifestarea unică a Divinităţii ca şi Creaţie, care este continuă. Totul îşi exteriorizează conştientizarea prin venerarea şi adorarea faţă de existenţa Iubirii copleşitoare ca şi Prezenţă. Prezentarea este ameţitoare; până şi câmpul conştientizării conştiente este temperat de această măreţie.
   Prezenţa duce la încetarea funcţionării în sensul obişnuit. Familiara identitate de sine dispare. Fără ajutorul Divin nu se mai poate vorbi nici măcar despre Realitate. Aceasta nu poate fi nici descrisă, nici explicată. (Până şi o aluzie la ea a avut nevoie de treizeci de ani.)

       Aţintirea minţii

   Acesta este un subiect des amintit în timpul seminariilor şi la care se face aluzie în literatura clasică spirituală. Noţiunile de bază au fost descrise ca un proces voliţional deseori confundat cu "concentrarea". Numai că el apare mai ales ca rezultat al focalizării mai mult decât al efortului, ceea ce se şi subînţelege prin conceptul de concentrare. Trebuie luată decizia de a "lăsa să se întâmple", şi nu aceea de a "face" ceva. Aceasta presupune consimţământul de a renunţa atât la agăţarea de spectacolul fenomenelor în manifestarea lor, cât şi la evitarea lor, indiferent dacă acestea îşi au originea în interior (minte/emoţie) sau în exterior (percepţie/simţuri).
   Nu este nevoie decât de renunţarea la atracţia sau aversiunea faţă de fenomenele tranzitorii. Prin noţiunea de "concentrare" se înţelege efortul, deoarece egoul se concentrează asupra conţinutului, care este linear, pe când conştientizarea ar trebui, de fapt, să se retragă din conţinut (imagini, gânduri, idei, sentimente etc.) în câmpul contextual nonlinear însuşi.
   Această atitudine culminează cu apropierea de întrebarea: "cine" este acela care urmăreşte? Dacă suntem sinceri cu noi înşine, ne dăm seama că nu există niciun "cine", dar că, în schimb, există un "ce", respectiv o însuşire autonomă care observă. Aceasta ajunge să fie detaşată datorită renunţării la intenţia de a "face" ceva în legătură cu fenomenele - de exemplu, a căuta să simţim plăcere sau o anumită emoţie.
   Un termen mai adecvat pentru acest proces ar fi "neaţintirea minţii", în ideea că aceasta este alegerea/decizia de a nu o focaliza, fiind astfel atrasă în participarea la fenomene tranzitorii. Individul trebuie doar să permită asistarea la aceste fenomene, printr-o alegere voluntară şi nu prin încercarea silnică de a-şi îndrepta concentrarea într-o anumită direcţie. Cuvântul "aţintire" este specific linear, dar şi dualist, prin aceea că împarte contextualizarea într-un "cine" care se concentrează asupra unui "ceva", de aici decurgând o divizare dualistă într-un "acesta" şi un "acela". Dualitatea aceasta cedează ca urmare a intenţiei de a experimenta fenomenele. Astfel, ea se situează în direcţia opusă faţă de introspecţia psihologică, menită să cerceteze cum gândeşte sau ce simte cineva în timp ce-şi aminteşte diverse evenimente de viaţă. Tipul acela de cercetare duce la o căutare nesfârşită, în care fiecare bucăţică de informaţie trimite automat la întrebarea următoare, indicând faptul că este, prin urmare, un sistem menit mai  degrabă să exploreze  egoul,  decât să-l...

   Demontarea egoului/sinelui

   Odată înţelese structura şi rolul egoului, demontarea sa este facilitată de decizia interioară de a urmări ceea ce este real şi etern în loc de ceea ce este temporal, tranzitoriu şi efemer.
   Când cineva a ales calea spirituală, se pune întrebarea cum trebuie procedat în viaţa obişnuită din momentul în care există o motivaţie generală diferită. Se va descoperi, drept urmare, că de obicei nu este nevoie de abandonarea vieţii obişnuite, ci de reaşezarea ei într-un alt context. Curios este că măsura în care fiecare îşi preţuieşte propria viaţă determină şi răspunsul. Cei care o văd ca pe un dar preţios, nu vor să-l risipească pe ceea ce este trivial şi trecător pentru că încetarea din viaţă a trupului fizic reprezintă o certitudine inevitabilă. Plăcerile vieţii pot fi acceptate ca un cadou, refuzând, în acelaşi timp, să ne ataşăm de ele. în trecut, cu deosebire în perioada religionismului gotic, pioşenia era echivalată cu penitenţa, vina, sărăcia, îmbrăcămintea din pânză de sac şi cenuşa. O formă mai eficientă de abandon era renunţarea la proiectarea valorii în lume şi la supraevaluarea acesteia din urmă. Succesul lumesc continuă să se manifeste, însă el este acceptat cu recunoştinţă în loc de mândrie, iar smerenia îngăduie continuarea trăirii în lume fără proiecţiile perceptuale ale egoului.
   Respingerea seducţiei activităţii minţii şi a nesfârşitelor ei operaţiuni este suprema şi cea mai eficientă renunţare. Chiar şi la o observare neatentă oricine îşi poate da seama că este compusă dintr-un caleidoscop nesfârşit de opinii, puncte de vedere, atitudini, idei preconcepute, supoziţii şi poziţionalităţi sociale preponderente pe care mass-media le popularizează, iar aprobarea publică le face să pară pline de farmec. Astfel, procesul interior este în primul rând unul de dezenergizare^ iluziilor, mai mult decât unul de dobândire de noi informaţii. Conştientizarea revelează mai mult firea, decât o calitate particulară. Şinele este deja conştient de Realitate şi nu are nevoie să cunoască mai multe despre aceasta.
   "Divina ignoranţă" este un termen clasic care vădeşte înţelepciunea smereniei. Mintea, în şi prin sine, nu poate discerne...

   ...neîncetată a experimentatorului. Aşa se face că mintea consideră că există numai trei posibilităţi: (1) experimentarea; (2) somnul (uitarea) sau, eventual, (3) somnul cu vise. Relativ necunoscută minţii îi rămâne, însă, o a patra stare, care este una a conştiinţei de sine, fiind independentă de conţinut, experimentare şi chiar de orice participare, analizare sau înregistrare. însuşirea care stă la baza ei nu presupune niciun efort, este paşnică şi compatibilă cu un mod de viaţă contemplativ, ducând la stările cunoscute sub termenul generic de Samadhi.

       Alinierea la câmpul Conştiinţei/Conştientizării

   Cu stabilitate interioară a scopului, sârguinţă şi disciplină, atracţia exercitată de funcţia de experimentator al informaţiilor procesate poate fi respinsă ca subiect de interes, important sau chiar ca obiect de identificare. în spatele experimentatorului emoţional aşteaptă tăcerea subtilă a Conştientizării. Fiindcă este lipsită de limitările conţinutului linear sau ale formei, este ca un ecran alb sau ca suprafaţa ce poate reflecta a unui bazin cu apă. Este condiţia apriorică fără de care nu ar fi posibilă cunoaşterea a ceea ce experimentează experimentatorul sau a ceea ce percepe martorul/observatorul.
   Această stare subtilă de bază este o constantă fundamentală. Este asemănătoare cu un spaţiu sau un câmp global în interiorul căruia toate celelalte fenomene şi condiţii sunt depăşite. Câmpul tăcut, subtil, reprezintă o însuşire a Sinelui. Acest câmp, această stare sau condiţie a conştiinţei este atotcuprinzătoare, şi cu toate acestea lipsită de identificarea cu conţinutul. Conştientizarea este conştientă de ea însăşi. Ca atare, este o însuşire fundamentală, cu o existenţă eternă.
   Această "a patra stare" a conştiinţei a fost descrisă de Ramana Maharshi prin termenul Sanscrit turiya. Din starea aceasta, totul pare egal în virtutea realităţii faptului că înţelesul şi existenţa sunt unul şi acelaşi lucru, adică semnificaţia lucrurilor este împlinită de ceea ce sunt ele, iar ceea ce sunt este exact împlinirea a ceea ce şi înseamnă ele. Existenţa lor este chiar înţelesul lor. (Conştientizarea aceasta apare la nivelul de calibrare al conştiinţei de 750.)
   Această stare mai poate fi discernută şi ca substratul silenţios din care se nasc spontan gândurile. Poate fi detectată ca şi condiţie apriorică reprezentată de câmpul sau matricea care, într-o fracţiune de secundă, precede apariţia gândirii. "Locaţia" sa este analogă oceanului exact înaintea zvâcnirii din el a unui peşte zburător. Fiecare gând îşi face apariţia spontan şi nu este recunoscut până când a fost format în întregime. în timpul apariţiei, gândul este asemenea unei vagi agitări a energiei care se mişcă repede, dintr-o formă nedistinctă într-o desăvârşire mai amănunţită şi mai identificabilă. Procesul este foarte rapid. Discernerea câmpului silenţios însuşi necesită o atenţie vigilentă şi perspicacitate. Tehnica este aceea de a refuza interesul faţă de specificitatea gândurilor şi de a înceta strădania de a le recunoaşte sau de a le interpreta. în cazul în care nu sunt intenţionat susţinute de către voinţă, gândurile sunt doar o trăncăneală nesfârşită şi doar vanitatea egoului este aceea care le preţuieşte ca fiind distractive sau prezentând un oarecare interes.
   Pentru evitarea şi depăşirea atragerii seducătoare exercitate de conţinutul fluxului conştiinţei gândirii, smerenia faţă de importanţa sa dezvăluie repede că, în lipsa proiecţiei valorii, nouăzeci şi nouă la sută din gânduri sunt de-a dreptul plictisitoare, sunt nişte banalităţi. Eliberarea de sub vraja lor diminuează atracţia prin reducerea interesului. Cealaltă iluzie este aceea că atenţia acordată gândurilor este necesară, pentru propria-ne supravieţuire, când, în realitate, supravieţuirea se află în sarcina Sinelui. Cu atentă concentrare, devine evident că gândurile pot fi-abandonate din ce în ce mai devreme în procesul apariţiei şi formării lor. Printr-o concentrare constantă şi prin renunţarea la calitatea lor distractivă, ele vor dispărea încet-încet ca formă recognoscibilă şi se vor atenua până la a nu mai fi decât un impuls trecător de a gândi. Gratificaţia procurată de acest impuls poate fi refuzată. Procedând în felul acesta, devine surprinzător de evident că individul gândeşte numai ca rezultat al dorinţei sale de a face acest lucru şi că gândurile şi imaginile nu...