Esenţa doctrinei buddhiste

   ...cuvine, rezultatele lor sunt limitate fiindcă aceste metode sunt obişnuite. Aceasta înseamnă că la un moment dat ele nu vor mai putea fi utilizate sau nu vor mai da rezultate fiindcă nu ţin cont decât de suferinţe şi de fericire; nici una dintre acestea nu atacă dificultăţile în profunzime şi nici adevărata cauză a acestor două aspecte.
   De exemplu, faptul de a ne preocupa de mediul înconjurător (de ceea ce ne înconjoară, de locul în care trăim, de corpul nostru etc.) are, uneori, rezultate pozitive, care pot să ne elibereze de suferinţe şi să ne aducă fericirea. Cu toate acestea, o facem adesea schimbând sau organizând condiţiile din jurul nostru. Dacă avem impresia că dificultăţile noastre sunt din cauza partenerului nostru, schimbăm situaţia găsindu-ne un alt partener sau trăim singuri. Dacă credem că toate suferinţele noastre sunt din cauza locului în care trăim, ne mutăm, plecăm în altă parte, în alt oraş, altă ţară sau poate chiar, într-un viitor apropiat, pe o altă planetă.
   Toate aceste metode obişnuite au aceeaşi caracteristică: ele nu pot aduce decât o soluţie provizorie sau un folos temporar. În nici într-un caz nu pot da un rezultat absolut satisfăcător, o fericire sau o eliberare de suferinţe durabilă.

       ADEVĂRATA CAUZĂ A DIFICULTĂŢILOR NOASTRE

   Toate aceste metode nu ne pot oferi o soluţie pe termen lung fiindcă ele nu atacă la rădăcină, la adevărata sursă a suferinţelor şi fericirii noastre. Într-adevăr, adevărata cauză a problemelor noastre nu se află în mediul înconjurător. Ea nu vine nici de la o altă persoană sau alt obiect, nici de la cineva care acţionează din afara noastră; şi nici nu este produsă de o parte a corpului nostru. Această sursă, această origine se află în mintea noastră.
   Buddha ne-a demonstrat aceasta clar iar unul dintre punctele cele mai importante ale învăţăturilor sale este următorul: cauza suferinţelor şi a fericirii nu se află în afara fiinţelor; ea provine din karma şi din klesa. Cu alte cuvinte, această înseamnă că acţiunile noastre, motivele şi atitudinile minţii noastre sunt sursa suferinţelor şi fericirii noastre, la toate nivelurile. Adevărata cauză se află în mintea noastră.
   Unele persoane pot avea o atitudine oarecum diferită de vederile obişnuite sau mundane descrise mai sus. Ele pot considera, de exemplu, că sursa sau originea tuturor suferinţelor şi fericirilor provine de la obiectele materiale sau de la persoanele din jurul lor. Alţii au vederi şi mai diferite: ei cred că totul este produs de o forţa superioară, supranaturală sau supramundană, ca şi când ar exista un spirit răufăcător care ar alunga răul şi un altul, binefăcător, care ar crea binele. Aceste puncte de vedere, însă, în forma lor, nu se diferenţiază decât foarte puţin; ele nu sunt decât viziuni obişnuite sau concepţii în care cauza şi originea suferinţelor şi fericirii sunt proiectate întotdeauna în afara sinelui. Ele nu corespund aşadar învăţăturilor buddhiste. Într-adevăr, Buddha a afirmat foarte clar că, în realitate, toate fericirile şi suferinţele nu provin din afara fiinţelor şi că ele nu sunt separate. Cauza şi originea fericirii şi suferinţei se află în noi, ele nu provin decât din noi înşine. Suferinţa şi fericirea grupului sunt rezultatul acţiunilor, al karmei şi al atitudinilor mentale ale grupului, iar fericirea şi suferinţa individuală sunt rezultatul acţiunilor şi atitudinilor minţii individuale.

       ÎNVĂŢĂTURILE DE BAZĂ ALE LUI BUDDHA

   Un verset din învăţăturile lui Buddha rezumă bine această situaţie:...

   ...în textele Vinaya. Maestrul spiritual trebuie să posede toate aceste aptitudini. Trebuie să efectuăm această analiză şi să încercăm să ne găsim un Maestru spiritual care, chiar dacă nu posedă toate aceste calităţi, să le aibă cel puţin pe cele esenţiale. Un astfel de Maestru este rar şi greu de găsit. Este important să cunoaştem calităţile unui adevărat Maestru spiritual; în Sutre sunt indicate următoarele zece calităţi:

   1. Comportamentul Maestrului spiritual trebuie să se bazeze pe o etică perfectă şi să aibă o minte stăpânită.
   2. Mintea lui trebuie să fie liniştită datorită practicii calmului mental.
   3. Mintea lui trebuie să fie total liniştită datorită dezvoltării înţelepciunii.
   4. Maestrul trebuie să posede cunoştinţe superioare celor ale discipolilor.
   5. Trebuie să poată depune eforturi şi să aibă energie. Nu trebuie să fie pasiv, nici să obosească sau să-şi consume repede energiile.
   6. Trebuie să fie experimentat în Scripturi şi în Dharma.
   7. Trebuie să poată clarifica în mod abil punctele
esenţiale, mai ales subiecte cum ar fi adevărul ultim sau
natura ultimă a fenomenelor.
   8. Trebuie să fie elocvent pentru ca subiectele să fie înţelese iar maniera de a le susţine să fie agreabilă.
   9. Trebuie să acţioneze din compasiune şi nu din interes personal, din dorinţa de a fi respectat sau de a primi daruri din partea discipolilor.
   10. Maestrul nu trebuie să se descurajeze cu uşurinţă
chiar dacă este greu să-şi ghideze discipolii.

   Maestrul spiritual mai trebuie să posede cele patru abilităţi de care Bodhisattvaşii dau dovadă pentru a uni discipolii, şi anume: posibilitatea de a le acorda ajutorul materia] de bază; un mod de a li se adresa plăcut; ştiinţa de a transmite semnificaţia Dharmei şi de a trăi în acord cu învăţăturile Dharmei.
   A oferi ajutor material nu înseamnă că Maestrul spiritual trebuie să fie foarte bogat ca astfel să-şi întreţină discipolii cu hrană şi cu tot ce e necesar vieţii. Pe de altă parte, a ajuta nu înseamnă doar a preda învăţăturile Dharmei cu scopul de obţine realizările ultime ci, de asemenea, de a se preocupa de situaţia generală a discipolilor, de dificultăţile şi suferinţele lor temporare pentru care au nevoie de ajutor şi de soluţii pentru a le rezolva. A nu se preocupa de confortul material al discipolilor nu ar fi în acord cu Calea Bodhisattvaşilor. Dacă, de exemplu, cineva suferă de foame, un Bodhisattva nu poate spune: "Nu-i nimic, practicaţi Dharma". Ar fi incorect şi greşit. El trebuie mai întâi să găsească mijloacele necesare pentru ca persoana respectivă să se poată hrăni şi doar apoi să-i transmită Dharma. Tot astfel, când cineva e bolnav sau suferă, trebuie găsite mai întâi soluţiile care să-i înlăture dificultăţile, apoi să i se predea învăţăturile. Contextul în care sunt predate învăţăturile trebuie să fie plăcut iar metoda de comunicare potrivită.
   Pentru un Bodhisattva predarea Dharmei nu este suficient. El trebuie, de asemenea, să fi devenit un Maestru, adică să aibă experienţa practicii; în caz contrar este nevoie să se angajeze foarte serios în practica Dharmei şi să urmeze un mod de viaţă asemănător Maeştrilor.

       ÎNCREDEREA

   Pentru a ne găsi un Maestru spiritual nu trebuie să ne grăbim, ci să analizăm, să investigăm şi doar apoi să ne decidem. Apoi, trebuie să se creeze relaţia Maestru-discipol şi să practicăm devoţiunea faţă de el atât în gând cât şi în act. Cu o astfel de motivaţie putem întâlni un Maestru de...

   ...marilor Maeştri, începând cu cea a lui Buddha Sakyamuni, constatăm că aceştia s-au angajat în adevărate practici spirituale, împinşi de aceeaşi teamă, de aceeaşi conştientizare.

       ABANDONAREA ATAŞAMENTULUI FAŢĂ DE VIAŢA ACTUALĂ

   În continuare, versurile spun: Binecuvântează-mă acum, ca astfel să pot împlini Dharma abandonării oricărei preocupări pentru această existenţă.
   Datorită acestei conştientizări putem abandona ataşamentul puternic faţă de preocupările şi situaţiile temporare ale acestei vieţi. Bineînţeles, nu trebuie să abandonăm totul şi să neglijăm complet această viaţă, deoarece ea este baza care ne permite împlinirea acţiunilor necesare vieţii noastre viitoare. Dimpotrivă, trebuie abandonată atenţia exagerată pe care o acordăm existenţei actuale, ea fiind sursa tuturor dificultăţilor şi suferinţelor atât ale vieţii actuale cât şi ale celor viitoare. Când cineva întreprinde o călătorie lungă, trebuie să ţină cont de întreaga ei organizare, fără să o neglijeze însă pe cea a fiecărei zile; preocupându-se doar de desfăşurarea primei zile, denotă o gândire superficială. Ţinând cont de această conştientizare, tratând cu atenţie impermanenţa şi această preţioasă existenţă umană, trebuie să ne interesăm cu prioritate asupra altor subiecte decât cele referitoare doar viaţă actuală.
   Nu este uşor să ne îmbogăţim cunoştinţele şi să ne familiarizăm cu această conştientizare fiindcă mintea noastră opune o rezistenţă foarte mare, iar în plus trebuie să depunem un efort susţinut pentru aceasta. Pentru a reuşi avem nevoie de binecuvântările şi de influenţa pozitivă a Maeştrilor spirituali şi a Celor Trei Giuvaieruri. De aceea se spune în text: Binecuvântează-mă acum. Este important să integrăm această meditaţie contextului Guru Yoga: toate aceste procese, reflecţii şi acţiuni trebuie să fie întotdeauna susţinute de binecuvântările celor Trei Giuvaieruri şi ale Maestrului spiritual. Pentru aceasta trebuie să ne rugăm lor nu doar prin cuvinte ci din tot sufletul şi cu tot cugetul. Angajându-ne pe această Cale şi depunând eforturi susţinute, vom beneficia în mod sigur de binecuvântările şi de influenţa pozitivă a Maestrului şi a celor Trei Giuvaeruri.
   Cuvântul acum corespunde unei situaţii urgente: nu trebuie să ne odihnim sau să lăsăm pe altădată acest angajament fiindcă incertitudinea şi pericolul de a pierde totul persistă în orice moment. Ca urmare este necesar să acţionăm imediat în acest sens iar pentru aceasta avem nevoie urgentă de ajutor. Este important să acţionăm astfel fiindcă acest angajament este punctul crucial de care depind toate împlinirile şi succesele noastre, în acelaşi timp fiind catalizatorul şi purificatorul practicii Dharmei. Astfel, aceasta poate deveni pură şi sinceră, nefiind doar o practică realizată pe jumătate sau contaminată. Desigur, nu este uşor să împlinim de la început o practică pură şi perfectă a Dharmei deoarece confuzia poate încă persista. Cu toate acestea, este bine să începem astfel. Apoi, cu timpul, datorită exersării minţii, această practică se va îmbunătăţi şi purifica. Putem în acest mod să dezvoltăm conştientizarea impermanenţei şi să ajungem să acordăm o semnificaţie acestei existenţe: acumularea potenţialităţilor pozitive şi integrarea practicii Dharmei în mintea noastră.

       O VIZIUNE DE LUNGA DURATĂ

   Motivul principal pentru care trebuie să ne angajăm astfel ţine de faptul că situaţia actuală nu va dura la infinit. Desigur, sfârşitul vieţii acesteia nu va fi unul adevărat, nu va fi sfârşitul continuumului nostru.

   ...rândul lor, sunt influenţate de ignoranţa care se agaţă de identitatea falsă; relaţia cauza-efect provoacă existenţa noastră samsarică. Aceste puncte trebuie înţelese foarte bine pentru ca în minte să ia naştere aspiraţia şi motivaţia de a pune capăt acestui ciclu de suferinţe.
   Termenul "liberare" sau "nirvana" semnifică eliberarea de suferinţe şi de cauzele acestora. Este un scop nobil la care trebuie să aspirăm, iar când încercăm să-l atingem trebuie să aplicăm metodele potrivite: practicarea disciplinei şi a eticii corecte a corpului, cuvântului şi minţii, temperându-ne în acest fel acţiunile negative. De asemenea, trebuie să ne angajăm în practica concentrării pentru a ne calma mintea şi în exersarea înţelepciunii cu scopul de a ne eradica în întregime perturbările mentale. Practica acestor trei antrenamente (etica, concentrarea şi înţelepciunea) ne permite eliberarea de suferinţe şi de cauzele lor. Aceste trei antrenamente sunt cele trei aspecte ale Adevărului Nobil al Căii. Acesta este procesul într-adevăr corect ce ne permite să punem capăt suferinţelor şi existenţei condiţionate.
   Eliberarea nu este un loc veşnic unde trebuie să ajungem şi nici dispariţia a tot ce există (inclusiv a noastră). Dimpotrivă, este o etapă pe care trebuie să o împlinim, o stare în care reminiscenţele suferinţei şi ale cauzelor ei nu mai persistă dată fiind eradicarea totală a perturbărilor noastre mentale. Este important să înţelegem aceste aspecte.
   Pentru a înţelege situaţia noastră, studiul celor douăsprezece legături ale originii interdependente este important. În această privinţă, în cartea intitulată Comorile Dharmei de Gueshe Rabten sunt date explicaţii foarte clare şi amănunţite. Faptul de a ne înţelege situaţia şi cauzele ei, de a şti că ne putem salva datorită cunoaşterii şi practicii metodelor potrivite, ne ajută să dăm naştere unei motivaţii sincere de a realiza eliberarea. La acest stadiu am atins renunţarea, atitudine esenţială şi completă, ea fiind rezultatul înţelegerii situaţiei noastre în samsara. Aceasta este semnificaţia acestui termen, unul dintre principiile esenţiale ale Căii. Cu alte cuvinte, ea este baza sau rădăcina Căii care conduce direct la eliberare şi Iluminare.
   Această atitudine de căutare a eliberării este superioară simplei griji pentru siguranţa în vieţile viitoare, deşi aceasta este necesară la rândul ei. Cu toate acestea, faptul de a nu ne satisface doar cu obţinerea unei baze potrivite ci a căuta o eliberare totală, o schimbare radicală a situaţiei, este o atitudine mult superioară şi inteligentă.
   Această motivaţie şi acest mod de gândire corespund Căii comune cu persoana de capacitate mijlocie. O astfel de atitudine este mai dificil de produs decât cea precedentă, mai ales pentru noi care suntem actualmente atât de ataşaţi situaţiilor samsarice. Trebuie deci să ne antrenăm în mod gradual mintea pentru a da naştere unei aspiraţii sincere de eliberare de situaţia samsarică actuală. Pentru aceasta, în afară de o bună cunoaştere a acestor elemente, binecuvântările Gurului şi ale celor Trei Giuvaieruri ne sunt de mare ajutor. De aceea în acest capitol al textului se află doleanţa pe care o adresăm Gurului rugându-l să ne binecuvânteze pentru ca în noi să ia fiinţă cu toată sinceritatea această atitudine de renunţare. Dacă această doleanţă este exprimată din tot sufletul şi nu doar din gură, vom obţine în mod sigur o influenţă care ne va transforma.

       DIFERITELE NIVELURI DE ASPIRAŢIE

   După ce am manifestat această doleanţă sinceră de a ne elibera de ciclul existenţelor (adică, renunţarea), în loc de a dori doar eliberarea noastră individuală, putem dezvolta o atitudine a minţii mult mai vastă, universală. Totul depinde de capacităţile şi de deschiderea minţii fiecăruia. Cel care caută eliberarea individuală va continua...

   Mintea poate fi descrisă, pe de o parte, ca fiind un fenomen care are loc şi dispare în fiecare moment, ea neexistând aşadar decât un scurt moment. Pe de altă parte, din punct de vedere buddhist, când o observăm din unghiul continuităţii, ea poate exista fără a avea nici început, nici sfârşit. Acest mod de existenţă este identic tuturor fenomenelor. La nivel absolut, deci, continuumul minţii sau al existenţei noastre nu are nici început, nici sfârşit.
   Vederea noastră încă îngustă şi limitată, concepe şi acceptă cu dificultate existenţa unui obiect de natură infinită. În raţionamentele noastre ne este mult mai uşor să acceptăm ideea unui început; de aceea, în anumite sisteme religioase şi filozofice este admis acest principiu. Totuşi, după analiza acestui "început", vedem că în realitate el nu există. Aşadar, mintea nu are, de asemenea, nici început nici sfârşit, deşi ni se înfăţişează mai întotdeauna ca având o origine, ca având propria existenţă independentă şi inerentă precum şi propria natură. Această percepţie este eronată, nu corespunde realităţii.
   Când reflectăm asupra minţii, avem întotdeauna ten-dinţa să credem că ea ne apare ca fiind concretă, independentă, posedând o natură proprie şi inerentă. Analizând cu mai multă precizie, constatăm că nimic nu funcţionează astfel: continuumul minţii nu posedă o natură proprie şi inerentă, el există depinzând de corp sau de obiectele pe care le percepe. Această dependenţă poate avea niveluri diferite, dar toate fenomenele compuse, deci şi mintea, există de această manieră.
   Existenţa unei persoane depinde, de asemenea, de părţile care o compun şi de o denominare sau gândire conceptuală. În afara acestor aspecte, nimic nu există în mod izolat, ca persoană cu caracteristici proprii şi posedând o natură inerentă. Nu este deci vorba decât de manifestări iluzorii şi de proiecţii ale ignoranţei.
   Nici timpul nu există în mod independent: el se manifestă în funcţie de numeroşi alţi factori. Cu toate acestea, în marea majoritate a cazurilor, îl percepem ca şi când ar exista independent. De altfel, luăm această percepţie foarte în serios şi ne îngrijorăm când nu dispunem de el suficient. Prin urmare, îi acordăm multă importanţă, dar în realitate timpul nu există în mod independent ci depinde de fenomene - cu alte cuvinte, timpul există datorită producerii şi dispariţiei fenomenelor.
   Revenind la minte şi la întrebarea pe care mi-aţi adresat-o, aceasta există de manieră total interdependentă. Mintea nu există deci în mod independent şi nu are un început. Buddha a abordat adesea acest subiect al începutului şi sfârşitului samsarei sau pe acela al existenţei unui Buddha după paranirvana. El a lăsat totuşi aceste subiecte fără răspuns fiindcă acestea îi fuseseră adresate pe baza ataşamentului faţă de o existenţă independentă atât a samsarei cât şi a persoanei. Pe această bază, indiferent care ar fi fost răspunsul pe care l-ar fi dat, ar fi fost incorect. Conform buddhismului, la nivel convenţional, obişnuit, nu există un început absolut al minţii, al existenţei sau al individului. Când cineva trece de la o existenţă la alta, aceasta nu înseamnă ca persoana respectivă trece în existenţa următoare aşa cum o vedem. De fapt, această persoană a dispărut de mult. De exemplu, când observăm pe cineva vorbind, după un scurt moment, persoana respectivă nu mai este deja aceeaşi cu cea de la începutul discursului. Ea a devenit o alta de nenumărate ori de la începutul discursului. Aşadar, nu aceeaşi persoană va trece în viaţa următoare. La nivel convenţional, putem afirma că o persoană trece de la o viaţă la cealaltă, dar în realitate, dat fiind că ea apare şi dispare în fiecare moment, nu poate înlocui o viaţă cu alta fiindcă ea nu...