Dialoguri - diagnosticarea karmei

   Este doar un singur păcat: acesta este dezicerea de Dumnezeu, de iubirea faţă de El.
   Este o singură problemă: să parcurgem situaţia traumatizantă prin păstrarea iubirii de Dumnezeu fără a avea pretenţii de la Dumnezeu şi lume.
   Există un singur ţel: să învăţăm să vedem şi să simţim din ce în ce mai clar iubirea de Dumnezeu şi voinţa divină în propria persoană şi în lumea înconjurătoare.
   Cu cât înţelegeţi mai bine acest lucru, cu atât mai uşor va fi să depăşiţi tot ceea ce stă în calea iubirii. Ajungem la aceasta treptat. La început, noi depăşim dorinţa de răzbunare, de a blestema, de a judeca şi de a urî.
   Apoi depăşim supărările.
   După aceasta urmează perioada nemulţumirii de sine şi a nemulţumirii faţă de propria soartă.
   Apoi vom încerca să depăşim depresia, neîncrederea în sine, îndoiala şi frica faţă de viitor.
   Şi cu cât evoluăm mai mult în vederea depăşirii agresiunii, cu cât mai subtilă şi imperceptibilă este forma agresiunii, cu atât mai mare trebuie să fie concentrarea asupra iubirii.
   Cea mai mare fericire a omului vine din viitor. Ea este subtilă şi imperceptibilă, la fel ca şi temerile, îndoielile şi depresiile, dar tocmai prin ele începe dezicerea imperceptibilă faţă de divin.
   Cele mai înalte aspecte ale dorinţelor conştiente se ascund în viitor.
   Dependenţa de viitor conduce la distrugere în prezent şi trecut.
   De aceea când este vorba despre viitor, nu uitaţi de voinţa divină.
   Vă prezint un exemplu: iubitul o părăseşte, fata se adresează lui Dumnezeu şi se roagă ca acesta să se întoarcă. Dorinţele, soarta şi viaţa ei sunt înjosite. însă ea, cu scopul de a-l recâştiga pe băiat, se concentrează nu asupra iubirii faţă de Dumnezeu, ci asupra dorinţei ei de a se uni cu acest flăcău. în momentul durerii, primul lucru pe
care trebuie să-l facem este acela de a ne îndrepta spre Dumnezeu.
   Al doilea lucru - trebuie să acceptăm orice deznodământ al unei situaţii, bizuindu-ne pe voinţa divină.
   Al treilea lucru - la nivelul exterior, să urmăm logica umană dezvoltând şi încercând să ne facem plăcuţi pentru omul iubit şi să încercăm să restabilim relaţiile.
   Dacă noi, adresându-ne lui Dumnezeu, păstrăm numai logica umană, atunci încercăm să folosim divinul pentru scopurile şi dorinţele noastre.
   Când ne rugăm la Dumnezeu, noi pătrundem în planuri atât de subtile, unde printr-un efort obişnuit al voinţei nu reuşim să ajungem.
   Dar când ne adresăm lui Dumnezeu pentru a ne îndeplini dorinţele noastre umane, atunci, pur şi simplu, ne întărim dependenţa de dorinţe incomensurabil mai mari decât cele pe care le conferă invidia şi supărarea.
   Omul se roagă în mod normal pentru sănătatea copiilor lui, pentru ca aceştia să aibă o soartă favorabilă, ca să întoarcă la ei persoana iubită, fără să înţeleagă că prin aceasta omul distruge şi familia, şi soarta, precum şi sănătatea şi sufletul, şi nu numai pe ale sale, ci şi pe ale celor apropiaţi.
   Dar dacă atunci când i se adresează lui Dumnezeu, omul spune: "Doamne, eu doresc acest lucra, dar fie voia Ta, iar ceea ce vei hotărî Tu, eu voi primi cu smerenie şi iubire", atunci o astfel de rugăciune apără deja într-o mare măsură de dependenţa viitoare faţă de fericirea umană.
   Pentru a vi se îndeplini dorinţele nu este necesar să vă rugaţi lui Dumnezeu. Cu cât există mai puţină iubire în dorinţele dumneavoastră, cu atât mai puţine şanse vor exista pentru împlinirea lor şi dacă se împlinesc, atunci atrag după sine nenorocirea. Dacă dorinţele se referă la plăcerea sexuală, la năzuinţa de a apăra şi de a îmbunătăţi propria viaţă, cu cât vă veţi concentra mai mult asupra umanului, cu atât dorinţele vor fi mai încărcate de invidie, condamnare, gelozie...

   ...
   Noi avem mari probleme cu băiatul. Toate faptele şi trăsăturile lui de caracter sunt în flagrantă contradicţie cu ceea ce am dori noi, părinţii, de la el. Ne-am străduit întotdeauna să-i fim un exemplu pozitiv, dar am greşit undeva. Acum acest lucru este evident. Ne aflăm în permanenţă în stare de alarmă, cum să îndreptăm situaţia? Ajutaţi-ne!

   Greşeala părinţilor, în general, constă în faptul că aceştia sunt convinşi de următorul fapt: copiii îşi însuşesc comportamentul exterior şi năzuinţele de suprafaţă ale părinţilor. Ei judecă astfel: "Eu nu am comis nicio infracţiune pentru bani. Eu nu am furat, nu am omorât, nu am înjurat oamenii şi nu m-am răzbunat pe ei. De ce copilul meu este cu totul altfel?" adică părinţii s-au comportat normal iar la copil, nu se ştie din ce motive, această tendinţă degenerează. Dar iată morala - este un comportament care orientează omul spre iubire. Dacă părinţii renunţă la iubire, copilul renunţă la morală. Să presupunem că omul nu a fost în permanenţă mulţumit de soarta sa şi de situaţia financiară. Dar cu toate acestea a fost un om cumsecade şi un cetăţean politicos, iar copilul lui începe să jefuiască şi să omoare. Este complicat pentru părinte să înţeleagă că nemulţumirea faţă de soartă şi existenţa unui copil ucigaş constituie unul şi acelaşi lucru: dezicerea de Dumnezeu timp îndelungat.
   Neacceptarea exterioară a unui mediu agresiv naşte diminuarea dependenţei şi îndeamnă la acţiune. Neacceptarea interioară înseamnă dezicerea de iubire şi de Dumnezeu.
   Permanent, tot ceea ce facem în exterior, trece în interiorul nostru. De aceea logica umană trebuie să fie întreruptă, iar cea divină - neîntreruptă.
   Iată deci că o îndelungată neirţulţumire faţă de soartă, supărarea pe oameni, condamnarea lumii înconjurătoare, depresia, lipsa de credinţă în sine, eşecul şi îndoiala în propriul viitor, renunţarea la iubirea faţă de omul îndrăgit care vrând-nevrând ne-a pricinuit durere, toate acestea macină pe neobservate sufletul nostru în plan subtil; la copii devine vizibil, iar la nepoţi - catastrofal. Sufletul fără iubire începe să moară, dar acest lucru nu se poate observa deodată. Iată de ce este mai bine să se facă ordine în suflet, neaşteptând manifestările externe. Iar atunci, chiar la fiul matur, pot apărea schimbări evidente în caracter şi comportament. In asemenea cazuri, eu arăt părinţilor: cu cât sunt mai puternice emoţiile dumneavoastră, cu atât mai mult se duc ele în viitor şi ca atare influenţează urmaşii. Cele mai puternice izbucniri de emoţii încep în perioada pubertăţii. Şi în acest caz sunt puternice emoţiile de supărare pe părinţi, frica, lipsa de dorinţă de a trăi, iar apoi, peste 10 ani, pot apărea probleme serioase. Perioada următoare o constituie prima iubire. Apar chiar şi gânduri rele, defăimarea omului iubit - ceea ce reprezintă o catastrofă în plan subtil. De regulă, prima iubire nu este norocoasă şi provoacă dureri...

   SĂNĂTATEA

   Eu am probleme cu glanda tiroidă. în ultima vreme ganglionii s-au mărit şi mi s-a pus diagnosticul: adenom. La nepoata care are 14 ani au descoperit de asemenea ganglioni pe tiroidă! Ganglioni are şi fratele şi sora mea, numai că de dimensiuni mai mici. Ce înseamnă asta? De ce? Ce nu facem cum trebuie?

   Eu am diagnosticat după scrisul dumneavoastră starea în care vă aflaţi. în câmpul dumneavoastră se văd doi copii cu probleme. Structura lor spirituală nu este în regulă. La nivelul câmpului se vede cum deformarea structurilor de câmp şi sufleteşti este legată la dumneavoastră cu fire subţiri de glanda tiroidă şi de ovare.
   Ce înseamnă această imagine? Dacă vorbim la modul general, atunci reacţia greşită la stres în viaţa personală afectează copiii, iar apoi se întoarce la dumneavoastră. De regulă glanda tiroidă are de suferit la oamenii cu o gelozie crescută şi la cei supărăcioşi, care posedă în acelaşi timp destulă ambiţie.
   Aţi observat oare că la supărare vă înecaţi? Glanda tiroidă, controlând şi dirijând situaţia, ne ajută să ne realizăm dorinţele. Cu cât ne împotrivim mai dur înjosirii dorinţelor noastre, cu atât mai puternică este explozia activităţii glandei tiroide. O asemenea expulzare necontrolată de energie este periculoasă pentru organism. încercând să rezolvăm situaţia cu orice preţ, noi trecem de la dirijarea de suprafaţă la cea interioară.
   Nu trebuie să uităm faptul că orice situaţie în plan subtil constituie o parte a Universului. Aici, orice forţare se soldează cu eşec. Dar dacă la exterior noi vedem inutilitatea încercărilor noastre, atunci la nivel subtil noi putem, luptând cu situaţia, să eliminăm o asemenea cantitate de energie, care poate să ameninţe cu moartea nu numai pe noi înşine, dar şi pe copiii şi nepoţii noştri. De asemenea se poate suge energie din vieţile viitoare. Hiperactivitatea tiroidei, dacă devine periculoasă, se schimbă prin înfrânare bruscă şi apare nodul în gât.
   Să examinăm problema din alt punct de vedere. în neamul dumneavoastră toţi au tendinţa să se supere şi să fie geloşi. însăşi ne-acceptarea situaţiei traumatizante determină boala care înfrânează patologia sufletului. Neacceptarea situaţiei explozive, la unii poate...

   ...
   Cu cât mai mult ne concentrăm pe plan interior asupra vieţii, sexului şi mâncării, cu atât mai geloşi devenim, cu atât mai activ îmbătrânim şi ne despărţim mai repede de viaţă. Periodic în ziare apar fotografiile unor oameni care în câteva luni îmbătrânesc cu câteva decenii. Eu îi diagnostichez şi văd pretutindeni unul şi acelaşi lucru. Pe lume se iveşte sau trebuie să se ivească un copil. în el gelozia, adică dependenţa de viaţă, este imensă. Şi chiar dacă părintele moare, acest lucru nu va îmbunătăţi cu mult situaţia. Deci părintele trebuie să trăiască, dar cu umilirea vieţii, sexualităţii şi dorinţelor.
   La unul intervine divorţul, la al doilea - impotenţa, la al treilea - îmbătrânirea prematură. De fapt noi putem ca şi la o vârstă destul de înaintată să arătăm minunat. Dar acest lucru este periculos pentru sufletul nostru, deoarece cu cât trăim mai mult, cu atât creşte mai mult în subconştientul nostru concentrarea asupra vieţii, sexualităţii şi dorinţelor. Acest fapt începe să dăuneze sufletului. Nu există nimic care să întinerească sufletul, aşa cum o face îmbătrânirea. în orice caz, fiecare animal reacţionează la frica interioară ivită la om, şi poate să se poarte agresiv. Chiar frica adâncă atestă dependenţa crescută de viaţă.

   Aţi scris că dacă omul urăşte sau adoră pe cineva, atunci, în planul subtil, aceste lucruri arată la fel. Dacă eu iubesc nebuneşte pe cineva, oare acest sentiment este similar cu cel al urii? Sau adoraţia, ataşamentul puternic faţă de cineva - oare aceasta nu este iubire? Se prea poate ca acesta să fie motivul pentru care şi există în viaţă o expresie atât de răspândită ca "o iubire nefericită".

   O iubire adevărată este întotdeauna fericită. Aveţi dreptate. Din punctul de vedere pământesc iubire înseamnă reciprocitate, stabilitate a fericirii umane, apariţia copiilor, îndeplinirea dorinţelor etc.
   Expresia "iubire nefericită" înseamnă o iubire din punctul de vedere al dorinţelor omeneşti. E vorba mai degrabă de o dorinţă, decât de iubire. Dorinţele pot fi nefericite, iubirea însă - niciodată.
   Să gândim împreună. Ce este fericirea umană? Este posibilitatea de împlinire a dorinţelor. Imaginaţi-vă că aveţi parte de o fericire imensă. Ajungeţi până la o anumită limită. După această limită fericirea pentru dumneavoastră va însemna nefericire. De ce? Pentru că dumneavoastră simţiţi că aţi atins un asemenea nivel pe care nu-l veţi putea menţine. în continuare această fericire vă va sufoca.
   Sau o altă variantă: obţinând această fericire începeţi să înţelegeţi că mai devreme sau mai târziu o veţi pierde, acest lucru fâcându-vă nefericit. Şi cu cât aveţi acum mai multă fericire, cu atât mai nefericit sunteţi, pentru că ştiţi că o veţi pierde. Şi atunci, cu cât bărbatul iubeşte mai mult o femeie, cu atât mai mult se teme de înşelare, de moarte sau impotenţă. în acest caz fericirea se transformă în suferinţă, în chin şi-apoi începe degradarea.
   De ce? Pentru că o astfel de fericire se concentrează nu asupra izvoarelor, asupra iubirii însăşi, ci asupra dorinţelor şi vieţii. Acea explozie de iubire în care accentul nu cade pe divin, ci pe dorinţele omeneşti este totodată şi o explozie de ură şi teamă.
   Sau eu urăsc femeia de care m-am îndrăgostit sau mă urăsc pe mine însumi şi nu mai vreau să trăiesc, fiindcă ea mă va abandona. Toate depind de un singur lucru: spre ce tindem noi, atunci când iubim. Dacă noi îl iubim pe Dumnezeu în toate, atunci tot ce facem reprezintă pentru noi doar un mijloc (şi nu un ţel) şi suntem tot mai fericiţi. Dacă însă noi ne concentrăm asupra dorinţelor (fie că e vorba de copii, de continuitatea vieţii, de relaţia cu fiinţa îndrăgită), atunci cu cât sentimentul nostru este mai puternic, cu atât mai multe suferinţe se ascund în spatele său - la început în subconştient, ulterior şi în realitate.

   ...
   Ce trebuie făcut ca să simţiţi diferenţa între dorinţă şi necesitate? Eu nu mai înţeleg ce e bine şi ce e rău. Aş vrea să mă debarasez de toate, numai că nu-mi ajung nici puterile, nici înţelegerea. Cu cât mai mult lucrez asupra mea, cu atât mai multe probleme se iscă, sau poate am început să percep toate lucrurile foarte bolnăvicios.

   Concepţia despre o sarcină prea grea generează dorinţa de a o face mai uşoară.
   Sarcina nu este nici grea, nici uşoară - ea este doar o modalitate de a ne dezvolta. Trebuie să ne concentrăm nu asupra greutăţii, ci asupra posibilităţii de a ne schimba pe care ne-o oferă această sarcină.
   Dacă ne vom gândi cât de grea e această povară, atunci noi vom fi în mizerie, iar dacă ne vom concentra asupra iubirii şi asupra faptului că această povară este posibilitatea de a te depăşi pe tine şi de a percepe iubirea, atunci nu ne vom mai gândi cât de grea sau uşoară este ea.
   Esenţialul: există iubirea faţă de Dumnezeu şi există tot ce e în afara acestei iubiri. însă iubirea trebuie să fie cea mai importantă. Şi necesităţile, şi dorinţele trebuie dezvoltate, însă nu trebuie să depindem de ele.
   Pentru a clasifica un lucru anume trebuie să ne detaşăm de el, iar detaşarea are loc doar prin chin. Pentru a ne detaşa prin chin, trebuie să fim pregătiţi pentru aceasta, iar pentru a fi pregătit să înfrunţi chinuri trebuie să ai ceva mai tare decât suferinţa - iubirea.
   Şi în clipa în care aveţi parte de iubire, suferinţa dumneavoastră încetează de a mai fi suferinţă şi devine posibilitatea de a munci; lumea pe care dumneavoastră o detestaţi, se transformă într-un copil pe care trebuie să-l iubiţi şi să-l educaţi.