Libraria Eu Sunt - libraria sufletului
intrare cont | creare cont | asistenţă
» EuSunt » EMDR şi vindecarea prin Tao joi, 21 septembrie 2017 
căutare avansată
  căutare   OK
 
domenii
arte divinatorii astrologie budism creştinism dicţionare filosofie hinduism islamism iudaism literatură maeştri spirituali mitologie ocultism orientări spirituale paranormal psihologie taoism terapii yoga
 
 
index alfabetic
noutăţi în curând autori edituri titluri
 
 
newsletter

abonare
 
 
informaţii utile
asistenţă cum comand despre livrare cum plătesc despre EuSunt anunţuri
 
 
link-uri
link-uri parteneri
 

EMDR şi vindecarea prin Tao

cum să foloseşti psihologia energetică pentru a depăşi traumele emoţionale
de Mantak Chia, Doug Hilton
Recomanda unui prieten Recomanda unui prieten
EMDR şi vindecarea prin Tao Imaginea mare preţ Eu Sunt: 28,00 lei

preţ listă: 29,95 lei

reducere:
1,95 lei (6,51%)
momentan indisponibilă *

Puteţi cere ca să fiţi anuntaţi atunci când această carte devine disponibilă.
Pentru aceasta trebuie ca să fiţi autentificaţi.
Apasaţi aici pentru a vă autentifica.
alte modalităţi de comandă:

1. prin e-mail la comenzi@eusunt.ro

2. prin messenger la libraria_eusunt

3. telefonic la:
orange 0754.025.588
vodafone 0722.298.137
romtelecom 021.665.69.86

Detalii despre cartea EMDR şi vindecarea prin Tao

Vechile practici taoiste ne ajută să transformăm emoţiile negative în energie pozitivă, iar dacă le combinăm cu tehnica EMDR (Eye Movement Desensitization and Reprocessing) putem să corectăm dezechilibrele care provoacă depresia, anxietatea sau chiar dependenţele. Toate emoţiile negative sunt stocate în diferite organe, iar în timp ajung să ne afecteze sănătatea fizică şi mentală. Acest ghid ilustrat vă arată cum să folosiţi mişcările ochilor specifice EMDR şi practicile energetice taoiste pentru a înlătura stresul provocat de traumele din trecut, dar şi de viaţa modernă. Însoţite de ilustraţii, exerciţiile propuse vă ajută să identificaţi tulburările energetice de la nivelul diferitelor organe, să transformaţi emoţiile negative în emoţii pozitive şi să armonizaţi organele cu ajutorul tehnicilor EMDR sau al unor practici taoiste ca Surâsul Interior, Cele Şase Sunete Vindecătoare şi Orbita Microcosmică.
Mulţumiri ... 7
Cum punem în practică reciclarea emoţională taoistă ... 9
Introducere. Elaborarea unei psihologii integrate a energiei ... 11

1. Căutarea sensului şi a sănătăţii în lumea modernă ... 19
2. Extremele te pot dezechilibra ... 35
3. Când îţi foloseşti prea mult capul, îţi poţi ieşi din minţi ... 53
4. Trauma şi adicţia nu lasă oamenii "să trăiască bine" ... 73
5. O perspectivă fragmentată asupra naturii duce la rezolvarea ineficientă a problemelor ... 95
6. Combinarea tehnicii EDMR cu qi gong-ul. O nouă abordare holistă pentru rezolvarea problemelor emoţionale ... 108
7. Practici taoiste fundamentale pentru purificarea organelor. Surâsul Interior, Orbita Microcosmică şi Cele Şase Sunete Vindecătoare ... 130
8. Reciclarea emoţională taoistă. Exerciţii ... 169
9. Cum îi ajutăm pe alţii ... 203

Anexa 1. Aplicaţii pentru afecţiuni specifice ... 211
Anexa 2. Mărturii ... 214

Bibliografie ... 219
Despre autori ... 221
Sistemul şi centrul de instruire Tao Universal ... 223
Index ... 225

pag. 32-33

   Strategii de succes versus strategii falimentare

   Confundarea asertivităţii cu agresivitatea


   În logica abordării noastre societale care presupune acapararea, lupta şi acumularea, redefinim adesea asertivitatea drept capacitatea de a-i determina pe oameni să facă ce vrem, în loc să le comunicăm pur şi simplu ce dorim sau de ce avem nevoie. Astfel, devenim inconsecvenţi în ceea ce priveşte convingerile noastre despre puterea personală. Ajungem să acţionăm ca şi cum ar trebui să obţinem orice vrem şi să ne simţim vinovaţi şi ruşinaţi în caz contrar. De asemenea, tindem să simţim furie, frustrare şi resentimente faţă de persoanele şi situaţiile care nu se supun voinţei noastre. De obicei, încercarea de a ne impune voinţa prin constrângere şi manipulare duce la şi mai multă frustrare, întrucât ceilalţi pot alege întotdeauna să spună "nu".

   Abuzul de voinţă

   Putem influenţa anumite aspecte din viaţa noastră prin eforturi, dar pe altele nu le putem controla. în general, diferenţa constă în faptul că avem control asupra noastră, dar nu şi asupra altora. Dacă cineva s-a hotărât să nu facă ce vrem noi, atunci controlul nostru e foarte limitat. Puterea voinţei nu poate depăşi limitele fizice sau aspectele practice ale unei situaţii.
   Dacă ai un stil de viaţă materialist, nu te atrage ideea de a recunoaşte că nu poţi obţine mereu ceea ce vrei. Drept urmare, tinzi să ignori realitatea limitelor propriei influenţe şi să abuzezi puterea voinţei în moduri agresive şi manipulatoare.

   Declanşarea accidentală a sistemelor noastre de apărare

   Dacă nu ştim cum să abordăm obiceiurile proaste, ne folosim adeseori contextul cerebral în încercarea de a câştiga bătălia dintre conştient şi inconştient. Totuşi, când încercăm să ne convingem pe noi înşine să facem ceva, deşi avem anumite rezerve la un nivel mai profund, ne activăm accidental sistemele de apărare pentru a nu acţiona conform dorinţelor noastre conştiente.
   Să ne imaginăm pe cineva care se teme de înălţime şi îşi spune să privească în jos de pe un zgârie-nori. Cu cât încearcă să o facă, cu atât îi vin în minte motive să nu privească. Persoana respectivă ar putea gândi: "Te-ai ţicnit? Chiar mi-e frică!". Lucrul cu corpul dă rezultate mai bune în multe cazuri, deoarece aceleaşi sisteme de apărare nu se declanşează la fel de uşor. Sistemul Tao Universal şi Tao te qing, pe care se bazează, descriu o abordare mai sănătoasă, care "depăşeşte puterea voinţei":
   în vechime, cei meniţi să se desăvârşească prin Tao erau neştiuţi, însă atotştiutori; atât de adânci, cu neputinţă de a fi cunoscuţi. Numai şi numai din pricină că nu puteau fi cunoscuţi, iată de ce atât de greu le pot da o înfăţişare!
   Erau prevăzători, ca atunci când se trece, în timpul iernii, un puhoi. Temători - temându-se parcă de vecinii din jur. Respectuoşi, asemenea unui oaspete.

pag. 32-33

   Strategii de succes versus strategii falimentare

   Confundarea asertivităţii cu agresivitatea


   În logica abordării noastre societale care presupune acapararea, lupta şi acumularea, redefinim adesea asertivitatea drept capacitatea de a-i determina pe oameni să facă ce vrem, în loc să le comunicăm pur şi simplu ce dorim sau de ce avem nevoie. Astfel, devenim inconsecvenţi în ceea ce priveşte convingerile noastre despre puterea personală. Ajungem să acţionăm ca şi cum ar trebui să obţinem orice vrem şi să ne simţim vinovaţi şi ruşinaţi în caz contrar. De asemenea, tindem să simţim furie, frustrare şi resentimente faţă de persoanele şi situaţiile care nu se supun voinţei noastre. De obicei, încercarea de a ne impune voinţa prin constrângere şi manipulare duce la şi mai multă frustrare, întrucât ceilalţi pot alege întotdeauna să spună "nu".

   Abuzul de voinţă

   Putem influenţa anumite aspecte din viaţa noastră prin eforturi, dar pe altele nu le putem controla. în general, diferenţa constă în faptul că avem control asupra noastră, dar nu şi asupra altora. Dacă cineva s-a hotărât să nu facă ce vrem noi, atunci controlul nostru e foarte limitat. Puterea voinţei nu poate depăşi limitele fizice sau aspectele practice ale unei situaţii.
   Dacă ai un stil de viaţă materialist, nu te atrage ideea de a recunoaşte că nu poţi obţine mereu ceea ce vrei. Drept urmare, tinzi să ignori realitatea limitelor propriei influenţe şi să abuzezi puterea voinţei în moduri agresive şi manipulatoare.

   Declanşarea accidentală a sistemelor noastre de apărare

   Dacă nu ştim cum să abordăm obiceiurile proaste, ne folosim adeseori contextul cerebral în încercarea de a câştiga bătălia dintre conştient şi inconştient. Totuşi, când încercăm să ne convingem pe noi înşine să facem ceva, deşi avem anumite rezerve la un nivel mai profund, ne activăm accidental sistemele de apărare pentru a nu acţiona conform dorinţelor noastre conştiente.
   Să ne imaginăm pe cineva care se teme de înălţime şi îşi spune să privească în jos de pe un zgârie-nori. Cu cât încearcă să o facă, cu atât îi vin în minte motive să nu privească. Persoana respectivă ar putea gândi: "Te-ai ţicnit? Chiar mi-e frică!". Lucrul cu corpul dă rezultate mai bune în multe cazuri, deoarece aceleaşi sisteme de apărare nu se declanşează la fel de uşor. Sistemul Tao Universal şi Tao te qing, pe care se bazează, descriu o abordare mai sănătoasă, care "depăşeşte puterea voinţei":
   în vechime, cei meniţi să se desăvârşească prin Tao erau neştiuţi, însă atotştiutori; atât de adânci, cu neputinţă de a fi cunoscuţi. Numai şi numai din pricină că nu puteau fi cunoscuţi, iată de ce atât de greu le pot da o înfăţişare!
   Erau prevăzători, ca atunci când se trece, în timpul iernii, un puhoi. Temători - temându-se parcă de vecinii din jur. Respectuoşi, asemenea unui oaspete.

pag. 76-77

   Polarităţi şi comparaţii

   Pentru a înţelege cum procesăm experienţele şi cum se blochează în noi experienţele toxice sau care ne covârşesc, trebuie să introducem un concept nou - polarităţile. În taoism ele sunt exprimate prin yin şi yang, care se referă la dualitatea modului în care trăim realitatea. Percepem viaţa ca fiind alcătuită din diverse perechi de elemente opuse, de exemplu negru şi alb, pozitiv şi negativ, dur şi moale. Taoismul ne învaţă că ambele aspecte ale vieţii sunt inerente existenţei noastre. Avem nevoie de partea neagră pentru a aprecia şi a înţelege partea albă. Totuşi, puţini oameni au perspectiva utilă din Tao te qing, capitolul 28:
   Dacă vei cunoaşte tăria, păzind însă blândeţea, vei fi precum e valea pentru cele aflate sub Cer. Fiind vale pentru semeni, virtuţile veşnice ale lui Tao nu te vor părăsi şi te vei înapoia la pruncie. De vei cunoaşte partea-i albă, păzindu-i însă partea neagră, vei fi o pildă pentru cei aflaţi sub Cer. Fiind pildă pentru semeni, virtuţile veşnice ale lui Tao vor fi fără păcat, iar tu te vei înapoia la Unitate. De vei cunoaşte măreţia-i, păzindu-i însă umilinţa, vei fi precum e valea pentru cele aflate sub Cer. Fiind vale pentru semeni, virtuţile veşnice ale lui Tao vor fi atunci îndestulate şi te vei înapoia la începuturi.
   Când buşteanul este despicat, el se preschimbă-n lucruri; când Omul Sfânt este numit dregător, el devine mai-mare peste semeni. Astfel, domnia va fi desăvârşită, fără dezbinare.
   Facem comparaţii pentru a înţelege lumea care ne înconjoară. Făcând comparaţii între trecutul şi prezentul nostru, între prezent şi viitor, între lumea ideală şi realitate, între sinele ideal şi cel concret, precum şi între toate celelalte experienţe, suntem capabili să găsim asemănări şi deosebiri. În timp ce oscilăm inconştient, asemenea unui pendul între cele două elemente, ne dăm seama prin ce se aseamănă şi prin ce se deosebesc, până când le percepem ca pe un nou concept ce poate fi comparat cu o nouă experienţă.
   În paranteză fie spus, acest concept ne poate ajuta să înţelegem de ce, deşi există peste două sute de abordări psihoterapeutice recunoscute formal, numeroase cercetări au constatat că ele sunt, practic, la fel de eficiente. Conceptul de polarităţi poate sugera că fiecare dintre aceste abordări tratează, în mod conştient sau nu, o polaritate diferită. De pildă, se poate ca psihanaliza să se ocupe de polaritatea trecut-prezent, pe când terapia cognitiv-comportamentală să se axeze mai mult pe polaritatea gânduri-sentimente.
   Polarităţile se formează între cunoştinţele pe care le avem deja şi experienţele noi. Tendinţa noastră naturală este de a încerca să explorăm noua experienţă până rezonează cu cunoştinţele existente. De exemplu, se întâmplă frecvent ca, atunci când ne facem o nouă cunoştinţă, să remarcăm prin ce ne deosebim de aceasta. Cu timpul, totuşi, pe măsură ce cunoaştem persoana respectivă, descoperim tot mai multe asemănări, până când "tu" şi "eu" arată mai mult ca un "noi". Apoi, "noi" poate fi comparat cu persoane pe care le cunoaştem ulterior.

   Simptomele unui bagaj emoţional prea mare

   Când te simţi depăşit de ceva ce ţi s-a întâmplat ţie însuţi sau în jurul tău, ţi se modifică perspectiva asupra vieţii. De asemenea, se pare că tot atunci ţi se deschid alte niveluri de conştiinţă, dar adesea nu ştii cum să controlezi această conştiinţă. Eşti mai conştient de cât de fragilă este viaţa şi uneori poţi stabili cu alţii legături mai profunde decât cele realizate de majoritatea oamenilor. Acesta poate fi un adevărat dar, odată ce înveţi să îl accepţi şi să lucrezi cu el. Până atunci însă, te face să te simţi şi mai afectat de ce se întâmplă în jurul tău.
   Persoanele care duc poveri emoţionale grele le simt greutatea. Adeseori se simt fragile, slabe şi excesiv de sensibile, oscilând...

pag. 178-179

   Lucruri de luat în considerare înainte de a începe procesarea problemei

   Nu toată lumea se simte bine când efectuează mişcări oculare. Dacă le poţi efectua, dar constaţi că te dor ochii la începutul exerciţiului sau periodic pe parcursul tratamentului, din când în când te poţi opri ca să închizi ochii şi să fricţionezi uşor globii oculari pentru a destinde muşchii care fac mişcările oculare. Dacă nu le poţi efectua din cauza ameţelii sau a altor afecţiuni, pune palmele, una deasupra celeilalte, pe fiecare parte a corpului şi mişcă-le în direcţiile în care ai fi mişcat ochii. Nu trebuie să-ţi apeşi mâinile pe corp, însă trebuie să-l atingi. Cei instruiţi în vindecarea cosmică taoistă pot încerca să rotească energia în spirală, fără a atinge corpul. Dacă poţi, mişcă ochii şi palmele împreună. Astfel, te poţi concentra din două unghiuri senzoriale asupra materialului pe care încerci să-l neutralizezi.
   Nu uita că fiecare individ are reacţii unice la acest exerciţiu. Se poate ca în timpul procesării să nu observi nimic deosebit. Asta nu înseamnă că exerciţiul nu funcţionează. Nu fi surprins dacă, în timp ce-l efectuezi, apar şi alte probleme. Noile probleme pot fi legate clar de punctul de plecare sau pot să nu aibă, aparent, nicio legătură. Tot ce se iveşte pe parcurs este procesat, aşa că bucură-te că apare.
   Uneori, vei observa că imaginea asupra căreia te-ai concentrat la început se înceţoşează sau se estompează cu timpul. Acesta este un semn bun.
   De asemenea, nu te îngrijora dacă nu poţi să menţii imaginea de început sau dacă nu te poţi concentra încontinuu asupra părţii corpului şi asupra punctului de plecare. Concentrarea la început este importantă pentru a pregăti terenul pentru vindecare, însă odată ce începi mişcările mâinilor sau ale ochilor procesul decurge de la sine. Nu-l opri.
   Mişcările ochilor şi ale mâinilor pot părea dificile la început. Pe lângă faptul că acest proces este nou pentru tine, mişcările sunt dificile fiindcă problema este încă întunecată, densă şi grea. Pe măsură ce lucrezi pe problema aleasă, o vei simţi mai clară, mai uşoară şi mai moale, iar astfel, mişcările mâinilor şi ale ochilor vor deveni mai simple.
   În sfârşit, nu te concentra prea mult asupra numărului de seturi sau de repetiţii ale fiecărei părţi a exerciţiului. Dacă te axezi prea mult pe numărat, îţi scade capacitatea de a te concentra asupra problemei şi astfel ai putea limita beneficiile exerciţiului. Numărul exact al mişcărilor nu este crucial pentru succesul sau pentru eşecul acestei metode. Gândeşte-te, de exemplu, că ai încerca să mişti mâna în apa dintr-o chiuvetă. De câte ori trebuie să o treci prin apă înainte şi înapoi înainte ca aceasta să se mişte singură? Nu există un număr exact sau magic pentru aşa ceva. Acelaşi tip de gândire se aplică şi atunci când roteşti ochii şi mâinile în spirală. Aşa că, mai ales în timpul primelor exersări, încearcă să nu te concentrezi prea mult asupra detaliilor tehnice. Lasă pur şi simplu exerciţiul să curgă.

   Procesarea în Centrul Fericirii

   Atunci când faci acest exerciţiu de reciclare emoţională taoistă, ochii se mişcă la stânga şi la dreapta şi în spirală, în sincronie cu mişcările în spirală ale mâinilor. În timp ce mişti ochii şi roteşti mâinile în spirală, este important să-ţi laşi mintea şi corpul să facă ce vor, fără a încerca să-ţi dirijezi reacţiile spre ceva ce are sens pentru tine. Nu contează nici măcar dacă reacţiile sau amintirile declanşate de exerciţiu sunt exacte. Ai încredere că mintea şi corpul tău ştiu cum să gestioneze cel mai bine situaţia.
   Fii atent la ce gândeşti, la ce simţi, la ce îţi imaginezi sau la ce percepi în corp pe măsură ce continui exerciţiul. Dacă nu observi nimic sau dacă ameţeşti, probabil că faci spiralele prea rapid.
   După fiecare serie de mişcări oculare, fă pauză, până te simţi suficient de calm pentru a continua, însă nu-ţi lăsa mintea să hoinărească...

pag. 204-205

   Un alt motiv ar fi acela că problemele nerezolvate ale celui care ajută i-ar putea afecta negativ perspectiva asupra modului în care trebuie să se vindece suferindul şi l-ar putea face să ofere îndrumare nepotrivită. De exemplu, dacă cineva care are probleme nerezolvate legate de abuz încearcă să ajute pe altcineva care încearcă să se vindece de acelaşi tip de probleme, este posibil ca cel dintâi să aibă o viziune diferită asupra iertării decât cineva fără un asemenea istoric sau răni emoţionale. Acest fapt l-ar putea face pe cel care ajută să îndepărteze persoana de iertare sau să pună întregul proces de vindecare sub semnul întrebării.

   Lasă-ţi mândria personală deoparte

   Oricine încearcă să ofere îndrumare altora în acest proces trebuie să se asigure că o face din motivele corecte. Dacă ghidul vrea să-l impresioneze pe client cu cât de deştept sau de puternic este, va ascunde faptul că puterea acestei abordări stă în proces, nu în persoană. De asemenea, în acest caz este afectat câmpul energetic ce înconjoară persoana care încearcă să vindece şi, în consecinţă, procesul de vindecare poate fi împiedicat.

   Alege-ţi cu grijă cuvintele
 
   Un aspect important al tratării eficiente a reziduurilor energetice din trecutul nostru constă în a înţelege cum ajungem în cercuri vicioase şi în situaţii paradoxale. Totuşi, dispoziţia şi capacitatea oamenilor de a recunoaşte contribuţia acestor factori la starea lor variază. Prin urmare, în calitate de îndrumător, este important să-ţi formulezi observaţiile, teoriile şi sugestiile ca pe nişte propuneri. În primul rând, chiar dacă cineva pare că ţi-a cerut părerea în legătură cu propria situaţie, este util să întrebi dacă-i poţi oferi feedback înainte de a-l rosti. Când ţi se răspunde "nu", respectă răspunsul. Dovedeşte prin comportamentul tău că intenţionezi să ajuţi, şi nu să arăţi câtă dreptate ai. Dacă ţi se răspunde "da", atunci interlocutorul tău va fi mai deschis, indiferent ce ai de spus, în virtutea faptului că răspunsul lui a făcut loc feedbackului. Cu alte cuvinte, dacă eşti de acord să primeşti feedback, îl accepţi mai uşor.
   De asemenea, este important să laşi loc îndoielilor. Chiar dacă eşti convins că ai dreptate, asta nu înseamnă că şi ai. În plus, receptorului îi va fi mai uşor să-ţi ia în considerare feedbackul dacă îl oferi ca pe o sugestie. Feedbackul nu sună ca o acuzaţie, ci ca o simplă observaţie supusă luării în considerare. Dacă începi feedbackul cu formule ca "S-ar părea că..." "Se zice că..." şi "Mă întreb dacă...", va suna ca o invitaţie la discuţie, şi nu ca o afirmaţie ce nu poate fi contestată. Nu uita că nu este obligatoriu ca ceea ce a funcţionat în cazul tău să funcţioneze şi în cazul altcuiva.
   Pregăteşte-te pentru posibilitatea ca în primele şedinţe cu persoanele care vin la tine pentru ajutor doar să discutaţi. Nu poţi fi sigur că toţi cei pe care îi întâlneşti vor fi gata să se încreadă suficient de mult în procesul de tratament pentru a-1 începe imediat.

   Întrebări deschise

   Pentru a-i ajuta pe oameni să aleagă problema şi aspectele problemei asupra cărora să se concentreze în exerciţiu, este util să folosim întrebări deschise. Întrebările închise sunt cele de tipul la care se răspunde uşor cu "da" sau "nu". Exemple de întrebări închise sunt "Vrei să te concentrezi asupra copilăriei? " sau "Tatăl tău ţi-a făcut asta?". După cum poţi ghici probabil, acest tip de întrebări te poate face să te simţi restricţionat în privinţa lucrurilor la care ai voie să te gândeşti şi chiar poate da impresia că faci sugestii, în loc să pui întrebări.

  • cartea a apărut în mai 2017 la editura Polirom
  • traducător: Cornelia Dumitru
  • cartea cuprinde 240 pagini în format 13.5x20cm şi o greutate de 0.220 kg
  • ISBN: 978-973-46-6826-7
  • cartea a fost vizualizată de 1736 ori începând cu data de 06.05.2011
Nu sunt păreri

Puteţi adăuga păreri doar dacă sunteţi autentificat.
  • Poşta Română
    10.00 lei
    Livrare prin Poşta Română, plata ramburs
    Termen de livrare: 2-4 zile lucrătoare
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în Bucureşti şi zone limitrofe (Bookurier)
    10.00 lei
    Bucureşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Pipera, Roşu, Voluntari.
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 150.00 lei

  • Livrare prin curier rapid în alte localităţi decât Bucureşti
    14.00 lei
    livrare prin curier rapid în orice localitate, confirmarea livrării se va face telefonic
    Termen de livrare: 24-48 ore (în funcţie de ora la care s-a lansat comanda)
    - Gratuit pentru comenzi cu valoare a produselor mai mare de 200.00 lei

Nu sunt definite linkuri pentru această carte
carţi de acelaşi autor cu "EMDR şi vindecarea prin Tao"
carţi din acelaşi domeniu cu "EMDR şi vindecarea prin Tao"
(taoism > general)
contact | termeni şi condiţii | © EuSunt.ro | ultima actualizare miercuri, 20 septembrie 2017
Cărţi vizualizate recent
toolbar
toolbar