Libraria Eu Sunt - libraria sufletului
intrare cont | creare cont | asistenţă
» EuSunt » Despre iubire vineri, 20 ianuarie 2017 
căutare avansată
  căutare   OK
 
domenii
arte divinatorii astrologie budism creştinism dicţionare filosofie hinduism islamism iudaism literatură maeştri spirituali mitologie ocultism orientări spirituale paranormal psihologie taoism terapii yoga
 
 
index alfabetic
noutăţi în curând autori edituri titluri
 
 
newsletter

abonare
 
 
informaţii utile
asistenţă cum comand despre livrare cum plătesc despre EuSunt anunţuri
 
 
link-uri
link-uri parteneri
 

Despre iubire


de Stendhal
Recomanda unui prieten Recomanda unui prieten
Despre iubire Imaginea mare preţ Eu Sunt: 20,00 lei


  buc.
alte modalităţi de comandă:

1. prin e-mail la comenzi@eusunt.ro

2. prin messenger la libraria_eusunt

3. telefonic la:
orange 0754.025.588
vodafone 0722.298.137
romtelecom 021.665.69.86

Detalii despre cartea Despre iubire

În dragoste, bărbaţii se expun frământărilor tainice ale sufletului, femeile se expun batjocurii publicului. Ele sunt mai timide, şi de altfel, opinia publică contează mult mai mult pentru ele, căci trebuie neapărat să fie respectată. Ele n-au mijlocul sigur de a subjuga opinia, punându-şi o clipă viaţa în pericol. Femeile trebuie să fie deci mult mai neîncrezătoare.
Datorită obiceiurilor vieţii lor, toate frământările sufleteşti care formează vârstele de naştere ale iubirii sunt la ele mai blânde, mai timide, mai lente, mai puţin hotărâte; ele au deci mai multă dispoziţie spre statornicie; pesemne că le vine şi mai greu să renunţe la o cristalizare începută.
Văzându-şi iubitul, femeia judecă repede sau se lasă în voia fericirii de a iubi, fericire din care e trezită în mod neplăcut dacă el întreprinde cel mai mic atac, căci trebuie să renunţe la toate plăcerile ca să se apere.
Rolul îndrăgostitului e mai simplu. El priveşte ochii celei pe care-o iubeşte şi un singur zâmbet poate să-l ducă la culmea fericirii, iar el caută neîncetat să-l obţină. Bărbatul e umilit de durata prea îndelungată a asediului; aceasta, dimpotrivă, face gloria femeii.
CARTEA ÎNTÂI ... 9

CAPITOLUL I
Despre naşterea iubirii ... 9
CAPITOLUL II
Despre naşterea iubirii - continuare ... 12
CAPITOLUL III
Despre speranţă ... 16
CAPITOLUL IV ... 18
CAPITOLUL V ... 19
CAPITOLUL VI
Creanga din Salzburg ... 20
CAPITOLUL VII
Despre deosebirile naşterii iubirii la cele două sexe ... 22
CAPITOLUL VIII
Acesta era tărâmul ei drag de basm, şi-n el clădea etericele ei palate (Mireasa din Lammermoor, I, 70) ... 24
CAPITOLUL IX ... 28
CAPITOLUL X ... 29
CAPITOLUL XI ... 31
CAPITOLUL XII
Urmarea cristalizării ... 32
CAPITOLUL XIII
Despre primul pas, despre înalta societate şi despre necazuri ... 34
CAPITOLUL XIV ... 36
CAPITOLUL XV ... 39
CAPITOLUL XVI
Într-un mic port, căruia nu-i ştiu numele, lângă Perpignan, 25 februarie 1822 ... 40
CAPITOLUL XVII
Frumuseţea detronată de iubire ... 42
CAPITOLUL XVIII ... 44
CAPITOLUL XIX
Urmare a excepţiilor la frumuseţe ... 46
CAPITOLUL XX ... 49
CAPITOLUL XXI ... 50
CAPITOLUL XXII
Despre admiraţia excesivă ... 53
CAPITOLUL XXIII
Despre "coup de foudre" (dragostea la prima vedere) ... 54
CAPITOLUL XXIV
Călătorie într-o ţară necunoscută ... 58
CAPITOLUL XXV
Prezentarea ... 64
CAPITOLUL XXVI
Despre pudoare ... 66
CAPITOLUL XXVII
Despre priviri ... 73
CAPITOLUL XXVIII
Despre orgoliul feminin ... 74
CAPITOLUL XXIX ... 81
CAPITOLUL XXX
Spectacol ciudat şi trist ... 85
CAPITOLUL XXXI
Fragment din Jurnalul lui Salviati ... 86
CAPITOLUL XXXII
Despre intimitate ... 94
CAPITOLUL XXXIII ... 100
CAPITOLUL XXXIV
Despre confidenţe ... 101
CAPITOLUL XXXV
Despre gelozie ... 104
CAPITOLUL XXXVI
Urmare despre gelozie ... 109
CAPITOLUL XXXVII
Roxana ... 112
CAPITOLUL XXXVIII
Despre înţepătura amorului-propriu ... 114
CAPITOLUL XXXIX
Despre dragostea cu certuri ... 121
CAPITOLUL XXXIX bis
Leacuri pentru dragoste ... 126
CAPITOLUL XXXX ... 128

CARTEA A DOUA ... 130

CAPITOLUL XL ... 130
CAPITOLUL XLI
Despre naţiuni în raport cu iubirea. Despre Franţa ... 133
CAPITOLUL XLII
Urmare despre Franţa ... 137
CAPITOLUL XLIII
Despre Italia ... 139
CAPITOLUL XLIV
Roma ... 142
CAPITOLUL XLV
Despre Anglia ... 144
CAPITOLUL XLVI
Urmare despre Anglia ... 148
CAPITOLUL XLVII
Despre Spania ... 151
CAPITOLUL XLVIII
Despre iubirea germană ... 153
CAPITOLUL XLIX
O zi la Florenţa ... 159
CAPITOLUL L
Iubirea în Statele Unite ... 166
CAPITOLUL LI
Despre iubire în Provence până la cucerirea oraşului Toulouse, 1328, de către barbarii din Nord ... 168
CAPITOLUL LII
Provence în secolul al doisprezecelea ... 174
CAPITOLUL LIII
Arabia ... 180
FRAGMENTE. Extrase şi traduse dintr-o culegere arabă intitulată Divanul Amorului ... 183
CAPITOLUL LIV
Despre educaţia femeilor ... 188
CAPITOLUL LV
Obiecţii împotriva educaţiei femeilor ... 193
CAPITOLUL LVI
Urmare ... 201
CAPITOLUL LVI bis
Despre căsătorie ... 205
CAPITOLUL LVII
Despre ceea ce se numeşte virtute ... 206
CAPITOLUL LVIII
Situaţia Europei în privinţa căsătoriei ... 208
CAPITOLUL LIX
Werther şi Donjuan ... 215
CAPITOLUL LX
Despre fiasco-uri (Inedit) ... 224
Ernestine sau naşterea dragostei ... 229

pag. 12-13

   Capitolul II

       Despre naşterea iubirii - continuare

   Iată ce se petrece în suflet:  
   1. Admiraţia.
   2. Îţi spui: "Cât e de plăcut s-o săruţi, să te sărute! etc."
   3. Speranţa.
   Sunt studiate perfecţiunile. Acesta e momentul când o femeie ar trebui să se dăruie pentru cea mai mare plăcere fizică posibilă. Chiar celor mai rezervate femei li se roşesc ochii în momentul speranţei; pasiunea e atât de puternică, plăcerea e atât de vie, încât se trădează prin semne mai mult decat vadite.
   4. Iubirea s-a născut.
   A iubi înseamnă a avea plăcere să vezi, să atingi, să simţi cu toate simţurile, cât mai îndeaproape cu putinţă, un obiect vrednic de-a fi iubit şi care te iubeşte.
   5. Prima cristalizare începe.
   Ne place să împodobim cu mii de haruri o femeie de a cărei dragoste suntem siguri. Ne place nespus de mult să ne descriem amănunţit toată fericirea. Aceasta înseamnă a exagera un bun superb, picat acum din cer, pe care nu-l cunoaştem şi de a cărei posesiune suntem siguri.
   Lăsaţi să lucreze mintea unui amant timp de douăzeci şi patru de ore şi iată ce veţi găsi: La minele de sare din Salzburg se aruncă în adâncurile părăsite ale minei o creangă de copac desfrunzită de iarnă; după două sau trei luni creanga e scoasă, acoperită în întregime de cristale strălucitoare; cele mai mici crenguţe, cele subţiri cât laba unui piţigoi,  sunt împodobite cu nenumărate diamante mobile şi orbitoare şi nu mai poţi recunoaşte creanga primitivă.
   Ceea ce numesc eu cristalizare este operaţia spiritului care descoperă din tot ce i se înfăţişează noi perfecţiuni ale fiinţei iubite.
   Un călător îţi vorbeşte despre răcoarea crângului de portocali de la Genova, pe malul mării, în zilele dogoritoare ale verii: ce plăcere să guşti răcoarea aceasta împreună cu ea!
   Unul dintre prietenii tăi îşi frânge braţul la vânătoare: ce plăcere să primeşti îngrijirile femeii iubite! Să fii mereu cu ea şi s-o vezi neîncetat iubindu-te, te-ar face aproape să-ţi binecuvântezi durerea; şi porneşti de la braţul frânt al prietenului, ca să nu te mai îndoieşti de bunătatea îngerească a iubitei tale. Într-un cuvânt, e de ajuns să te gândeşti la o perfecţiune, ca apoi imediat s-o şi vezi în fiinţa iubită.
   Fenomenul acesta, pe care îmi permit să-l numesc cristalizare, îşi are originea în natura care ne porunceşte să avem plăceri şi ne trimite sângele în creier. El porneşte de la sentimentul că plăcerile sporesc odată cu perfecţiunile fiinţei iubite şi de la ideea: ea este a mea. Sălbaticul n-are timp să depăşească primul pas. El are plăceri, dar îşi foloseşte activitatea creierului pentru urmărirea căprioarei care aleargă prin pădure şi cu a cărei carne trebuie să-şi dreagă cât de curând puterile, ca să nu cadă sub securea duşmanului.
   La cealaltă extremitate a civilizaţiei, nu mă îndoiesc că există o femeie tandră care ar putea ajunge la punctul de a nu găsi plăcere fizică decât la bărbatul iubit.1 Aceasta e tocmai opusul sălbaticului. Dar la naţiunile civilizate, femeia are timp liber, pe când sălbaticul e atât de preocupat de nevoile lui, încât e silit să-şi trateze femeia ca pe-o vită. Femelele multor animale sunt mai fericite numai pentru că hrana masculilor e asigurată.

pag. 12-13

   Capitolul II

       Despre naşterea iubirii - continuare

   Iată ce se petrece în suflet:  
   1. Admiraţia.
   2. Îţi spui: "Cât e de plăcut s-o săruţi, să te sărute! etc."
   3. Speranţa.
   Sunt studiate perfecţiunile. Acesta e momentul când o femeie ar trebui să se dăruie pentru cea mai mare plăcere fizică posibilă. Chiar celor mai rezervate femei li se roşesc ochii în momentul speranţei; pasiunea e atât de puternică, plăcerea e atât de vie, încât se trădează prin semne mai mult decat vadite.
   4. Iubirea s-a născut.
   A iubi înseamnă a avea plăcere să vezi, să atingi, să simţi cu toate simţurile, cât mai îndeaproape cu putinţă, un obiect vrednic de-a fi iubit şi care te iubeşte.
   5. Prima cristalizare începe.
   Ne place să împodobim cu mii de haruri o femeie de a cărei dragoste suntem siguri. Ne place nespus de mult să ne descriem amănunţit toată fericirea. Aceasta înseamnă a exagera un bun superb, picat acum din cer, pe care nu-l cunoaştem şi de a cărei posesiune suntem siguri.
   Lăsaţi să lucreze mintea unui amant timp de douăzeci şi patru de ore şi iată ce veţi găsi: La minele de sare din Salzburg se aruncă în adâncurile părăsite ale minei o creangă de copac desfrunzită de iarnă; după două sau trei luni creanga e scoasă, acoperită în întregime de cristale strălucitoare; cele mai mici crenguţe, cele subţiri cât laba unui piţigoi,  sunt împodobite cu nenumărate diamante mobile şi orbitoare şi nu mai poţi recunoaşte creanga primitivă.
   Ceea ce numesc eu cristalizare este operaţia spiritului care descoperă din tot ce i se înfăţişează noi perfecţiuni ale fiinţei iubite.
   Un călător îţi vorbeşte despre răcoarea crângului de portocali de la Genova, pe malul mării, în zilele dogoritoare ale verii: ce plăcere să guşti răcoarea aceasta împreună cu ea!
   Unul dintre prietenii tăi îşi frânge braţul la vânătoare: ce plăcere să primeşti îngrijirile femeii iubite! Să fii mereu cu ea şi s-o vezi neîncetat iubindu-te, te-ar face aproape să-ţi binecuvântezi durerea; şi porneşti de la braţul frânt al prietenului, ca să nu te mai îndoieşti de bunătatea îngerească a iubitei tale. Într-un cuvânt, e de ajuns să te gândeşti la o perfecţiune, ca apoi imediat s-o şi vezi în fiinţa iubită.
   Fenomenul acesta, pe care îmi permit să-l numesc cristalizare, îşi are originea în natura care ne porunceşte să avem plăceri şi ne trimite sângele în creier. El porneşte de la sentimentul că plăcerile sporesc odată cu perfecţiunile fiinţei iubite şi de la ideea: ea este a mea. Sălbaticul n-are timp să depăşească primul pas. El are plăceri, dar îşi foloseşte activitatea creierului pentru urmărirea căprioarei care aleargă prin pădure şi cu a cărei carne trebuie să-şi dreagă cât de curând puterile, ca să nu cadă sub securea duşmanului.
   La cealaltă extremitate a civilizaţiei, nu mă îndoiesc că există o femeie tandră care ar putea ajunge la punctul de a nu găsi plăcere fizică decât la bărbatul iubit.1 Aceasta e tocmai opusul sălbaticului. Dar la naţiunile civilizate, femeia are timp liber, pe când sălbaticul e atât de preocupat de nevoile lui, încât e silit să-şi trateze femeia ca pe-o vită. Femelele multor animale sunt mai fericite numai pentru că hrana masculilor e asigurată.

pag. 22-23

   Despre deosebirile naşterii iubirii la cele două sexe.

   Femeile se ataşează prin dăruire. Cum nouăzeci şi cinci la sută din reveriile lor obişnuite sunt legate de dragoste, după intimitate, reveriile acestea se grupează în jurul unei singure fiinţe. Ele încep să justifice un pas atât de neobişnuit, atât de hotărâtor, atât de contrar tuturor obiceiurilor de pudoare. La bărbaţi, procesul acesta nu există. Apoi, imaginaţia femeilor se complace în a retrăi pe îndelete toate amănuntele unor clipe atât de încântătoare.
   Cum dragostea te face să te îndoieşti de lucrurile cele mai vădite, femeia care, înainte de intimitate, era atât de sigură că iubitul ei e un om mai presus decât ceilalţi, tremură ca nu cumva el să fi căutat doar să-şi scrie o femeie în plus pe listă, de îndată ce crede că nu mai are nimic să-i refuze.
   Abia atunci apare a doua cristalizare, care, fiind însoţită de teamă, e cu mult mai puternică.
   O femeie socoteşte că din regină a devenit sclavă. Starea aceasta a sufletului şi a minţii e ajutată de beţia nervoasă generată de nişte plăceri cu atât mai sensibile cu cât sunt mai rare. În sfârşit, în faţa gherghefului, treabă insipidă şi care nu-i ocupă decât mâinile, o femeie se gândeşte la iubitul ei, pe când acesta, galopând pe câmpie cu escadronul său, e trimis la arest dacă pricinuieşte o manevră greşită.
   Aş socoti deci că a doua cristalizare e mult mai puternică la femei, pentru că la ele teama e mai vie. Vanitatea şi onoarea lor sunt compromise, iar ca să uite ce-au făcut e mult mai greu.
   O femeie nu poate fi condusă de obişnuinţa de a fi raţională, pe care eu, ca bărbat, o capăt neapărat la birou ocupându-mă şase ore zilnic cu nişte lucruri reci şi care cer judecată. Femeile au înclinarea de-a se lăsa pradă imaginaţiei şi exaltării lor obişnuite chiar în afara dragostei. La ele, dispariţia defectelor fiinţei iubite trebuie deci să fie mai rapidă.
   În locul raţiunii, femeile preferă emoţiile, iar aceasta este explicabil: fiindcă, potrivit moravurilor noastre prosteşti, ele n-au nicio sarcină de seamă în familie, raţiunea nu le este niciodată utilă şi nu li se dovedeşte niciodată că sunt bune la ceva.
   Dimpotrivă, ea le este totdeauna dăunătoare, căci nu li se iveşte decât ca să le mustre pentru plăcerea gustată ieri, sau ca să le poruncească să n-o mai aibă mâine.
   Dă-i soţiei să rezolve socotelile cu arendaşii de pe două din moşiile tale şi fac prinsoare că registrele vor fi mai bine ţinute decât dumneata. Atunci, despot trist, vei avea măcar dreptul să te plângi fiindcă n-ai talentul de a te face iubit. De îndată ce încep să judece lucruri generale, femeile fac dragoste fără să-şi dea seama. În lucrurile mărunte, ele ţin să fie mai severe şi mai precise decât bărbaţii. Jumătate din negoţul mărunt e încredinţat femeilor, care îl duc la capăt mai bine decât soţii lor.
   O vorbă cunoscută spune că nu eşti niciodată îndeajuns de serios când discuţi cu ele afaceri. Asta pentru că femeile sunt totdeauna şi pretutindeni însetate de emoţii; vezi plăcerile înmormântării în Scoţia.

pag. 70

   Posibilitatea aceasta de dragoste mi se pare că se iveşte adeseori în visările femeilor cele mai virtuoase, iar ele au dreptate. Să nu iubeşti când cerul ţi-a dăruit un suflet făcut pentru dragoste, înseamnă să te lipseşti şi pe tine, şi pe altul de o mare fericire. Ai fi ca un portocal care n-ar înflori de teamă să nu săvârşească un păcat; şi ţineţi seama că un suflet făcut pentru dragoste nu poate gusta din plin nicio altă plăcere. A doua oară când gustă pretinsele plăceri ale lumii, el găseşte un gol de nesuportat. Adeseori crede că iubeşte artele frumoase şi priveliştile sublime ale naturii, dar ele nu fac decât să-i făgăduiască şi să-i exagereze dragostea, dacă e cu putinţă, iar el observă curând că ele îi vorbeau despre o fericire de care a hotărât să se lipsească.
   Singurul lucru care mi se pare condamnabil în pudoare e faptul că duce la obiceiul de a minţi. Acesta e singurul avantaj al femeilor uşuratice faţă de cele tandre. O femeie uşuratică îţi zice: "Dragul meu, de îndată ce-o să-mi placi, am să ţi-o spun şi o să fiu mai bucuroasă decât dumneata, căci te stimez foarte mult".
   Iată via satisfacţie a Constanţei când exclamă după victoria amantului ei: "Ce fericită sunt că nu m-am dăruit nimănui de opt ani de când sunt certată cu soţul meu!"
   Oricât de ridicol aş găsi raţionamentul de mai sus, bucuria aceasta mi se pare lipsită de prospeţime.
   Trebuie neapărat să povestesc aici de ce natură erau regretele unei doamne din Sevilla, părăsită de amantul ei. Ţin să nu se uite că în dragoste orice e un semn, dar mai ales îi cer cititorului un pic de indulgenţă pentru stilul meu.
   Ochii mei de bărbat cred că deosebesc nouă particularităţi în pudoare.

pag. 122

   Acest fel de dragoste, ţinând de natura deprinderilor reci întemeiate pe partea prozaică şi egoistă a vieţii şi tovarăşe nedespărţite ale omului până la mormânt, poate dăinui chiar mai mult decât însăşi iubirea-pasiune. Dar ea nu mai e iubire, ci deprindere prilejuită de iubire şi care nu păstrează din pasiune decât amintirea şi plăcerea fizică. Deprinderea aceasta presupune neapărat nişte suflete mai puţin nobile, În fiecare zi se petrece o mică dramă: "O să mă certe el?" care ocupă imaginaţia, aşa cum iubirea-pasiune avea zilnic nevoie de o nouă dovadă de tandreţe. Vezi anecdotele despre doamna d'Houdetot şi Saint-Lambert.
   Uneori se întâmplă ca orgoliul să refuze să se deprindă cu genul acesta de dragoste. Atunci, după câteva luni de furtună, orgoliul ucide iubirea. Dar se mai poate vedea şi cum această nobilă pasiune rezistă uneori multă vreme înainte de a pieri. Micile certuri ale iubirii fericite amăgesc mult timp inima care mai iubeşte şi cu care partenera se poartă urât. Câteva împăcări duioase pot face trecerea mai suportabilă. Sub pretextul vreunei mâhniri tainice, al vreunei pagube băneşti, îl scuzi pe bărbatul la care ai ţinut foarte mult; apoi te deprinzi să fii certată. Într-adevăr, în afară de iubirea-pasiune, de patima jocului şi de posesiunea puterii, unde mai putem găsi vreo altă sursă a vreunui interes de zi cu zi comparabilă prin vigoare cu acesta? Dacă moare cel care ceartă, vedem că victima rămasă în viaţă e veşnic neconsolată. Principiul acesta formează principiul multor căsnicii burgheze. Cel certat aude toată ziua vorbindu-i-se despre ce îi e mai drag pe lume.
   Există un fals gen de dragoste cu certuri. Am extras din scrisoarea unei femei foarte inteligente:
"Să ai mereu o mică îndoială de risipit, iată în ce constă setea de fiecare clipă a iubirii-pasiune... Fiind veşnic...

pag. 234

   Ce voiau să spună lacrimile acestea? Ernestine nu ştia. Dacă ar fi putut bănui simţământul care le făcea să curgă, ar fi avut curajul să sacrifice trandafirul pus cu atâta grijă în paharul de cristal, pe măsuţa ei de mahon. Dar, dacă cititorul are cumva mâhnirea de-a nu mai avea douăzeci de ani, va ghici că lacrimile ei, departe de-a fi lacrimi de durere, erau însoţitoarele nedespărţite ale unei întâlniri neaşteptate cu o fericire fără margini şi că ele voiau să spună: "Cât este de plăcut să fii iubită!" Ernestine greşise luând floarea, dar făcuse aceasta într-un moment în care neaşteptata ivire a primei fericiri îi rătăcise mintea. Dar nu ajunse încă la momentul când ar fi putut să-şi dea seama şi să se dojenească pentru nesocotinţa ei.
   Noi, care avem mai puţine iluzii, recunoaştem a treia
perioadă a naşterii dragostei: apariţia speranţei. Ernestine
nu ştia că, privind trandafirul, inima îi spunea: "Acum e sigur că el mă iubeşte."
   Dar poate fi oare adevărat că Ernestine se afla pe punctul de a iubi? Sentimentul acesta nu contrazice toate regulile celui mai elementar bun simţ? Cum! ea nu l-a văzut decât de trei ori pe bărbatul care, în momentul de faţă, o face să verse lacrimi fierbinţi! Şi unde mai pui că nu l-a văzut decât peste lac, la mare distanţă, la cinci sute de paşi, poate. Mai mult chiar, dacă l-ar întâlni fără puşcă şi fără haină de vânătoare, poate că nici nu l-ar recunoaşte. Habar n-are cum îl cheamă, ce este, şi totuşi
îşi petrece zilele nutrindu-se cu sentimente paşnice, a căror descriere sunt obligat s-o prescurtez, căci n-am spaţiul necesar pentru un roman. Sentimentele acestea nu sunt decât nişte variaţii ale ideii: "Ce fericire e să fii iubită de el!" Sau poate că Ernestine îşi pune o altă întrebare, mult mai importantă: "Pot oare spera să fiu cu adevărat iubită de el? Nu cumva îmi spune că mă iubeşte numai din joacă?" Deşi locuia într-un castel clădit de Lesdiguieres şi se trăgea din familia unuia dintre cei
mai viteji tovarăşi ai faimosului conetabil, Ernestine nu-şi făcea nici măcar această obiecţie. "Poate că e fiul vreunui ţăran din...

  • cartea a apărut în noiembrie 2009 la editura Deceneu
  • cartea cuprinde 256 pagini în format 13x20cm şi o greutate de 0.255 kg
  • ISBN: 978-973-9466-35-6
  • cartea a fost vizualizată de 4923 ori începând cu data de 06.05.2011
Nu sunt păreri

Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
  • Poşta Română
    10.00 lei
    Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
    Termen de livrare: 2-4 zile lucrătoare
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe (Bookurier)
    10.00 lei
    Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Voluntari.
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti
    14.00 lei
    livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 200.00 lei

Nu sunt definite linkuri pentru această carte
carţi din acelaşi domeniu cu "Despre iubire"
(literatură > reflecţii)
derulare
Gâlceava himerelor
Gâlceava himerelor
(reflecţii)
Gânduri despre viaţă şi conştiinţă
Gânduri despre viaţă şi conştiinţă
(reflecţii, transformare personală)
Nici zen, nici psihanaliză
Nici zen, nici psihanaliză
(reflecţii, transformare personală)
Dialogul continuu
Dialogul continuu
(reflecţii, transformare personală)
Modelul divin
Modelul divin
(reflecţii, transformare personală, dezvoltare personală)
Visătorii nu mor niciodată
Visătorii nu mor niciodată
(eseuri, reflecţii)
Ali şi îngerul
Ali şi îngerul
(eseuri, reflecţii)
Insomnii
Insomnii
(reflecţii)
contact | termeni şi condiţii | © EuSunt.ro | ultima actualizare vineri, 20 ianuarie 2017
Cărţi vizualizate recent
toolbar
toolbar