Libraria Eu Sunt - libraria sufletului
intrare cont | creare cont | asistenţă
» EuSunt » Duh şi contemplaţie joi, 21 septembrie 2017 
căutare avansată
  căutare   OK
 
domenii
arte divinatorii astrologie budism creştinism dicţionare filosofie hinduism islamism iudaism literatură maeştri spirituali mitologie ocultism orientări spirituale paranormal psihologie taoism terapii yoga
 
 
index alfabetic
noutăţi în curând autori edituri titluri
 
 
newsletter

abonare
 
 
informaţii utile
asistenţă cum comand despre livrare cum plătesc despre EuSunt anunţuri
 
 
link-uri
link-uri parteneri
 

Duh şi contemplaţie

un studiu despre necesitatea experienţei mistice în religie
de Alan Watts
Recomanda unui prieten Recomanda unui prieten
Duh şi contemplaţie Imaginea mare preţ Eu Sunt: 32,00 lei

preţ listă: 36,50 lei

reducere:
4,50 lei (12,33%)

  buc.
alte modalităţi de comandă:

1. prin e-mail la comenzi@eusunt.ro

2. prin messenger la libraria_eusunt

3. telefonic la:
orange 0754.025.588
vodafone 0722.298.137
romtelecom 021.665.69.86

Detalii despre cartea Duh şi contemplaţie

Păstrând şi acum prospeţimea transformatoare ce îi străbate paginile, Duh şi contemplaţie reprezintă argumentul neobosit al gânditorului Alan Watts în favoarea rolului important pe care îl poate juca religia mistică în lumea actuală. Inspirându-se din propria sa experienţă, Watts explică cu măiestrie cum intuiţia religiilor orientale - în special cea a buddhismului zen - poate fi incorporată în doctrinele creştinismului occidental, dând astfel posibilitatea oamenilor de orice credinţă să se bucure de o relaţie mai adâncă şi mai plină de sens cu spiritualul în vremurile tulburi în care trăim.
Prefaţă la o nouă ediţie ... 7
Prefaţă la prima ediţie ... 22
Introducere ... 26

PARTEA ÎNTÂI

1. Epoca Duhului ... 47
2. Darul unirii ... 94
3. Realizarea unirii ... 123

PARTEA A DOUA

1. Fiinţa lui Dumnezeu ... 157
2. Inima lui Dumnezeu ... 199
3. Viaţa dedicată acţiunii ... 236
4. Viaţa dedicată contemplaţiei ... 283

Bibliografie ... 314

pag. 74-75

   Procesul dezintegrării a fost atât de complex şi diversele părţi şi fragmente atât de multe, încât niciun om nu putea înţelege întregul proces. În consecinţă, a devenit necesară specializarea. Cunoaşterea a fost divizată într-o multitudine de subdiviziuni în cadrul cărora fiecare individ învăţa din ce în ce mai mult despre tot mai puţin, până când opera de analiză şi dezintegrare a fost dusă la limitele sale extreme. Viziunea asupra universului ce s-a obţinut în cele din urmă a fost rezultatul inevitabil al metodei de investigaţie, fiind o viziune întrutotul fragmentară. Universul era un simplu sistem, dacă aşa ceva se poate numi sistem, în care un număr incredibil de particule sau impulsuri sufereau permutaţii şi combinaţii aleatorii pentru perioade de timp colosale. Faptul că ele au produs anumite forme "ordonate" precum mintea umană, sistemul solar, viaţa vegetativă şi altele asemenea, a fost rezultatul unei pure necesităţi statistice. Este inevitabil ca, într-o perioadă de timp suficient de lungă, nişte maimuţe într-un număr suficient de mare ce au la dispoziţie destule maşini de scris, să reuşească, la un moment dat, să producă o serie continuă de litere şi spaţii, identică de la un cap la altul celor din Biblie. Însă toate acestea nu reprezintă decât vechiul truc prin care ducem lucrurile la absurd reducându-le la cei mai mici termeni comuni. Este ca şi cum ai încerca să explici muzica lui Kreisler ca o simplă frecare a unor maţe de pisică cu nişte păr de cal.
   Prin acest proces, raţiunea s-a autodistrus. La urma urmei, omul însuşi era o parte a acestui sistem, fiind şi el un produs al necesităţii statistice, împreună cu raţiunea, teoriile şi ideile sale - inclusiv ideea de necesitate statistică. Dar dacă toate ideile erau în aceeaşi măsură rezultatul necesităţii statistice, posibilitatea unei idei adevărate dispărea. Raţiunea însăşi se pierdea într-un mecanism lipsit de orice semnificaţie. Vederea devenea o formă întâmplătoare a orbirii, conştiinţa o formă specifică a inconştienţei, sensul o formă specifică a nonsensului, viaţa o formă specifică a morţii. Dintr-un tot lipsit de semnificaţie nu poate ieşi, însă, o parte înzestrată cu semnificaţie; un univers fără Dumnezeu nu poate oferi o cauză suficientă pentru apariţia unui om raţional. Ex nihilo nihil fit: nu poţi obţine ceva din nimic.
   Pentru a se apăra împotriva dezintegrării moderne, filosofia trebuie să se întoarcă la punctul de unde a început să decadă, la scolastică şi la vigurosul bun-simţ al Sfântului Toma. Căci şi în epoca umanistă filosofia a fost izolată faţă de realitate; ea a fost o filosofie despre filosofie, despre propria ei metodă, o simplă epistemologie - nu o filosofie despre viaţă. Ea a luat în serios premisa că omul nu are o cunoaştere certă asupra niciunui lucru, punând la îndoială însăşi validitatea percepţiei senzoriale şi a raţiunii, astfel că ea nu este în poziţia de a râde când viziunea despre lume a omului modern ajunge să fie complet absurdă.
   Odată cu ascensiunea raţionalismului, întregul sistem creştin - catolic şi protestant, deopotrivă - de simboluri a fost atacat din mai multe direcţii - pe plan metafizic, istoric şi moral - şi dacă protestantismul se dilua pentru a face faţă atacului, iar catolicismul se replia pe poziţiile unui obscurantism încăpăţânat - gândirea raţionalistă a început să văduvească viaţa de orice semnificaţie posibilă. Cu timpul, opiniile gânditorilor raţionalişti au devenit reflexele de bun simţ ale oamenilor obişnuiţi, astfel că încrederea în viaţă a orăşeanului din...

pag. 74-75

   Procesul dezintegrării a fost atât de complex şi diversele părţi şi fragmente atât de multe, încât niciun om nu putea înţelege întregul proces. În consecinţă, a devenit necesară specializarea. Cunoaşterea a fost divizată într-o multitudine de subdiviziuni în cadrul cărora fiecare individ învăţa din ce în ce mai mult despre tot mai puţin, până când opera de analiză şi dezintegrare a fost dusă la limitele sale extreme. Viziunea asupra universului ce s-a obţinut în cele din urmă a fost rezultatul inevitabil al metodei de investigaţie, fiind o viziune întrutotul fragmentară. Universul era un simplu sistem, dacă aşa ceva se poate numi sistem, în care un număr incredibil de particule sau impulsuri sufereau permutaţii şi combinaţii aleatorii pentru perioade de timp colosale. Faptul că ele au produs anumite forme "ordonate" precum mintea umană, sistemul solar, viaţa vegetativă şi altele asemenea, a fost rezultatul unei pure necesităţi statistice. Este inevitabil ca, într-o perioadă de timp suficient de lungă, nişte maimuţe într-un număr suficient de mare ce au la dispoziţie destule maşini de scris, să reuşească, la un moment dat, să producă o serie continuă de litere şi spaţii, identică de la un cap la altul celor din Biblie. Însă toate acestea nu reprezintă decât vechiul truc prin care ducem lucrurile la absurd reducându-le la cei mai mici termeni comuni. Este ca şi cum ai încerca să explici muzica lui Kreisler ca o simplă frecare a unor maţe de pisică cu nişte păr de cal.
   Prin acest proces, raţiunea s-a autodistrus. La urma urmei, omul însuşi era o parte a acestui sistem, fiind şi el un produs al necesităţii statistice, împreună cu raţiunea, teoriile şi ideile sale - inclusiv ideea de necesitate statistică. Dar dacă toate ideile erau în aceeaşi măsură rezultatul necesităţii statistice, posibilitatea unei idei adevărate dispărea. Raţiunea însăşi se pierdea într-un mecanism lipsit de orice semnificaţie. Vederea devenea o formă întâmplătoare a orbirii, conştiinţa o formă specifică a inconştienţei, sensul o formă specifică a nonsensului, viaţa o formă specifică a morţii. Dintr-un tot lipsit de semnificaţie nu poate ieşi, însă, o parte înzestrată cu semnificaţie; un univers fără Dumnezeu nu poate oferi o cauză suficientă pentru apariţia unui om raţional. Ex nihilo nihil fit: nu poţi obţine ceva din nimic.
   Pentru a se apăra împotriva dezintegrării moderne, filosofia trebuie să se întoarcă la punctul de unde a început să decadă, la scolastică şi la vigurosul bun-simţ al Sfântului Toma. Căci şi în epoca umanistă filosofia a fost izolată faţă de realitate; ea a fost o filosofie despre filosofie, despre propria ei metodă, o simplă epistemologie - nu o filosofie despre viaţă. Ea a luat în serios premisa că omul nu are o cunoaştere certă asupra niciunui lucru, punând la îndoială însăşi validitatea percepţiei senzoriale şi a raţiunii, astfel că ea nu este în poziţia de a râde când viziunea despre lume a omului modern ajunge să fie complet absurdă.
   Odată cu ascensiunea raţionalismului, întregul sistem creştin - catolic şi protestant, deopotrivă - de simboluri a fost atacat din mai multe direcţii - pe plan metafizic, istoric şi moral - şi dacă protestantismul se dilua pentru a face faţă atacului, iar catolicismul se replia pe poziţiile unui obscurantism încăpăţânat - gândirea raţionalistă a început să văduvească viaţa de orice semnificaţie posibilă. Cu timpul, opiniile gânditorilor raţionalişti au devenit reflexele de bun simţ ale oamenilor obişnuiţi, astfel că încrederea în viaţă a orăşeanului din...

pag. 170-171

   Uneori, misticul simte că această Realitate ultimă este inseparabilă de conţinutul imediat al experienţei cotidiene. Teologia panteismului sau a imanentismului este deseori alcătuită pe baza acestei intuiţii. Alteori, el percepe Realitatea ca pe ceva cu totul diferit de sine şi de întreaga creaţie, ca pe o Fiinţă infinită ca dimensiune, sacralitate şi splendoare, în faţa căreia lumea aşa cum o ştim pare urâtă, grosolană şi rea. Din această intuiţie provine teologia transcendenţei, altfel spus, corolarul obişnuit al panteismului - doctrina universului iluzoriu. Există, aşadar, momente în care Realitatea i se înfăţişează drept ceva atât de viu şi de inteligent încât simte că este în comuniune cu o persoană. Alteori, el este într-atât de impresionat de caracterul ei infinit şi misterios, încât a o sugera prin raportare la personalitatea umană i se pare o limitare de neconceput.
   Toate aceste elemente aparent paradoxale îşi vor găsi locul într-o mistică cu adevărat completă, în experienţa unirii depline cu Dumnezeu. Dacă este ca uniunea să fie desăvârşită, Dumnezeu trebuie să fie în cea mai intimă şi inseparabilă uniune nu doar cu sufletul, ci şi cu întreaga experienţă a vieţii şi a lumii. Dar dacă este ca realitatea cu care este unit sufletul să fie Dumnezeu, El trebuie să se situeze, simultan, infinit peste şi dincolo de suflet şi de lume, într-o alteritate absolută. Mai mult, dacă Dumnezeu este sursa şi punctul culminant al puterii creatoare, El nu poate fi inferior unei persoane, deoarece o lege sau un principiu reprezintă doar un comportament automat, mecanic şi lipsit de viaţă. Pe de altă parte, dacă Dumnezeu este Realitatea ultimă, sursa unică a tuturor lucrurilor, El trebuie să fie liber de limitările personalităţii aşa cum o cunoaştem, nu trebuie să fie supus impermanenţei şi limitărilor ce sunt proprii formelor în care se exprimă activitatea lui creatoare.
   Pe lângă aceste paradoxuri sau antinomii funciare ale experienţei religioase trebuie să adăugăm încă una, de natură atât mistică, cât şi filosofică. Mintea umană este profund nemulţumită de orice formă de dualism absolut, de o religie sau de o metafizică pentru care Realitatea ultimă nu este una şi nedezbinată. Această insatisfacţie nu se manifestă doar faţă de nişte dualisme grosiere, precum contrastul dintre lumina absolută şi întunericul absolut - Ormuzd şi Ahriman din religia zoroastriană sau în faţa dualismului manihean dintre Spirit şi Materie; după cum am văzut, ea se simte chiar faţă de "dualismul" monoteist dintre Creator şi creatură, o creatură ivită ex nihilo. Pe de altă parte, raţiunea şi simţul etic sunt revoltate de panteismul monist care este nevoit să reducă toate lucrurile la uniformitatea cea mai plată, afirmând că până şi cele mai diabolice lucruri sunt negreşit Dumnezeu şi nimicind astfel toate sistemele de valori.
   Nicio soluţie de compromis şi nicio cale de mijloc nu va putea împăca aceste antinomii, deoarece experienţa mistică ni le dezvăluie în cea mai extremă şi contrastantă manieră. Un eventual compromis le-ar nimici vitalitatea, răpindu-le puterea pe care o deţin asupra vieţii umane. Pe de altă parte, nici nu putem separa aceste elemente, precum oile de capre, spunând că unele aparţin misticismului "autentic" iar altele sunt "false", căci asta ar fi o simplificare de-a dreptul ridicolă. Şi,...

pag. 230-231

   Probabil că nu a existat niciodată vreo civilizaţie ca a noastră, o civilizaţie pe care să o obsedeze într-atât scopurile şi planurile, nişte oameni care să trăiască numai pentru viitor şi o asemenea îngrijorare pentru ziua de mâine. Şi, din acest motiv, putem spune că nu a existat niciodată o asemenea civilizaţie aberantă. Deci, nu este deloc surprinzător că, studiind universul, ne este imposibil să-l facem compatibil cu ideea noastră despre Dumnezeu, că încetăm să mai credem în Dumnezeu, preferând să venerăm în schimb sufletul omului obidit de povara planurilor; căci am descoperit că acest vast sistem stelar nu este nici oastea corurilor îngereşti, nici o hartă a destinelor umane, ci doar aglomerări de gaz inflamat şi noroi. Exploziile de pe suprafaţa lor trimit în spaţiu miliarde de kilowaţi, risipind energia fără niciun rost; planete pustii au milioane de kilometri pătraţi de teritoriu neexploatat, ce este irosit; miliarde de flori înfloresc în jungle de nepătruns, unde nimeni nu le poate vedea sau culege; buruieni, insecte, peşti, păsări şi microorganisme roiesc într-o abundenţă complet lipsită de sens. Şi cum eficienţa, planificarea, economia şi parcimonia sunt virtuţile noastre burgheze, nu putem privi acest univers ca pe creaţia unui Dumnezeu virtuos şi inteligent.
   Ne-ar plăcea să vedem toată energia stelelor pusă la treabă pentru a aduce profit şi întinderile planetelor pustii colonizate şi exploatate. Ne simţim cumva jigniţi că toate aceste flori ascunse şi surplusul lor de seminţe nu pot fi vândute pe piaţă. Suntem consternaţi de faptul că atât de complexa nestemată a fulgului de zăpadă dăinuie numai câteva clipe. Suntem dezgustaţi de mulţimile de ţânţari, gândaci şi şerpi care protejează junglele în faţa civilizaţiei umane.
   Tentativele noastre de a descoperi intenţie, scop şi logică în acest univers, fie pe baza premiselor supranaturale, fie pe temeiuri pur naturaliste, sunt menite să sfârşească în absurd, iar dintre cele două, explicaţiile naturaliste sunt şi mai absurde. Cântecul păsărilor este, cumva, "explicabil" ca un tertip ce ţine de atracţia sexuală; poate că splendidele aripi ale insectelor nu sunt decât o combinaţie cromatică cu rol protector; poate că frumuseţea păpădiei nu face decât să ademenească albinele, mizând, fără îndoială, pe simţul lor estetic foarte acut, care le îngăduie să aprecieze culoarea şi forma. Poate. Dar dacă toată această splendoare nu are un alt scop decât acela de a stimula procesele sexuale ale unor organisme eminamente instinctuale, muntele s-a căznit şi a fătat un şoricel.
   Problema este că suntem prea orgolioşi pentru a fi copii şi a aprecia jocul lui Dumnezeu. Tocmai acest orgoliu a avut consecinţe tragice, a pângărit fericirea pe care suntem meniţi s-o gustăm împreună cu Dumnezeu, făcând necesară mântuirea prin Cruce. Căci păcatul este tocmai actul adult, nejucăuş de a se lua pe sine în serios. El aduce cu sine, aşa cum spune Cartea Genezei, blestemul muncii. Şi, deoarece omului îi place să-L conceapă pe Dumnezeu după chipul său, ne putem aştepta că o voinţă orgolioasă va concepe un Dumnezeu serios şi nejucăuş. Celsus a obiectat faţă de ideea Întrupării deoarece o considera nedemnă pentru Domnul universului. Prin intermediul păcatului, omul ucide copilul din el însuşi, considerând că voia jucăuşă a lui Dumnezeu este sub demnitatea lui şi dorind să fie Dumnezeu pe cont propriu, ticluindu-şi propriile intrigi serioase şi greoaie. Dar dacă îţi dai greutate, te vei prăbuşi în iad.

pag. 310-311

   Perspectiva ce ni se deschide odată cu o înţelegere mai deplină a Întrupării ne pune la dispoziţie suficient material pentru a scrie o nouă Summa Theologiae, aplicând-o fiecărui aspect al doctrinei şi vieţii creştine într-o manieră adecvată minţii în curs de maturizare a occidentalului. În aceste pagini nu am putut trasa decât un contur foarte sumar al acestei perspective şi a aplicării ei, căci tradiţia creştină este atât de bogată, iar gândirea modernă atât de variată şi de complexă, încât o asemenea întreprindere amplă nu poate fi decât rodul unei colaborări între mai multe minţi. Poate că o astfel de Summa nu este neapărat necesară. Oricum, este absolut necesar pentru lumea în care trăim ca Biserica şi religia creştină să devină cea mai importantă dintre puterile din viaţa şi cultura ei. Însă nu există vreo putere spirituală autentică în lipsa uniunii cu Dumnezeu, iar Biserica nu este o putere creatoare în lumea modernă pentru că, de regulă, creştinii nu conştientizează această unire.
   Prin urmare, trebuie să repetăm că viaţa mistică este necesară, nu ca o vocaţie specială destinată unor aleşi, nu ca un stil de viaţă ce poate fi urmat doar de indivizii care, la nivel exterior, se pot detaşa de lume într-o anumită măsură, ci ca tipul de viaţă obişnuit şi fundamental pentru întreaga Biserică. Trebuie să înţelegem că, fără a-l conştientiza pe Dumnezeu în suflet şi fără a conştientiza sufletul în Dumnezeu, creştinismul epocii noastre, creştinismul ce se adresează omului modern nu poate fi decât o imitaţie superficială a spiritualităţii, a virtuţilor şi a realizărilor din trecut.
   Înţeleasă cum se cuvine, Întruparea ne demonstrează că această conştientizare nu este rezervată sfinţilor sau unor privilegiaţi; apoi, realizarea ei nu necesită nici practicarea îndelungată a unei gimnastici spirituale, accesibilă doar celor care au timpul şi şansa de a o face. În semnificaţia ei cea mai profundă, vestea bună a Evangheliei este că unirea cu Dumnezeu este un dar gratuit accesibil tuturor şi că ni se oferă şansa de a-l conştientiza în Eternul Acum: pe scurt, că dragostea lui Dumnezeu este de o generozitate ce depăşeşte înţelegerea. A refuza această dragoste este o dovadă extremă de orgoliu şi de ingratitudine, chiar şi în momentul în care ele se ascund sub motive aparent respectabile precum teama de infatuare.
   Când devenim conştienţi că dragostea lui Dumnezeu pentru lume este literalmente infinită, chestiunile care preocupă Biserica, împiedicând-o să contemple şi să propovăduiască dragostea Lui, par din cale afară de minore şi banale. Nu este surprinzător că ele preocupă relativ puţini oameni, dintre care cei mai mulţi au o perspectivă pe cât de îngustă, pe atât de superficială. Printre aceştia, unii sunt sincer nedumeriţi de propria neputinţă, străduindu-se asiduu dar bezmetic să recomande religia creştină omului modern. Alţii, în schimb, se mulţumesc să se felicite pentru faptul că deţin un adevăr pe care lumea trebuie să-l accepte sau, altfel, să fie osândită pe veci. Acest gen de religie nu este deloc atrăgătoare pentru elita intelectuală a timpurilor noastre, care crede sincer că, în forma sa instituţionalizată, creştinismul nu este decât o baltă cu apă stătută, iar mulţimile le urmează exemplul.
   Este posibil ca o înţelegere matură a creştinismului să nu fie imediat la îndemâna unui număr foarte mare de oameni, dar ea nu este câtuşi de puţin inaccesibilă elitelor intelectuale şi spirituale din lumea modernă. Dacă ea este valoroasă în ochii acestor elite, mulţimile vor prinde curaj şi, cu timpul, vor asimila unele dintre noţiunile ei de bază. Dar dacă Biserica îşi...

  • cartea a apărut în iunie 2015 la editura Herald, în cadrul colecţiei Alan Watts
  • traducător: Marian Stan
  • cartea cuprinde 320 pagini în format 13x20cm şi o greutate de 0.275 kg
  • ISBN: 978-973-111-516-0
  • cartea a fost vizualizată de 1260 ori începând cu data de 06.05.2011
Nu sunt păreri

Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
  • Poşta Română
    10.00 lei
    Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
    Termen de livrare: 2-4 zile lucrătoare
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe (Bookurier)
    10.00 lei
    Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Voluntari.
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti
    14.00 lei
    livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 200.00 lei

Nu sunt definite linkuri pentru această carte
carţi de acelaşi autor cu "Duh şi contemplaţie"
carţi din acelaşi domeniu cu "Duh şi contemplaţie"
(orientări spirituale > transformare personală)
derulare
Ghidul sexualităţii iluminatoare
Ghidul sexualităţii iluminatoare
(cuplu spiritual, erotism, transformare personală)
Moartea intimă
Moartea intimă
(transformare personală)
Dincolo de fericire
Dincolo de fericire
(transformare personală)
Cum să stai aşezat
Cum să stai aşezat
(transformare personală)
Afirmaţii pentru autovindecare
Afirmaţii pentru autovindecare
(transformare personală, general)
Iisus Christosul - viaţa unui maestru
Iisus Christosul - viaţa unui maestru
(transformare personală)
Dinamica planului astral
Dinamica planului astral
(transformare personală)
Călugarul care şi-a vândut Ferrari-ul
Călugarul care şi-a vândut Ferrari-ul
(povestiri, transformare personală)
Transformarea de sine
Transformarea de sine
(transformare personală)
Eliberarea de jocurile minţii - CD
Eliberarea de jocurile minţii - CD
(transformare personală)
Emoţii vindecătoare
Emoţii vindecătoare
(transformare personală)
Eliberarea de dependenţe
Eliberarea de dependenţe
(transformare personală, general)
Mesajul lui Maharshi
Mesajul lui Maharshi
(transformare personală)
contact | termeni şi condiţii | © EuSunt.ro | ultima actualizare miercuri, 20 septembrie 2017
Cărţi vizualizate recent
toolbar
toolbar